ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1340/2015

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele

cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de

01 iulie 2013, reclamanta SC V.P. SRL, în contradictoriu cu pârâtul C.N.A., a

solicitat anularea Deciziei nr. 312 din 20 iunie 2013 emisă de pârât, prin care

a fost sancționată cu retragerea licenței audiovizuale, potrivit art. 57 alin.

(1) lit. b) din Legea nr. 504/2002.

Soluția instanței de

fond

Prin sentința nr. 3258

din data de 25 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins, ca neîntemeiată,

cererea formulată de reclamanta SC V.P. SRL, în contradictoriu cu pârâtul C.N.A.

Recursul.

Împotriva acestei

sentințe, atât in ceea ce privește considerentele cât și in ceea ce privește

dispozitivul, a formulat recurs reclamanta SC V.P. SRL, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii

de recurs, a arătat, în esență, că motivarea instanței de fond este una

lacunară și incoerentă, Curtea de apel preluând apărările autorității publice nesusținute

de nicio dovadă si fără a argumenta soluția și motivele pentru care a înlăturat

argumentele reclamantei.

A susținut recurenta

că, deși textul de lege aplicat in cauză, respectiv art. 57 alin. (1) lit. b)

din Legea nr. 504/2002, prevede două ipoteze, s-a omis a se preciza in Decizia

C.N.A. nr. 321 din 20 iunie 2013 care este cea reținută la aplicarea

sancțiunii.

De asemenea, s-a

susținut că încetarea emiterii serviciului de programe autorizat nu coincide cu

emiterea unui program ce se presupune că nu ar fi corespuns grilei de programe

și că nu s-a stabilit momentul începerii curgerii termenului de 96 de ore,

continuitatea întreruperii in acest interval și momentul împlinirii acestui

termen, toate aceste aspecte atrăgând nelegalitatea actului administrativ

contestat, cu consecința anulării lui.

Pentru aceste motive a

apreciat recurenta că soluția Curții de apel este nefondată, instanța făcând o greșită

aplicare a normelor materiale, coroborată cu o motivare contradictorie și cu

nesoluționarea fondului litigiului, solicitând admiterea recursului și casarea

sentinței atacate.

În drept au fost

invocate dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Procedura în

fața instanței de recurs

Apărările intimatului

- pârât.

Prin întâmpinarea

depusă la data de 19 martie 2014 de intimatul - pârât C.N.A. s-a solicitat

respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind

legală și temeinică.

S-a mai susținut că

motivele invocate nu se încadrează in motivele prevăzute de art. 488 C. proc.

civ.

Prin Încheierea din

Camera de Consiliu din data de 6 octombrie 2014 s-a admis în principiu

recursul.

Considerentele

și soluția instanței de recurs

Analizând cererea de

recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum și în

conformitate cu art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că

este nefondată pentru următoarele considerente:

În fapt, prin Decizia

nr. 321 din 20 iunie 2013, paratul C.N.A. a dispus retragerea licenței

audiovizuale din 12 februarie 2008, cu modificările ulterioare, acordată

reclamantei SC V.P. SRL pentru serviciul de programe din București, constatând

că titularul licenței a încetat să difuzeze serviciul de programe pentru care

i-a fost acordată licența mai mult de 96 de ore, din motive care îi sunt imputabile.

În drept, potrivit

dispozițiilor art. 57 alin. (1) lit. b) din Legea audiovizualului nr. 504/2002,

licența audiovizuală analogică se retrage de Consiliu in situația in care „titularul

încetează să difuzeze serviciul de programe pentru care i s-a acordat licența

audiovizuală mai mult de 90 de zile, pentru motive de natură tehnică, și mai

mult de 96 de ore, pentru orice alte motive imputabile titularului”.

Cererea de recurs nu

cuprinde în concret critici aduse modului de abordare și, în final, soluției asupra

căreia s-a oprit curtea de apel, fiind practic reiterate susținerile dezvoltate

în motivarea acțiunii formulate în fața primei instanțe, iar faptul că după

analiza în mod punctual a tuturor susținerilor și apărărilor făcute în cauză

s-au apreciat ca pertinente și concludente doar cele din urmă, achiesându-se la

punctul de vedere al C.N.A., nu presupune în nici un caz nesocotirea rolului

activ al instanței investite nici sub aspectul probațiunii și nici sub aspectul

evaluării legalității actelor administrative contestate, așa cum afirmă

recurenta.

Considerentele

sentinței aflate în control judiciar demonstrează că instanța fondului a expus

rațiunile de fapt și de drept pentru care a considerat acțiunea ca neîntemeiată.

Astfel, deși s-a

reiterat critica privind nemotivarea Deciziei nr. nr. 312 din 20 iunie 2013

emisă de pârât, în sensul că nu s-a indicat expres care dintre cele două ipoteze

din articolul invocat a fost reținută de către autoritate, instanța de control

judiciar constată, în acord cu hotărârea primei instanțe, că în decizie este

expus temeiul de drept, respectiv dispozițiile art. 57 alin. (1) lit. b) din

Legea audiovizualului nr. 504/2002, fiind menționată cu caractere aldine teza a

II-a - mai mult de 96 de ore, pentru orice alte motive imputabile titularului.

Totodată, se constată

că in decizia atacată este expusă pe larg și situația de fapt avută în vedere

de către pârâtă.

În ceea ce privește

temeinicia soluției adoptate, se constată că în cauză au avut loc trei

controale efectuate de către autoritatea pârâtă, respectiv în datele de 28

martie 2013, 20 iunie 2013 și 28 iunie 2013, cu ocazia cărora s-a constatat că la

sediul autorizat nu există activitate specifică de producție T.V.

Cu privire la

susținerile recurentei - reclamante, în sensul că sediul studioului nu se mai

afla la adresa din București, sector 3, aspect comunicat pârâtei prin adresa

din 14 iunie 2013, constată instanța de control judiciar că, potrivit dispozițiilor

art. 54 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 - Furnizorii de servicii media

audiovizuale au obligația să solicite Consiliului acordul pentru orice

modificare intervenită în documentele și în datele declarate, prevăzute la art.

54 alin. (1) lit. b) și e) - această modificare, precum și cea a structurii

programelor, fiind condiționate de obținerea unui acord prealabil din partea

Consiliului.

Astfel, în mod corect

s-a constatat că în studioul legal autorizat emisia postului era întreruptă.

De altfel, deosebit

de împrejurarea că nu s-a putut proba în timpul controalelor faptul că

reclamanta - recurentă difuza serviciul de programe pentru care a fost acordată

licența, aceasta nici nu a solicitat Consiliului să aprobe întreruperea emisiei

și nici nu a prezentat înregistrările martor ale programelor audiovizuale

prezentate in timp real, integral și simultan cu transmisia, conform Deciziei C.N.A.

nr. 412 din 10 mai 2007.

Înalta Curte nu poate

reține susținerea din recurs în sensul că intimatul trebuia să surprindă întreg

intervalul de 96 de ore, în condițiile in care, așa cum s-a arătat,

întreruperea programului s-a constatat la sediul autorizat la toate controalele

efectuate și că programele transmise de SC D.S. SRL nu făceau obiectul

licenței, aspecte ce puteau fi ușor combătute prin prezentarea înregistrărilor

mator, probă pe care recurenta a înțeles să nu o facă.

Temeiul legal al

soluției adoptate în recurs

Constatând că

sentința recurată este legală și temeinică și că nu există

motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu

prevederile art. 496 teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC V.P. SRL împotriva sentinței nr. 3258 din 25 octombrie 2013 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 martie 2015.