ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2735/2013

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin decizia nr. 2862 din 7 iunie 2012,

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal,

a respins ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta SC A. Bârlad SA și

de pârâtul .M.A.P.D.R. împotriva Sentinței nr. 1249 din 21 februarie 2011 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

prin care au fost respinse excepțiile inadmisibilității, prematurității, lipsei

calității procesuale pasive și lipsei de obiect, formulate de pârât, și a fost admisă

acțiunea formulată de reclamantă, fiind obligat pârâtul la aprobarea sumelor

necesare pentru despăgubirile acordate conform Legii nr. 381/2002 și la trimiterea

aprobării către direcțiile agricole județene, precum și la sesizarea Guvernului

României, pentru emiterea hotărârii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 381/2002.

Pentru a pronunța

această decizie, Înalta Curte a reținut următoarele:

Sentința atacată

reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legii-cadru în

materia contenciosului administrativ, Legea nr. 554/2004, și ale legii speciale

în aplicarea căreia a luat naștere și căreia îi este supus raportul juridic

dedus judecății, Legea nr. 381/2002, la baza factuală rezultată din probele

administrate.

De asemenea, sentința

cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței,

expuse clar și logic, îndeplinind cerințele art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ.

Procedura de

constatare și evaluare a pagubelor produse de calamitățile naturale,

reglementată în art. 3, art. 9 și art. 15 din Legea nr. 381/2002, cuprinde

mai multe etape, legea prevăzând distinct, pentru fiecare dintre aceste etape,

operațiunile administrative ce trebuie efectuate și entitățile cu atribuții în

acest sens.

În temeiul art. 13 și

art. 14 din Lege, după verificarea documentațiilor de constatare a

calamităților, M.A.A.P. aprobă sumele necesare pentru despăgubirea

producătorilor agricoli, individualizate pe județe, care se transmit

direcțiilor generale pentru agricultură și industrie alimentară județene și a

municipiului București, precum și direcțiilor sanitare veterinare județene și a

municipiului București. M.A.A.P. sesizează Guvernul, care, în funcție de

calamitățile naturale, precum și de mărimea zonelor afectate, declară starea de

calamitate naturală prin hotărâre.

Este real că,

potrivit art. 18, așa cum a fost modificat prin O.G. nr. 7/2004, inclus în

capitolul 4 („Drepturile și obligațiile producătorilor agricoli”), cei care au

înregistrat pagube prin fenomenele naturale și bolile cu efect de calamitare a

producției agricole urmează a primi despăgubirile numai cu condiția declarării

zonei calamitate, prin H.G. În structura legii, aprobarea sumelor preconizate a

fi necesare și repartizarea lor pe județe constituie însă o etapă anterioară,

fiind inclusă în procedura de constatare și evaluare a pagubelor produse, ce

face obiectul de reglementare al Cap. 3.

De aceea, având în

vedere că, potrivit înscrisurilor depuse la dosar, direcția județeană pentru

agricultură și dezvoltare rurală a centralizat actele de constatare a pagubelor

și a înaintat documentația către Minister, conform art. 12 din Legea nr. 381/2002,

instanța de control judiciar împărtășește concluzia la care a ajuns judecătorul

fondului, în sensul existenței refuzului nejustificat al recurentului-pârât de

a-și îndeplini atribuțiile prevăzute în art. 13 și art. 14 din aceeași

lege.

Adresa din 30

septembrie 2009, invocată de recurentul-pârât drept probă a îndeplinirii

obligațiilor sale, nu poate avea această valoare juridică, întrucât s-a

înaintat numai o informare privind efectele fenomenului de secetă și acordarea

de despăgubiri în baza Legii nr. 381/2002, iar nu un proiect de hotărâre

inițiat conform procedurilor instituite prin Regulamentul privind procedurile,

la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea documentelor

de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor

documente, în vederea adoptării/aprobării, aprobat prin H.G. nr. 561/2009.

Nici susținerea

privind lipsirea de efecte juridice a Legii nr. 381/2002, ca urmare a intrării

în vigoare a O.G. nr. 14/2010, nu poate fi reținută, pentru că, pe de o parte,

conduita vătămătoare a autorității publice se examinează în raport cu cadrul

normativ în vigoare la data formulării cererii al cărei refuz de rezolvare a

fost dedus judecății, iar, pe de altă parte, compatibilitatea măsurilor

administrative cu reglementările privind acordarea ajutorului de stat poate fi

asigurată prin îndeplinirea demersurilor corespunzătoare, în conformitate cu

Liniile directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol și

forestier 2007-2013 și ale Regulamentului nr. 1857/2006.

Instanța de recurs constată,

de asemenea, că recursul reclamantei este nefondat, pentru că, în lipsa unei

hotărâri a Guvernului, privind declararea stării de calamitate în zona în care

s-au aflat culturile reclamantei, nu se poate reține existența unui prejudiciu

cert, care să aibă drept cauză conduita pârâtului și să fie reparat conform art.

8 alin. (1) și art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Înlăturarea vătămării

produse reclamantului, în cadrul procesual existent în cauză, a fost asigurată

prin obligațiile impuse Ministerului, de a efectua demersurile prevăzute în art.

13 și art. 14 din Legea nr. 381/2002, declararea în concret a stării de

calamitate intrând în conținutul dreptului de apreciere al Guvernului.

Împotriva Deciziei

nr. 2862 din 7 iunie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a

formulat contestație în anulare M.A.P.D.R., invocând prevederile art. 318 C.

proc. civ. și susținând că instanța de recurs „a omis să cerceteze unul din motivele

de recurs invocate”.

Examinând decizia

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivul invocat de

contestator, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea

constată că este nefondată contestația în anulare, după cum se va arăta în

continuare.

Conform prevederilor art. 318 teza a II- a C.

proc. civ.,

invocate de

contestator drept temei al cererii formulate,

„hotărârile

instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când (…) instanța,

respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să

cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.

Aceste dispoziții

legale au în vedere omisiunea instanței de a examina motivele de recurs, unul

sau mai multe dintre acestea, indicate expres de recurent în cererea formulată,

iar nu argumentele de fapt și de drept invocate în susținerea respectivelor

motive de recurs, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna

subsumate motivului de casare pe care îl sprijină, putând fi grupate de către

instanță, pentru a li se răspunde printr-un considerent comun.

Este, deci, suficient

ca instanța să arate considerentele pentru care a găsit un anumit motiv de

recurs neîntemeiat, chiar dacă nu a răspuns la toate argumentele invocate în

sprijinul acestuia.

În cauză, cererea de

recurs formulată de M.A.P.D.R. a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9

și art. 304

1

C. proc. civ., recurentul susținând, în esență, că

hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor

legale incidente speței; de asemenea, deși nu sunt invocate în mod expres, și

dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. constituie temei al recursului,

sentința fiind criticată pentru nemotivare.

Or, aceste motive au fost

analizate și respinse de către instanța de recurs, care, așa cum rezultă din considerentele

deciziei pronunțate, rezumativ expuse mai sus, s-a referit la toate criticile și

argumentele formulate de recurentul-pârât în susținerea motivelor de recurs

invocate, făcând, implicit, aplicarea prevederilor art. 304

1

C.

proc. civ.

Pentru considerentele

arătate, fiind nefondată, contestația în anulare urmează a fi respinsă ca

atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

contestația în anulare formulată de M.A.P.D.R. împotriva Deciziei nr. 2862 din

7 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 5 martie 2013.