ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3800/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3800/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

reclamanta Regia Națională a Pădurilor-Romsilva a chemat în judecată pe pârâta A.N.A.F.,

Direcția Generală a Marilor Contribuabili, Activitatea de Inspecție Fiscală, solicitând

ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună: anularea parțială a deciziei de

impunere din 25 iunie 2010 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite

de inspecția fiscală și a deciziei din 1 iulie 2010 privind nemodificarea bazei

de impunere, cu privire la suma de 22.145.356 RON; modificarea raportului de

inspecție fiscală din 21 iunie 2010 cu privire la suma de 22.145.356 RON; cu obligarea

pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 24 martie 2011,

reclamanta a formulat completare la acțiune, prin care a solicitat: constatarea

nesoluționării în termen a contestației înregistrată în data de 21 iulie 2010 la

A.N.A.F., Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Activitatea

de Inspecție Fiscală; anularea parțială a deciziei din 3 februarie 2011.

Prin întâmpinarea formulată

la data de 24 martie 2011, pârâta A.N.A.F. a invocat excepția inadmisibilității

acțiunii, motivat de faptul că reclamanta putea formula o contestație pe calea contenciosului

administrativ numai împotriva deciziei din 3 februarie 2011 emisă de A.N.A.F., Direcția

Generală de Soluționare a Contestațiilor, potrivit art. 218 alin. (2) din O.G.

nr. 92/2003 C. proc. fisc.

La data de 22

noiembrie 2012, reclamanta a formulat cerere de chemare în garanției a Ministerului

Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a Ministerului Mediului și Pădurilor și a Ministerului

Finanțelor Publice, solicitând, pentru cazul în care va cădea în pretenții, să se

dispună obligarea acestora, în solidar, să o despăgubească cu suma de 20.946.207

RON, reprezentând taxă pe valoare adăugată aferentă realizării obiectivelor de investiții

constând în drumuri forestiere și corecții de torenți, pentru care nu i s-a acordat

drept de deducere, precum și cu eventualele obligații fiscale accesorii acestei

sume (dobânzi, majorări și penalități de întârziere).

Prin întâmpinarea formulată

la data de 10 ianuarie 2013, chematul în garanție Ministerul Agriculturii și Dezvoltării

Rurale a solicitat .respingerea cererii de chemare în garanție ca inadmisibilă,

întrucât până la data publicării O.U.G. nr. 115/2009 (29 decembrie 2009), autoritatea

publică cu atribuții privind silvicultura era Ministerul Agriculturii, Pădurilor

și Dezvoltării Rurale. Urmare a modificărilor legislative aduse de prevederile O.U.G.

nr. 115/2009, transpuse prin H.G. nr. 1635/2009, cadrul procesual a fost modificat,

în sensul că Ministerul Mediului și Pădurilor se subrogă Ministerul Agriculturii

și Dezvoltării Rurale. În ședința publică din data de 10 ianuarie 2013, chematul

în garanție a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție

și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei Regia Națională a Pădurilor-Romsilva

în promovarea cererii de chemare în garanție, susținând că între reclamantă și chemații

în garanție există un raport de natură bugetară, care intră sub incidența Legii

nr. 500/2002, conform căreia există o procedură administrativă de alocare de fonduri,

cererea de alocare de fonduri putând fi formulată de Ministerul Mediului și Pădurilor,

în calitate de ordonator principal de credite.

de fond

Prin sentința nr. 328

din 24 ianuarie 2013 a Curții de Apel București a fost respinsă excepția inadmisibilității

acțiunii invocată de pârâta A.N.A.F.

Instanța a respins acțiunea

formulată de reclamanta Regia Națională a Pădurilor-Romsilva, în contradictoriu

cu pârâtele A.N.A.F., Direcția Generală a Marilor Contribuabili, Activitatea de

Inspecție Fiscală și A.N.A.F. Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor,

astfel cum a fost completată, ca neîntemeiată.

A fost admisă excepția

de inadmisibilitate a cererii de chemare în garanție și,. în consecință, a fost

respinsă cererea de chemare în garanție formulată de reclamanta Regia Națională

a Pădurilor-Romsilva, în contradictoriu cu chemații în garanție Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Mediului și Pădurilor și Ministerul

Finanțelor Publice, ca inadmisibilă.

Motivele de fapt și de

drept care au stat la baza formării convingerii instanței:

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că urmare a inspecției fiscale efectuate la reclamanta

Regia Națională a Pădurilor-Romsilva, în perioada 14 aprilie 2009-9 iunie 2010 și

21 iunie 2010, a fost întocmit raportul de inspecție fiscală din 21 iunie 2010,

prin care A.N.A.F., Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a

stabilit în sarcina reclamantei suma de 23.022.455 RON, reprezentând diferență TVA

în perioada verificată, 1 iulie 2007-30 iunie 2009.

În baza raportului de

inspecție fiscală din 21 iunie 2010, A.N.A.F., Direcția Generală de Administrare

a Marilor Contribuabili, Activitatea de Inspecție Fiscală a emis decizia de impunere

privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală din 25

iunie 2010 și decizia de nemodificare a bazei de impunere din 1 iulie 2010.

A reținut instanța de

primă jurisdicție faptul că împotriva deciziei de impunere din 25 iunie 2010, a

deciziei de nemodificare a bazei de impunere din 1 iulie 2010 și a raportul de inspecție

fiscală din 21 iunie 2010, reclamanta a formulat contestație, în baza dispozițiilor

art. 205 și urm. din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., contestație înregistrată

la A.N.A.F., Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Activitatea

de Inspecție Fiscală, din 21 iulie 2010.

Prin decizia din 3

februarie 2011 emisă de A.N.A.F., Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor

s-a dispus: respingerea ca neîntemeiată a contestației împotriva deciziei de impunere

din 25 iunie 2010, pentru taxa pe valoare adăugată în sumă de 21.835.742 RON, desființarea

parțială a deciziei de impunere din 25 iunie 2010 pentru taxa pe valoare adăugată

în sumă de 263.556 RON, admiterea contestației împotriva deciziei de impunere

din 25 iunie 2010, pentru taxa pe valoare adăugată în sumă de 4.022 RON și anularea

parțială a deciziei de impunere pentru această sumă, respingerea ca fără obiect

a contestației împotriva deciziei de impunere din 25 iunie 2010, pentru taxa pe

valoare adăugată în sumă de 40.434 RON.

Împotriva deciziei de

impunere din 25 iunie 2010, a deciziei din 1 iulie 2010 privind nemodificarea bazei

de impunere, precum și împotriva raportului de inspecție fiscală din 21 iunie 2010,

reclamanta a sesizat instanța de contencios administrativ la data de 21

septembrie 2010, iar la data de 24 martie 2011 a formulat completare la contestație,

prin care a solicitat anularea parțială deciziei de soluționare a contestației

din 3 februarie 2011.

Având în vedere completarea

la acțiune, precum și faptul că soluționarea contestației înregistrate din 21

iulie 2010 la A.N.A.F., Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili,

Activitatea de Inspecție Fiscală s-a realizat la data de 3 februarie 2011, după

expirarea termenului de 45 de zile de la înregistrare, prevăzut de art. 70

alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, Curtea constata că excepția inadmisibilității acțiunii

invocată de pârâta A.N.A.F. este neîntemeiată și urmează a fi respinsă.

Pe fondul cauzei, a reținut

instanța de fond că acțiunea promovată de reclamantă, astfel cum a fost completată,

este neîntemeiată, în considerarea următoarelor argumente:

Potrivit pct. 1 din decizia

de soluționare a contestației din 3 februarie 2011 a fost respinsă ca neîntemeiată

contestația formulată împotriva deciziei de impunere din 25 iunie 2010, pentru taxa

pe valoare adăugată în sumă de 21.835.742 RON.

Aceasta este compusă din:

- suma de 20.946.207 RON,

pentru care organele fiscale au reținut că reclamanta nu are dreptul de a deduce

taxa pe valoare adăugată aferentă realizării obiectivelor de investiții constând

în drumuri forestiere și corecții de torenți;

- suma de 19.290 RON pentru

care s-a constatat încălcarea art. 143 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind

C. fisc., prin faptul că nu s-a făcut dovada că întreaga cantitate de marfă a fost

transportată din România în alt stat membru;

- suma de 867.449 RON

pentru care s-a reținut că reclamanta avea obligația să colecteze taxa pe valoare

adăugată aferentă serviciilor de administrare a pădurilor aflate în proprietatea

altor persoane fizice și juridice;

- suma de 2.796 RON pentru

care organele fiscale au reținut că reclamanta nu a prezentat documente justificative,

încălcând astfel dispozițiile art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003

privind exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoare adăugată.

Referitor la suma de 20.946.207

RON reprezentând taxă pe valoare adăugată dedusă pentru obiective de interes public

constând în drumuri forestiere și corecții de torenți efectuate de reclamantă în

perioada iulie 2007-iunie 2009, instanța a constatat că în mod legal s-a reținut

prin actele administrativ-fiscale contestate neîndeplinirea condițiilor prevăzute

de art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.

Conform acestor dispoziții

legale, taxa pe valoare adăugată aferentă achizițiilor este deductibilă numai în

situația în care achizițiile au fost efectuate în folosul realizării de operațiuni

taxabile.

Obiectivele de investiții

constând în drumuri forestiere și corecții de torenți au fost realizate de reclamantă

din surse alocate de la bugetul de stat în perioada 2007-2009, situația surselor

de finanțare fiind prezentată în punctul de vedere al contribuabilului privind inspecția

fiscală în perioada 14 aprilie 2009-8 iunie 2010.

În raportul de inspecție

fiscală din 21 iunie 2010 rezultă că investițiile efectuate de Romsilva se înregistrează

în patrimoniul public al statului administrat de către Regie și sunt evidențiate

în contabilitate pe seama contului 1016 - „patrimoniul public". De asemenea,

în balanța de verificare, în perioada supusă inspecției fiscale parțială, Romsilva

nu a evidențiat venituri obținerea urmare a exploatării acestor obiective.

A reținut instanța de

primă jurisdicție faptul că, pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei

pe valoare adăugată aferentă obiectivelor de interes general realizate din surse

bugetare, era esențial a se dovedi de către reclamantă obținerea de venituri din

exploatarea acestor obiective (drumuri forestiere și corecții de torenți) și înregistrarea

acestora în evidența contabilă. Numai în aceste condiții se putea constata că investițiile

efectuate contribuie în mod direct la realizarea obiectului principal de activitate

și implicit la realizarea de venituri taxabile din punct de vedere al taxei pe valoare

adăugată.

A constatat instanța de

fond, din verificările efectuate cu ocazia inspecției fiscale, consemnate în raportul

de inspecție fiscală, faptul că reclamanta nu a evidențiat în balanța de verificare

venituri obținute ca urmare a acestor obiective. Această constatare a organului

fiscal nu a fost infirmată cu probatoriile administrate în cauză.

Astfel, la obiectivul

expertizei contabile, prin care expertului i s-a solicitat să stabilească dacă Regia

Națională a Pădurilor - Romsilva realizează venituri taxabile ca urmare a exploatării

obiectivelor de investiții finanțate de la bugetul de stat (drumuri forestiere și

torenți), expertul a precizat că reclamanta realizează venituri taxabile din vânzarea

de masă lemnoasă, pe bază de contract și că aceste contracte nu ar putea fi încheiate

în lipsa drumurilor forestiere care permit accesul în perimetrul destinat exploatării.

Răspunsul expertului evidențiază

utilitatea obiectivelor de investiții realizate de reclamantă, însă nu menționează

faptul că în balanța de verificare centralizată ar fi evidențiate și venituri din

exploatarea obiectivelor de investiții care la finalizare sunt trecute în patrimoniul

public al statului.

A reținut instanța că

nu prezintă relevanță sub aspectul dreptului de deducere a taxei pe valoare

adăugată aferentă obiectivelor de investiții (drumuri forestiere și corecții de

torenți) veniturile realizate de Romsilva din valorificarea masei lemnoase, ca obiect

principal de activitate, pentru care, de altfel, s-a acordat deducerea taxei pe

valoare adăugată aferentă cheltuielilor efectuate în scopul realizării acestor venituri

conform art. 145 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.

Prin urmare, răspunsurile

expertului contabil la obiectivele privitoare la veniturile realizate de reclamantă

din valorificarea masei lemnoase sub aspectul calificării acestora ca operațiuni

taxabile din punct de vedere al taxei pe valoare adăugată, precum și la ponderea

acestor venituri în veniturile taxabile realizate de Regie, nu sunt de natură să

conducă la o altă concluzie decât cea reținută în actele administrative fiscale

contestate.

Referitor la suma de 19.290

RON, pentru care s-a reținut că reclamanta nu beneficiază de scutirea de taxă aferentă

livrărilor intracomunitare, instanța reține legalitatea constatărilor organelor

fiscale, întrucât factura de stornare invocată de reclamantă a fost emisă în luna

noiembrie 2009, ulterior perioadei ce a făcut obiectul verificării (1 aprilie 2009-30

iunie 2009).

În ceea ce privește suma

de 867.449 RON, a constatat instanța că în mod legal au fost interpretate și aplicate

de organul fiscal prevederile art. 129 alin. (1), art. 130 și art. 155 alin. (1)

din Legea nr. 571/2005 privind C. fisc., întrucât serviciile de administrare a pădurilor

private sunt considerate, din punct de vedere al TVA, operațiuni impozabile pentru

care se colectează TVA, iar baza de impozitare este constituită din ceea ce se obține

sau urmează a se obține, în contrapartidă, de către furnizor din partea beneficiarului,

potrivit art. 137 alin. (1) lit. a) C. fisc.

Prin urmare, în mod legal

s-a reținut că Romsilva avea obligația să colecteze taxa pe valoare adăugată aferentă

serviciilor, de administrare a pădurilor private prestate de Direcțiile Silvice

Bihor și Sibiu.

Referitor la taxa pe valoare

adăugată în sumă de 2.796 RON, pentru care reclamanta și-a exercitat dreptul de

deducere a TVA aferentă serviciilor de recoltare porumb, în mod legal s-a reținut

de organele fiscale neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 145 alin. (2)

lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., întrucât reclamanta nu a făcut

dovada că serviciile menționate în factura din 21 decembrie 2007 au fost achiziționate

în folosul operațiunilor sale taxabile.

În ceea ce privește

pct. 4 al deciziei din 3 februarie 2011 emisă de A.N.A.F., Curtea reține că organul

de soluționare a contestației a dispus în mod legal respingerea ca nemotivată a

contestației formulate împotriva deciziei de impunere din 25 iunie 2010 pentru suma

de 878.701 RON, reprezentând taxă pe valoare adăugată, precum și împotriva deciziei

de nemodificare a bazei de impunere din 1 iulie 2010.

Astfel, din analiza contestației

înregistrate din 21 iulie 2010 instanța de fond a constatat că nu au fost prezentate

motivele de fapt și de drept și nici dovezile pe care contestația se întemeiază,

încălcându-se astfel prevederile art. 206 alin. (1) lit. c) și lit. d) din O.G.

nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., cu modificările și completările ulterioare.

Pentru aceste considerente,

instanța de fond a menținut atât decizia de impunere din 25 iunie 2010, pentru suma

de 878.701 RON, cât și decizia de nemodificare a bazei de impunere din 1 iulie 2010.

În ceea ce privește cererea

de chemare în garanție formulată de reclamantă, având ca obiect obligarea în solidar

a chemaților în garanție Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul

Mediului și Pădurilor și Ministerul Finanțelor Publice, la plata sumei de 20.946.207

RON reprezentând taxă pe valoare adăugată aferentă obiectivelor de investiții constând

în drumuri forestier și corecții de torenți, Curtea a procedat la analizarea cu

prioritate a excepție de inadmisibilitate a cererii, invocată de chematul în garanție

Ministerul Finanțelor Publice, în ședința publică din data de 10 ianuarie 2013.

După analiza cererii instanța

a admis excepția invocată, cu consecința respingerii cererii de chemare în garanție,

ca inadmisibilă, întrucât cerințele instituite de art. 60 alin. (1) C. proc. civ.

nu sunt îndeplinite în cauză.

De asemenea, a constatat

instanța că nu există nicio dispoziție legală care să justifice o cerere în despăgubiri

a reclamantei împotriva chemaților în garanție, care au calitatea de instituții

publice, ori obligație solidară a chemaților în garanție față de reclamantă.

În ceea ce privește inadmisibilitatea

cererii de chemare în garanție, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, susținerile

chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice nu au fost examinate, întrucât

instanța a constatat că au fost invocate după închiderea dezbaterilor, pe calea

concluziilor scrise înregistrate la instanță la data de 16 ianuarie 2013, nerespectându-se

astfel prevederile art. 109 alin. (3) C. proc. civ.

Regia Națională a Pădurilor Romsilva

Recurenta a contestat

pe această cale atât încheierea de ședință din 30 iunie 2011 pe care i s-a respins

proba cu expertiza tehnică de specialitate silvică, cât și sentința nr. 328 din

24 octombrie 2013 întemeindu-și în drept cererea pe dispozițiile art. 304 pct. 7

și pct. 9 C. proc. civ., solicitând atât:

- casarea hotărârii cu

trimitere spre rejudecare, pentru administrarea probei solicitate cât și,

- admiterea acțiunii astfel

cum a fost formulată și completată.

În motivarea recursului

s-a arătat referitor la încheierea din 30 iunie 2011 prin care ni s-a respins proba

cu specialitatea silvicultură, vă solicităm modificarea în parte a acesteia, în

sensul admiterii probei cu expertiza tehnică specialitatea silvicultură, întrucât

noi apreciem că este o probă pertinentă, concludentă și utilă cauzei. Prin această

probă urmărim să dovedim că drumurile forestiere conduc în mod direct la activități

taxabile, respectiv la exploatarea și valorificarea masei lemnoase, activitate taxabilă

din punct de vedere al taxei pe valoare adăugată.

Referitor la sentința

civilă nr. 328 din 24 ianuarie 2013

Critica sentinței civile

nr. 328/2013 ca nelegală, vizează motivele pe care s-a sprijinit instanța de fond

pentru a da o asemenea soluție sunt contradictorii, instanța nu și-a motivat hotărârea,

iar sentința a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Referitor la suma de 20.946.207

RON, reprezentând TVA aferentă realizării obiectivelor de investiții constând în

drumuri forestiere și corecții de torenți, pentru care nu s-a acordat drept de deducere;

La ultimul paragraf, din

sentință, Curtea de Apel București reține că: Referitor la suma de 20.946.207 RON,

reprezentând taxa pe valoarea adăugată dedusă pentru obiective de interes public

constând în drumuri forestiere și corecții de torenți efectuate de reclamantă în

perioada iulie 2007-iunie 2009 instanța constată că în mod legal s-a reținut în

actele fiscale contestate neîndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 145

alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.

În primul rând, greșit

reține instanța de fond că aceste obiective sunt de interes public.

Aceste obiective nu sunt

de interes public, ci sunt căi tehnologice de utilitate privată, fapt demonstrat

și în fața instanței de fond, cu argumente legale, cum vom demonstra și în prezentul

recurs.

Astfel, conform prevederile

art. 83 din Legea nr. 46/2008, fondul silvic, drumurile forestiere sunt căi de transport

tehnologic, de utilitate privată, utilizate pentru: gospodărirea pădurilor, desfășurarea

activităților de vânătoare și pescuit sportiv, intervenții în caz de avarii, calamități

sau dezastre, fiind închise circulației publice, cu excepția activităților sportive,

de recreere și turism care se pot practica numai cu acordul proprietarului”.

De asemenea, conform

art. 1 din O.G. nr. 82/2004 privind măsurile necesare pentru accesibilizarea fondului

forestier prin construirea de drumuri forestiere: „Autoritatea publică centrală

care răspunde de silvicultura asigura măsurile necesare pentru construirea de drumuri

forestiere situate în fondul forestier proprietate publica, pentru asigurarea accesibilizării

fondului forestier în vederea desfășurării lucrărilor silvoculturale, pentru asigurarea

condițiilor de prevenire și stingere a incendiilor, pentru asigurarea unei activități

de exploatare a pădurilor în condiții ecologice și de rentabilitate.”

În al doilea rând, consideră

că, greșit „instanța constată că în mod legal s-a reținut în actele fiscale contestate

neîndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea

nr. 571/2003 privind C. fisc.

Conform acestor dispoziții

legale, taxa pe valoarea adăugată aferentă achizițiilor este deductibilă numai în

situația în care achizițiile au fost efectuate în folosul realizării de operațiuni

taxabile.

Art. 145 alin. (2)

lit. a) din Legea nr. 571/2003 prevede că: „Orice persoană impozabilă are dreptul

să deducă taxa aferentă achizițiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în

folosul următoarelor operațiuni: a) operațiuni taxabile”.

Față de aceste prevederi

legale, apreciază că îndeplinește condițiile pentru acordarea dreptului de deducere

a TVA, în sumă de 20.946.207 RON, aferentă achizițiilor realizate aducând următoarele

argumente:

Regia Națională a Pădurilor-Romsilva

este persoană juridică cu sediul în România, este persoană impozabilă din punct

de vedere al TVA.

Beneficiarul (achizitorul)

bunurilor/lucrărilor în cauză este Regia Națională a Pădurilor-Romsilva. Aceste

bunuri sunt evidențiate contabil în patrimoniul regiei. Achiziția acestor bunuri

s-a realizat de către persoana juridică Regia Națională a Pădurilor-Romsilva, fapt

dovedit prin contracte de achiziție, facturi, situații de lucrări, procese-verbale

de recepție, note contabile etc.

Obiectul principal de

activitate al Regiei îl constituie administrarea pădurilor, iar aproximativ 90%

din această activitate o constituie exploatarea și valorificarea masei lemnoase

și a produselor secundare ale pădurii, fructe de pădure și vânat. Aceste activități

sunt taxabile din punct de vedere al TVA, iar fără drumuri forestiere și corecții

de torenți aceste activități nu ar putea fi realizate.

Faptul că obiectivele

de investiții, pentru care A.N.A.F. nu ne-a acordat drept de trecere a TVA, conduc

la activități taxabile a fost stabilit și prin raportul de expertiză contabilă,

neinfirmate de către instanță.

Că activitățile enumerate

mai sus sunt activități taxabile din punct de vedere al TVA recunoaște chiar instanța

de fond în penultimul paragraf a sentinței „(...) veniturile realizate de Romsilva

din valorificarea masei lemnoase, ca obiect principal de activitate, pentru care,

de altfel, s-a acordat deducerea TVA aferentă cheltuielilor efectuate în scopul

realizării acestor venituri conform art. 145 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind

C. fisc.”.

Se precizează existența

unor motive contradictorii pe care își întemeiază instanța de fond soluția. Astfel,

dacă în primul paragraf a sentinței apreciază că nu îndeplinim condițiile prevăzute

de art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003, în sensul că drumurile forestiere

nu conduc la activități taxabile, respectiv exploatarea și valorificare masei lemnoase,

în penultimul paragraf apreciază că valorificarea masei lemnoase este o operațiune

taxabilă din punct de vedere al TVA, pentru care ni s-a acordat chiar deducerea

TVA”.

Singurul considerent pe

care și-a întemeiat instanța de fond decizia a fost acela că veniturile obținute

ca urmare a exploatării drumurilor forestiere nu au fost evidențiate în balanța

de verificare, deși nu există nici o prevedere legală, și nici instanța de fond

nu a indicat-o, care să impună înregistrarea într-un cont separat a veniturilor

obținute în urma achiziții. În acest sens, instanța mai precizează că:

„Această constatare a

organului fiscal nu a fost infirmată cu probatoriile administrate în cauză”.

Atât în raportul de expertiză

cât și în balanța contabilă sunt trecute veniturile obținute din exploatarea și

valorificarea masei lemnoase.

Regia a înregistrat în

balanța de verificare venituri din valorificarea resurselor forestiere, venituri

ce au fost obținute din exploatarea (utilizarea în procesul productiv), în mod direct,

a obiectivelor în cauză. Aceste venituri au fost înregistrate în evidența contabilă

în contul 701 „Venituri din activitatea de bază”, fapt confirmat și de expertiza

contabilă. Precizăm că prevederile legale în domeniu impun înregistrarea veniturilor

în funcție de natura acestora. Astfel, veniturile din vânzarea masei lemnoase nu

se pot înregistra ca venituri din utilizarea drumurilor forestiere, a corecțiilor

de torenți, sau ca venituri din utilizarea prestațiilor achiziționate pentru exploatarea

masei lemnoase, venituri din utilizarea autoplatformelor folosite la transportul

masei lemnoase, venituri din utilizarea serviciilor de telefonie etc. Toate aceste

achiziții se înregistrează în evidența contabilă pe natură de cheltuială, TVA aferentă

fiind admisă la deducere de inspecția fiscală (cu excepția drumurilor forestiere

și a corecțiilor de torenți) și conduc la obținerea veniturilor, din vânzarea masei

lemnoase care se înregistrează ca atare în evidențele contabile.

Cu alte cuvinte, deși

în afară de achizițiile privind drumurile forestiere și torenți, Romsilva pentru

realizarea obiectului principal de activitate principal, exploatarea și valorificare

masei lemnoase a făcut și alte achiziții: autoplatforme, motoferăstraie, utilaje,

iar pentru acestea din urmă s-a acordat drept de deducere a TVA, fiind considerate

achiziții care conduc la activități taxabile și nu ni s-a cerut ca veniturile obținute

din exploatarea acestora să fie evidențiate separat, pentru drumurile forestiere

și corecțiile de torenți nu ni s-a dat drept de deducere, întrucât s-a considerat

că nu conduc la activități taxabile, iar veniturile obținute din exploatarea lor

nu au fost evidențiate, separat”.

Mai mult, se impune a

se menționa faptul că art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 1571/2003 (în baza

căruia regia și-a exercitat dreptul de deducere a TVA) nu face nici o precizare

privind acordarea dreptului de deducere a TVA în baza evidențierii sau neevidențierii

unor venituri în balanța de verificare, ci stipulează în mod clar și fără echivoc

faptul că „orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achizițiilor,

dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul următoarelor operațiuni: a) operațiuni

taxabile”.

Consideră de asemenea,

eronată și neîntemeiată concluzia instanței potrivit căreia „pentru exercitarea

dreptului de deducere a TVA aferentă obiectivelor de interes general realizate din

surse bugetare, era esențial a se dovedi de către reclamantă obținerea de venituri

din exploatarea acestor obiective (drumuri forestiere și corecții de torenți) și

înregistrarea acestora în evidența contabilă”.

S-a arătat și faptul că

legiuitorul a stipulat că TVA se deduce dacă achizițiile sunt destinate utilizării

în folosul operațiunilor taxabile. Ori, așa cum rezultă și din expertiza contabilă

în cauză, relevă faptul că „drumurile forestiere reprezintă unica modalitate de

acces către suprafețele cu masă lemnoasă ajunsă la faza de recoltare. În absent

drumurilor forestiere, Regia Națională a Pădurilor-Romsilva nu poate realiza obiectul

principal de activitate, respectiv valorificarea masei lemnoase din suprafețele

de fond forestier și implicit realizarea de operațiuni taxabile din punct de vedere

al TVA”. Din răspuns rezultă că „în lipsa drumurilor forestiere, exploatarea masei

lemnoase nu se poate realiza. Prin urmare, Regia Națională a Pădurilor-Romsilva

nu își poate îndeplini scopul economic, realizarea de venituri taxabile din punct

de vedere al TVA”, iar din răspuns reiese faptul că „scopul realizării obiectivelor

de investiții de natura drumurilor forestiere este accesibilizarea fondului forestiere

național în vederea exploatași acestuia (în fiecare studiu de fezabilitate se menționează

în mod expres volumul de masă lemnoasă accesibilizat, volumul de masă lemnoasă ce

se va putea exploata valorifica în folosul realizării de operațiuni taxabile ca

urmare a construcției drumului forestiere (...) scopul realizării obiectivelor de

investiții de natura corectării bazinelor hidrografice torențiale este protejarea

fondului forestier național a drumurilor forestiere, precum și a oricăror alte bunuri

ale regiei (...) în scopul desfășurării procesului de producție, respectiv al obținerii

de venituri taxabile din punct de vedere al TVA”.

Din cele prezentate rezultă

că achizițiile efectuate de către regie pentru realizarea drumurilor forestiere

și corecțiilor de torenți au fost destinate utilizării în folosul operațiunilor

taxabile și, prin urmare, conform art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003

regia are dreptul de a deducă TVA aferentă.

Precizarea instanței potrivit

cărei nu au fost administrate probatorii în cauză pentru infirmarea constatărilor

inspecției fiscale privind evidențierea veniturilor din exploatarea drumurilor forestiere

și a corecțiilor de torenți este incorectă și arată faptul că instanța de fond nu

s-a aplecat suficient de mult asupra probelor. Atât din înscrisurile depuse la dosarul

cauzei, cât și din expertiza contabilă rezultă că:

- veniturile realizate

din valorificarea masei lemnoase și a altor resurse forestiere sunt strict legate

exploatarea obiectivelor în cauză (drumuri forestiere și corecții de torenți), în

lipsa acestor obiective regia fiind pusă în imposibilitatea realizării acestor venituri/operațiuni

taxabile din punct de vedere al TVA;

- așa cum am arătat răspunsul

expertizei efectuate în cauză este clar și fără echivoc, respectiv relevă faptul

că achizițiile efectuate de către regie pentru realizarea drumurilor forestiere

și corecțiilor de torenți au fost destinate utilizării acestora în folosul operațiunilor

taxabile, și prin urmare, conform art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003

regia are dreptul de a deducă TVA aferentă;

- expertiza constituie

probatoriu în cauză, expertiză care nu a fost infirmată de instanță;

- însăși instanța constată

că „răspunsul expertului a evidențiat utilitatea obiectivelor de investiții”;

- de asemenea, însăși

instanța constată faptul că, regia a realizat venituri taxabile din vânzarea de

masă lemnoasă pe baza de contract și că în lipsa drumurilor forestiere (care permit

accesul în perimetrul destinat exploatării) aceste contracte nu s-ar fi putut încheia.

În mod evident realizarea acestor obiective, respectiv achizițiile de lucrări pentru

construcția lor s-a realizat în vederea utilizării lor procesul de valorificare

a resurselor forestiere, respectiv în folosul operațiunilor taxabile, și drept urmare,

în conformitate cu prevederile art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003

regia are dreptul de a deduce TVA;

- regia a solicitat efectuarea

unei expertize tehnice în cauză având ca obiective și „stabilirea faptului că achizițiile

efectuate în vederea realizării obiectivelor de investiții finanțate de la bugetul

de stat (respectiv drumuri forestiere și corecții de torenți), au ca scop valorificarea

masei lemnoase”; „Stabilirea faptului că în absența acestor achiziții Regia Națională

a Pădurilor-Romsilva nu poate realiza valorificarea masei lemnoase din suprafețele

de fond forestier administrate”. Solicitarea adresată instanței pentru efectuarea

expertizei tehnice a fost respinsă.

Constatarea instanței

potrivit căreia „răspunsul expertului evidențiază utilitatea obiectivelor de investiții

însă nu menționează faptul că în balanța de verificare centralizată ar fi evidențiate

și venituri din exploatarea obiectivelor de investiții care la finalizare sunt trecute

în patrimoniul public al statului este eronată, întrucât expertiza a arătat următoarele:

- prin răspunsul „că în

perioada 2007-2009 regia a realizat venituri din valorificarea masei lemnoase în

sumă de 1.654.480.433 RON”;

- prin răspunsul „contractele

de vânzare a masei lemnoase nu ar putea fi încheiate în lipsa drumurilor forestiere

care permit accesul în perimetrul destinat exploatării”;

- respectiv a arătat faptul

că în urma exploatării obiectivelor de investiții în cauză (drumuri forestiere,

corecții de torenți) sunt încheiate contracte de vânzare a masei lemnoase, care

generează venituri taxabile din vânzarea masei lemnoase.

De asemenea, concluzia

instanței potrivit căreia „nu prezintă relevanță sub aspectul dreptului de deducere

a TVA (...) veniturile realizate de Romsilva din valorificarea masei lemnoase (...)”

este eronată și neîntemeiată pe lege, întrucât în conformitate cu prevederile

art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 dreptul de deducere a TVA aferentă

achizițiilor se acordă dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul operațiunilor

taxabile, or, așa cum am arătat veniturile rezultate din vânzarea masei lemnoase

sunt rezultatul achizițiilor de lucrări pentru realizarea obiectivelor de investiții

în cauză (drumuri forestiere și corecții de torenți).

Drumurile forestiere și

corecțiile de torenți reprezintă mijloace fixe productive, ce fac parte integrantă

în procesul tehnologic de exploatare și valorificare a resurselor forestiere, fiind

utilizate în folosul operațiunilor taxabile.

În ceea ce privește suma

de 867.449 RON reprezentând TVA aferentă contractelor de administrare a pădurilor,

greșit reține instanța de fond „în mod legal au fost interpretate și aplicate de

organul fiscal prevederile art. 129 alin. (1), art. 130 și art. 155 alin. (1) din

Legea nr. 571/2003 întrucât serviciile de administrare a pădurilor private sunt

considerate, din punct de vedere al TVA, operațiuni impozabile pentru cure se colectează

TVA (...)”.

Față de această concluzie

a instanței, considerăm că, în mod subiectiv și nelegal, nu se ține cont de prevederile

C. silvic, interpretându-se administrarea pădurilor ca „servicii de administrare”,

sintagmă „inventată” de inspectorii fiscali și preluată către instanța de fond,

pentru a putea face asimilarea acestora cu serviciile silvice, contrar definițiilor

univoce din C. silvic pentru:

- administrarea pădurilor

(pct. 1 din anexa la Legea nr. 46/2008), totalitatea activitaților cu caracter tehnic,

economic și juridic desfășurate de ocoalele silvice, de structurile de rang superior

sau de Regia Națională a Pădurilor-Romsilva în scopul asigurării gestionării durabile

a pădurilor, cu respectarea regimului silvic;

- serviciile silvice (pct.

40 din anexa la Legea nr. 46/2008), totalitatea activități lor cu caracter tehnic,

economic și juridic desfășurate de ocoalele silvice, de structurile de rang superior

sau de Regia Națională a Pădurilor-Romsilva în scopul asigurării gestionării durabile

a pădurilor, cu respectarea regimului silvic, exceptând valorificarea masei lemnoase.

Observați că sintagma

de „serviciu de administrare” nu se regăsește în C. silvic, așa după cum am precizat

mai sus și, mai mult, aceste „servicii de administrare” nefăcând obiectul vreunui

contract încheiat de către Regia Națională a Pădurilor-Romsilva.

S-a subliniat că, direcțiile

silvice încheie cu proprietarii de păduri, două tipuri de contracte:

a) - de servicii silvice,

conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 „Sunt obligatorii administrarea,

precum și asigurarea serviciilor silvice, după caz, la toate pădurile, indiferent

de forma de proprietate, prin ocoale silvice”. Contractele de servicii silvice se

referă la efectuarea de către ocol a unor servicii cu specific silvic (pază și protecție

fond forestier, lucrări de îngrijire a arboretelor, împăduriri, curățări, degajări

etc.). Contravaloarea lucrărilor realizate se facturează beneficiarului la finele

lunii inclusiv TVA) și se recuperează de la acesta.

b) - de administrare,

conform art. 12 din Legea nr. 46/2008 (C. silvic) „Fondul forestier proprietate

publică a unităților administrativ-teritoriale se administrează prin ocoale silvice

private care funcționează ca regii autonome de interes local cu specific exclusiv

silvic sau pe bază de contracte cu ocoale silvice din cadrul Regiei Naționale a

Pădurilor-Romsilva”. Contractele de administrare includ pe lângă susmenționate la

lit. a) și posibilitatea regiei de a valorifica masa bănoasă din proprietatea altor

deținători.

În cazul acestor contracte

principalele elemente procedurale se prezintă după cum urmează:

- ocolul silvic valorifică

(facturează, inclusiv TVA) către diverși cumpărători masa lemnoasă proprietate a

altor deținători;

- în situația în care

contravaloarea serviciilor silvice efectuate în suprafața rată este superioară contravalorii

masei lemnoase valorificate din aceste suprafețe ocolul silvic facturează (inclusiv

TVA) beneficiarului diferența dintre valoarea lucrărilor prestate și sume încasate

din valorificarea masei lemnoase;

- în situația în care

contravaloarea serviciilor silvice efectuate în suprafața administrată este inferioară

contravalorii masei lemnoase valorificate din aceste suprafețe, ocolul silvic restituie

proprietarului diferența dintre suma încasată din valorificarea masei lemnoase și

valoarea lucrărilor prestate.

Din cele prezentate rezultă

faptul că valoarea cheltuielilor efectuate pentru administrarea suprafețelor de

fond forestier proprietate a altor deținători este facturată, pe de o parte către

clienții de masă lemnoasă ce se valorifică din aceste suprafețe și, în cazul în

care valoarea masei lemnoase valorificate este inferioară cheltuielilor efectuate

și către proprietarii de fond forestier.

Rezultă faptul că, în

conformitate cu prevederilor legale în vigoare contractele de administrare a pădurilor

cuprind totalitatea activităților efectuate în scopul asigurării gestionării durabile

a pădurilor, inclusiv vânzarea masei lemnoase din suprafețele administrare.

Conform prevederilor legale

vânzarea de masă lemnoasă reprezintă o operațiune impozabilă din punct de vedere

al TVA pentru care se colectează TVA.

Cu ocazia vânzării masei

lemnoase din suprafețele administrate regia emite facturi către cumpărători, care

au calitatea de clienți.

Facturile emise în acest

sens se înregistrează în evidența contabilă a regiei, TVA aferentă acestora fiind

înscrisă în jurnalele de cumpărări/deconturile de TVA ale regiei.

Proprietarii suprafețelor

administrate nu au calitatea de clienți ai regiei. Regia nu prestează servicii/livrează

bunuri acestor persoane.

Astfel, pentru cheltuielile

efectuate de către Regia Națională a Pădurilor-Romsilva în cadrul contractelor de

administrare a pădurilor se colectează TVA odată cu valorificarea masei lemnoase

aferente suprafețelor administrate.

În cazul contractelor

de administrare se respecta art. 14 din Legea nr. 46/2008, ocoalele prezentând bugete

de venituri și cheltuieli anuale, care sunt aprobate de proprietarul unic, de consiliul

local sau de adunarea generală.

Din cele prezentate rezultă

faptul că valoarea cheltuielilor efectuate pentru administrarea suprafețelor de

fond forestier proprietate a altor deținători este facturată, pe de o parte către

clienții de masă lemnoasă ce se valorifică din aceste suprafețe și, în cazul în

care valoarea masei lemnoase valorificate este inferioară cheltuielilor efectuate

și către proprietarii de fond forestier.

Dacă am fi colectat TVA,

așa cum susține A.N.A.F., ar fi însemnat să procedăm la o dublă taxare, interzisă

chiar de lege.

Față de cele prezentate

rezultă faptul că este greșită concluzia instanței.

Deosebit de aceasta, ca

și consecință a admiterii acțiunii reclamantei s-a solicitat și admiterea cererii

de chemare în garanție a Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul

Mediului și Schimbărilor Climatice Ministerul Finanțelor Publice.

Pârâta A.N.A.F. prin întâmpinare

a solicitat respingerea recursului ca nefondat, învederând următoarele:

Referitor la suma de 20.946.270

RON, reprezentând TVA aferenta realizării obiectivelor de investiții constând în

drumuri forestiere și corecții de torenti, corect a apreciat instanța de fond ca

în mod legal s-a reținut prin actele administrative-fiscale contestate ca sub acest

aspect nu au fost îndeplinite dispozițiile art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea

nr. 571/2003 privind C. fisc. Conform acestor dispoziții legale, TVA aferenta achizițiilor

este deductibilă numai în situația în care achizițiile au fost efectuate în folosul

realizării de operațiuni taxabile.

Astfel, obiectivele de

investiții mai sus menționate au fost realizate din surse de la bugetul de stat

în perioada 2007-2009 fiind evidențiate în contabilitate pe seama contului 1016,

„patrimoniul public”, iar în balanța de verificare în perioada supusă inspecției

fiscale parțială recurenta reclamantă nu a evidențiat venituri obținute ca urmare

a exploatării acestor obiective.

Ori, pentru exercitarea

dreptului de deducere a TVA aferentă obiectivelor de interes general realizate din

surse bugetare, era imperios necesar a se dovedi de către recurenta reclamantă obținerea

de venituri din exploatarea acestor obiective (drumuri forestiere și corecții de

torenti) și înregistrarea acestora în evidența contabilă, fapt ce nu a fost constatat

de inspecția fiscală.

Față de cele de mai sus

corect a reținut instanța de fond ca recurenta reclamantă nu a evidențiat în balanța

de verificare venituri obținute ca urmare a acestor obiective și odată mai mult

constatarea organului fiscal nu a fost infirmată cu probatoriile administrate în

cauză. Acest fapt a fost clar evidențiat și în raportul de expertiză contabilă depus

la dosar ca urmare a admiterii probei cu expertiza contabilă.

Astfel, învederam instanței

de recurs faptul ca sub aspectul dreptului de deducere a TVA aferentă obiectivelor

de investiții, drumuri forestiere și corecții de torenti, veniturile realizate de

Romsilva din valorificarea masei lemnoase, ca obiect principal de activitate, pentru

care, de altfel, s-a acordat deducerea TVA cheltuielilor efectuate în scopul realizării

acestor venituri conform dispozițiilor art. 145 alin. (2) din Legea nr. 571/2003

privind C. fisc.

În ceea ce privește motivul

de recurs referitor la suma de 867.449 RON reprezentând TVA aferenta contractelor

de administrare a pădurilor, considerăm că recurenta reclamantă se află într-o gravă

eroare deoarece:

Corect a reținut instanța

de fond faptul că recurenta reclamantă avea obligația să colecteze TVA aferentă

serviciilor de administrare a pădurilor private prestate de Direcțiile Silvice Bihor

și Sibiu.

În ceea ce privește suma

de mai sus organul fiscal a interpretat și a aplicat în mod legal dispozițiile

art. 129 alin. (1), art. 130 și art. 155 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind

C. fisc., întrucât serviciile de administrare a pădurilor private sunt considerate,

din punct de vedere al TVA operațiuni impozabile pentru care se colectează TVA,

iar baza de impozitare este constituita din ceea ce se obține sau urmează a se obține,

în contrapartidă, de către furnizor din partea beneficiarului potrivit dispozițiilor

art. 137 alin. (1) lit. a) C. fisc.

Referitor la TVA în sumă

de 2.796 RON învederează că, reclamanta nu a făcut dovada că serviciile aferente

recoltării porumbului, menționate în factura din 21 decembrie 2007 au fost achiziționate

în folosul operațiunilor sale taxabile.

Astfel, în mod temeinic

și legal au reținut organele fiscale neîndeplinirea condițiilor prevăzute de dispozițiile

art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr, 571/2003 privind C. fisc.

De asemenea, cu privire

la pct. 4 al deciziei din 3 februarie 2011 emisa de A.N.A.F., Direcția Generală

de Soluționare a Contestațiilor corect a reținut instanța de fond ca organul de

soluționare a contestației a dispus în mod legal respingerea ca nemotivată a contestației

formulată împotriva deciziei de impunere din 25 iunie 2010 pentru suma de 878.701

RON reprezentând TVA, precum și împotriva deciziei de nemodificare a bazei de impunere

din 1 iulie 2010.

Chemata în garanție Ministerului

Agriculturii și Dezvoltării Rurale a solicitat de asemenea respingerea recursului

ca și succesoarea sa Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultura.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

și de drept relevante

Referitor la contestarea

încheierii din data 30 iunie 2011 prin care s-a respins proba cu expertiza tehnică

de specialitate silvicultură, cu teza probatorie de a se dovedi astfel că drumurile

forestiere conduc în mod direct la cantități taxabile rezultate din exploatarea

și valorificarea masei lemnoase, instanța de recurs apreciază că în mod temeinic

s-a respins această probă. Reclamanta urmărea în fapt să dovedească că respectivele

drumuri forestiere duc sau trec spre terenuri împădurite care urmează a fi exploatate

din punct de vedere economic, însă acest lucru nu a fost contestat, litigiul purtându-se

pentru a dovedi că respectivele investiții îndeplinesc condițiile pentru deducerea

TVA.

Cât privește fondul cererii

de recurs:

- cu privire la suma de

20.946.207 RON reprezintă TVA aferent realizării de investiții de tipul drumuri

forestiere și corecții de torenți, pentru care nu s-a acordat dreptul de deducere

TVA, instituția publică reclamantă putea avea acest drept doar în situația realizării

unor obiective de interes public. Pentru a fi obiective de interes public, drumurile

forestiere sau corectările de torenți ar fi trebuit să ducă spre terenuri proprietatea

statului sau să ușureze accesul spre aceste terenuri, terenuri care, nemijlocit

urmau a fi exploatate din punct de vedere economic. Ceea ce recurenta nu a dovedit

nici în fața instanței de fond nici în recurs este tocmai această utilizare a obiectivelor

pentru terenuri forestiere proprietate publice și care aveau a fi exploatate, la

timpul respectiv, lucrările având utilitate tocmai facilitatea accesului.

Mai mult, din chiar

art. 1 din O.U.G. nr. 82/2006 privind măsurile necesare pentru accesibilizarea fondului

forestier prin construire de drumuri forestiere se impune condiția ca acestea să

fie construite în fondul forestier proprietate publică, ceea ce nu s-a putut demonstra.

În aceste condiții nefiind

dovedite condițiile sus menționate, se apreciază că în mod corect a fost respins

acest capăt de cerere.

- cu privire la suma de

867.449 RON reprezentând TVA aferent contractelor de administrare a pădurilor cu

proprietari privați, se reține obligația colectării TVA, întrucât serviciile de

administrare prestate vizau exclusiv păduri private. Aceste operațiuni sunt considerate

ca operațiuni impozabile pentru care se colectează TVA, în conformitate cu dispozițiile

art. 129 alin. (1), art. 130 și art. 155 alin. (1) C. fisc. (Legea nr. 571/2003).

Susținerile recurentei

precum că administrarea pădurilor nu ar reprezenta un serviciu, este un nonsens,

în fapt fiind vorba despre un contract de servicii. Textul invocat al art. 12 C.

silvic (Legea nr. 46/2008) nu are aplicabilitate acesta referindu-se la ocoale silvice

private deci nu cele aflate în componența Regia Națională a Pădurilor-Romsilva.

Celelalte argumente aduse

în sprijinul poziției recurentei exced analizei, iar invocarea concluziilor expertizei

judiciar contabile realizate nu poate conduce la o altă concluzie decât cea a instanței

de fond întrucât lucrarea invocată oferă poziții secvențiale ori nemotivabil, fără

ca expertul să explice spre exemplu de ce nu are temei facturarea serviciilor de

igienizare, stropire dăunători.

Cât privește cererea de

chemare în garanție formulată de recurenta-reclamantă respingerea acesteia apare

ca și consecință a respingerii acțiunii.

soluției adoptate în recurs

Față de cele mai sus expuse

recurentul nu se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ.,

art. 304

1

C. proc. civ. motiv pentru care în temeiul dispozițiilor

art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Regia Națională a Pădurilor-Romsilva împotriva încheierii din data de 30 iunie

2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 octombrie 2014.