ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5348/2013

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Neamț, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul

G.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Universitatea S.H. București și

chematul în garanție Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și

Sportului, obligarea pârâtei la eliberarea diplomei de licență și a

suplimentului la diplomă în termen de 30 de zile de la pronunțarea sentinței și

obligarea chematului în garanție să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de

licență pentru reclamant în termen de 30 de zile de la data rămânerii

definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești pronunțată în prezenta

cauză, sub sancțiunea plății de 100 RON penalități pe zi de întârziere.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat, în esență, că a urmat și absolvit cursurile Facultății de

Drept și Administrație Publică din cadrul Universității S.H. București,

specializarea Drept, că a susținut și promovat examenul de licență în sesiunea

iulie 2009, obținând Titlul de Licențiat în Psihologie, fiindu-i eliberată

adeverința din 9 iulie 2009 și că, în aceste condiții, are dreptul la

eliberarea diplomei de licență, precum și a suplimentului la aceasta.

Prin Sentința nr.

139/CA din 22 mai 2012, Tribunalul Neamț, secția de contencios administrativ și

fiscal, a admis excepția necompetenței sale materiale privind soluționarea

capătului de cerere formulat în contradictoriu cu chematul în garanție

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și, în consecință, a

dispus disjungerea acestei cereri și declinarea acesteia, spre competentă

soluționare, către Curtea de Apel Bacău.

În motivarea acestei

soluții, Tribunalul a reținut că reclamantul a chemat în judecată doi pârâți,

între care, în raport de pretențiile formulate, nu operează un raport juridic

obligațional de solidaritate și a invocat aplicarea art. 10 alin. (1) teza a

II-a din Legea nr. 554/2004 raportat la rangul pârâtului Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului de autoritate publică centrală.

La rândul său, prin

Sentința nr. 266 din 29 noiembrie 2012, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței

sale materiale, invocată de către această instanță din oficiu, și, în consecință,

a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț.

Pentru a hotărî

astfel, Curtea a arătat că obiectul fiecăruia din capetele de cerere se află în

relație de interdependență, principal fiind primul capăt de cerere, instituția de

învățământ superior absolvită de reclamant fiind autoritatea care este ținută

să îndeplinească obligația de eliberare a diplomei de licență absolvenților

săi, iar pentru al doilea capăt de cerere, care are caracter accesoriu operează

prorogarea legală de competență reglementată de art. 17 C. proc. civ.

Constatând existența

conflictului negativ de competență, Curtea de Apel Bacău a decis, în temeiul

art. 20 pct. 2, art. 21 și 22 alin. (3) C. proc. civ., înaintarea cauzei la

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Examinând conflictul

negativ de competență, Înalta Curte va constata că în speță, în raport de

obiectul litigiului și dispozițiile legale incidente, competența soluționării

cauzei aparține Tribunalului Neamț, secția de contencios administrativ și

fiscal.

Înalta Curte constată

că obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă, în

principal, la obligarea unei instituții de învățământ superior la eliberarea

diplomei de licență și a suplimentului acesteia, către reclamant, absolvent al

unui examen de licență.

Cererea privind

aprobarea tipizării formularelor de diplomă de licență nu poate fi examinată

disociat, ci, raportat la instituția chemării în garanție și privită prin

prisma susținerilor și apărărilor pârâtei Universitatea S.H., numai împreună cu

cererea îndreptată împotriva acesteia.

Această interpretare

este impusă de însăși rațiunea instituției procedurale menționate, în interesul

justei soluționări a cauzei, cu respectarea principiului celerității.

Pe de altă parte,

pârâta Universitatea S.H. poate fi încadrată în noțiunea de autoritate publică,

în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată,

care include în această definiție orice organ de stat sau al unităților

administrativ-teritoriale care acționează în regim de putere publică, pentru

satisfacerea unui interes legitim public.

Universitatea S.H.

din București a fost înființată prin Legea nr. 443/2002, ca instituție de

învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică,

parte a sistemului național de învățământ.

În mod evident,

Universitatea S.H. din București este o autoritate publică descentralizată din

punct de vedere teritorial, neîndeplinind cerințele impuse de legiuitor pentru

a fi calificată drept organ al autorității publice centrale. De altfel, nici un

act normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în

litigiu.

Pentru a aprecia

astfel, se are în vedere și soluția de principiu adoptată de plenul secției de

contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție la

data de 20 februarie 2012, în sensul că instituțiile de învățământ superior pot

fi asimilate, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, unei

autorități publice locale.

În speța de față,

sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

modificată, care menționează următoarele: „Litigiile privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene,

precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond

de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și

cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și

accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON, se soluționează în fond de

secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin

lege organică nu se prevede altfel.”

Pentru stabilirea

competenței materiale, acest articol instituie două criterii: cel al rangului

autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus

judecății, în sistemul organelor administrației publice, respectiv criteriul

valoric.

În cauza de față,

este aplicabil primul criteriu sus-menționat, iar, având în vedere rangul

instituției cu rang principal de pârât, de autoritate publică locală, așa cum

s-a statuat anterior, Tribunalul este competent să soluționeze ambele cereri

ale reclamantului.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte concluzionează că în prezenta cauză competența

materială de soluționare în primă instanță a cauzei revine Tribunalului Neamț,

secția contencios administrativ și fiscal, soluționând conflictul negativ de

competență în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamantul G.G. în contradictoriu cu

pârâții Universitatea S.H. și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și

Sportului (în prezent Ministerul Educației Naționale), în favoarea Tribunalului

Neamț, secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 mai 2013.

Procesat de GGC - AS