ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4888/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta R.N.P. - R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - Activitatea de Inspecție Fiscală, suspendarea executării Deciziei de impunere din 14 martie 2012 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, până la pronunțarea instanței de fond, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în perioada 1 septembrie 2010 - 13 martie 2012, o echipă de inspecție fiscală din cadrul pârâtei a efectuat la sediul central al Regiei Naționale a Pădurilor - R. o inspecție fiscală, care s-a finalizat prin Raportul de Inspecție Fiscală din 14 martie 2012, înregistrat la Regie sub nr. 3800 din 15 martie 2012, perioada supusă verificării fiind 1 iulie 2009 - 30 iunie 2010. În baza acestui raport a fost emisă decizia de impunere din 14 martie 2012, prin care au fost stabilite în sarcina reclamantei obligații suplimentare de plată în sumă de 3.666.889 RON, reprezentând diferența de TVA, rezultată ca urmare a neacordării dreptului de deducere a TVA aferente obiectivelor de investiții (drumuri forestiere, reconstrucție ecologică etc.) care intră în proprietatea publică a statului și a administrării pădurilor și a impunerii de colectare a TVA pentru administrarea pădurilor.

La termenul de judecată din data de 25 mai 2012, reclamanta a depus precizări la acțiune, prin care a învederat că, din totalul de 3.666.889 RON, contestă suma de 3.220.127 RON, compusă din: - suma de 1.350.636 RON reprezentând "TVA dedus aferent lucrărilor efectuate la obiectivele de investiții finanțate de la bugetul de stat, dar care nu aparțin persoanei impozabile"; - suma de 1.644.789 RON reprezentând "livrări de bunuri și prestări de servicii efectuate de RNP în baza contractelor de administrare a fondurilor forestiere încheiate cu proprietarii acestora, pentru care nu a fost colectat TVA" și - suma de 224.702 RON reprezentând obligațiile fiscale accesorii calculate în urma stabilirii TVA suplimentar de plată aferentă sumelor de 1.350.636 RON și 1.644.789 RON.

Autoritatea pârâtă nu a depus întâmpinare la dosar, dar a formulat concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea, ca nefondată, a cererii de suspendare formulată de către reclamantă. 2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 3690 din 1 iunie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea precizată, formulată de reclamanta R.N.P.- R. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - Activitatea de Inspecție Fiscală și a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere din 14 martie 2012 emisă de pârâtă pentru suma de 3.220.127 RON până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond, în considerarea celor două principii incidente în materie - al legalității actului administrativ și al executării acestuia din oficiu, a reținut că suspendarea executării constituie o situație de excepție, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.

În raport de dispozițiile art. 14 raportat la art. 15 din Legea nr. 554/2004 și examinând sumar circumstanțele emiterii deciziei contestate, Curtea a apreciat că reclamanta a relevat o îndoială serioasă în privința legalității acesteia, în condițiile în care nici la nivelul organelor fiscale nu există un punct de vedere unitar și o metodă univocă de aplicare a dispozițiilor legale în materia deducerii TVA aferentă operațiunilor reprezentând achiziții pentru realizarea rețelei de drumuri forestiere necesare accesibilizării fondului forestier proprietate publică a statului și pentru realizarea lucrărilor de reconstrucție ecologică.

Mai mult, în condițiile în care și pârâta a apreciat că se impune solicitarea unor puncte de vedere din partea Ministerului Finanțelor Publice, cu privire la deductibilitatea TVA pentru aceste operațiuni, respectiv Adresa nr. 341755 din 21 septembrie 2009, care apar frecvent în activitatea desfășurată de către reclamantă, instanța de fond a apreciat că acestea reprezintă indicii de natură să creeze un dubiu asupra modalității de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale în materie.

În ceea ce privește paguba iminentă, Curtea a reținut că și această cerință este îndeplinită, întrucât reclamanta a dovedit că, în situația în care s-ar trece la executarea deciziei de impunere, în raport de suma de 3.220.127 RON, ar fi perturbată grav activitatea acesteia, întrucât reclamanta este o regie care se autofinanțează din principalele activități de pază, administrare a pădurilor și exploatarea masei lemnoase, iar executarea ar determina împiedicarea desfășurării activității, în condițiile în care nu sunt primiți bani de la bugetul de stat, determinând ajungerea în incapacitate de plată, fiind pusă în imposibilitatea de a achita creditele bancare, sumele datorate firmelor cu care are relații contractuale și către personalul angajat.

3. Recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 și ale art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenta critică soluția instanței de fond, susținând, în esență, următoarele: - În ceea ce privește nemotivarea hotărârii, instanța de fond, într-un singur paragraf, reține că nu există un punct de vedere unitar la nivelul pârâtei cu privire la tratamentul fiscal al TVA, iar faptul că s-a solicitat un punct de vedere de la Ministerul Finanțelor Publice cu privire la deductibilitatea TVA pentru operațiunile desfășurate de reclamantă, constituie un caz bine justificat.

Recurenta susține că, în ceea ce privește investițiile realizate de către diferite societăți la bunurile aflate în proprietatea publică a Statului Român, atât organele fiscale, cât și instanța supremă, în jurisprudența sa, au avut o singură opinie, în sensul că TVA nu este deductibilă, întrucât investițiile nu au purtat asupra unor bunuri proprii și nu sunt aferente operațiunilor taxabile ale contribuabililor. În mod greșit a reținut instanța de fond îndeplinirea cumulativă a condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care reclamanta nu a făcut dovada cazului bine justificat și a pagubei iminente. Astfel, pe de o parte, inexistența unui punct de vedere unitar la nivelul ANAF nu este de natură a constitui un motiv pentru a dispune suspendarea executării unui act administrativ, iar pe de altă parte, reclamanta deține fondurile necesare pentru a achita obligațiile fiscale reținute în sarcina sa.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Înalta Curte, sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul declarat ca nefondat pentru următoarele considerente: În cauza dedusă judecății, obiectul acțiunii introductive de instanță îl constituie suspendarea executării Deciziei de impunere din 14 martie 2012 privind obligațiile suplimentare de plată stabilite prin Raportul de inspecție fiscală din 14 martie 2012, suspendare solicitată în condițiile art. 14 - 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. În raport de obiectul acțiunii și de cadrul legal aplicabil, Curtea constată că sentința recurată este legală și în deplină concordanță cu dispozițiile legale în materie.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 14 din Legea contenciosului administrativ pentru acordarea suspendării executării unui act administrativ trebuie îndeplinite cumulativ cele două condiții expres prevăzute de textul de lege mai sus citat, respectiv existența cazului bine justificat și prevenirea unei pagube iminente. Din analiza materialului probator administrat în cauză, rezultă fără putință de tăgadă că cele două condiții sunt îndeplinite.

Sub acest aspect, în privința cazului bine justificat astfel cum este definit de dispozițiile art. 2 lit. t) din Legea contenciosului administrativ, în mod corect instanța de fond a reținut că există o îndoială serioasă cu privire la modul în care recurenta - pârâtă a stabilit obligații suplimentare în sarcina intimatei - reclamante reprezentând diferență TVA rezultată ca urmare a neacordării dreptului de deducere, în condițiile în care la nivelul organelor fiscale nu există un punct de vedere unitar și o metodă unică de aplicare a dispozițiilor legale în materia deducerii TVA. Or, o asemenea împrejurare, recunoscută în scris chiar de recurentă este de natură a constitui "un caz bine justificat" în sensul dispozițiilor art. 14 din Legea contenciosului administrativ care poate conduce la suspendarea executării deciziei contestate până la stabilirea definitivă de către instanța legal învestită a legalității modului de calcul a obligațiilor fiscale suplimentare.

Tot astfel, în privința "pagubei iminente" astfel cum este definită de dispozițiile art. 2 lit. ș) din Legea contenciosului administrativ, Curtea reține că instanța fondului în mod corect a precizat că și această condiție este îndeplinită, deoarece intimata-reclamantă a dovedit că în situația în care s-ar trece la punerea în executare a deciziei contestate, decizie de impunere pentru suma de 3.220.127 RON, acest lucru ar duce practic la blocarea activității societății în condițiile în care nu sunt primiți și bani de la bugetul de stat și la imposibilitatea achitării ordinelor bancare și respectiv a sumelor datorate firmelor cu care există relații contractuale. În consecință, în raport de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312 C. proc.

civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva Sentinței civile nr. 3690 din 1 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 aprilie 2013. Procesat de GGC - CL