ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4888/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, reclamanta R.N.P. - R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta

Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală de Administrare a

Marilor Contribuabili - Activitatea de Inspecție Fiscală, suspendarea

executării Deciziei de impunere  din 14 martie 2012 privind obligațiile fiscale

suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, până la pronunțarea

instanței de fond, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că, în perioada 1 septembrie 2010 - 13 martie

2012, o echipă de inspecție fiscală din cadrul pârâtei a efectuat la sediul

central al Regiei Naționale a Pădurilor - R. o inspecție fiscală, care s-a

finalizat prin Raportul de Inspecție Fiscală din 14 martie 2012, înregistrat la

Regie sub nr. 3800 din 15 martie 2012, perioada supusă verificării fiind 1

iulie 2009 - 30 iunie 2010. În baza acestui raport a fost emisă decizia de

impunere  din 14 martie 2012, prin care au fost stabilite în sarcina

reclamantei obligații suplimentare de plată în sumă de 3.666.889 RON,

reprezentând diferența de TVA, rezultată ca urmare a neacordării dreptului de

deducere a TVA aferente obiectivelor de investiții (drumuri forestiere,

reconstrucție ecologică etc.) care intră în proprietatea publică a statului și

a administrării pădurilor și a impunerii de colectare a TVA pentru

administrarea pădurilor.

La termenul de

judecată din data de 25 mai 2012, reclamanta a depus precizări la acțiune, prin

care a învederat că, din totalul de 3.666.889 RON, contestă suma de 3.220.127

RON, compusă din:

- suma de 1.350.636

RON reprezentând "TVA dedus aferent lucrărilor efectuate la obiectivele de

investiții finanțate de la bugetul de stat, dar care nu aparțin persoanei

impozabile";

- suma de 1.644.789

RON reprezentând "livrări de bunuri și prestări de servicii efectuate de

RNP în baza contractelor de administrare a fondurilor forestiere încheiate cu

proprietarii acestora, pentru care nu a fost colectat TVA" și

- suma de 224.702 RON

reprezentând obligațiile fiscale accesorii calculate în urma stabilirii TVA

suplimentar de plată aferentă sumelor de 1.350.636 RON și 1.644.789 RON.

Autoritatea pârâtă nu

a depus întâmpinare la dosar, dar a formulat concluzii scrise, prin care a

solicitat respingerea, ca nefondată, a cererii de suspendare formulată de către

reclamantă.

instanței de fond

Prin Sentința civilă

nr. 3690 din 1 iunie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis cererea precizată, formulată de reclamanta

R.N.P.- R. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare

Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili -

Activitatea de Inspecție Fiscală și a dispus suspendarea executării Deciziei de

impunere din 14 martie 2012 emisă de pârâtă pentru suma de 3.220.127 RON până

la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond, în considerarea celor două principii

incidente în materie - al legalității actului administrativ și al executării

acestuia din oficiu, a reținut că suspendarea executării constituie o situație

de excepție, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile și în condițiile

expres prevăzute de lege.

În raport de

dispozițiile art. 14 raportat la art. 15 din Legea nr. 554/2004 și examinând

sumar circumstanțele emiterii deciziei contestate, Curtea a apreciat că

reclamanta a relevat o îndoială serioasă în privința legalității acesteia, în

condițiile în care nici la nivelul organelor fiscale nu există un punct de

vedere unitar și o metodă univocă de aplicare a dispozițiilor legale în materia

deducerii TVA aferentă operațiunilor reprezentând achiziții pentru realizarea

rețelei de drumuri forestiere necesare accesibilizării fondului forestier

proprietate publică a statului și pentru realizarea lucrărilor de reconstrucție

ecologică. Mai mult, în condițiile în care și pârâta a apreciat că se impune

solicitarea unor puncte de vedere din partea Ministerului Finanțelor Publice,

cu privire la deductibilitatea TVA pentru aceste operațiuni, respectiv Adresa

nr. 341755 din 21 septembrie 2009, care apar frecvent în activitatea

desfășurată de către reclamantă, instanța de fond a apreciat că acestea

reprezintă indicii de natură să creeze un dubiu asupra modalității de

interpretare și aplicare a dispozițiilor legale în materie.

În ceea ce privește

paguba iminentă, Curtea a reținut că și această cerință este îndeplinită,

întrucât reclamanta a dovedit că, în situația în care s-ar trece la executarea

deciziei de impunere, în raport de suma de 3.220.127 RON, ar fi perturbată grav

activitatea acesteia, întrucât reclamanta este o regie care se autofinanțează

din principalele activități de pază, administrare a pădurilor și exploatarea

masei lemnoase, iar executarea ar determina împiedicarea desfășurării

activității, în condițiile în care nu sunt primiți bani de la bugetul de stat,

determinând ajungerea în incapacitate de plată, fiind pusă în imposibilitatea

de a achita creditele bancare, sumele datorate firmelor cu care are relații

contractuale și către personalul angajat.

de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală

Împotriva acestei

hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pârâta Agenția

Națională de Administrare Fiscală a declarat recurs, invocând în drept

dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 și ale art. 304

1

C. proc.

civ.

În motivarea căii de

atac, recurenta critică soluția instanței de fond, susținând, în esență,

următoarele:

- În ceea ce privește nemotivarea hotărârii,

instanța de fond, într-un singur paragraf, reține că nu există un punct de

vedere unitar la nivelul pârâtei cu privire la tratamentul fiscal al TVA, iar

faptul că s-a solicitat un punct de vedere de la Ministerul Finanțelor Publice

cu privire la deductibilitatea TVA pentru operațiunile desfășurate de

reclamantă, constituie un caz bine justificat.

Recurenta susține că,

în ceea ce privește investițiile realizate de către diferite societăți la

bunurile aflate în proprietatea publică a Statului Român, atât organele

fiscale, cât și instanța supremă, în jurisprudența sa, au avut o singură

opinie, în sensul că TVA nu este deductibilă, întrucât investițiile nu au

purtat asupra unor bunuri proprii și nu sunt aferente operațiunilor taxabile ale

contribuabililor.

În mod greșit a

reținut instanța de fond îndeplinirea cumulativă a condițiile prevăzute de art.

14 din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care reclamanta nu a făcut dovada

cazului bine justificat și a pagubei iminente. Astfel, pe de o parte,

inexistența unui punct de vedere unitar la nivelul ANAF nu este de natură a

constitui un motiv pentru a dispune suspendarea executării unui act

administrativ, iar pe de altă parte, reclamanta deține fondurile necesare

pentru a achita obligațiile fiscale reținute în sarcina sa.

II. Considerentele

Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte,

sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs

formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale

incidente în cauză, va respinge recursul declarat ca nefondat pentru

următoarele considerente:

În cauza dedusă

judecății, obiectul acțiunii introductive de instanță îl constituie suspendarea

executării Deciziei de impunere  din 14 martie 2012 privind obligațiile

suplimentare de plată stabilite prin Raportul de inspecție fiscală din 14

martie 2012, suspendare solicitată în condițiile art. 14 - 15 din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004.

În raport de obiectul

acțiunii și de cadrul legal aplicabil, Curtea constată că sentința recurată

este legală și în deplină concordanță cu dispozițiile legale în materie.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 14 din Legea contenciosului administrativ pentru acordarea

suspendării executării unui act administrativ trebuie îndeplinite cumulativ

cele două condiții expres prevăzute de textul de lege mai sus citat, respectiv

existența cazului bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

Din analiza

materialului probator administrat în cauză, rezultă fără putință de tăgadă că

cele două condiții sunt îndeplinite. Sub acest aspect, în privința cazului bine

justificat astfel cum este definit de dispozițiile art. 2 lit. t) din Legea

contenciosului administrativ, în mod corect instanța de fond a reținut că

există o îndoială serioasă cu privire la modul în care recurenta - pârâtă a

stabilit obligații suplimentare în sarcina intimatei - reclamante reprezentând

diferență TVA rezultată ca urmare a neacordării dreptului de deducere, în

condițiile în care la nivelul organelor fiscale nu există un punct de vedere

unitar și o metodă unică de aplicare a dispozițiilor legale în materia

deducerii TVA. Or, o asemenea împrejurare, recunoscută în scris chiar de

recurentă este de natură a constitui "un caz bine justificat" în

sensul dispozițiilor art. 14 din Legea contenciosului administrativ care poate

conduce la suspendarea executării deciziei contestate până la stabilirea

definitivă de către instanța legal învestită a legalității modului de calcul a

obligațiilor fiscale suplimentare. Tot astfel, în privința "pagubei

iminente" astfel cum este definită de dispozițiile art. 2 lit. ș) din

Legea contenciosului administrativ, Curtea reține că instanța fondului în mod

corect a precizat că și această condiție este îndeplinită, deoarece intimata-reclamantă

a dovedit că în situația în care s-ar trece la punerea în executare a deciziei

contestate, decizie de impunere pentru suma de 3.220.127 RON, acest lucru ar

duce practic la blocarea activității societății în condițiile în care nu sunt

primiți și bani de la bugetul de stat și la imposibilitatea achitării ordinelor

bancare și respectiv a sumelor datorate firmelor cu care există relații

contractuale.

În consecință, în

raport de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312 C. proc. civ.,

recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva Sentinței

civile nr. 3690 din 1 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 aprilie 2013.

Procesat de GGC - CL