ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4975/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta SC O.T. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C.N.A., ca instanța să dispună suspendarea Deciziei nr. 45 din 22 ianuarie 2013 emisă de pârât privind retragerea licenței audiovizuale deținută de reclamantă pentru postul O.T.V., până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei ce formează obiectul dosarului Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, nr. 570/2/2013. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că societatea a fost sancționată de pârâtul C.N.A.

prin actul administrativ contestat în prezenta cauză, Decizia nr. 45 din 22 ianuarie 2013, dispunându-se, pe de o parte, retragerea licenței audiovizuale nr. S/TV/78/3 din 5 februarie 2004 ca urmare a constatării neîndeplinirii obligației prevăzute în sarcina titularului de licență Ia art. 57 alin. (1) lit. d) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 și, pe de altă parte, s-a dispus, de la data primirii prezentei decizii, interzicerea difuzării serviciului de programe pentru care a fost acordată licența menționată. Reclamanta a mai arătat că în cauză este îndeplinită condiția cazului bine justificat, având în vedere că Decizia nr. 45 din 22 ianuarie 2013 a C.N.A.

este lovită de nulitate absolută pentru nemotivare, că prin maniera în care pârâtul a înțeles să procedeze în raport cu reclamanta anterior emiterii Deciziei nr. 45 din 22 ianuarie 2013 rezultă cu certitudine reaua - credință a acesteia și încălcarea flagrantă a dreptului său la apărare și că prin Decizia nr. 45 din 22 ianuarie 2013 nu sunt identificate amenzile, iar actele avute în vedere de pârâtul C.N.A. cu ocazia emiterii Deciziei nr. 45 din 22 ianuarie 2013 nu sunt doar nedeterminat, dar nici măcar determinabile nu sunt.

A mai arătat reclamanta că din comunicatul de presă emis de pârât ca urmare a Deciziei nr. 45 din22 ianuarie 2013 rezultă cu certitudine atât faptul că emiterea deciziei în cauză nu s-a bazat pe pretinsa neplată a unei amenzi, ci pe o serie de alte nemulțumiri ale pârâtului în raport cu societatea reclamantă Referitor la condiția prevenirii unei pagube iminente, reclamanta a susținut că începând cu după masa zilei de 22 ianuarie 2013, societatea este pusă în imposibilitatea de a-și mai desfășura activitatea comercială principală, problema fiind cu atât mai gravă, având în vedere în principal situația juridică actuală a reclamantei, mai exact faptul că se află în procedura insolvenței conform Sentinței civile nr. 3885 din 28 martie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a VII- a civila, in Dosarul nr. 74879/3/2011, fiind în prezent în perioada de observație, urmând a intra în reorganizare judiciară în scopul evitării falimentului.

Pârâtul C.N.A. a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea cererii reclamantei de suspendare a Deciziei nr. 45/2013, ca neîntemeiată. 2. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința nr. 434 din 31 ianuarie 2013, Curtea de Apel București, a respins cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 45 din 22 ianuarie 2013, formulată de reclamanta SC O.T. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C.N.A., ca nefondată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență, că aprecierile reclamantei cu privire la nemotivarea Deciziei 45 din 22 ianuarie 2013, nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității deciziei atacate, întrucât în cuprinsul acesteia se precizează atât motivul de fapt avut în vedere de pârât și anume că „radiodifuzorul nu a făcut dovada achitării mai multor amenzi aplicate de C.N.A.

în anii 2009, 2010, 2011 și 2012” precum și temeiul de drept și anume dispozițiile art. 57 alin. (1) lit. d) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, acesta din urmă fiind în același timp și temeiul procedural al emiterii actului, întrucât prevede expres competența Consiliului de a retrage licența audiovizuală în cazurile enumerate de acest articol. De asemenea, decizia atacată cuprinde și un alt temei procedural și anume art. 15 din Legea 504/2002 în care se reglementează aspecte legate de procedura de luare a deciziilor în cadrul Consiliului și chiar aspecte legate de publicarea sau comunicarea actelor emise și de intrarea lor în vigoare.

S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că nici invocarea încălcării dreptului la apărare cu ocazia emiterii deciziei atacate, nu este de natură a crea o îndoială serioasă asupra acestei decizii, în condițiile în care Decizia nr. 45 din 22 ianuarie 2013 nu are natura unui act administrativ-jurisdicțional iar respectarea dreptului la apărare este o garanție specifică procedurilor jurisdicționale, ci nu emiterii oricăror acte administrative.

Cu privire la motivele invocate de reclamantă referitoare la faptul că pârâtul C.N.A., nu a avut în vedere dispozițiile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, Curtea a reținut că, deși invocarea de către pârât a neplății unor amenzi în decizia de retragere a licenței audiovizuale deținută de reclamantă, are o aparență de nelegalitate, totuși această constatare nu duce neapărat la a considera că sancțiunea retragerii licenței este nelegală, întrucât la sancționarea reclamantei, pârâtul a avut în vedere, astfel cum rezultă din înscrisul intitulat „situația amenzilor neachitate de către SC O.T. SRL pentru postul de televiziune O.T.V.” și patru amenzi aplicate reclamantei prin decizii emise de C.N.A.

ulterior datei deschiderii procedurii insolvenței față de reclamantă și anume: Decizia 253 din 17 mai 2012 privind amendarea cu 5000 lei, Decizia nr. 289 din 22 mai 2012 privind amendarea cu 25.000 lei, Decizia nr. 501 din 06 iunie 2012 privind amendarea cu 50.000 lei și Decizia nr. 555 din 26 iunie 2012 privind amendarea cu 200.000 lei. De asemenea, judecătorul fondului a reținut că Sentința civilă nr. 7922 din 4 iulie 2012 a Tribunalului București, a fost casată ulterior, la data de 24 ianuarie 2013, printr-o decizie a Curții de Apel București, iar în această situație potrivit art. 311 C. proc. civ. „Hotărârea casată nu are nici o putere.

Actele de executare sau de asigurare făcute în puterea unei asemenea hotărâri sunt desființate de drept, dacă instanța de recurs nu dispune altfel”, astfel că invocarea de către reclamantă a unei astfel de sentințe casate, nu poate reprezenta o împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității deciziei atacate. Referitor la condiția prevenirii unei pagube iminente, instanța de fond a reținut că deși reclamanta a făcut dovada unui prejudiciului, având în vedere consecințele deosebit de grave produse de retragerea licenței audiovizuale deținute de societate, totuși cele două condiții prev. de art. 15 alin. (1) rap. la art. 14 alin. (1) din Legea 554/2004 sunt prevăzute cumulativ.

3. Calea de atac exercitată Împotriva sentinței pronunțate de curtea de apel a declarat recurs reclamanta SC O.T. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 și art. 304 1 C.proc.civ. Printr-o primă critică din recurs, reclamanta a susținut că sentința atacată este netemeinică și nelegală, întrucât instanța de fond a pronunțat soluția de respingere a cererii de suspendare prin ignorarea atât a stării de fapt, cât și a normelor imperative incidente în cauză. Astfel, recurenta a arătat, reiterând argumentele prezentate în fața primei instanțe că decizia contestată nu este motivată, fiind astfel lovită de nulitate în condițiile în care efectele pe care le produce constau în restricționarea unor drepturi.

Pe de altă parte, a arătat recurenta, pârâtul a restricționat în mod flagrant libertatea de exprimare recunoscută și garantată de Statul Român, prin adoptarea unei conduite nelegale cu nesocotirea normelor constituționale incidente în cauză, cât și a normelor cuprinse în C.E.D.O., prin interzicerea dreptului reclamantei de a transmite audiovizual. În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a arătat că societatea a intra în procedura insolvenței la data 23 martie 2012, iar potrivit art. 36 din Legea nr. 85/2006, de la data deschiderii procedurii insolvenței se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului, ca atare emiterea unei decizii sancționatorii pe considerentul că nu s-a făcut plata unor amenzi este contrară dispozițiilor citate.

Recurenta a susținut că alt motiv de nelegalitate a deciziei contestate, este acela al nerespectării hotărârilor judecătorești, în acest sens arătând că prin Sentința nr. 7922 din 4 iulie 2012, Tribunalul București, a constatat că societatea are calitatea de consumator captiv, în această situație fiind aplicabil art. 38 din Legea nr. 85/2006. În ceea ce privește cerința pagubei iminente, recurenta-reclamantă a arătat că societatea este imposibilitatea de a achita salariile angajaților și de a executa contractele comerciale pe care le are încheiate cu partenerii săi, aceste contracte fiind principala sursă de venit. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate și a prevederilor art. 304 pct. 8 și 9 și art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte, constată că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi arătate în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Așa cum rezultă din lucrările dosarului, reclamanta SC O.T. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C.N.A., ca instanța să dispună suspendarea Deciziei nr. 45 din 22 ianuarie 2013 emisă de pârât privind retragerea licenței audiovizuale deținută de reclamantă pentru postul O.T.V., până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei ce formează obiectul dosarului Curții de Apel București, secția a VIII- a contencios administrativ și fiscal, nr. 570/2/2013. Prima instanță a respins cererea de suspendare a Deciziei nr. 45 din 22 ianuarie 2013 ca nefondată, opinie împărtășită și de Înalta Curte.

Argumentele dezvoltate în cererea de recurs reiau, în esență, criticile de nelegalitate expuse de reclamanta-recurentă în cererea de chemare în judecată, instanța de fond pronunțându-se în mod corect cu privire la toate aceste aspecte. Măsura de suspendare a executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004, constituie un instrument procedural menit să asigure protecția juridică provizorie a subiectelor de drept în sarcina cărora actul administrativ dă naștere unor obligații, până la evaluarea acestuia de către instanța de contencios administrativ învestită cu acțiunea în anulare. Sau, așa cum a reținut Curtea Constituțională (Decizia nr. 349 din 24 aprilie 2012, publicată în M. Of.

al României, Partea a I- a, nr. 394 din 13 iunie 2012), „dreptul de a solicita suspendarea executării unui act administrativ […] constituie o garanție procesuală aflată la îndemâna părții interesate pentru evitarea efectelor negative pe care punerea în executare a actului administrativ unilateral a cărui anulare s-a solicitat le-ar putea avea asupra acesteia” Această măsură de protecție, care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute cumulativ de lege: - cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ ; - paguba iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public . Îndeplinirea celor două condiții este verificată în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată,

care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu sau impozabil de înlăturat în ipoteza în care actul contestat ar fi, în final, anulat de instanță. Înalta Curte constată că prima instanță a interpretat și aplicat corect prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reținând neîndeplinirea, în speță, a condiției cazului bine justificat, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. t) din aceeași lege. De aceea, cel puțin la nivelul aparenței dreptului, în acord cu judecătorul primei instanțe, Înalta Curte constată că nu există un indiciu de nelegalitate al deciziei atacate.

De altfel, conform datelor din sistemul informatic E.C.R.I.S., Înalta Curte constată că, în Dosarul nr. 570/2/2012, acțiunea prin care

SC O.T. SRL

a solicitat anularea Deciziei nr. 45 din 22 ianuarie 2013 emisă de pârât a fost respinsă ca neîntemeiată prin Sentința nr. 1204 din 3 aprilie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București. În acest context, nu suntem în prezența unor împrejurări vădite de fapt sau de drept care să facă dovada îndeplinirii cerinței referitoare la cazul bine justificat în sensul art. 14 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, câtă vreme instanța de fond a respins cererea de anulare a Deciziei nr. 45 din 22 ianuarie 2013, apreciind în urma analizei pe fond a acesteia, că este legală și temeinică.

În ceea ce privește paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, Înalta Curte, fără a înlătura de plano, consistența acestui argument, constată că, în raport cu cele reținute anterior în privința neîndeplinirii condiției cazului bine justificat, nu se impune reformarea sentinței, pentru că art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune îndeplinirea cumulativă a celor două condiții. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304 1 C. proc.

civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II- a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC O.T. SRL București împotriva Sentinței civile nr. 434 din 31 ianuarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 aprilie 2013.