ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4876/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4876/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

de prima instanță

La data de 16 mai

2011, a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția de contencios

administrativ și fiscal, sub nr. Dosar 434/45/2011, contestația formulată de

contestatoarea A.C.A. împotriva raportului de evaluare nr. 52903/G/II din 29

aprilie 2011 încheiat la data de 28 aprilie 2011 de intimata A.N.I. și

comunicat la data de 5 mai 2011, în care a solicitat să se constate nulitatea

absolută a acestuia. Totodată, contestatoarea a solicitat suspendarea

executării raportului de evaluare până la soluționarea irevocabilă a

contestației, în baza art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, modificată.

În

motivarea contestației, partea a susținut, în esență, faptul că raportul de

evaluare este nul, deoarece a fost emis cu încălcarea următoarelor dispoziții

legale:

-

art. 12 alin. (2) lit. a) și b), art. 13 alin. (2) și art. 14 alin. (1), art. 20

alin. (1) din Legea nr. 176/2010;

-

art. 15 alin. (2) din Constituția României, art. 8 și 10 din Legea nr. 176/2010,

art. 108 din Legea nr. 161/2003 și art. 99 din Legea nr. 303/2004.

În

opinia contestatoarei, un alt motiv de nulitate absolută a raportului de

evaluare este acela că atât Legea nr. 144/2007 cât și Legea nr. 176/2010 nu

erau în vigoare la data nașterii presupusului conflict de interese (declanșat

la data de 25 iulie 2007 și încetat la data de 6 noiembrie 2007), iar legile nu

pot retroactiva.

Pe

fondul cauzei, contestatoarea a arătat că, la data încheierii contractului de

vânzare cumpărare aflat în discuție nu au fost încălcate dispozițiile art. 104

și art. 105 din Legea nr. 161/2003, cele ale art. 5 din Legea nr. 303/2004 și

nici cele ale art. 25 și art. 27 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit

art. 1969 C. civ., intimata nu a propus dovezi din care să rezulte că a existat

un conflict între acțiunea existentă pe rolul instanței, perfectarea

contractului de vânzare cumpărare cu pârâtul Z.I., interesul public de

înfăptuire a justiției și de apărare a intereselor generale. Obiectul dosarului

aflat spre soluționare, în care era implicat pârâtul Z.I. în calitate de

cumpărător, și-a urmat cursul firesc, respectându-se imparțialitatea,

independența, rolul activ al judecătorului, principiul legalității,

disponibilității și contradictorialității.

În

plus, nu au fost probate de către intimată nici susținerile potrivit cărora în

cauză ar fi existat un interes de natură patrimonială, ce ar fi impus

formularea unei cereri de abținere și și nici nu au fost prezentate dovezi din

care să rezulte faptul că partea interesată nu ar fi avut posibilitatea să

formuleze cerere de recuzare.

Contestatoarea

a subliniat faptul că toate susținerile intimatei din raportul de evaluare îi

încalcă independența, îi pune la îndoială profesionalismul, imparțialitatea și buna

credință.

În

fine, partea a solicitat instanței să constate nu a avut niciun interes în

cauză, nici moral nici patrimonial, referitor la încheierea contractului de

vânzare-cumpărare de drepturi succesorale deoarece, la data de 25 iulie 2007,

terenul în suprafață de 50 ha s-a vândut la un preț cu mult sub prețul pieței.

În

motivarea cererii de suspendare a efectelor raportului de evaluare nr. 52903/G/II/2011,

contestatoarea a arătat faptul că din anul 2011 și până în prezent i-a fost

prejudiciată în mod grav imaginea și reputația profesională.

În

întâmpinarea formulată în cauză, intimata A.N.I. a solicitat respingerea

contestației ca nefondată.

Intimata

A.N.I. a formulat cerere de strămutare a judecării cauzei înregistrată pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 4694/1/2011.

Prin

încheierea nr. 3914 din 12 iulie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de intimata A.N.I.

și a dispus strămutarea judecării cauzei la Curtea de Apel Suceava.

Dosarul

a fost reînregistrat pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios

administrativ și fiscal, sub nr. 434/45/2011.

La

termenul de judecată din 17 noiembrie 2011 a fost pusă în discuția părților admisibilitatea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 din

Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și

demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007

privind înființarea, organizarea și funcționarea A.N.I., precum și pentru

modificarea și completarea altor acte normative, în raport de dispozițiile art.

15 alin. (2) din Legea fundamentală.

Prin

încheierea de Ședință din 17 noiembrie 2011 a fost admisă cererea și a fost sesizată Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate

a dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 176/2010, invocată de contestatoarea A.C.A.

1.

Hotărârea Curții de Apel

Curtea

de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr.

443 din 19 decembrie 2011, a respins ca nefondată contestația.

Pentru

a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut, în esență,

următoarele:

Raportul

de evaluare contestat în prezenta cauză vizează aspecte legate de evaluarea

conflictului de interese și a incompatibilității și nu de evaluarea averii,

astfel încât analiza nu poate fi efectuată din această perspectivă.

Din

probatoriul administrat în cauză a rezultat faptul că emitentul actului

administrativ dedus judecății a respectat prevederile legale apreciate de către

contestatoare ca fiind încălcate.

1.

Astfel, contestatoarea a fost informată cu privire la faptul că face obiectul

unei activități de evaluare și a fost invitată să prezinte un punct de vedere,

prin adresa nr. 1166/G/II din 11 ianuarie 2011, ce i-a fost comunicată la data

de 14 ianuarie 2011.

Toate

adresele prin care A.N.I. a solicitat terțelor persoane date ori informații

care nu sunt publice au fost emise după data de 17 ianuarie 2011, dată la care

s-a recepționat confirmarea de primire a informării contestatoarei.

Art.

14 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 este în mod evident inaplicabil în cauză,

atâta vreme cât prin raport nu s-a efectuat evaluarea averii, ci doar evaluarea

incompatibilității și a conflictului de interese.

Faptul

că, în adresa de informare cu privire la declanșarea procedurii, apare

menționat art. 18 din lege se datorează împrejurării că redactorul adresei a

citat articolele din legea care abilitează A.N.I. să facă verificări, relevant

pentru obiectivul informării fiind fondul adresei care vorbește atât de

evaluarea averii cât și de respectarea regimului conflictelor de interese și al

incompatibilităților.

2.

Curtea de apel a apreciat că este nefondată critica contestatoarei referitoare

la încălcarea principiului neretroactivității legii.

În

acest sens, prima instanță a arătat că, într-adevăr, Legea nr. 176/2010 și

Legea nr. 144/2007 au intrat în vigoare după ce starea de incompatibilitate și

conflictul de interese al contestatoarei au încetat. Însă, acest aspect nu

prezintă nicio importanță, deoarece cele două acte normative cuprind doar norme

procedurale de constatare și valorificare a rezultatelor constatărilor,

conflictul de interese și regimul incompatibilităților fiind reglementate prin

Legea nr. 161/2003, Legea nr. 303/2004 și C. proc. civ., acte în vigoare la

momentul apariției celor două situații.

Ceea

ce aduc nou în cauză actele normative aflate în discuție este faptul că

abilitarea – competența de verificare cade în sarcina unui organism nou

înființat și după o nouă procedură. Or, cum normele de procedură sunt de

imediată aplicare, evident că un conflict de interese sau o incompatibilitate

sesizată după intrarea în vigoare a acestor norme vor fi cercetate cu urmarea

competențelor și normelor de procedură nou introduse. Sigur, o nouă normă de

procedură nu poate conduce la sancționarea contestatorului cu sancțiuni ce nu

erau prevăzute de lege la momentul săvârșirii faptei (de exemplu sancțiuni

disciplinare introduse ulterior), dar, așa cum este cazul în speța de față,

dacă organele abilitate constată împrejurări de fapt ce constituie indicii cu

privire la săvârșirea unor infracțiuni reglementate și la momentul apariției

conflictului de interese și a incompatibilității, sesizarea organismelor

competente nu poate constitui o aplicare retroactivă a legii.

3.

Pe fondul cauzei, Curtea a reținut că A.N.I., care avea competența de a

verifica existența unui conflict de interese sau a unei incompatibilități, a

constatat că:

-

reclamanta a încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu numitul Z.I., pârât

într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Iași, repartizat completului

reclamantei, dând astfel naștere unui conflict de interese și generând o stare

de incompatibilitate pe care nu a înțeles să o stingă, uzând de dispozițiile

legale referitoare la abținere și incompatibilitate;

-

cu ocazia completării declarației de avere pentru anul 2007, datată 10 martie 2008,

reclamanta a făcut declarații nereale cu privire la bunurile imobile

înstrăinate în anul 2007, menționând la forma înstrăinării „înțelegere”, deși

era vorba despre un contract de vânzare cumpărare, iar la persoana către care

s-a înstrăinat – B.A.M., în loc de Z.I.

Examinând

înscrisurile depuse la dosar, Curtea a apreciat că cele reținute de A.N.I. se

confirmă, atât sub aspectul conflictului de interese și al stării de

incompatibilitate, cât și asupra nerealității înscrierilor în privința

înstrăinării cotei succesorale.

Mai

exact, la data de 26 iulie 2007, contestatoarea a înstrăinat dreptul său

succesoral asupra terenului agricol în suprafață de 50 ha, dobândit de pe urma

autorilor B.A.M. și B.A., numitului Z.I., pârât în Dosarul nr. 22219/245/2006

al Judecătoriei Iași, fără ca, ulterior, să se abțină de la judecarea cauzei,

deși dobândise între timp un „interes” în cauză, respectiv acela de a prezerva

cumpărătorului dreptul de proprietate, date fiind cazurile de

„incompatibilitate” lato senso, prevăzute de art. 104 din Legea nr. 161/2003, art.

105 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 161/2003, art. 27 pct. 1 C. proc. civ. și

fiind activată astfel obligația de abținere, stabilită prin art. 25 C. proc.

civ. și art. 5 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

De

asemenea, cu privire la declarația de avere, prima instanță a menționat

următoarele: dacă în legătură cu forma înstrăinării, termenul „înțelegere” este

prea vag pentru un profesionist al dreptului și nepotrivit față de prevederile

ghidului de completare a declarației de avere, cu privire la identitatea

persoanei căreia i-a fost înstrăinat bunul, consemnarea este total nereală.

4.

Curtea de apel a nominalizat argumentele pentru care nu poate primi susținerea

contestatoarei potrivit căreia A.N.I. a făcut aprecieri, verificări și

constatări de competența altor organe, încălcând astfel Decizia nr. 415/2010 a

Curții Constituționale a României.

Astfel,

potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, A.N.I. are competența de a

evalua declarațiile de avere, interesele și incompatibilitățile pentru

magistrați, în scopul prevăzut de art. 8 alin. (1) din lege, adică acela de a

asigura integritatea în exercitarea demnității și funcției publice și de a

preveni corupția instituțională.

Ca

atare, intimata are dreptul, atunci când descoperă indiciile săvârșirii unor

contravenții, abateri disciplinare sau infracțiuni, să sesizeze organele

abilitate să sancționeze aceste fapte.

De

altfel, Decizia nr. 415/2010 a Curții Constituționale a României a vizat Legea nr.

144/2007; în urma pronunțării acestei soluții, a avut loc abrogarea

prevederilor legale criticate pentru neconstituționalitate, Legea nr. 176/2010

fiind edictată tocmai pentru a înlocui prevederile declarate neconstituționale.

3.

Recursul declarat de contestatoarea A.C.A.

În

recursul său, contestatoarea a solicitat casarea sentinței, admiterea

contestației și anularea raportului de evaluare nr. 52903/G/II din 29 aprilie 2011

încheiat de intimata A.N.I.

În

primul motiv de recurs, încadrabil în drept în dispozițiile art. 304 pct. 7 C.

proc. civ., recurenta arată, în primul rând, faptul că prima instanță a omis să

analizeze cererea de suspendare a efectelor raportului de evaluare dedus

judecății, precum și motivul de nulitate referitor la încălcarea art. 63 alin. (3)

din Legea nr. 144/2007, preluat și în Legea nr. 176/2010.

În

al doilea rând, recurenta susține că hotărârea judecătorească cuprinde motive

contradictorii și străine de natura pricinii.

Pe

acest aspect, partea arată că art. 8 și 10 nominalizate în sentință nu au

făcut obiectul excepției de neconstituționalitate, după cum a reținut

judecătorul fondului cauzei.

În

cel de-al doilea motiv de recurs, reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

recurenta menționează că prima instanță a interpretat și aplicat greșit

prevederile Legii nr. 144/2007, precum și ale Legii nr. 176/2010, conferindu-le

putere retroactivă și, în acest mod, validând concluziile raportului de

evaluare analizat.

De

asemenea, în opinia recurentei, aceeași situație este și în privința

celorlaltor texte legale apreciate ca fiind încălcate la momentul emiterii

actului administrativ contestat, texte nominalizate în memoriul de recurs aflat

la filele 7 - 15 în dosarul Înalat Curții de Casație și Justiție.

1.

Apărările formulate de intimata A.N.I.

Intimata

A.N.I. a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca

nefondat (a se vedea filele 27 - 34 din dosarul Inaltei Curții de Casație

și Justiție).

II.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând

sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă și a apărărilor

cuprinse în întâmpinare, dar și din oficiu, în baza art. 304

1

C.

proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursul este

nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

1.

Argumentele de fapt și de drept relevante

Recurenta-reclamantă

A.C.A. a investit instanța de contencios administrativ cu acțiunea având ca

obiect anularea raportului de evaluare nr. 52903/G/II din 29 aprilie 2011

încheiat la data de 28 aprilie 2011 de intimata A.N.I.

Curtea

de apel a respins acțiunea ca nefondată, pentru considerentele expuse la pct. 1.

2 din prezenta decizie.

Instanța

de control judiciar constată că, în speță, nu sunt întrunite cerințele impuse

de art. 304 sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau

modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în

raport de materialul probator administrat în cauză, și a realizat o încadrare

juridică adecvată.

Detaliind

problemele de drept deduse judecății și răspunzând la motivele de recurs

anterior prezentate, Înalta Curte constată următoarele:

1.1.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

1.1.1.

Într-adevăr, prima instanță nu s-a pronunțat în mod explicit asupra cererii de

suspendare a efectelor raportului de evaluare dedus judecății, însă, Înalta

Curte constată că recurenta-reclamantă nu a motivat această cerere sub aspectul

celor două condiții impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată: cazul

bine justificat și paguba iminentă. Ca atare, în raport de principiul

disponibilității părții, aplicabil și în litigiile de contencios administrativ,

singura soluție pe care ar fi putut să o pronunțe curtea de apel ar fi fost

aceea de respingere a cererii.

1.1.2.

În altă ordine de idei, instanța de control apreciază că judecătorul fondului a

cercetat motivul de nelegalitate invocat de recurenta-reclamantă referitor la

faptul că Legea nr. 144/2007 nu se aplică magistraților, conform art. 63 alin. (3)

din această lege, chiar dacă nu a nominalizat în mod expres acest ultim text

legal în considerentele sentinței.

De

altfel, Înalta Curte reține faptul că soluția pronunțată de Curtea de apel pe

acest motiv de nelegalitate a raportului de evaluare este corectă pentru

argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Art.

63 alin. (3) din Legea nr. 144/2007 privind înființarea și funcționarea A.N.I.,

republicată, cu modificările și completările ulterioare, prevede că:

„Dispozițiile

prezentei legi referitoare la verificarea conflictelor de interese și de

constatare a incompatibilităților nu se aplică magistraților în activitatea de

soluționare a cauzelor aflate pe rolul instanțelor de judecată și al parchetelor

de pe lângă acestea, cu privire la care s-a invocat conflictul de interese sau

constatarea incompatibilităților.”

Art.

1 alin. (1) pct. 7 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea

funcțiilor și demnităților publice statuează că această lege se aplică și

judecătorilor și procurorilor, care au obligația declarării averii și a

intereselor.

Art.

1 alin. (3) din aceeași lege prevede că activitatea de evaluare a declarațiilor

de avere, a datelor, a informațiilor și a modificărilor patrimoniale

intervenite, a intereselor și a incompatibilităților pentru persoanele

prevăzute la alin. (1) și (2) se desfășoară în cadrul Agenției Naționale de

Integritate.

Art.

5 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și

procurorilor stipulează în mod expres faptul că aceștia sunt obligați să se

abțină de la orice activitate legată de actul de justiție în cazuri în care

presupun existența unui conflict între interesele lor și interesul public de

înfăptuire a justiției sau de apărare a intereselor generale ale societății.”

De

menționat faptul că, prin rezoluția din 6 octombrie 2009 pronunțată în Dosarul nr.

378/CDJ/2009, Comisia de Disciplină pentru Judecători din cadrul C.S.M. a

precizat că A.N.I. este singura instituție cu competența de a verifica averile,

conflictele de interese și incompatibilitățile (a se vedea filele 165 - 172

dosar C.A. Iași).

Ca

atare, în raport de toate aspectele anterior arătate, rezultă faptul că A.N.I.

are competența de a analiza conflictele de interese sau incompatibilitățile în

cazul magistraților.

1.1.3

Înalta Curte apreciază că nu poate primi nici ultima critică subsumată acestui

motiv de modificare, prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Instanța

de control judiciar apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în

sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl

determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în

judecată.

În

speța de față, Înalta Curte reține că hotărârea recurată îndeplinește cerințele

impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanța de fond a

structurat în mod riguros motivele de nelegalitate invocate de reclamantă cu

privire la actul administrativ dedus judecății și a răspuns la fiecare dintre

acestea. Cu alte cuvinte, instanța a procedat la prezentarea și analizarea

susținerilor părților, a textelor legale aplicabile în speță, dar și a

probatoriului administrat de părți.

În

fine, din conținutul sentinței atacate nu rezultă faptul că judecătorul

fondului a precizat că art. 8 - 10 din Legea nr. 176/2010 au format obiectul

excepției de neconstituționalitate, după cum s-a arătat în memoriul de recurs.

1.1.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

1.2.1.

Critica în legătură cu greșita aplicare a procedurii prevăzute de Legea nr. 176/2010

la conflictul de interese existent în perioada 25 iulie 2007 – 6 noiembrie 2007,

anterior apariției acestei legi precum și Legii nr. 144/2007, este nefondată.

Pentru

dezlegarea acestei probleme de drept prezintă relevanță juridică următoarele

dispoziții legale:

Art.

11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010: „Activitatea de evaluare a declarației de

avere, a datelor și a informațiilor privind averea existentă, precum și a

modificărilor patrimoniale intervenite existente în perioada exercitării

funcțiilor ori demnităților publice, precum și cea de evaluare a conflictelor

de interese și a incompatibilităților se efectuează atât pe durata exercitării

funcțiilor ori demnităților publice, cât și în decursul a 3 ani după încetarea

acestora.”

Art.

34 alin. (4) din aceeași lege: „Declarațiile de avere și declarațiile de

interese depuse până la intrarea în vigoare a prezentei legi rămân valabile și

vor putea fi valorificate de către Agenție în cadrul procedurilor sale pentru

exercitarea atribuțiilor specifice prevăzute de lege.”

În

speța de față, recurenta a fost numită judecător la data de 2 mai 2004 la

Judecătoria Iași, funcție pe care o exercită neîntrerupt de la această dată.

În

raport de această situație și de conținutul normelor anterior citate, rezultă

că autoritatea intimată putea analiza declarația de avere pentru anul 2007

completată de recurentă, datată 10 martie 2008, nefiind vorba despre încălcarea

principiului neretroactivității legii.

1.2.2.

Criticile recurentei care privesc încălcarea procedurii reglementate de Legea nr.

176/2010 sunt nefondate.

Prin

actul administrativ dedus judecății a fost evaluată existența conflictului de

interese și a stării de incompatibilitate în care s-a aflat recurenta.

Așadar,

după cum a reținut și prima instanță, nefiind vorba despre evaluarea averii

părții, nu sunt incidente prevederile art. 18 cu referire la art. 14 din Legea nr.

176/2010, invocate de recurentă ca fiind încălcate de către inspectorul de

integritate din cadrul autorității intimate.

Conform

art. 12 din legea anterior arătată:

„(1)

Agenția îndeplinește activitatea de evaluare prevăzută la art. 8 din oficiu sau

la sesizarea oricărei persoane fizice sau juridice, cu respectarea prevederilor

O.U.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a

petițiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 233/2002.

(2)

Sesizarea din oficiu se face într-una din următoarele modalități:

a)

pe baza unui raport de sesizare, întocmit de președintele Agenției;

b)

pe baza unei note întocmite de inspectorul de integritate, aprobată de

conducerea inspectorilor de integritate; în cazul în care aceasta respinge

propunerea de sesizare din oficiu, refuzul motivat se transmite președintelui

Agenției, pentru a dispune fie începerea verificărilor, fie menținerea

propunerii.”

Potrivit

art. 13 din aceeași lege:

„(1)

După repartizarea aleatorie a lucrării, inspectorul de integritate procedează

la activitatea de evaluare a declarațiilor de avere, a datelor, a informațiilor

și a modificărilor patrimoniale existente, în sensul prezentei legi, după cum

urmează:

a)

până la informarea persoanei care face obiectul evaluării și invitarea acesteia

pentru a prezenta un punct de vedere, desfășoară proceduri administrative, prin

raportare exclusivă la informații publice;

b)

după informarea persoanei care face obiectul evaluării și invitarea acesteia

pentru a prezenta un punct de vedere, solicită persoanelor fizice sau juridice

și date ori informații care nu sunt publice.

(2)

Actele întocmite de inspectorul de integritate pe baza datelor sau

informațiilor care nu sunt publice, solicitate persoanelor fizice sau juridice,

după începerea activității de evaluare, fără ca persoana să fie invitată și

informată potrivit dispozițiilor art. 14, sunt lovite de nulitate absolută.”

Conform

art. 14 alin. (1) și (4) din aceeași lege

(1)

Dacă din activitatea de evaluare rezultă că există diferențe semnificative, în

sensul prevederilor art. 18, inspectorul de integritate informează despre

aceasta persoana în cauză și are obligația de a o invita pentru a prezenta un

punct de vedere.

(2)

Persoana informată și invitată potrivit alin. (1) poate să prezinte

inspectorului de integritate date sau informații pe care le consideră necesare,

personal sau prin transmiterea unui punct de vedere scris.

(3)

Informarea și invitarea se fac prin poștă, cu scrisoare recomandată cu

confirmare de primire.

(4)

Persoana care face obiectul evaluării are dreptul de a fi asistată sau

reprezentată de avocat și are dreptul de a prezenta orice probe, date sau

informații pe care le consideră necesare.”

În

speța de față, activitatea de evaluare a conflictului de interese și a

incompatibilității în privința recurentei a început în baza Notei cu propunere

sesizare din oficiu, datată 15 noiembrie 2010 și înregistrată la A.N.I. cu nr. 91993/A/II

din 23 decembrie 2010, în forma prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. b) din

Legea nr. 176/2010 (fila 72 dosar Curtea de Apel Iași).

În

baza art. 13 alin. (1) lit. a) din legea aflată în discuție, recurenta a fost

informată cu privire la faptul că face obiectul unei activități de evaluare și

a fost invitată să prezinte un punct de vedere, prin Adresa nr. 1166/G/II/11

ianuarie 2011 ce i-a fost comunicată la data de 14 ianuarie 2011 (fila 73 - 74

dosar Curtea de Apel Iași),

În

cauză au fost respectate prevederile art. 13 alin. (1) lit. b) din lege, în

condițiile în care toate adresele prin care A.N.I. a solicitat terțelor

persoane date ori informații care nu sunt publice sunt ulterioare datei de 17

ianuarie 2011, dată la care s-a recepționat confirmarea de primire a informării

(primele adrese trimise către C.S.M. și Judecătoria Iași au fost emise la data

de 21 ianuarie 2011).

Înalta

Curte apreciază că este corectă concluzia exprimată de judecătorul fondului, în

sensul că imposibilitatea A.N.I. de a procura date și informații nepublice

(secrete) nu se întinde până la momentul la care persoana supusă procedurii a

exprimat un punct de vedere sau până la expirarea termenului de 15 zile de la

primirea informării, prevăzut de art. 21 alin. (1) din lege, deoarece acest

text normativ stabilește că raportul de evaluare nu poate fi întocmit înainte

de împlinirea respectivului termen.

De

asemenea, instanța de control judiciar constată că au fost respectate și

prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, întrucât recurenta și-a

exprimat punctul de vedere cu privire la evaluarea făcută de intimată (a se

vedea actul existent la filele 161 - 164 dosar Curtea de Apel Iași) și a

răspuns la întrebările formulate de inspectorul de integritate desemnat în

cauză, după cum rezultă din procesul-verbal din data de 14 aprilie 2011

existent la fila 159 dosar Curtea de Apel Iași.

Pe

cale de consecință, Înalta Curte apreciază că recurenta nu poate invoca

încălcarea dreptului său la apărare în cadrul procedurii administrative

necontencioase finalizate prin emiterea raportului de evaluare nr. 52903/G/II/2011

încheiat de intimata A.N.I.

1.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

În

consecință, din cele anterior expuse, rezultă că sunt nefondate motivele de

recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., iar în speță nu există

motive de ordine publică care să poată fi reținute, astfel încât, Înalta Curte,

în baza art. 312 alin. (1) teza a II- a C. proc. civ., raportat la art. 20 și art.

28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta A.C.A. împotriva Sentinței nr. 443 din 19 decembrie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 5 aprilie 2013.