ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2735/2013

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 2862 din 7 iunie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta SC A. Bârlad SA și de pârâtul .M.A.P.D.R. împotriva Sentinței nr. 1249 din 21 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin care au fost respinse excepțiile inadmisibilității, prematurității, lipsei calității procesuale pasive și lipsei de obiect, formulate de pârât, și a fost admisă acțiunea formulată de reclamantă, fiind obligat pârâtul la aprobarea sumelor necesare pentru despăgubirile acordate conform Legii nr. 381/2002 și la trimiterea aprobării către direcțiile agricole județene, precum și la sesizarea Guvernului României, pentru emiterea hotărârii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 381/2002.

Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte a reținut următoarele: Sentința atacată reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legii-cadru în materia contenciosului administrativ, Legea nr. 554/2004, și ale legii speciale în aplicarea căreia a luat naștere și căreia îi este supus raportul juridic dedus judecății, Legea nr. 381/2002, la baza factuală rezultată din probele administrate. De asemenea, sentința cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, expuse clar și logic, îndeplinind cerințele art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Procedura de constatare și evaluare a pagubelor produse de calamitățile naturale, reglementată în art. 3, art. 9 și art. 15 din Legea nr. 381/2002, cuprinde mai multe etape, legea prevăzând distinct, pentru fiecare dintre aceste etape, operațiunile administrative ce trebuie efectuate și entitățile cu atribuții în acest sens.

În temeiul art. 13 și art. 14 din Lege, după verificarea documentațiilor de constatare a calamităților, M.A.A.P. aprobă sumele necesare pentru despăgubirea producătorilor agricoli, individualizate pe județe, care se transmit direcțiilor generale pentru agricultură și industrie alimentară județene și a municipiului București, precum și direcțiilor sanitare veterinare județene și a municipiului București. M.A.A.P. sesizează Guvernul, care, în funcție de calamitățile naturale, precum și de mărimea zonelor afectate, declară starea de calamitate naturală prin hotărâre. Este real că, potrivit art. 18, așa cum a fost modificat prin O.G. nr. 7/2004, inclus în capitolul 4 („Drepturile și obligațiile producătorilor agricoli”), cei care au înregistrat pagube prin fenomenele naturale și bolile cu efect de calamitare a producției agricole urmează a primi despăgubirile numai cu condiția declarării zonei calamitate, prin H.G.

În structura legii, aprobarea sumelor preconizate a fi necesare și repartizarea lor pe județe constituie însă o etapă anterioară, fiind inclusă în procedura de constatare și evaluare a pagubelor produse, ce face obiectul de reglementare al Cap. 3. De aceea, având în vedere că, potrivit înscrisurilor depuse la dosar, direcția județeană pentru agricultură și dezvoltare rurală a centralizat actele de constatare a pagubelor și a înaintat documentația către Minister, conform art. 12 din Legea nr. 381/2002, instanța de control judiciar împărtășește concluzia la care a ajuns judecătorul fondului, în sensul existenței refuzului nejustificat al recurentului-pârât de a-și îndeplini atribuțiile prevăzute în art. 13 și art. 14 din aceeași lege.

Adresa din 30 septembrie 2009, invocată de recurentul-pârât drept probă a îndeplinirii obligațiilor sale, nu poate avea această valoare juridică, întrucât s-a înaintat numai o informare privind efectele fenomenului de secetă și acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 381/2002, iar nu un proiect de hotărâre inițiat conform procedurilor instituite prin Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea documentelor de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, aprobat prin H.G. nr. 561/2009. Nici susținerea privind lipsirea de efecte juridice a Legii nr. 381/2002, ca urmare a intrării în vigoare a O.G.

nr. 14/2010, nu poate fi reținută, pentru că, pe de o parte, conduita vătămătoare a autorității publice se examinează în raport cu cadrul normativ în vigoare la data formulării cererii al cărei refuz de rezolvare a fost dedus judecății, iar, pe de altă parte, compatibilitatea măsurilor administrative cu reglementările privind acordarea ajutorului de stat poate fi asigurată prin îndeplinirea demersurilor corespunzătoare, în conformitate cu Liniile directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol și forestier 2007-2013 și ale Regulamentului nr. 1857/2006.

Instanța de recurs constată, de asemenea, că recursul reclamantei este nefondat, pentru că, în lipsa unei hotărâri a Guvernului, privind declararea stării de calamitate în zona în care s-au aflat culturile reclamantei, nu se poate reține existența unui prejudiciu cert, care să aibă drept cauză conduita pârâtului și să fie reparat conform art. 8 alin. (1) și art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. Înlăturarea vătămării produse reclamantului, în cadrul procesual existent în cauză, a fost asigurată prin obligațiile impuse Ministerului, de a efectua demersurile prevăzute în art. 13 și art. 14 din Legea nr. 381/2002, declararea în concret a stării de calamitate intrând în conținutul dreptului de apreciere al Guvernului.

Împotriva Deciziei nr. 2862 din 7 iunie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a formulat contestație în anulare M.A.P.D.R., invocând prevederile art. 318 C. proc. civ. și susținând că instanța de recurs „a omis să cerceteze unul din motivele de recurs invocate”. Examinând decizia atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivul invocat de contestator, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea constată că este nefondată contestația în anulare, după cum se va arăta în continuare. Conform prevederilor art. 318 teza a II- a C. proc. civ., invocate de contestator drept temei al cererii formulate, „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când (…) instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.

Aceste dispoziții legale au în vedere omisiunea instanței de a examina motivele de recurs, unul sau mai multe dintre acestea, indicate expres de recurent în cererea formulată, iar nu argumentele de fapt și de drept invocate în susținerea respectivelor motive de recurs, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivului de casare pe care îl sprijină, putând fi grupate de către instanță, pentru a li se răspunde printr-un considerent comun. Este, deci, suficient ca instanța să arate considerentele pentru care a găsit un anumit motiv de recurs neîntemeiat, chiar dacă nu a răspuns la toate argumentele invocate în sprijinul acestuia. În cauză, cererea de recurs formulată de M.A.P.D.R.

a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., recurentul susținând, în esență, că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente speței; de asemenea, deși nu sunt invocate în mod expres, și dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. constituie temei al recursului, sentința fiind criticată pentru nemotivare. Or, aceste motive au fost analizate și respinse de către instanța de recurs, care, așa cum rezultă din considerentele deciziei pronunțate, rezumativ expuse mai sus, s-a referit la toate criticile și argumentele formulate de recurentul-pârât în susținerea motivelor de recurs invocate, făcând, implicit, aplicarea prevederilor art. 304 1 C. proc.

civ. Pentru considerentele arătate, fiind nefondată, contestația în anulare urmează a fi respinsă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de M.A.P.D.R. împotriva Deciziei nr. 2862 din 7 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 martie 2013.