ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1340/2015

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 01 iulie 2013, reclamanta SC V.P. SRL, în contradictoriu cu pârâtul C.N.A., a solicitat anularea Deciziei nr. 312 din 20 iunie 2013 emisă de pârât, prin care a fost sancționată cu retragerea licenței audiovizuale, potrivit art. 57 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 504/2002. Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 3258 din data de 25 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta SC V.P.

SRL, în contradictoriu cu pârâtul C.N.A. Recursul. Împotriva acestei sentințe, atât in ceea ce privește considerentele cât și in ceea ce privește dispozitivul, a formulat recurs reclamanta SC V.P. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea cererii de recurs, a arătat, în esență, că motivarea instanței de fond este una lacunară și incoerentă, Curtea de apel preluând apărările autorității publice nesusținute de nicio dovadă si fără a argumenta soluția și motivele pentru care a înlăturat argumentele reclamantei. A susținut recurenta că, deși textul de lege aplicat in cauză, respectiv art. 57 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 504/2002, prevede două ipoteze, s-a omis a se preciza in Decizia C.N.A.

nr. 321 din 20 iunie 2013 care este cea reținută la aplicarea sancțiunii. De asemenea, s-a susținut că încetarea emiterii serviciului de programe autorizat nu coincide cu emiterea unui program ce se presupune că nu ar fi corespuns grilei de programe și că nu s-a stabilit momentul începerii curgerii termenului de 96 de ore, continuitatea întreruperii in acest interval și momentul împlinirii acestui termen, toate aceste aspecte atrăgând nelegalitatea actului administrativ contestat, cu consecința anulării lui. Pentru aceste motive a apreciat recurenta că soluția Curții de apel este nefondată, instanța făcând o greșită aplicare a normelor materiale, coroborată cu o motivare contradictorie și cu nesoluționarea fondului litigiului, solicitând admiterea recursului și casarea sentinței atacate.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ. Procedura în fața instanței de recurs Apărările intimatului - pârât. Prin întâmpinarea depusă la data de 19 martie 2014 de intimatul - pârât C.N.A. s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică. S-a mai susținut că motivele invocate nu se încadrează in motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Prin Încheierea din Camera de Consiliu din data de 6 octombrie 2014 s-a admis în principiu recursul. Considerentele și soluția instanței de recurs Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu art. 488 pct. 6 și 8 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente: În fapt, prin Decizia nr. 321 din 20 iunie 2013, paratul C.N.A. a dispus retragerea licenței audiovizuale din 12 februarie 2008, cu modificările ulterioare, acordată reclamantei SC V.P. SRL pentru serviciul de programe din București, constatând că titularul licenței a încetat să difuzeze serviciul de programe pentru care i-a fost acordată licența mai mult de 96 de ore, din motive care îi sunt imputabile. În drept, potrivit dispozițiilor art. 57 alin. (1) lit. b) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, licența audiovizuală analogică se retrage de Consiliu in situația in care „titularul încetează să difuzeze serviciul de programe pentru care i s-a acordat licența audiovizuală mai mult de 90 de zile, pentru motive de natură tehnică, și mai mult de 96 de ore, pentru orice alte motive imputabile titularului”.

Cererea de recurs nu cuprinde în concret critici aduse modului de abordare și, în final, soluției asupra căreia s-a oprit curtea de apel, fiind practic reiterate susținerile dezvoltate în motivarea acțiunii formulate în fața primei instanțe, iar faptul că după analiza în mod punctual a tuturor susținerilor și apărărilor făcute în cauză s-au apreciat ca pertinente și concludente doar cele din urmă, achiesându-se la punctul de vedere al C.N.A., nu presupune în nici un caz nesocotirea rolului activ al instanței investite nici sub aspectul probațiunii și nici sub aspectul evaluării legalității actelor administrative contestate, așa cum afirmă recurenta. Considerentele sentinței aflate în control judiciar demonstrează că instanța fondului a expus rațiunile de fapt și de drept pentru care a considerat acțiunea ca neîntemeiată.

Astfel, deși s-a reiterat critica privind nemotivarea Deciziei nr. nr. 312 din 20 iunie 2013 emisă de pârât, în sensul că nu s-a indicat expres care dintre cele două ipoteze din articolul invocat a fost reținută de către autoritate, instanța de control judiciar constată, în acord cu hotărârea primei instanțe, că în decizie este expus temeiul de drept, respectiv dispozițiile art. 57 alin. (1) lit. b) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, fiind menționată cu caractere aldine teza a II-a - mai mult de 96 de ore, pentru orice alte motive imputabile titularului. Totodată, se constată că in decizia atacată este expusă pe larg și situația de fapt avută în vedere de către pârâtă.

În ceea ce privește temeinicia soluției adoptate, se constată că în cauză au avut loc trei controale efectuate de către autoritatea pârâtă, respectiv în datele de 28 martie 2013, 20 iunie 2013 și 28 iunie 2013, cu ocazia cărora s-a constatat că la sediul autorizat nu există activitate specifică de producție T.V. Cu privire la susținerile recurentei - reclamante, în sensul că sediul studioului nu se mai afla la adresa din București, sector 3, aspect comunicat pârâtei prin adresa din 14 iunie 2013, constată instanța de control judiciar că, potrivit dispozițiilor art. 54 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 - Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația să solicite Consiliului acordul pentru orice modificare intervenită în documentele și în datele declarate, prevăzute la art. 54 alin. (1) lit. b) și e) - această modificare, precum și cea a structurii programelor, fiind condiționate de obținerea unui acord prealabil din partea Consiliului.

Astfel, în mod corect s-a constatat că în studioul legal autorizat emisia postului era întreruptă. De altfel, deosebit de împrejurarea că nu s-a putut proba în timpul controalelor faptul că reclamanta - recurentă difuza serviciul de programe pentru care a fost acordată licența, aceasta nici nu a solicitat Consiliului să aprobe întreruperea emisiei și nici nu a prezentat înregistrările martor ale programelor audiovizuale prezentate in timp real, integral și simultan cu transmisia, conform Deciziei C.N.A. nr. 412 din 10 mai 2007. Înalta Curte nu poate reține susținerea din recurs în sensul că intimatul trebuia să surprindă întreg intervalul de 96 de ore, în condițiile in care, așa cum s-a arătat, întreruperea programului s-a constatat la sediul autorizat la toate controalele efectuate și că programele transmise de SC D.S.

SRL nu făceau obiectul licenței, aspecte ce puteau fi ușor combătute prin prezentarea înregistrărilor mator, probă pe care recurenta a înțeles să nu o facă. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 496 teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC V.P. SRL împotriva sentinței nr. 3258 din 25 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 martie 2015.