ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2293/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea arbitrală (înregistrată la 20 ianuarie 2012 - anterior intrării în vigoare a Noului C. proc. civ.), formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A., a fost soluționată de Curtea Internațională de Arbitraj de pe lângă Camera Internațională de Comerț Paris prin Hotărârea arbitrală de la 18 august 2017, pronunțată în dosarul nr. x, în sensul că: a) Reclamantul are dreptul la o Prelungire a Termenului pentru Finalizarea de 396 zile calendaristice; b) Pârâtul va plăti Reclamantului o sumă principală de 32.421.832,77 EUR; c) Pârâtul va plăti valoarea taxei pe valoarea adăugată Reclamantului asupra sumei de 32.421.832,77 EUR în cazul în care și în măsura în care suma este supusă taxei pe valoarea adăugată la cota aplicabilă în conformitate cu legea română în ziua plății la care suma acordată este datorată; d) Pârâtul va plăti Reclamantului suma de 408.242,32 EUR (și în plus 39,00 EUR pe zi, de la 1 februarie 2017 până la plată) în ceea ce privește plata întârziată de către CFR a sumelor aferente Taxei pe Valoarea Adăugată pentru SIP autorizate; e) Pârâtul va plăti Reclamantului dobânda legală la o rata de 6% p.a. până la 4 aprilie 2013 și, începând cu 5 aprilie 2013 până la plată, dobânda legală la rata dobânzii legale aplicabile, în prezent 8 puncte procentuale p.a. peste rata dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, cu privire la sumele Taxei pe Valoare Adăugată, pe care Pârâtul nu le-a rambursat Reclamantului de la data la care era datorată fiecare sumă aferentă Taxei pe Valoare Adăugată neautorizată și neachitată; f) Pârâtul va plăti Reclamantului cheltuieli financiare cu privire la sumele Situațiilor Intermediare de Plată nr. x la nr. 4, nr. 6, nr. 8 la nr. 17, nr. 21, nr. 22, nr. 24, nr. 25, nr. 29 la nr. 46, la o rată aplicată de Banca Centrală Europeană principalelor sale operațiuni de refinanțare, publicată în seria x a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene, în vigoare în prima zi calendaristică a lunii în care cade rata scadentă, majorată cu trei și jumătate puncte procentuale compusă lunar, în valoare de 2.112.970,63 EUR până la 31 ianuarie 2017 și de la 1 februarie 2017 până la plata, la rata aplicabilă; g) Pârâtul va plăti Reclamantului dobânda legală de la 21 ianuarie 2012 până la 29 mai 2015, pentru suma de 31.623.976,15 EUR și de la 30 mai 2015 până la plata pentru suma de 32.421.832,77 EUR, aplicând o rată de 6% p.a. până la 4 aprilie 2013 și, ulterior, rata dobânzii legale aplicabile, în prezent o rată de 8 puncte procentuale p.a. peste rata dobânzii de referință a Băncii Naționale a României; h) Pârâtul va plăti Reclamantului costurile, cheltuielile, onorariile și debursările după cum urmează: 294.506.40 USD; 4.426.941.23 EUR; 790.440.55 GBP; 324.780,00 CHF; 154.498,32 RON; i) Cererea reconvențională a Pârâtului privind siguranța traficului și cererea reconvențională pentru daune-interese datorate deteriorării cablurilor și conductelor nu sunt admisibile în acest arbitraj; j) Toate celelalte pretenții sau revendicări ulterioare ale Părților sunt respinse.

Instanța arbitrală a expus pe larg motivele hotărârii pronunțate atât cu privire la pretențiile reclamantului cât și cu privire la soluția dată cererilor reconvenționale formulate la instanța arbitrală de către pârâtă.

La data de 22 septembrie 2017, petenta Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. a formulat o acțiune în anulare (înregistrată sub nr. x/2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a Civilă) în contradictoriu cu A. împotriva Hotărârii arbitrale pronunțată la data de 18 august 2017 de Curtea Internațională de Arbitraj de pe lângă Camera Internațională de Comerț Paris (CIA-CIC) în dosarul nr. x, solicitând, în temeiul dispozițiilor art. 613 alin. (3) lit. b) raportat la art. 608 alin. (1) lit. h) și g) din C. proc. civ., admiterea acțiunii, anularea Hotărârii arbitrale atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Arbitral și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 22 din 8 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea arbitrală formulată de petenta Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. împotriva hotărârii pronunțată la data de 18 august 2017 de Curtea Internațională de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț Paris, în dosarul nr. x, în contradictoriu cu intimata A. reprezentată prin Sucursala A. Sucursala București.

În fundamentarea acestei sentințe instanța a reținut că motivul prevăzut de dispozițiile art. 608 lit. g) din C. proc. civ. nu poate fi primit, întrucât în cuprinsul hotărârii arbitrale sunt menționate motivele de fapt și de drept, data și locul pronunțării acestora, că motivarea unei hotărâri arbitrale/judecătorești nu reprezintă o problemă de volum, ci de conținut și de esență, astfel încât aceasta să fie de natură a înlătura arbitrariul și să determine limitele exercitării controlului judiciar, precum și că nemotivarea unei hotărâri arbitrale/judecătorești nu poate fi dedusă din simpla nemulțumire a părții cu privire la conținutul acesteia.

Totodată, s-a reținut că neîntemeiat este și motivul prevăzut de dispozițiile art. 608 lit. h) din C. proc. civ. întrucât petenta extinde în mod greșit noțiunea de dispoziție imperativă a legii la contractul dintre părți. Or, dispozițiile contractuale agreate de părți nu pot avea un caracter imperativ, ci supletiv.

Faptul că petenta nu este mulțumită de motivarea instanței arbitrale nu îi deschide calea acțiunii în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 608 lit. h) din C. proc. civ., deoarece, modul în care instanța arbitrală interpretează voința părților, respectiv dacă răspunderea contractuală a CFR a fost corect reținută de către aceasta, nu se încadrează în ipoteza încălcării "ordinii publice, bunelor moravuri ori dispozițiilor imperative ale legii", această argumentație fiind susținută și de jurisprudența în materie, a mai reținut instanța.

În același timp, a reținut instanța, nici aspectele legate de probatoriul încuviințat și administrat nu pot constitui temei pentru admiterea acțiunii în anulare raportat la motivele invocate de petentă.

Prin încheierea din 6 noiembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de intimata A.; totodată, a admis în parte cererea de îndreptare a erorilor materiale formulată de petenta Compania Națională de Căi Ferate "CFR" - S.A. și a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în practicaua și în dispozitivul Sentinței civile nr. 22 din 8 martie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în prezentul dosar, în sensul că denumirea corectă a acțiunii formulate de petentă este "acțiune în anulare", în loc de "acțiune arbitrală" a respins în rest cererea de îndreptare formulată de petentă, ca neîntemeiată.

Prin Sentința civilă nr. 100 din 6 noiembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis în parte cererea de completare a Sentinței civile nr. 22 din 8 martie 2018 formulată de intimata A. reprezentată prin Sucursala A. Sucursala București, a completat Sentința civilă nr. 22 din 8 martie 2018, în sensul că a luat act de renunțarea la judecata cererii de suspendare a executării hotărârii arbitrale de către petentă; a respins în rest cererea de completare, ca neîntemeiată.

Împotriva Sentinței civile nr. 22 din 8 martie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a formulat recurs Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. (denumită în continuare "CFR"), indicând motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

După expunerea succintă a soluțiilor pronunțate în cauză, recurenta a arătat că sentința civilă recurată este nelegală pentru lipsa motivării, fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 5, art. 14 alin. (6), art. 425 din C. proc. civ. și art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Din analiza hotărârii recurate, a arătat recurenta, rezultă că nu a existat niciun argument pentru care criticile/motivele sale au fost înlăturate, iar instanța a soluționat acțiunea în anulare fără a analiza considerentele hotărârii arbitrale, din care rezulta în mod evident faptul ca tribunalul arbitral nu s-a pronunțat pe anumite aspecte ridicate de părți; de asemenea, instanța nu a analizat/motivat critica sa în sensul că arbitrul unic nu sancționează și nici nu critica tardivitatea transmiterii notificărilor de către A. înainte de a se adresa arbitrajului, arătând ca atunci când aceasta problemă a fost ridicata de către parata CFR, arbitrul se limitează la a lăsa deschisa discuția fără a motiva această decizie de a lăsa deschisă chestiunea în litigiu.

Concluzionând recurenta a opinat că hotărârea atacată nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței să pronunțe soluția de respingere a acțiunii în anulare dedusă judecății și nici motivele pentru care au fost înlăturate cererile/susținerile/apărările CFR S.A..

În continuare, recurenta a susținut că sentința civilă recurată este nelegală fiind dată cu încălcarea Contractului din 24 mai 2007 nr. ISPA 2003/RO/16/P/PT/007/02/01-Lot x "Lucrări de infrastructură și suprastructură", încheiat și executat între CFR și A.; art. 5 alin. (2), art. 8 - 10, art. 12 - 16, art. 19 - 21, art. 22 alin. (1), (2), (4), (5) și (6), art. 23 art. 425, art. 575 alin. (2), art. 567, art. 602 alin. (2) din C. proc. civ.., art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului; art. 27 și art. 22 alin. (1) din Regulile Curții Internaționale de Arbitraj de pe lângă Curtea Internațională de Comerț Paris (Regulile ICC - 2012); art. 1, art. 3, art. 7, art. 13 și art. 16 din Decretul nr. 167/1958, O.U.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar - motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta a susținut că prin sentința civila recurată, Curtea a încălcat dispozițiile art. 575 alin. (2) din C. proc. civ. și principiile fundamentale ale procesului civil prevăzute la art. 5 alin. (2), art. 8 - 10, art. 12 - 16, art. 19 - 21, art. 22 alin. (1), (2), (4), (5) și (6) și la art. 23 aplicabile și în procedura arbitrală.

Din considerentele sentinței civile recurate rezulta ca instanța a respins acțiunea în anulare fără să analizeze criticile CFR în sensul ca Tribunalul arbitral este obligat să asigure egalitatea între părți (art. 8) și să garanteze dreptul la apărare (art. 13). De asemenea, arbitrului numit îi este interzisă denegarea de dreptate [art. 5 alin. (2)]. El trebuie să asigure continuitatea (art. 19), să respecte principiile procesului civil aplicabile și celui arbitral (art. 20), să caute soluții amiabile de soluționare a litigiului (art. 21) și să stăruie în aflarea adevărului [art. 22 alin. (1), (2), (4), (5) și (6)].

Prin acțiunea în anulare CFR a invocat pe lângă încălcarea Contractului din 24 mai 2007 nr. ISPA 2003/RO/16/P/PT/007/02/01 - Lot x "Lucrări de infrastructură și suprastructură", încheiat și executat între CFR și A. și încălcarea normelor imperative de procedura în sensul ca s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, prevăzut în art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului.

Din analiza considerentelor hotărârii recurate rezultă, a susținut recurenta, că nu a fost analizată critica CFR privind imparțialitatea arbitrului care a preluat în considerentele hotărârii arbitrale, exclusiv concluziile expertului reclamantei.

Se poate constata din analiza hotărârii arbitrale faptul că arbitrul nu este constant în selectarea legislației aplicabile dat fiind faptul că în funcție de cerințele reclamantului primează legea în vigoare sau contractul, a susținut recurenta, în acest sens a se vedea pct. 265 din hotărârea arbitrală.

Recurenta a arătat că instanța nu a analizat nici critica CFR potrivit căreia Hotărârea arbitrală cuprinde considerente contradictorii, în sensul ca la pct. 850 "Tribunalul Arbitral constată că temeiul juridic invocat de Reclamant, și anume prevederile dreptului românesc, reprezintă baza legală corectă a revendicării sale privind dobânda aferentă sumelor neautorizate " în timp ce, la pct. 283 "Regulile obligatorii ar fi, de asemenea, aplicabile Contractului, așa cum susține Pârâtul, dar Pârâtul a subliniat doar termenul de prescripție și utilizarea Stereo 70 ca proiecție cartografică oficială în acest context. Pârâtul se referă, de asemenea, la o presupusă regulă de ordine publică în contextul regulilor privind achizițiile publice, conform căreia "ajustarea prețurilor nu trebuie să conducă la modificarea procedurii de achiziții publice și la reducerea avantajului competitiv pe baza căruia Contractantul a primit contractul".

În continuare, recurenta a mai susținut că sentința civilă recurata a fost dată cu încălcarea dispozițiilor imperative prevăzute de art. 567 coroborat cu 602 alin. (2) din C. proc. civ., în sensul ca instanța a soluționat cauza fără a analiza criticile CFR potrivit cărora hotărârea arbitrală încalcă normele imperative prevăzute de C. proc. civ. prin art. 567 coroborat cu 602 alin. (2) din C. proc. civ., având în vedere că hotărârea arbitrală a fost pronunțată la aproximativ 5 ani de la data introducerii acțiunii, ceea ce contravine dispozițiilor legale mai sus arătate.

Recurenta a opinat că sentința civila recurata a fost dată cu încălcarea dispozițiilor imperative, respectiv art. 27 și art. 22 alin. (1) din Regulile Curții Internaționale de Arbitraj de pe lângă Curtea Internațională de Comerț Paris (Regulile ICC - 2012), invocate de către CFR prin acțiunea în anulare în sensul ca instanța a soluționat cauza fără să rețină că Tribunalul arbitral a încălcat dispozițiile art. 27 din Regulile ICC.

Astfel, recurenta a susținut că articolul 27 din Regulile ICC are ca scop marcarea închiderii fazei probatorii și depunerilor, după care niciuna dintre părți nu poate formula o cerere fără autorizația tribunalului arbitral. Odată ce tribunalul arbitral a ținut fie ultima ședință de audiere a părților, fie a primit ultimele observații de la părți, trebuie să îndeplinească imediat cele două obligații care decurg din articolul 27.

Cele două obligații prevăzute la articolul 27 sunt declanșate ulterior (i) ultimei audieri cu privire la aspectele care trebuie luate în considerare în emiterea Hotărârii sau (ii) luarea la cunoștință a ultimelor argumente ale părților. Apariția ambelor evenimente poate fi stabilită în mod obiectiv și este previzibilă. Tribunalul arbitral trebuie să-și îndeplinească obligațiile de a preciza data până la care se așteaptă să prezinte hotărârea și să închidă procedura cât mai curând posibil.

Prevederile articolului 27 se încadrează în obligația arbitrului, conform dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Regulile ICC, să desfășoare procedurile arbitrale într-o manieră rapidă și eficientă din punctul de vedere al costurilor. De asemenea, deliberarea și redactarea unei sentințe pot genera alte întârzieri. Specificarea unei date aproximative pentru transmiterea Hotărârii Curții creează așteptări externe puternice care motivează arbitrul pentru a emite Hotărârea cât mai repede.

Față de cele de mai sus, recurenta a învederat următoarele: audierile în dosarul arbitral au avut loc în perioada 17 - 20 octombrie 2016 (pct. 157 din Hotărârea finală); la data de 25 octombrie 2016 Tribunalul arbitral a emis și a comunicat calendarul procedural modificat, astfel cum a fost discutat în ședință (pct 159 din Hotărârea Finală); în cuprinsul calendarului procedural nu se face nicio referire la data închiderii procedurilor, ci doar la emiterea Hotărârii finale, dar nu este precizată o dată estimată.

CFR consideră că Tribunalul arbitral a încălcat dispozițiile art. 27 din Regulile ICC, întrucât arbitrul avea obligația să introducă în calendarul procedural datele estimative când va declara procedurile închise și când va transmite proiectul Hotărârii finale Curții, aceste dispoziții fiind încălcate și de către Curte întrucât nu a analizat și nu s-a pronunțat cu privire la criticile CFR în acest sens.

Recurenta a apreciat că arbitrul a încălcat dispozițiile articolului 27, coroborat cu dispozițiile articolului 22 alin. (1) din Regulile ICC, dispoziții încălcate și de către curtea de apel prin sentința civila recurata dată fără analizarea acestor dispoziții.

Din considerentele sentinței civile recurate rezultă că nu au fost analizate nici criticile CFR, în sensul ca de fiecare data când CFR face trimitere la deciziile CAD în formularea apărărilor, arbitrul susține că nu există în CAD o motivare clară din care să reiasă susținerile pârâtului.

Recurenta a solicitat instanței să constate considerentele contradictorii ale hotărârii arbitrale, în sensul ca Tribunalul Arbitral susține, pe de o parte că deciziile CAD sunt obligatorii și trebuiau respectate de către părți, iar pe de altă parte reține că aceste decizii CAD nu sunt obligatoriu a fi respectate întocmai și considerate ca fiind folosite ca bază în hotărârea arbitrală.

Cu toate acestea, la analizarea cererilor reconvenționale, Tribunalul Arbitral a susținut că deciziile CAD sunt obligatorii și trebuiau respectate de către părți, motiv pentru care a respins cererile reconvenționale formulate de către CFR.

Nu a fost analizată de către Curte nici critica adusa Hotărârii arbitrale care se refera la faptul că deși la pct. 813/pag 192 din sentință . . . . . . . . . . .Tribunalul susține că este lipsit de relevanță dacă A. a fost afectată în mod direct de modificarea legii minelor, cu toate acestea reține că aceasta a fost afectată de creșterea preturilor la furnizori.

Din considerentele sentinței civile recurate, a susținut recurenta, rezultă în mod evident că nu a fost analizată de către Curte nici critica CFR potrivit căreia prin hotărârea arbitrala Tribunalul arbitral are o contradicție în cele reținute, în sensul că pe de o parte apreciază la pct. 336 din hotărârea arbitrală, următoarele:

"Tribunalul Arbitral acceptă că, în principiu, nu există nicio cerință conform căreia programele actualizate trebuie să respecte PGL." și pe de altă parte consideră că "Având în vedere explicațiile și constatările din secțiunile anterioare și examinarea mărturiei scrise și orale a expertului Reclamantului în acest Arbitraj, Tribunalul Arbitral este convins că abordarea generală aleasă de expertul Reclamantului este adecvată și oferă o evaluare viabilă a întârzierii (sub rezerva revizuirii elementelor individuale ale acestei analize, care se va face mai jos). Contrar argumentelor Pârâtului, Tribunalul Arbitral nu consideră că expertul Reclamantului a modificat în mod nejustificat calea critică așa cum a fost inițial propusă de către Contractant. Mai degrabă, așa cum am menționat deja, expertul Reclamantului a completat doar înregistrarea electronică originală a programului A. pentru a corespunde nevoilor unei analize juridice, adăugând legături și date care sunt necesare pentru punerea în aplicare a cerințelor principiilor PGL. Pârâtul nu a furnizat o analiză de întârziere alternativă viabilă, care să respecte toate principiile PGL.

În opinia recurentei, Tribunalul arbitral încalcă principiul imparțialității întrucât apreciază că anumite principii/prevederi contractuale (ex.cele referitoare la Programul General de Lucrări) se aplică doar pârâtei CFR, dar nu și reclamantei A., principiu încălcat și de Curte prin sentința civilă recurată. Având în vedere că din considerentele acesteia rezultă că instanța nu a analizat criticile CFR în acest sens și respectiv incidența motivului de anulare a hotărârii arbitrale prevăzute de art. 608 alin. (1), lit. h) din C. proc. civ.

Recurenta a mai susținut că Sentința civilă recurată a fost dată cu încălcarea Contractului din 24 mai 2007 nr. ISPA 2003/RO/16/P/PT/007/02/01 - Lot x "Lucrări de infrastructură și suprastructură", încheiat și executat între CFR și A., în sensul neanalizării criticilor invocate de CFR potrivit cărora Tribunalul arbitral a pronunțat hotărârea prin neluarea în considerare a prevederilor contractului între părți.

De asemenea, s-a susținut că sentința recurată este nelegala și netemeinica, fiind data cu încălcarea dispozițiilor imperative care reglementează prescripția - Decretul-Lege nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă în vigoare la data încheierii Contractului și C. civ. român articolul 1864.

Recurenta a arătat că excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată la fondul cauzei, a fost respinsa în mod greșit de către Tribunalul Arbitral, având în vedere următoarele:

Este o excepție absolută și prin urmare, poate fi ridicată în orice moment în timpul procedurilor. În plus, excepția menționată este imperativă (efectul său pune capăt sau exclude dreptul de acțiune) și, din moment ce este vorba de ordinea publică, neglijența sa este adesea invocată ca motiv pentru contestarea Hotărârii arbitrale.

În conformitate cu vechiul regim al C. civ., termenul de prescripție era strict și obligatoriu pentru toate contractele din legislația românească, termenul de prescripție era o problemă de ordine publică, iar derogările nu erau permise.

Cu privire la perioada de prescripție a dreptului material al A. de a iniția procedurile legale, recurenta a arătat că:

Doctrina și practica judiciară au stabilit că principiile C. civ. românesc sunt aplicabile contractului încheiat între Angajator și Antreprenor, în cazul în care legea aplicabilă este legea română.

Astfel, un contract încheiat în România pe baza cărții roșii FIDIC este, de asemenea, reglementat de dispoziții legale privind statutul limitărilor (Decretul-Lege nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă și C. civ. român articolul 1864 în cazul de față).

Conform prevederilor Decretului nr. 167/1958 privind prescripția, CFR face referire la prescripția dreptului material la acțiune al A. în privința primelor 33 de evenimente ale reclamantei din totalul a 138 de evenimente.

Așa cum CFR a afirmat în cursul arbitrajului, prescripția dreptului material la acțiune este definită în articolul 1 al Decretului-Lege nr. 167/1958 ca fiind intervalul stabilit de lege în care trebuie exercitat dreptul material de acțiune pentru a nu expira acest drept.

Potrivit art. 3 și art. 7 din Decretul 167/1958, termenul general de prescripție este de trei (3) ani care începe să curgă de la data la care se naște dreptul de a iniția o acțiune.

Termenul de prescripție a dreptului material de a iniția o procedură judiciară este suspendat sau întrerupt în cazurile prevăzute în mod clar și precis de lege, potrivit art. 13 și 16 din Decretul nr. 167/19587.

Procedurile CAD în sine nu au putut suspenda sau întrerupe orice statut relevant de prescripție, acesta din urmă fiind posibil să fie întrerupt numai prin depunerea unei cereri de arbitraj.

Prin urmare, A. trebuie să fi depus cererea de arbitraj în termen de trei (3) ani de la depunerea cererii de revendicare. Având în vedere că A. nu a înregistrat cererea de arbitraj pe rolul Înaltei Curți de Casație în termenul legal de prescripție, cererea sa și/sau orice plată suplimentară trebuie să fie respinsă datorită faptului că termenul aplicabil de prescripție a expirat.

S-a susținut că reclamantul în cauză a prezentat cererea de arbitraj la data de 20 ianuarie 2012, astfel, orice costuri revendicate legate de presupusele evenimente care au avut loc înainte de 20 ianuarie 2009 nu pot fi revendicate cu succes de A. ca urmare a expirării statutului aplicabil perioadei de prescripție.

În opinia recurentei, procedurile stabilite în subclauzele 20.4 (procedura CAD) și 20.5 (decontarea pe cale amiabilă post-CAD) ale CGC FIDIC nu sunt relevante pentru momentul în care începe să curgă termenul de prescripție, deoarece, ca regulă generală, dreptul de a solicita adică să depună o plângere în fața tribunalului arbitral nu s-a născut înainte de expirarea procedurilor obligatorii prevăzute în Subclauzele 20.4 și 20.5 din CGC FIDIC, care reprezintă o condiție precedentă arbitrajului.

O altă critică invocată de CFR prin acțiunea în anulare se refera la decăderea din drepturi a intimatei parate A. datorită nerespectării termenului de 28 de zile conform prevederilor Subclauzei 20.1 din Contract, potrivit căreia toate cererile pentru timp suplimentar și plată trebuie notificate și prelucrate în conformitate cu această procedură.

Recurenta a arătat că sentința recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor O.U.G. nr. 13/2011, susținându-se că în considerentele acesteia nu se regăsește analiza criticii CFR în sensul că hotărârea arbitrală a fost dată cu încălcarea dispozițiilor O.U.G. nr. 13/2011.

Pentru aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului, în principal, casarea Sentinței civile nr. 22 din 8 martie 2018 și pe cale de consecință aplicarea dispozițiilor art. 497 din C. proc. civ., respectiv trimiterea cauzei Curții de Apel București spre rejudecare, în ceea ce privește acțiunea în anulare formulată împotriva Hotărârii arbitrale pronunțată la data de 18 august 2017 de Curtea Internațională de Arbitraj de pe lângă Camera Internațională de Comerț Paris în dosarul nr. x; în subsidiar, casarea Sentinței civile nr. 22 din 8 martie 2018 și rejudecarea cu consecința admiterii acțiunii în anulare și anulării Hotărârii arbitrale pronunțată la data de 18 august 2017 de Curtea Internațională de Arbitraj de pe lângă Camera Internațională de Comerț Paris în dosarul nr. x; cu cheltuieli de judecată.

Intimata A. prin A. Sucursala București a transmis întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului, astfel: (i) în principal respingerea primului motiv de recurs ca neîntemeiat și respingerea celui de-al doilea motiv de recurs ca nul - urmare a admiterii excepției nulității pe care înțelege să o invoce; (ii) în subsidiar, respingerea ambelor motive de recurs ca nefondate; (iii) în ambele ipoteze, obligarea CFR la plata către A. a cheltuielilor judecată generate de prezentul demers judiciar.

Recurenta a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat, în esență, să se respingă susținerile formulate de către A. prin întâmpinare ca neîntemeiate, să se admită recursul și să se dispună: în principal, casarea în parte a sentinței recurate, trimiterea cauzei Curții de Apel București spre rejudecare; în subsidiar, casarea sentinței recurate și rejudecarea cu consecința admiterii acțiunii în anulare și anulării Hotărârii arbitrale pronunțată la data de 18.08.2017 de Curtea Internațională de Arbitraj de pe lângă Camera Internațională de Comerț Paris în dosarul nr. x/GZ/MHM.

Prin Încheierea din 17 octombrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, față de data înregistrării dosarului nr. x la Curtea Internațională de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț Paris, a dispus scoaterea dosarului de pe rolul cauzelor înregistrate în procedura de filtru conform C. proc. civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010 și trecerea acestuia pe rolul cauzelor înregistrate potrivit C. proc. civ. de la 1865, acordând termen de judecată la data de 5 decembrie 2019, cu citarea părților.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat și va fi respins în considerarea următoarelor argumente:

Potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.:

"dispozițiile C. proc. civ. se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare."

Din interpretarea textului de lege menționat rezultă că procesele începute anterior intrării în vigoare a C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010 sunt guvernate de dispozițiile C. proc. civ. de la 1865.

Așadar, întrucât la originea prezentului litigiu se află cererea de arbitraj inițiată, în 2012, la Curtea Internațională de Arbitraj de pe lângă Camera Internațională de Comerț Paris, la o dată anterioară intrării în vigoare a Noului C. proc. civ., potrivit prevederilor art. 3 din Legea nr. 76/2012, în speță este incident C. proc. civ. de la 1865, dispozițiile acestui cod guvernând toate actele de procedură legate de acesta, inclusiv cererile incidentale și căile de atac.

Trebuie menționat că prin memoriul de recurs au fost indicate motivele prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010 și că în ședința publică din 5 decembrie 2019, reprezentantul recurentei a arătat că motivele de nelegalitate sunt cele prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 din vechiul C. proc. civ.

Având în vedere că prezentul litigiu se judecă potrivit C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte urmează să analizeze recursul, în raport cu criticile formulate, din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de acest act normativ.

Înalta Curte constată că prevederile din C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, reținute în motivare de curtea de apel, nu cuprind nicio diferență de substanță cu cele care își au corespondentul în C. proc. civ. de la 1865 (aplicabil speței), astfel că, în raport de raționamentul logico-juridic al instanței, de argumentele care au stat la baza acestuia, soluția adoptată ar fi fost aceeași indiferent de legea aplicabilă.

Se observă că memoriul de recurs cuprinde considerații ample referitoare în realitate, în mare parte, la situația de fapt, la modul de interpretare a probatoriului administrat, deși dispozițiile procedurale impun părților anumite exigențe cu privire la motivele de nelegalitate ce pot fi invocate în calea extraordinară de atac a recursului, partea fiind ținută să aducă critici concrete la adresa hotărârii recurate, motivele de nelegalitate fiind necesar a fi expuse prin raportare la soluția pronunțată, având în vedere și că, în speță, se contestă o hotărâre dată într-o acțiune în anulare, care la rându-i este supusă unor motive de anulare strict determinate.

Acțiunea în anulare are scopul de a realiza un control judiciar asupra hotărârii arbitrale în limitele prevăzute de art. 364 lit. a) - i) C. proc. civ. Motivele de desființare a hotărârii arbitrale nu privesc reexaminarea hotărârii arbitrale, sub aspectul soluționării fondului litigiului, ci exprimă caracterul de judecată în primă și ultimă instanță al arbitrajului, deci acțiunea în anulare nu permite decât analiza limitată a hotărârii.

Acțiunea în anulare nu este asimilată apelului în privința devoluțiunii, astfel că prin intermediul recursului, se realizează controlul judiciar asupra sentinței pronunțată în acțiunea în anulare, în condițiile prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 din C. proc. civ. coroborat cu art. 364 lit. a) - i) din C. proc. civ.

Temeiul de drept al acțiunii în anulare formulate în cauză este reprezentat de dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. g) și h) din Noul C. proc. civ., dispoziții care nu cuprind nicio diferență de substanță cu cele care își au corespondentul în C. proc. civ. de la 1865 (aplicabil speței), respectiv art. 364 alin. (1) lit. g) și i).

În raport de aceste precizări, Înalta Curte constată că prin criticile evocate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 din C. proc. civ. recurenta a susținut lipsa motivării hotărârii și faptul că nu s-a exercitat corespunzător controlul asupra acțiunii arbitrale.

Art. 304 pct. 7 din C. proc. civ. invocat vizează nemotivarea hotărârii, precum și motivarea contradictorie, dar decizia atacată cuprinde elementele obligatorii prevăzute de dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., respectiv motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, motivarea fiind clară și concisă.

Astfel, instanța de anulare și-a motivat hotărârea cu argumente pertinente reținând că motivul potrivit căruia hotărârea arbitrală nu cuprinde dispozitivul și motivele, nu arată data și locul pronunțării ori nu este semnată de arbitri, nu poate fi primit, întrucât în cuprinsul hotărârii arbitrale sunt menționate motivele de fapt și de drept, data și locul pronunțării acestora și că nemotivarea unei hotărâri arbitrale/judecătorești nu poate fi dedusă din simpla nemulțumire a părții cu privire la conținutul acesteia.

Totodată, în analizarea motivului acțiunii în anulare, potrivit căruia hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii, instanța a arătat, astfel cum reiese din considerentele sentinței recurate, care sunt argumentele pentru care a apreciat acest motiv neîntemeiat.

Prin urmare, criticile recurentei potrivit cărora hotărârea recurată este nelegală pentru lipsa motivării (fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 5, art. 14 alin. (6), art. 425 din C. proc. civ. și art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului) întrucât, din analiza hotărârii recurate, rezultă că nu a existat niciun argument pentru care criticile/motivele sale au fost înlăturate, că instanța a soluționat acțiunea în anulare fără a analiza considerentele hotărârii arbitrale, fără a analiza/motiva critica sa în sensul că arbitrul unic nu sancționează și nici nu critica tardivitatea transmiterii notificărilor de către A. înainte de a se adresa arbitrajului și, în concluzie, hotărârea atacată nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței să pronunțe soluția de respingere a acțiunii în anulare dedusă judecății și nici motivele pentru care au fost înlăturate cererile/susținerile/apărările CFR S.A., nu pot fi primite.

Criticile recurentei nu susțin lipsa motivării, contradictorialitatea sau motivarea străină de natura pricinii, ci vizează exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată, dar argumentele instanței se constituie într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția adoptată, soluția instanței de apel fiind legală sub aspectul prevederilor art. 304 pct. 7 din C. proc. civ.

Este de reținut că simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, neînsușirea de către instanță a apărărilor formulate de către parte, sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul textului legal anterior evocat, instanța nefiind ținută să răspundă fiecărui argument în parte, fiind suficientă o analiză logico-juridică de sinteză care să reflecte răspunsul la toate criticile invocate.

În speță, nu poate fi primită susținerea recurentei vizând lipsa unei analize efective a apărărilor și susținerilor sale, câtă vreme, astfel cum reiese din considerentele hotărârii atacate, instanța a răspuns argumentat și bine motivat criticilor care au fost formulate în cadrul controlului care poate fi exercitat pe calea acțiunii în anulare.

Privită ca o garanție a imparțialității instanței și ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, motivarea trebuie să fie, deopotrivă, corespunzătoare, clară și concisă și să se constituie într-o analiză riguroasă și concretă a problemelor esențiale ce au făcut obiectul judecății, chiar dacă nu este necesar un răspuns detaliat fiecărui argument invocat de părți.

În cauză, instanța care a soluționat acțiunea în anulare a respectat aceste exigențe, motivarea hotărârii cuprinzând în considerentele sale motivele de fapt și de drept care au condus la soluția pronunțată, care au legătură directă cu aceasta și care susțin soluția la care s-a oprit instanța, ținând cont de specificul acțiunii în anulare.

Este de necontestat că art. 6 paragraf 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale consacră, într-o largă accepție, asigurarea și recunoașterea, aplicarea universală și efectivă a obligației de a fi respectate drepturile omului, prin aceea că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil. În soluționarea cauzei, instanța de anulare a dovedit pe deplin că a respectat cu rigurozitate spiritul european al echității juridice, ținând cont de toate garanțiile conferite privitoare atât la exercitarea dreptului la apărare, contradictorialitate și al egalității armelor în procesul civil.

Așa fiind, motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 din C. proc. civ., invocat de recurentă, va fi respins ca nefondat.

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii sau când hotărârea este lipsită de temei legal.

Înalta Curte reține că hotărârea instanței de anulare a fost pronunțată în temeiul dispozițiilor legale aplicabile speței, instanța respectând, aplicând și interpretând corect normele legale incidente în cauză.

În cadrul motivului de nelegalitate circumscris art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., susținând că au fost încălcate anumite dispoziții procedurale, principiile fundamentale ale procesului civil, art. 27 și art. 22 alin. (1) din Regulile Curții Internaționale de Arbitraj de pe lângă Curtea Internațională de Comerț Paris (Regulile ICC - 2012), recurenta este nemulțumită în realitate de faptul că instanța a respins acțiunea în anulare fără să analizeze o serie de critici ale sale (nu a analizat critica CFR privind imparțialitatea arbitrului, nu a analizat critica CFR potrivit căreia hotărârea arbitrală cuprinde considerente contradictorii, instanța a soluționat cauza fără să a analiza încălcarea dispozițiile art. 27 și 22 alin. (1) din Regulile ICC etc.), aspect care însă a primit răspuns odată cu analiza motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 din C. proc. civ.

Astfel s-a arătat că instanța nu este ținută să răspundă fiecărui argument în parte, fiind suficientă o analiză logico-juridică de sinteză care să reflecte răspunsul la toate criticile invocate, ținând cont în speță de specificul acțiunii în anulare.

Dispozițiile de procedură civilă la care recurenta face trimitere au corespondent în C. proc. civ. de la 1865 (aplicabil speței), atât noul cod, cât și vechiul cod, conținând reglementări similare cu privire la aspectele semnalate.

Criticile recurentei prin care se arată că nu sunt analizate condițiile răspunderii civile contractuale, că nu este analizat contractul, că nu este analizată împrejurarea potrivit căreia prin obligarea CFR la plată se depășește valoarea contractuală, că nu a fost analizată nici încălcarea dispozițiilor prevăzute de Decretul nr. 167/1958, cu privire la prescripție, că în considerentele sentinței recurate nu se regăsește analiza criticii CFR în sensul că hotărârea arbitrală a fost dată cu încălcarea dispozițiilor O.U.G. nr. 13/2011, nu pot fi susținute cu temei.

Lipsa unor considerente punctuale nu poate justifica motivul de recurs, de vreme ce s-a răspuns argumentelor dezvoltate de parte în cadrul unui examen general. Prin acesta, toate problemele ridicate de părți au fost soluționate, iar considerentele prezentate sunt subsumate unui examen exhaustiv al cauzei.

Trebuie reamintit că în cazul acțiunii în anulare controlul judecătoresc se declanșează prin mijloacele procedurale puse la îndemână de art. 364 din C. proc. civ., iar instanța poate efectua acest control numai în limitele în care legea îi permite.

Cu alte cuvinte, în acțiunea în anulare a unei hotărâri arbitrale, promovate în condițiile art. 364 din C. proc. civ., controlul jurisdicțional al instanței statale este limitat la un control de legalitate, fiind exclusă verificarea temeiniciei hotărârii arbitrale.

Așadar, în acest cadru, care trebuie respectat și în recurs nu se poate restabili o nouă situație de fapt, pentru verificarea temeiniciei acțiunii. În alți termeni, acțiunea în anulare nu ar putea fi admisă dacă temeiul său consistă în reevaluarea probelor și restabilirea situației de fapt, adică, așa cum solicită recurenta.

C.F.R. a readus în discuție interpretarea probatoriului, modul în care instanța arbitrală interpretează voința părților, aspecte ce nu pot fi supuse analizei instanței de anulare în raport de dispozițiile art. 364 din C. proc. civ. și a motivelor restrictive prevăzute de lege.

De vreme ce acțiunea în anulare a hotărârii arbitrale presupune doar verificarea legalității actului atacat, C. proc. civ. enumerând limitativ motivele pentru care aceasta ar putea fi promovată, controlul de temeinicie care presupune reevaluarea modului de stabilire a situației de fapt și interpretarea probatoriului administrat este exclus.

Se observă că prin raportare la motivul prevăzut de art. 364 lit. g) din C. proc. civ. nu se poate reține vreo încălcare a unei norme de drept material pentru a fi incident art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. Cu privire la acest motiv de anulare instanța a arătat, în mod corect, că în cuprinsul hotărârii arbitrale sunt menționate motivele de fapt și de drept, data și locul pronunțării acesteia, precum și că motivarea unei hotărâri nu reprezintă o problemă de volum, ci de conținut și de esență, iar nemotivarea nu poate fi dedusă din simpla nemulțumire a părții cu privire la conținutul acesteia.

Mai trebuie arătat că ceea ce interesează în analiza motivului de anulare prevăzut de art. 364 lit. i) din C. proc. civ. este dacă norma ce se susține a fi fost încălcată de instanța arbitrală are caracter imperativ sau nu.

Analiza modalității în care instanța arbitrală a interpretat voința părților sau dacă răspunderea contractuală a pârâtei a fost corect reținută de către tribunalul arbitral, coroborate cu dispozițiile legale incidente în materie, nu se încadrează în ipoteza încălcării ordinii publice, bunelor moravuri ori dispozițiilor imperative ale legii.

Astfel, instanța de anulare, în mod corect, a reținut că este neîntemeiat motivul potrivit căruia hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii, întrucât petenta extinde în mod greșit noțiunea de dispoziție imperativă a legii la contractul dintre părți, la modul în care instanța arbitrală interpretează voința părților, la aspectele legate de probatoriul încuviințat și administrat, astfel că nu este incident motivul de recurs încadrat în art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.

Este de menționat că motivele de nelegalitate invocate nu sunt raportate la considerentele sentinței recurate, ci autoarea căii extraordinare de atac urmărește în realitate reconsiderarea aspectelor reținute de tribunalul arbitral pe fondul cauzei, motivele de recurs fiind raportate în cea mai mare parte la hotărârea arbitrală, aceasta extinzând de fapt noțiunea de dispoziție imperativă a legii la contractul dintre părți.

Reamintind că hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare pentru unul din motivele strict și limitativ prevăzute de art. 364 din C. proc. civ. și văzând că instanța a analizat cauza cu care a fost investită în limita reglementărilor specifice în materie, respectând toate principiile fundamentale ale procesului civil, criticile recurentei, nu pot fi susținute cu temei.

Astfel, instanța care a soluționat acțiunea în anulare și-a prezentat argumentat soluția adoptată cu privire la cererea inițiată de parte și a dat posibilitatea acesteia să-și prezinte concluziile în referire la fondul litigiului, în raport de obiectul cererii și apărările formulate de partea adversă, precum și față de faptul că în cauză nu s-a invocat de către cealaltă parte sau din oficiu de către instanță vreo excepție, în lipsa autoarei demersului judiciar, iar aceasta să fi fost împiedicată să-și exprime punctul de vedere.

Faptul că recurenta nu este mulțumită de soluția pronunțată, nu are relevanță juridică din perspectiva aplicării dispozițiilor art. 364 lit. g) și i) din C. proc. civ., această împrejurare neputând genera așa cum dorește recurenta o rejudecare în fapt a litigiului de către o instanță superioară, pentru motive străine celor enumerate strict și limitativ în dispozițiile legale menționate.

Nu în ultimul rând, întrucât motivele care atrag desființarea hotărârii arbitrale sunt strict și limitativ prevăzute de lege, iar judecarea litigiului pe fond, este posibilă doar în măsura în care se constată incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de art. 364 din C. proc. civ., în raport de considerentele reținute ce confirmă legala soluție de respingere a acțiunii în anulare, criticile recurentei vizând fondul litigiului arbitral nu vor putea fi analizate.

Așa fiind, se constată că nu poate fi reținută încălcarea sau aplicarea greșită a legii și nici nemotivarea hotărârii recurate, astfel încât, pentru toate argumentele ce preced, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. împotriva Sentinței civile nr. 22 din 8 martie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Constatând culpa procesuală a recurentei-pârâte în declanșarea litigiului de față, în raport de cererea formulată de intimata-reclamantă urmează a se face aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) din C. proc. civ. și a obliga pe recurenta-pârâtă Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. la plata sumei de 28.013,61 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, către intimata-reclamantă A. - prin B. S.R.L. - Sucursala București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. împotriva Sentinței civile nr. 22 din 8 martie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. la plata sumei de 28.013,61 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, către intimata-reclamantă A. - PRIN B. S.R.L. - Sucursala București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 decembrie 2019.

GGC - MM