ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 764/2019

Ședința publică din data de 03 aprilie 2019

Asupra cererilor de recurs de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Găești la 30.07.2015, reclamanta S.C. Compania de Apă Târgoviște - Dâmbovița S.A. a chemat în judecată pe pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Găești, prin Primar, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 172.989,05 RON, reprezentând contravaloarea parțială a facturilor de furnizare a apei potabile și a serviciului de preluare la canalizare a apelor uzate și meteorice, emise în perioada 14.04.2015-15.07.2015, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 12/7.01.2016, Judecătoria Găești a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Prin sentința nr. 674/05.04.2017, Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 172.989,05 RON, reprezentând contravaloarea parțială a facturilor de furnizare a apei potabile și a serviciului de preluare a apei uzuale emise în perioada 14.04.2015-15.07.2015, dar și suma de 4.564,78 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat apel.

Prin decizia nr. 793/26.10.2017, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis apelul, a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamantă numai a sumei de 123.508,21 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate și a sumei de 3.258 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, ambele părți au declarat recurs.

În motivarea recursului propriu, S.C. Compania de Apă Târgoviște - Dâmbovița S.A. a invocat faptul că instanța de apel, în mod eronat, a reținut că pârâta îi datorează doar 12% din ultima factură, pe motiv că ar fi denunțat actul adițional nr. x/18.03.2015, așa încât aceasta i-ar datora sumele doar până la data de 17.04.2015.

Susține recurenta-reclamantă că denunțarea unilaterală a contractului produce efecte cel mai devreme de la data comunicării ei de către cealaltă parte contractantă; or, în cauză, a aflat de denunțarea unilaterală doar cu ocazia litigiului, ca atare a afirmat că denunțarea nu-i este opozabilă.

Printr-o altă critică, arată că în speță nu a operat denunțarea contractului părților, nici măcar în modalitatea arătată de către pârâtă prin adresa nr. x/17.04.2015, deoarece contravine clauzei cuprinse în art. 12 din contract, care vizează condițiile în care acesta încetează. În dezvoltarea acestei critici, mai arată că partea adversă nu a indicat obligația pretins neexecutată și nici intervenirea unui caz de încetare a contractului, neproducând dovezi în sensul art. 12 alin. (6) din contract.

Recurenta-reclamantă arată și că pârâta nu a respectat dispozițiile legale invocate în adresa de denunțare unilaterală a contractului, deoarece potrivit art. 1276 alin. (2) C. civ., pârâta era obligată să îi acorde un termen rezonabil de preaviz, altfel că denunțarea anunțată fără parcurgerea procedurii premergătoare este lipsită de efect juridic.

Printr-o ultimă critică, arată că denunțarea contractului nici nu era posibilă deoarece nu a fost prevăzută în contractul părților, pârâta neputând să pună capăt contractului prin propria voință.

În motivarea recursului său, Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Găești a criticat decizia atacată prin prisma art. 488 pct. 8 C. proc. civ., apreciind că suma totală la care trebuia să fie obligată necesita a fi corelată cu concluziile raportului de expertiză realizat în cauză.

Mai arată recurenta-pârâtă că reclamanta nu se poate considera prejudiciată patrimonial prin neplata facturilor, deoarece nu a colectat ape pluviale de pe suprafața de 181.500 m.p., astfel că lipsește o condiție necesară în vederea angajării răspunderii civile contractuale, motiv pentru care apreciază că este vorba de o îmbogățire fără justă cauză.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor; acesta a fost redactat și comunicat părților.

Analizând recursurile sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 499 din același Cod, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative ale textului legal mai sus arătat, cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligații nefiind îndeplinite de către recurenți.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ. "Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", art. 489 alin. (2) din același Cod prevăzând că sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Așa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerință care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești, în condițiile în care și sub imperiul legii de procedură anterioare, sancțiunea nulității exista și era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., rezultă că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488; dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Simpla nemulțumire a părților, ambele recurente în cauză, cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursurile să fie întemeiate pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, căci prin calea extraordinară de atac se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate; părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel, iar legea nu îngăduie o a treia judecată devolutivă, ci instituie principiul dublului grad de jurisdicție.

Înalta Curte constată că recurenții au indicat ca temei de drept al cererii dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă, în expunerea motivelor de recurs, nu au dezvoltat nicio critică de nelegalitate la adresa hotărârii atacate.

Susținerile recurentei-reclamante potrivit cărora instanța de apel a apreciat în mod greșit că în cauză a avut loc denunțarea unilaterală a contractului țin de eventuala netemeinicie a hotărârii, nu de nelegalitatea ei, întrucât vizează modul de interpretare a probelor.

În mod similiar, aprecierile recurentei-pârâte că suma totală la care a fost obligată trebuia corelată cu concluziile raportului de expertiză realizat în cauză constituie critici de netemeinicie, iar nu de nelegalitate.

În fapt, recurentele încearcă pe calea recursului să repună în discuție situația de fapt și reinterpretarea probatoriul, aspecte care contravin rațiunii acestei căi de atac.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, iar accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii extraordinare de atac.

Prin urmare, pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în aplicarea art. 493 alin. (5), raportat la art. 486 alin. (3) și la art. 486 alin. (2) lit. d) C. proc. civ., va anula recursurile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursurile declarate de recurenta-reclamantă S.C. COMPANIA DE APĂ TÂRGOVIȘTE DÂMBOVIȚA S.A. și de recurenta-pârâtă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ GĂEȘTI împotriva deciziei nr. 793/10.11.2017, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03 aprilie 2019.