ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2544/2016

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 16 iulie 2012, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a formulat contestație împotriva Raportului de evaluare nr. 30.469 din 15 iunie 2012, întocmit de pârâtă, solicitând instanței, în principal, să constate nulitatea absolută a Raportului de evaluare nr. 30.469/2012 și, în subsidiar, să dispună anularea acestuia. Reclamantul a mai solicitat ca instanța să constate prescris la data de 13 martie 2012, dreptul pârâtei de a se autosesiza cu analiza și evaluarea unor fapte și acte săvârșite de SC B. SRL, în cadrul căreia deține calitatea de asociat, în afara termenului general de prescriere de 3 ani.

Hotărârea instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 680 din 13 februarie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate și a dispus anularea Raportului de evaluare din data de 15 iunie 2012, emis de pârâtă. Pentru a pronunța aceasta soluție, instanța de fond a reținut că raportul de evaluare a cărui anulare se solicită a fost emis cu încălcarea dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, în condițiile în care, în speță, nu a fost făcută dovada existenței invitației adresate reclamantului pentru prezentarea unui punct de vedere. În opinia Curții, comunicările din 08 iulie 2011 și 14 martie 2012, nu îndeplinesc cerințele art. 20 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, întrucât nu conțin o invitație actuală adresată reclamantului pentru prezentarea unui punct de vedere, ci numai mențiunea că dacă vor fi identificate elemente în sensul existenței unui conflict de interese sau a unei incompatibilități, reclamantul va fi informat și invitat pentru a prezenta un punct de vedere, deci o invitație eventuală. Chiar dacă s-ar accepta susținerile pârâtei, potrivit cărora invitația pentru prezentarea unui punct de vedere ar fi fost comunicată reclamantului, dar acesta nu s-a prezentat pentru a ridica recomandata, Curtea a constatat că nu a fost îndeplinită o nouă procedură de comunicare, așa cum impun prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 176/2010.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Agenția Națională de Integritate, susținând că în mod greșit instanța de fond a reținut că reclamantul s-a aflat în imposibilitatea de a formula apărarea pentru că nu ar fi fost informat despre existența conflictului de interese sau a incompatibilității. În susținerea acestei critici s-a arătat că prin adresa nr. 79597/G/II din 8 iulie 2011, reclamantul a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare a respectării regimului incompatibilităților, adresă pe care reclamantul a ridicat-o la data de 14 iulie 2011. După ce au fost identificate elemente privind nerespectarea regimului incompatibilităților, reclamantul a fost informat prin adresa nr. 23677/G/II din 23 aprilie 2011, adresă pe care nu a ridicat-o de la oficiul poștal, deși a fost avizat. Ulterior, reclamantul a fost informat referitor la identificarea unor elemente privind nerespectarea regimului incompatibilităților prin adresa nr. 155206/G/II din 14 martie 2012, primită la 15 martie 2012.

Hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului declarat de pârâtă Prin Decizia nr. 2.957 din 20 iunie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de pârâtă, a casat sentința atacată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. În considerentele deciziei s-a reținut că instanța de fond a soluționat greșit cauza, prin anularea raportului de evaluare, pentru un motiv formal a cărui nerespectare nu a fost sancționată de legiuitor cu nulitatea, iar reclamantul nu a dovedit că în etapa judiciară că nu ar fi putut să-și exercite dreptul la apărare.

Hotărârea primei instanțe, după rejudecarea cauzei Prin Sentința civilă nr. 1.925 din 30 iunie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin Raportul de evaluare nr. 30469/G/II din 15 iunie 2012, pârâta a concluzionat că reclamantul A., în perioada deținerii calității de consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Călărași, a încălcat regimul juridic al incompatibilităților, în sensul că Societatea B. SRL, în cadrul căreia deținea calitatea de asociat, a încheiat un contract de prestări servicii cu Serviciul Public "Centrale Termice și Administrative fond locativ". Preliminar analizării motivelor de nulitate invocate de către reclamant în privința raportului de evaluare, instanța de primă jurisdicție a reținut faptul că starea de fapt conturată de pârâtă, nu a fost contestată de reclamant. Instanța de fond a apreciat neîntemeiate următoarele motive de anulare a raportului de evaluare, invocate de către reclamant: 1. Încălcarea principiului neretroactivității legii civile, mai exact a Legii nr. 176/2010, la acte și fapte săvârșite în anul 2008. Curtea a reținut că nu a avut loc o încălcare a principiului anterior menționat, întrucât situația juridică generatoare a stării de incompatibilitate este prevăzută de normele de drept substanțial, respectiv art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003. Normele de procedură statuate prin Legea nr. 176/2010, intrată în vigoare la data de 05 septembrie 2010, sunt însă de imediata aplicare și în privința situațiilor născute înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 176/2010, precum cele reglementate de normele de drept substanțial ale art. 90 din Legea nr. 161/2003. În ceea ce privește afirmația reclamantului potrivit căreia dreptul Agenției Naționale de Integritate de a se autosesiza cu analiza și evaluarea unor fapte și acte săvârșite în octombrie 2008 de către SC B. SRL, societate în care reclamantul deține calitatea de asociat, era prescris în martie 2012, instanța de fond a reținut că autosesizarea Agenției Naționale de Integritate a avut loc în legătură cu respectarea regimului juridic al conflictelor de interese, în cadrul lucrării înregistrate sub nr. 14453/A/II din 13 martie 2012, finalizată cu un alt raport de evaluare, nr. 17860/G/II din 22 aprilie 2014, prin care s-a concluzionat în sensul inexistenței elementelor de încălcare a legislației privind regimul juridic al conflictelor de interese. Întrucât excepția invocată a vizat demersul Agenției Naționale de Integritate în această a doua lucrare, iar nu în aceea finalizată prin actul administrativ dedus judecății, instanța de fond a reținut că acest echivoc, unit cu lipsa prezentării unui minim raționament logico-juridic al alegației făcute de reclamant, impune respingerea criticii de nelegalitate a actului administrativ. 2. Referitor la susținerea reclamantului cu privire la faptul că evaluarea s-a efectuat cu încălcarea prevederilor O.G. nr. 27/2002, prima instanță a constatat că acesta a avut în vedere împrejurarea că obiectul sesizării, astfel cum a fost conturat în memoriul numitei C., nu poate fi extins sau completat. Or, evaluarea reclamantului s-a desfășurat nu doar sub aspectul respectării regimului juridic al incompatibilităților, conform sesizării inițiale a persoanei anterior menționate, ci și în privința conflictului de interese și al evaluării de interese. Curtea a subliniat că evaluarea efectuată de inspectorii de integritate s-a desfășurat atât cu privire la situația incompatibilității reclamantului, cât și cu privire la respectarea de către acesta a regimului juridic al conflictelor de interese și a prevederilor legale referitoare la completarea declarațiilor de avere. Evaluarea în discuție s-a făcut în modalitățile prevăzute de art. 12 din Legea nr. 176/2010 și anume, din oficiu (în legătură cu respectarea de către reclamant a regimului juridic al conflictelor de interese și a prevederilor legale referitoare la completarea declarațiilor de avere, conform Notei cu propuneri de sesizare din oficiu din 13 martie 2012), dar și ca urmare a sesizării numitei C. (în legătură cu respectarea de către reclamant a regimului juridic al incompatibilităților), cele două lucrări înregistrate fiind conexate, conform referatului de conexare din data de 14 martie 2012. Curtea de apel nu a reținut încălcarea dispozițiilor art. 5 din O.G. nr. 27/2002, cât timp dispozițiile legii speciale statuează în mod neechivoc asupra împrejurării că îndeplinirea activității de evaluare poate avea loc nu doar la sesizarea oricărei persoane juridice, dar și din oficiu. Instanța de fond a constatat că, deși conexate, cele două lucrări s-au finalizat prin emiterea a doua rapoarte de evaluare, cel dedus judecății și cel amintit anterior, anume Raportul de evaluare nr. 17860/G/II din 22 aprilie 2014, prin care s-a concluzionat că sensul inexistenței elementelor de încălcare a legislației privind regimul juridic al conflictelor de interese. Contrar celor afirmate în cererea de chemare în judecată, asupra respectării de către reclamant a prevederilor legale referitoare la completarea declarațiilor de avere, prima instanță a reținut că Agenția Națională de Integritate s-a pronunțat prin raportul de evaluare din data de 15 iunie 2012, la pag. 3 a acestuia. Cât privește lipsa evaluării elementelor de conflict de interese, s-a reținut că aceasta s-a efectuat prin cel de-al doilea raport de evaluare, nr. 17860/G/II din 22 aprilie 2014. S-a apreciat că reclamantul nu a fost în măsură să justifice concluzia nelegalității primului raport de evaluare, ce face obiectul acestei cauze, din perspectiva omisiunii inserării elementelor de conflict de interese și cu atât mai puțin, nu a putut identifica, în mod concret, vătămarea produsă prin emiterea raportului de evaluare în maniera anterior menționată. 3. Cât privește criticile reclamantului referitoare la faptul că evaluarea s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 13 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 176/2010, curtea de apel a constatat că emitentul raportului de evaluare a avut în vedere adresele primite de la Oficiul Național al Registrului Comerțului referitoare la evidența funcțiilor și calităților deținute de reclamant în diverse societăți comerciale, informații care îndeplinesc calitatea impusă de lege, cât timp scopul mențiunilor din Registrul Comerțului este, conform art. 5 alin. (1) din Legea nr. 26/1990, acela de asigurare a opozabilității acestora față de terți. Tot astfel, a fost avut în vedere contractul de servicii nr. 3.952 din 15 octombrie 2008 încheiat între SC B. SRL și Serviciul Public "Centrale Termice și Administrare Fond Locativ", în temeiul O.U.G. nr. 34/2006, privind atribuirea contractului de achiziție publică. Or, potrivit dispozițiilor art. 213 alin. (1) lit. l) din O.U.G. nr. 34/2006, dosarul achiziției publice trebuie să conțină contractul de achiziție publică, iar art. 214 din același act normativ statuează în mod neechivoc asupra caracterului de document public al dosarului achiziției publică. 4. Referitor la celelalte apărări ale reclamantului vizând încălcarea dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 176/2010 și a dreptului la apărare în procedura administrativă, instanța de fond a reținut că acestea au făcut obiectul analizei instanței de recurs în decizia de casare nr. 2.957 din 20 iunie 2014, iar reluarea judecății a fost dispusă pentru analizarea celorlalte motive de nelegalitate invocate de către reclamant.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva Sentinței civile nr. 1.925 din 30 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs, în termen legal, reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recursul declarat de reclamant s-a întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ., în temeiul cărora s-a solicitat modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, în esență, pentru următoarele motive: 1. În mod greșit instanța de fond a reținut că nu a fost încălcat principiul neretroactivității legii civile. În anul 2012, Agenția Națională de Integritate a realizat lucrări și activități care i-au fost date în competență prin Legea nr. 176/2010, dar care nu erau în competența sa prin Legea nr. 161/2003, valabilă în anul 2008, când s-a încheiat contractul de prestări servicii între Primăria Călărași și SC B. SRL 2. Lucrările nr. 63901/S/II din 27 mai 2011 și nr. 14453/A/II din 13 martie 2012, precum și Raportul de evaluare cu care s-au închis aceste lucrări, au fost întocmite cu încălcarea continuă a dreptului său la apărare. Sistematic, în cele două adrese pe care le-a primit din partea Agenției Naționale de Integritate, respectiv, adresa nr. 79597/G/II din 08 iulie 2011 și adresa nr. 15206/G/II din 14 martie 2012, nu i s-a comunicat faptul că va fi invitat, la o dată ulterioară, să prezinte un punct de vedere. Niciodată nu a fost informat și nu a fost invitat să prezinte un punct de vedere față de diferențele semnificative, conform art. 18 din Legea nr. 176/2010 sau față de existența unui conflict de interese sau al unei incompatibilități. De asemenea, nu a fost invitat să prezinte un punct de vedere și nu a primit lucrările nr. 63901/S/II din 27 mai 2011 și nr. 14453/A/II din 13 martie 2012 sau copii ale documentelor studiate de inspectorul de integritate. Agenția Națională de Integritate nu l-a invitat și nu i-a fost comunicată încadrarea juridică concretă pe care o are în vedere și față de care să își poată formula apărarea în procedura administrativă. 3. Pronunțarea judecătorului fondului asupra excepției prescrierii dreptului Agenției Naționale de Integritate de a se autosesiza în anul 2012 cu analiza și evaluarea unor fapte și acte săvârșite în anul 2008, nu reprezintă o convingere a acestuia. În mod greșit a fost soluționată excepția invocată, întrucât considerentele nu cuprind o convingere clară ci doar o probabilitate văzută de judecător față de una din lucrările Agenției Naționale de Integritate. 4. Evaluarea s-a efectuat cu încălcarea prevederilor O.G. nr. 27/2002. Obiectul unei sesizări, formulate conform art. 12 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, cu respectarea prevederilor O.G. nr. 27/2002, nu poate fi extins sau completat prin notă internă. De asemenea, o petiție nu poate fi conexată decât cu o altă petiție/sesizare formulată de aceeași persoană. Inspectorul de integritate, în mod abuziv, a conexat cele două lucrări care au trei obiecte de evaluare: incompatibilitate, conflict de interese și evaluarea averii, fiind întocmit un singur raport de evaluare care a concluzionat în sensul constatării stării de incompatibilitate. 5. Un alt motiv de nulitate, care nu a fost analizat de către instanța de fond, îl constituie lipsa procesului verbal întocmit de Președintele Agenției Naționale de Integritate în cazul sesizării din oficiu, context în care, autosesizarea care vizează conflictul de interese, nu produce efecte. 6. În mod greșit a fost soluționat motivul de nelegalitate vizând efectuarea evaluării cu încălcarea prevederilor art. 13 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 176/2010. Informarea cu privire la înregistrarea lucrării și declanșarea evaluării era prevăzută în Legea nr. 144/2007, care a fost modificată prin Legea nr. 176/2010, astfel încât, inspectorul de integritate i-a comunicat o informare aplicând o procedură abrogată în mod expres, în baza căreia au fost solicitate informații diverselor instituții ale statului. Mai mult, o eventuală notă internă trebuia să conducă la înregistrarea unei noi lucrări care să fie analizată conform art. 13 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 176/2010.

Prin decizia de casare, întrucât nu s-a analizat fondul cauzei, nu au fost tranșate toate aspectele legate de art. 21 alin. (2) și (3) din Legea nr. 176/2010. Raportul de evaluare este lovit de nulitate deoarece nu cuprinde evaluarea elementelor referitoare la conflictul de interese și evaluarea averii, aspect asupra căruia nu s-a pronunțat instanța de recurs.

Critica referitoare la neretroactivitatea sancțiunilor prevăzute de Legea nr. 176/2010, față de starea de incompatibilitate intervenită în perioada 2005 - 27 aprilie 2009, nu a fost analizată de către instanța de fond. 7. Apărările formulate de intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, reiterând susținerile formulate pe parcursul soluționării litigiului în primă instanță. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de recurs formulate și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefundat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Criticile formulate de recurentul-reclamant, subsumate motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sunt neîntemeiate, sentința pronunțată în litigiu fiind dată ca urmare a interpretării și aplicării corecte a legii la circumstanțele de fapt ale cauzei. Prin Raportul de evaluare nr. 30469/G/II din 15 iunie 2012 întocmit de Agenția Națională de Integritate, contestat prin acțiunea dedusă judecății, s-a reținut că reclamantul a acționat cu nerespectarea regimului juridic al incompatibilităților, întrucât în perioada deținerii calității de consilier local în cadrul Consiliului Local al municipiului Călărași, SC B. SRL, societate în cadrul căreia reclamantul deține calitatea de asociat, a încheiat contractul de prestări servicii nr. 3.952 din 15 octombrie 2008 cu Serviciul Public "Centrale Termice și Administrare Fond Locativ", în valoare totală de 27.132 lei, încălcând astfel prevederile art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003. Susținerile recurentului vizând încălcarea principiului neretroactivității legii civile, nu pot fi primite. Principiul neretroactivității legii, prevăzut la art. 15 alin. (2) din Constituția României, impune ca la analiza regimului incompatibilității să fie avute în vedere criteriile existente la data numirii funcție în funcție, orice modificare ulterioară a legii, inclusiv cea referitoare la incompatibilități, neputând afecta mandatele în curs de executare. În acord cu interpretarea primei instanțe, Înalta Curte apreciază că în cauză nu a avut loc o aplicare retroactivă a legii, întrucât verificarea s-a raportat la prevederile legale în vigoare la data încheierii actelor privind starea de incompatibilitate, respectiv art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003. Dispozițiile art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 reprezintă norme de drept substanțial, pentru că reglementează regimul juridic al incompatibilităților, stabilind astfel conținutul unui element substanțial al raportului juridic. Normele de drept material sau substanțial reprezintă acele norme juridice care vin să reglementeze drepturile, obligațiile și capacitatea persoanelor în raporturile lor patrimoniale sau nepatrimoniale, dar și în raporturile lor față de stat sau de organele acestuia. În schimb, normele de drept procedural reprezintă acele norme juridice care stabilesc organele, forma și mijloacele necesare existenței și aplicării normelor de drept material. Principiul aplicării imediate a legii noi se justifică în cazul normelor de drept procedural prin aceea că, față de conținutul acestor norme, nu se poate ajunge la o suprimare a unor situații juridice și nici nu se poate aduce atingere unor drepturi câștigate sub imperiul legii vechi. Or, principiul aplicării imediate a legii noi, specific normelor de drept procedural, nu poate conduce la suprimarea unei situații juridice născute anterior intrării în vigoare a legii noi. Dacă în materia normelor de drept procedural principiul aplicării imediate a legii noi reprezintă regula, normele de drept substanțial sunt guvernate de principiul neretroactivității legii civile noi. Normele de procedură cuprinse în Legea nr. 176/2010 au conferit autorității intimate cadrul legal de exercitare a competențelor și atribuțiilor sale, în vederea îndeplinirii scopului prevăzut la art. 8 din același act normativ și sunt de imediată aplicare, și în privința situațiilor născute anterior intrării în vigoare a Legii nr. 176/2010, precum cele reglementate în speță de prevederile art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003. Concluzionând pe acest aspect, Înalta Curte reținând netemeinicia criticii recurentului vizând încălcarea principiului neretroactivității legii și apreciind în acord cu cele stabilite de prima instanță în legătură cu acest principiu, constată legalitatea actului administrativ atacat. Criticile formulate de recurent cu privire la soluția dată de prima instanță modului de evaluare a incompatibilității, din perspectiva încălcării de către intimata-pârâtă a prevederilor O.G. nr. 27/2002, sunt nefondate. În mod judicios prima instanță a reținut că evaluarea efectuată de inspectorii de integritate s-a realizat în modalitățile prevăzute de art. 12 din Legea nr. 176/2010, respectiv, ca urmare a sesizării formulate de numita C. în legătură cu respectarea de către reclamant a regimului juridic al incompatibilităților (lucrarea nr. 63901/S/II din 27 mai 2011) și din oficiu în legătură cu respectarea de către reclamant a regimului juridic al conflictelor de interese și al incompatibilităților, precum și cu respectarea prevederilor legale privind completarea declarațiilor de interese (lucrarea nr. 14453/A/II din 13 martie 2012). Prin referatul din data de 14 martie 2012, lucrarea nr. 14453/A/II din 13 martie 2012 a fost conexată la lucrarea nr. 63901/S/II din 27 mai 2011. Conexarea celor două lucrări respectă prevederile art. 10 lit. d) - f) din Legea nr. 176/2010, conform cărora dacă în cursul desfășurării activității de evaluare ca urmare a unei sesizări privind nerespectarea de către o persoană a regimului juridic al incompatibilităților, inspectorul de integritate constată elemente privind nerespectarea de către aceeași persoană a regimului juridic al conflictelor de interese și a prevederilor legale referitoare la completarea declarațiilor de avere și de interese, acesta se autosesizează, cele două lucrări conexându-se. De asemenea, cele două lucrări s-au finalizat prin întocmirea a două rapoarte de evaluare și anume, Raportul de evaluare nr. 30469/G/II din 15 iunie 2012, contestat în prezenta cauză, prin care pârâta s-a pronunțat și asupra respectării de către reclamant a prevederilor legale referitoare la completarea și depunerea declarațiilor de avere și de interese, și Raportul de evaluare nr. 17860/G/II din 22 aprilie 2014, prin care nu au fost identificate elemente de încălcare de către reclamant a legislației privind regimul conflictelor de interese, acest din urmă raport fiind întocmit potrivit dispozițiilor art. 10 lit. g) din Legea nr. 176/2010. Înalta Curte apreciază neîntemeiate și susținerile recurentului-reclamant vizând efectuarea evaluării cu încălcarea prevederilor art. 13 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 176/2010. În acord cu judecătorul fondului, instanța de control judiciar constată că procedura administrativă derulată de intimata-pârâtă s-a raportat exclusiv la informații publice, în acest sens fiind avute în vedere adresele comunicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului cu privire la evidența funcțiilor și calităților deținute de reclamant în cadrul diverselor societăți comerciale, precum și contractul de servicii de servicii nr. 3.952 din 15 octombrie 2008, încheiat între SC B. SRL și Serviciul Public "Centrale Termice și Administrare Fond Locativ". Calitatea de informații publice a datelor care au fundamentat raportul de evaluare derivă din prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 și art. 213 alin. (1) lit. l) din O.U.G. nr. 34/2006, fără a fi identificate de către recurentul-reclamant informații care nu întrunesc condiția prevăzută de art. 13 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 176/2010. În ceea ce privește susținerile formulate de recurent potrivit cărora ulterior desfășurării procedurii administrative, acesta nu a fost invitat să-și exprime un punct de vedere, se constată că prin adresa nr. 23677/G/II din 23 aprilie 2012, reclamantul a fost informat că au fost identificate elemente privind nerespectarea regimului incompatibilităților și conflictelor de interese și totodată, a fost invitat să prezinte un punct de vedere, orice probe, date sau informații pe care le consideră necesare. Deși această adresă a fost restituită expeditorului ca urmare a expirării termenului de păstrare, omisiunea întocmirii unei noi proceduri de comunicare nu constituie motiv de nulitate a raportului de evaluare, aspect tranșat de instanța de recurs prin decizia de casare nr. 2.957 din 20 iunie 2014. Informarea reclamantului cu privire la declanșarea procedurii de evaluare a respectării regimului juridic al incompatibilităților în perioada exercitării funcțiilor și demnităților publice, precum și cu privire la identificarea unor elemente de încălcare a regimului incompatibilităților și conflictelor de interese, s-a efectuat în temeiul art. 10 lit. b) și e) din Legea nr. 176/2010 și respectiv, art. 11 din același act normativ, context în care, nu se poate reține aplicarea de către intimată a unei proceduri abrogate. Susținerile recurentului vizând prescrierea dreptului Agenției Naționale de Integritate de a se autosesiza cu analiza și evaluarea unor fapte și acte săvârșite în octombrie 2008 de către SC B. SRL, au făcut obiectul analizei instanței de fond, în considerentele hotărârii atacate regăsindu-se motivele de fapt pentru care instanța a apreciat că se impune respingerea acestei critici de nelegalitate a raportului de evaluare. Astfel, potrivit art. 261 pct. 5 din C. proc. civ., sentința recurată cuprinde în motivare argumentele care au format convingerea primei instanțe cu privire la soluția dată excepției invocate de reclamant, aceste argumente, prezentate într-o manieră concisă și clară, raportându-se în mod necesar, pe de o parte, la susținerile reclamantului, iar pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, motiv pentru care, nu se poate reține incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Apărarea recurentului potrivit căreia sesizarea din oficiu nu produce efecte, nefiind întocmit proces verbal de către Președintele Agenției Naționale de Integritate, nu poate fi reținută. În speță, intimata-pârâtă s-a sesizat din oficiu în lucrarea nr. 14453/A/II din 13 martie 2012, prin modalitatea prevăzută de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. b) din Legea nr. 176/2010, respectiv pe baza unei note întocmite de inspectorul de integritate, aprobată de conducerea inspectorilor de integritate, context în care, se constată că sesizarea din oficiu respectă cerințele cerute de lege și nu există motive de nulitate a actelor efectuate pe parcursul derulării verificării. Instanța de control judiciar apreciază neîntemeiate și susținerile recurentului în legătură cu neretroactivitatea sancțiunilor prevăzute de Legea nr. 176/2010, față de starea de incompatibilitate intervenită în perioada 2005 - 27 aprilie 2009. Potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2011, "Activitatea de evaluare a declarației de avere, a datelor și a informațiilor privind averea existentă, precum și a modificărilor patrimoniale intervenite existente în perioada exercitării funcțiilor ori demnităților publice, precum și cea de evaluare a conflictelor de interese și a incompatibilităților se efectuează atât pe durata exercitării funcțiilor ori demnităților publice, cât și în decursul a 3 ani după încetarea acestora". Cum în cauză, perioada supusă evaluării stării de incompatibilitate a reclamantului este cuprinsă între 19 iunie 2008 (data validării mandatului de consilier local) și data întocmirii raportului de evaluare, nu se poate reține nelegalitatea măsurilor sancționatorii prevăzute de Legea nr. 176/2010. În ceea ce privește criticile formulate de recurentul-reclamant vizând încălcarea dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 176/2010 și a dreptului la apărare în procedura administrativă, în mod corect instanța de fond a reținut că asupra acestor apărări s-a pronunțat instanța de recurs prin decizia de casare nr. 2.957 din 20 iunie 2014, motiv pentru care, la rejudecarea cauzei s-a procedat la analiza celorlalte motive de nelegalitate invocate de reclamant. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare sau de reformare a sentinței atacate, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamantul A., ca nefondat.