ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2578/2015

Decizia nr. 2578/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamanta SC A. SRL - prin administrator B., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, a solicitat, în principal, anularea și desființarea Deciziei nr. 355 din 2 iulie 2013 emisă de Consiliul Național al Audiovizualului privind amendarea cu 20.000 RON și, în subsidiar, reindividualizarea sancțiunii aplicate și dispunerea înlocuirii sancțiunii amenzii cu somație publică de intrare în legalitate conform art. 90 alin. (3) și (4) din Legea nr. 504/2002 sau reducerea amenzii în cuantum de 20.000 RON la minimul special prevăzut de art. 90 alin. (2) din Legea nr. 504/2002.

Prin Sentința civilă nr. 12 din 22 ianuarie 2014 Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL - prin administrator B., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, ca nefondată.

Împotriva Sentinței civile nr. 12 din 22 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a declarat recurs.

În motivarea recursului se arată că nu poate fi reținută motivarea instanței de fond, în sensul că nu ar fi aplicabilă O.G. nr. 2/2001 având în vedere că legea specială primează, respectiv Legea nr. 504/2002.

Nu pot fi primite nici apărările pârâtului în acest sens având în vedere faptul că jurisprudența ÎCCJ invocată nu vizează situația de fapt din prezenta speță, iar potrivit art. 94 din Legea nr. 504/2002, contravențiilor pentru care a fost sancționată reclamanta (prev. de art. 90 și 91) sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001.

Prin Decizia contestată s-a aplicat o sancțiune pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 90 alin. (1) lit. h), j), k) și alin. (2) din Legea nr. 504/2002.

Din interpretarea acestui text de lege se poate deduce că prin procesul-verbal se constată faptul generator al răspunderii contravenționale, iar în măsura în care este legal și temeinic, el ar trebui să circumstanțieze și să determine cu exactitate împrejurările contravenției ca fapt generator.

Ca o aplicație a acestui articol, în speță nu s-a întocmit un proces-verbal, iar lipsa procesului-verbal atrage și lipsa contravenției, măsura emiterii deciziei contestate și a aplicării amenzii fiind nelegală.

Neîntocmindu-se procesul-verbal de către Serviciul Inspecție, nu s-a respectat nici dreptul reclamantei de a formula obiecțiuni.

Din interpretarea strictă a dispozițiilor art. 16 alin. (7) din O.G. nr. 2/2001 rezultă că agentul constatator are două obligații: a) obligația de a aduce la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare și b) obligația de a le consemna în procesul-verbal, la rubrica „alte mențiuni".

Nerespectarea dispozițiilor sus-menționate atrage nulitatea procesului-verbal, motivat de faptul că s-a adus o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea acestuia, respectiv imposibilitatea de a aduce la cunoștință faptul că la momentul efectuării controlului retrasmiterea de servicii de programe fără a fi înscrise în oferta de servicii era un test pentru prelungirea grilei de programe, deoarece intenția reclamantei era de a extinde rețeaua și dorea să verifice modalitatea de funcționare a unei grile extinse.

Recurenta-reclamantă mai susține că datele referitoare la contravenient sunt eronate deoarece prin Decizia contestată se arată că deține avizul de transmisie din 10 noiembrie 2009, deși prin Avizul de retransmisie nr. A5579 i s-a conferit dreptul de retransmisie în rețeaua de telecomunicații încă din 26 iunie 2006. Prin aceste greșeli s-a adus o vătămare considerabilă motivat de faptul că s-a urmărit inducerea în eroare cu privire la momentul din care avea dreptul de retransmisie și acreditarea ideii că la scurt timp după eliberarea avizului s-ar fi încălcat dispoziții legale, toate acestea cântărind la individualizarea gravității faptei și sancțiunii aplicate.

În realitate, de la momentul emiterii Avizului de retransmisie, respectiv de la data de 26 iunie 2006, aceasta ar fi primul conflict, neexistând nici o altă abatere.

În opinia recurentei Decizia contestată nu cuprinde suficiente date privind fapta care se pretinde că întrunește trăsăturile constitutive ale unei contravenții, respectiv descrierea acesteia, cu indicarea datei, orei și locul în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite.

Criteriile de individualizare calificate prin legislație prevăd că la individualizarea sancțiunii este necesar să se aibă în vedere circumstanțele reale (pericolul social concret al faptei săvârșite, împrejurarea în care a fost săvârșită, modul și mijloacele de săvârșire, scopul urmărit, urmarea produsă) și circumstanțele personale ale contravenientului (conduita anterioară).

Raportat la gradul de pericol social concret, împrejurarea în care a fost săvârșită, scopul urmărit, având în vedere că de la momentul avizării (26 iunie 2006) și până în prezent nu s-a înregistrat nici o abatere de la legislația în vigoare, recurenta consideră că Decizia contestată nu este legală, în condițiile în care a fost sancționată cu amendă contravențională, fără ca, în prealabil, pârâtul să emită somația publică de intrare în legalitate prevăzută de art. 90 alin. (3) din Legea nr. 504/2002.

Cum efectele faptei comise sunt minore pentru că la momentul efectuării controlului, retransmiterea de servicii de programe fără a fi înscrise în oferta de servicii era un test pentru prelungirea grilei de programe, deoarece intenția era de a extinde rețeaua și se dorea verificarea modalității de funcționare a unei grile extinse, cum în cei 7 ani de activitate aceasta este prima abatere, cum au fost întreprinse acțiuni pentru intrarea în legalitate, cum dispozițiile art. 90 alin. (3) și (4) prevăd că efectele unei fapte sunt minore, se va adresa o somație publică de intrare în legalitate, iar individualizarea sancțiunii în cazul săvârșirii uneia dintre contravențiile prevăzute în prezenta lege se face ținându-se seama de gravitatea faptei, de efectele acesteia, precum și de sancțiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an, recurenta apreciază că se impune înlocuirea sancțiunii amenzii cu somație publică de intrare în legalitate.

În plus, cuantumul amenzii trebuia să fie orientat și funcție de cifra de afaceri, potențialul financiar și numărul de abonați al societății.

Practic, aplicarea unei amenzi în cuantum de 20.000 RON unui distribuitor ce are un număr redus de abonați, respectiv 758 de abonați, ar anihila toate premisele și șansele de dezvoltare a unui distribuitor de servicii în plin proces de consolidare și dezvoltare.

În urma procedurii de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., recursul a fost admis, în principiu, în ședința din camera de consiliu din data de 21 aprilie 2015.

Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Prin cererea formulată reclamanta SC A. SRL - prin administrator B., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului a solicitat:

- în principal, anularea și desființarea Deciziei nr. 355 din 2 iulie 2013 emisă de Consiliul Național al Audiovizualului privind amendarea cu 20.000 RON;

- în subsidiar, reindividualizarea sancțiunii aplicate și dispunerea înlocuirii sancțiunii amenzii cu somație publică de intrare în legalitate conform art. 90 alin. (3) și 4 din Legea nr. 504/2002 sau reducerea amenzii în cuantum de 20.000 RON la minimul special prevăzut de art. 90 alin. (2) din Legea nr. 504/2002.

Potrivit art. 3 din Decizia nr. 355 din 2 iulie 2013 emisă de Consiliul Național al Audiovizualului și potrivit dispozițiilor Deciziei CNA nr. 36/2008, recurenta a fost obligată să transmită, în rețeaua de comunicații electronice din localitatea Siret, în mod continuu, timp de 7 zile, pe canalul alocat fiecărui program care a constituit obiect al sancțiunii.

Membrii Consiliului au constatat că ar fi încălcat prevederile art. 74 alin. (3) din Legea nr. 504/2002, întrucât ar fi transmis servicii de programă fără a fi înscrise în oferta de servicii și fără a solicita acordul Consiliului înainte de modificarea structurii acesteia, fiind încălcate și dispozițiile art. 50 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 58 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, întrucât ar fi difuzat programul TV Post Local fără să dețină licență audiovizuală analogică și după caz, licență de emisie, precum și decizie de autorizare audiovizuală.

Prin decizia contestată s-a aplicat o sancțiune pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 90 alin. (1) lit. h), j), k) și alin. (2) din Legea nr. 504/2002.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă în mod greșit susține că decizia contestată ar fi lovită de nulitate pe motiv că Legea nr. 504/2002 nu conține nicio normă derogatorie de la dispozițiile cuprinse în O.G. nr. 2/2001, eroare pe care și-a fundamentat argumentul potrivit căreia decizia contestată ar fi fost emisă fără respectarea O.G. nr. 2/2001.

Decizia C.N.A. a fost emisă în conformitate cu prevederile Legii audiovizualului nr. 504/2002, modificată, lege specială ale cărei dispoziții derogă de la dreptul comun în materie, respectiv O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Astfel, potrivit art. 15 alin. (1) din Legea nr. 504/2002, Consiliul Național al Audiovizualului emite decizii, instrucțiuni și recomandări, în prezența a cel puțin 8 membri și cu votul a cel puțin o membri, sancțiunile contravenționale nefiind aplicate de către un agent constatator printr-un proces-verbal de contravenție, așa cum prevede O.G. nr. 2/2001.

Conform dispozițiilor art. 93 alin. (3) din Legea nr. 504/2002, deciziile luate de Consiliu, potrivit alin. (1), pot fi atacate direct la secția de contencios administrativ a curții de apel, fără a fi necesară formularea unei plângeri prealabile, în termen de 15 zile de la comunicare, spre deosebire de procesele-verbale de contravenție întocmite potrivit dispozițiilor O.G. nr. 2/2001, care pot fi contestate la judecătorie.

În privința individualizării sancțiunii aplicate prin decizia contestată, aceasta se face ținându-se seama de criteriile prevăzute la art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului, respectiv: gravitatea faptei, de efectele acesteia, precum și de sancțiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an, spre deosebire de

individualizarea sancțiunii reglementată de art. 10 din O.G. nr. 2/2001, care prevede un algoritm în aplicarea sancțiunii finale.

Problema caracterului derogatoriu al Legii audiovizualului de la prevederile O.G. nr. 2/2001 își găsește reflectarea în deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție, a cărei jurisprudența este constantă în acest sens.

Astfel fiind, instanța de control judiciar apreciază că dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul contravențiilor nu sunt aplicabile în cauză, iar decizia atacată nu poate fi considerată nulă, aplicarea ei fiind făcută cu respectarea condițiilor de fond și formă prevăzute de Legea nr. 504/2002.

Un alt motiv invocat de recurenta-reclamantă în susținerea recursului, constă în așa zisele date eronate din cuprinsul deciziei atacate, respective data eliberării de CNA a avizului de retransmisie. Aceasta susține că a retransmis în rețeaua de telecomunicații în baza avizului de retransmisie nr. A5579 din 21 iunie 2006.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin avizul de retransmisie nr. A5579.1 din 10 noiembrie 2009 s-a modificat avizului de retransmisie nr. A5579 din 26 iunie 2006, deținut inițial de recurenta-reclamantă, în sensul restrângerii la cererea acesteia a numărului de localități în care putea retransmite programe.

Or, decizia atacată conține date furnizate chiar de recurenta-reclamantă prin depunerea documentelor necesare obținerii avizului și structurii ofertei de programe.

Deci, atât intimata cât și instanța de fond au avut în vedere chiar datele menționate de recurenta-reclamantă.

În ceea ce privește capătul subsidiar de cerere, prin care recurenta-reclamantă solicită înlocuirea sancțiunii amenzii cu somație publică de intrare în legalitate sau reducerea acesteia la minimul special prevăzut de art. 90 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 cu modificările și completările ulterioare.

Conform prevederilor art. 90 alin. (3) din Legea audiovizualului, În cazul în care Consiliul decide că efectele unei fapte prevăzute la alin. (1) sunt minore, va adresa o somație publică de intrare în legalitate, iar conform alin. (4) din același act normativ, individualizarea sancțiunii în cazul săvârșirii uneia dintre contravențiile prevăzute în prezenta lege se face ținându-se seama de gravitatea faptei, de efectele acesteia, precum și de sancțiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an.

Astfel, somația publică se aplică doar în cazul în care Consiliul decide că efectele unei fapte, cum sunt cele pentru care s-a aplicat sancțiunea, sunt minore.

Analizându-se situația de fapt care a condus la aplicarea sancțiunii, s-a reținut în sarcina recurentei-reclamante faptul că nu a respectat două dispoziții legale prevăzute de Legea audiovizualului, încălcarea fiecărei prevederi reprezentând în sine o faptă contravențională.

De asemenea, s-a reținut că cele două fapte contravenționale, prevăzute și sancționate de Legea audiovizualului au fost săvârșite prin concurs, acesta constând în retransmiterea în plus a unor programe TV, fără a deține licență audiovizuală, respectiv prin modificarea grilei de programe, în sensul suplimentării numărului posturilor transmise fără a deține acordul Consiliului.

Prin urmare, încălcarea dispozițiilor legale reținute în sarcina recurentei-reclamante și sancționate prin decizia atacată, a fost considerată o încălcare gravă a dispozițiilor Legii audiovizuale, motiv pentru care nu a fost posibilă aplicarea unei somații de intrare în legalitate.

Or, recurenta-reclamantă a difuzat un program audiovizual fără licență și fără decizie de autorizare și, de asemenea, și-a modificat și a „suplimentat" oferta de programe transmise cu încă 46 de programe, fără a solicita și a obține acordul Consiliului așa cum prevede legea.

Înalta Curte apreciază că folosirea unei măsuri coercitive trebuie să fie condiționată de respectarea principiului proporționalității.

Prin menținerea amenzii, instanța de fond a respectat tocmai acest principiu, date fiind circumstanțele legate de gravitatea abaterii, așa cum au fost evidențiate mai sus.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, iar susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite.

În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC „A.” SRL prin administrator B. împotriva Sentinței nr. 12 din 22 ianuarie 2014 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 iunie 2015.

Procesat de GGC - LM