ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3866/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3866/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

judiciare

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, la data de 09 iulie 2012, reclamantul M.Ș. a chemat în judecată

pe pârâta A.N.I., formulând contestație împotriva Raportului de evaluare din 15

iunie 2012 întocmit în Dosarul nr. 92368/A/II din 30 decembrie 2010 al A.N.I,

prin care a solicitat în principal, admiterea excepției nulității absolute a

raportului de evaluare și anularea raportului sub acest motiv; în subsidiar, în

cazul în care se va trece peste excepția nulității absolute, anularea

raportului de evaluare ca netemeinic și nelegal.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a învederat că motivul de nulitate absolută al raportului

de evaluare îl constituie nerespectarea prevederilor art. 21 alin. (2),

raportat la dispozițiile art. 20 alin. (5) coroborat cu art. 13 alin. (2) din

Legea nr. 176/2010.

În speță, sunt

întrunite condițiile prevăzute de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010,

deoarece raportul de evaluare a fost încheiat de către inspectorul de integritate

pe baza unor informații nepublice, în lipsa confirmării de primire a informării

și invitării sale pentru a-și spune punctul de vedere asupra cercetării și în

lipsa unei noi proceduri de informare și invitare, fiind lovit de nulitate

absolută.

A susținut

reclamantul că interesele sale au fost prejudiciate grav prin nerespectarea

procedurii prevăzute de lege.

de apel

Prin sentința nr. 6828

din 29 noiembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul M.Ș., în

contradictoriu cu pârâta A.N.I., a anulat raportul de evaluare din 15 iunie 2012

și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 1.012,30 lei cheltuieli

de judecată.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea a constatat că reclamantul a fost cercetat în Dosarul nr.

92368/A/II din 30 decembrie 2010 al A.N.I., care s-a sesizat din oficiu cu

privire la faptul că reclamantul, în calitate de consilier județean și

vicepreședinte al Consiliului Județean Ialomița nu a respectat dispozițiile

legale privind depunerea și completarea declarațiilor de avere și interese.

Ulterior, la această

lucrare a fost conexat Dosarul nr. 14623/A//II/1303/2012 pentru nerespectarea

regimului juridic al conflictelor de interese și al incompatibilităților,

precum și pentru nerespectarea dispozițiilor legale privind depunerea

declarațiilor de avere și interese.

Reclamantul a fost

informat, inițial, prin adresa din 25 ianuarie 2011, respectiv din 23 aprilie 2012,

asupra faptului că nu ar fi respectat dispozițiile legale referitoare la

regimul incompatibilităților și conflictului de interese, respectiv pe cele

privind depunerea și completarea declarațiilor de avere si interese.

Ulterior, acesta nu a

primit corespondența de la A.N.I, până la comunicarea raportului de evaluare

referitor la conflictul de interese, comunicare ce a sosit în data de 20 iunie

2012.

Curtea a observat că,

în raportul de evaluare contestat, la fila 2 și 10 din dosar, se face vorbire

despre faptul că reclamantul a fost informat și invitat, în conformitate cu art.

20 din Legea nr. 176/2010, cu adresa din 23 aprilie 2012, însă adresa a fost

returnată la 10 mai 2012 cu mențiunea "expirat termenul de păstrare",

această mențiune fiind făcută de către lucrătorul poștal în situația în care

destinatarul nu a fost găsit la domiciliu și nici nu s-a prezentat la oficiul

poștal pentru ridicare.

Față de aspectele

reținute, instanța a constatat că raportul de evaluare din 15 iunie 2012 este

nelegal, întrucât a fost întocmit cu nerespectarea art. 21 alin. (2), raportat

la dispozițiile art. 20 alin. (5) coroborat cu art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010.

Din cuprinsul

raportului de evaluare, nu rezultă că procedura de informare și invitare ar fi

fost reluată, în lipsa confirmării de primire a primei adrese de informare și

invitare.

Cum efectuarea unei

noi proceduri era obligatorie, conform legii, întrucât nu intervenise

confirmarea de primire a primei proceduri, instanța a apreciat că întocmirea

raportului de evaluare este nulă absolut.

Curtea a înlăturat

susținerea pârâtei, în sensul că reclamantul are domiciliul la adresa unde i

s-a făcut comunicarea și nu poate invoca în susținerea intereselor sale propria

incorectitudine, cu motivarea că prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 176/2010,

impun în mod imperativ reluarea procedurii de comunicare.

În aprecierea

instanței, în speță, sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 13 alin. (2)

din Legea nr. 176/2010, deoarece activitatea reclamantului de evaluare era

începută; nu fusese informat si invitat să își spună punctul de vedere conform

legii; actul încheiat de inspectorul de integritate (raportul de evaluare) a

avut la baza date sau informații care nu sunt publice, respectiv: datele de

identificare privitoare la reclamant, soția sa, copiii aflați in întreținere,

părinții, frații, socrii si cumnații săi, solicitate D.E.P.A.B.D.; datele

referitoare la starea civila, solicitate Primăriilor sectorului 1 și 6

București.

Prin urmare, raportul

de evaluare contestat fiind un act încheiat de inspectorul de integritate

utilizând date și informații nepublice, în lipsa confirmării de primire a

informării și invitării sale spre a-și spune punctul de vedere asupra

cercetării și în lipsa unei noi proceduri de informare și invitare, este lovit

de nulitate absolută.

Interesele

reclamantului au fost prejudiciate grav prin nerespectarea procedurii prevăzute

de lege.

Curtea a arătat că

legiuitorul a dat o importanță deosebită acestei proceduri, prin faptul că a

distins între modalitatea de informare și invitare a persoanei cercetate, pe de

o parte, și modalitatea de comunicare a raportului de evaluare, pe de altă

parte.

Dacă referitor la

comunicarea raportului se precizează numai faptul că acesta se comunică în 5

zile de la finalizare persoanei cercetate, (art. 21 alin. (4)) fără a se

preciza o anumită formă a comunicării, în ceea ce privește informarea și

invitarea, se specifică în mod expres că această adresă trebuie comunicată

recomandat, cu confirmare de primire, iar în cazul în care aceasta confirmare

lipsește, se efectuează o nouă procedură.

Față de reținerea

nulității raportului de evaluare a reclamantului, instanța nu a mai procedat la

analiza susținerile cu privire la fondul acestuia.

exercitată de pârâta A.N.I.

Împotriva sentinței nr.

6828 din 29 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal pârâta A.N.I.,

susținând că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ.

În motivarea

recursului se arată că instanța de fond, în pronunțarea sentinței recurate a

interpretat greșit actul juridic dedus judecății schimbând natura ori înțelesul

lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Direcția pentru E.P.A.B.D.

din cadrul M.A.I. a comunicat Agenției prin adresa din 2011 faptul că reclamantul

are domiciliul în Slobozia, județul Ialomița, adresă de domiciliu la care i-a

fost comunicată întreaga corespondență adresele din 25 ianuarie 2011; din 14

martie 2012; din 23 aprilie 2012.

Însă doar ultima

adresă, cea din 23 aprilie 2012 a fost returnată Agenției cu mențiunea „expirat

termen de păstrare”.

Faptul de a nu fi

ridicat corespondența de la oficiul poștal a fost opțiunea reclamantului și

conturează culpa ce îi revine exclusiv.

Or, în condițiile în

care reclamantul nu a făcut dovadă că a fost împiedicat să intre în posesia

corespondenței dintr-un motiv obiectiv mai presus de voința sa, refuzul de ridicare

a corespondenței nu poate fi invocat drept viciu de legalitate al procedurii de

comunicare.

Mențiunea agentului

poștal „expirat termen păstrare” constituie dovada clară a trimiterii actului.

În ceea ce privește

fondul cauzei, recurenta arată că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 90

din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în

exercitarea demnităților publice și în mediul de afaceri, prevenirea și

sancționarea corupției, întrucât în perioada 25 iunie 2008 - 13 martie 2012

reclamantul s-a aflat în stare de incompatibilitate.

intimatului M.Ș.

Prin întâmpinarea

formulată la data de 10 octombrie 2014 intimatul-reclamant a solicitat

respingerea recursului răspunzând punctual criticilor recurentei.

Arată intimatul că

recurenta a invocat culpa sa pentru neridicarea corespondenței, iar aceasta a

făcut dovada trimiterii actului.

În realitate, însă,

critica invocată prin cererea de chemare în judecată se referă la nerespectarea

dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 care stipulează că în

lipsa confirmării de primire prevăzută la alin. (1), art. 21, inspectorul de

integritate poate întocmi raportul de evaluare numai după îndeplinirea unei noi

proceduri de comunicare.

Prin urmare, fără a

avea relevanță motivul neprimirii primei corespondențe, A.N.I. era obligată de

lege să îndeplinească o nouă procedură de comunicare a informării și

invitației, înainte de întocmirea raportului, ceea ce nu a făcut.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința

recurată prin prisma criticilor invocate, precum și sub toate aspectele,

conform dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată

că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Intimatul-reclamant a

supus controlului de legalitate Raportul de evaluare din 15 iunie 2012 întocmit

de A.N.I. prin care s-au identificat elemente în sensul existenței unei stări

de incompatibilitate conform prevederilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 176/2010

și art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, întrucât în perioada 25 iunie 2008

- 13 martie 2012 acesta, prin intermediul soției S.A.M., ambii deținând

calitatea de asociat și respectiv asociat și administrator la SC S.A.M. G.P.L.

SRL și SC P.C. SRL, a încheiat un număr de 7 contracte comerciale de prestări

servicii și furnizare produse în valoare totală de 91.190,8 lei, cu

instituțiile din subordinea Consiliului Județean Ialomița (Muzeul N.A. și SC

D.P. SA Ialomița).

Din cuprinsul

raportului de evaluare rezultă că reclamantul a fost informat cu privire la

nerespectarea dispozițiilor legale privind depunerea și completarea

declarațiilor de avere și interese prin adresa din 25 ianuarie 2014, confirmând

primirea la data de 2 februarie 2011 (fila 44 dosar).

La data de 16 martie 2012,

cu adresa din 2012 a fost informat referitor la nerespectarea regimului juridic

al conflictelor de interese și incompatibilităților (fila 40 dosar).

Ulterior, în

conformitate cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 176/2010, reclamantul a fost

informat și invitat cu adresa din 23 aprilie 2012 (fila 135 dosar) pentru a depune

un punct de vedere și probe sau informații pentru lămurirea aspectelor reținute,

referitoare la indiciile privind încălcarea regimului juridic al conflictelor

de interese reglementat de dispozițiile art. 46 din Legea nr. 215/2001.

Adresa sus-menționată

a fost însă returnată la data de 10 mai 2012, cu mențiunea „expirat termenul de

păstrare” (fila 136 dosar), întrucât destinatarul nu a fost găsit la domiciliu

și nici nu s-a prezentat la oficiul poștal pentru ridicarea corespondenței.

Într-o astfel de situație,

a lipsei confirmării de primire, dispozițiile legale incidente cauzei - art. 21

alin. (2) rap. la art. 20 alin. (5) și art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010,

obligau autoritatea pârâtă, respectiv inspectorul de integritate să procedeze

la îndeplinirea unei noi proceduri de comunicare, în caz contrar, actele

întocmite de aceasta (pe baza datelor sau informațiilor care nu sunt publice,

solicitate persoanelor fizice sau juridice, după începerea activității de

evaluare, fără ca persoana să fie informată potrivit dispozițiilor legale),

sunt lovite de nulitate absolută.

Așa cum rezultă din

cuprinsul raportului de evaluare, procedura de informare și invitare nu a fost

reluată în lipsa confirmării de primire a primei adrese de informare și

invitare.

De altfel,

reclamanta-pârâtă nu susține că ar fi reluat procedura de invitare, arătând că

a comunicat adresa din 23 aprilie 2012 la domiciliul reclamantului, acestuia

revenindu-i culpa pentru faptul că nu a ridicat corespondența, mențiunea

agentului poștal „expirat termen de păstrare” constituind dovada clară a

trimiterii actului.

Înalta Curte reține

că dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 sunt explicate în

sensul că „În lipsa confirmării de primire prevăzută la alin. (1), inspectorul

de integritate poate întocmi raportul de evaluare după îndeplinirea unei noi

proceduri de comunicare”, astfel că apărările pârâtei ce vizează atitudinea

incorectă a reclamantului care nu s-a prezentat să ridice corespondența, sunt

lipsite de relevanță sub acest aspect. În această situație, inspectorul de

integritate avea obligația să procedeze la o nouă comunicare prin scrisoare

recomandată cu confirmare de primire.

Neprocedând în acest

mod, sancțiunea ca intervine este cea prevăzută de dispozițiile art. 13 alin.

(2) din Legea nr. 176/2010, respectiv nulitatea absolută a actelor întocmite de

inspectorul de integritate pe baza actelor și informațiilor care nu sunt

publice, solicitate persoanelor fizice și juridice, după începerea activității

de evaluare, fără ca persoana să fie invitată și informată.

Înalta Curte nu poate

reține nici critica invocată ce vizează faptul că reclamantul nu a făcut dovada

că s-a aflat în imposibilitate de a intra în posesia corespondenței dintr-un

motiv obiectiv, mai presus de voința sa, întrucât atitudinea culpabilă nu poate

constitui temei de anulare a raportului de evaluare.

Pe de o parte, pentru

că dispozițiile legale sunt foarte clare în sensul în care, într-o astfel de

ipoteză, inspectorul de integritate este cel obligat să efectueze o nouă procedură

de comunicare, iar pe de altă parte, pentru că reclamantului, în calitate de persoană

cercetată, nu îi revin astfel de obligații.

În aceste condiții,

așa cum corect a reținut judecătorul fondului, raportul de evaluare întocmit în

cauză este lovit de nulitate, astfel că Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art.

312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de A.N.I. împotriva sentinței nr. 6828 din 29 noiembrie 2012 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 octombrie 2014.