ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2910/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea introductivă, reclamantul D.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele SC C.B.A. SA și S.A.L.A., cu citarea intervenienților forțați C.N. și C.A., obligarea pârâtelor la plata sumei de 350.000 lei, din care 1.000 lei cu titlu de daune materiale și 349.000 lei cu titlu de daune morale. Prin sentința civilă nr. 753 din 3 iulie 2009, Tribunalul Timiș a dispus respingerea excepția prematuri tații și a lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.A.L.A. ca neîntemeiate, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a SC C.B.A. SA și a respins cererea formulată în contradictoriu cu aceasta ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală, a admis în parte cererea formulată în contradictoriu cu pârâta S.A.L.A., a obligat pârâta S.A.L.A.

la plata către reclamant a sumei de 1.000 lei cu titlu de daune materiale și la plata sumei de 25.000 lei cu titlu de daune morale, a respins restul pretențiilor și a obligat pârâta S.A.L.A. să plătească reclamantului suma de 2.000,00 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. În motivare, Tribunalul a considerat că este fără echivoc că traumatismele suferite au generat suferințe reclamantului pe o perioadă îndelungată de timp, îndeosebi în perioada de recuperare, elocvent fiind faptul că ulterior accidentului a necesitat noi intervenții chirurgjcale. In același timp, reclamantul a suferit și un prejudiciu material, acesta fiind nevoit să suporte cheltuieli necesare recuperării, în cuantum de 1.000 lei; prin urmare, s-a apreciat că reclamantul a încercat un prejudiciu moral intens, iar aceste suferințe pot fi exprimate pecuniar, suma în cuantum de 25.000 lei fiind suficientă pentru acoperirea prejudiciul moral încercat.

Prin Decizia civilă nr. 23/ A de la 29 ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, instanța de apel a admis, în parte, apelul declarat de reclamantul D.G., a schimbat în parte sentința atacată, a obligat pârâta S.A.L.A. la plata de 100.000 lei către reclamant, cu titlul de despăgubiri, a menținut, în rest, dispozițiile primei instanțe și a obligat pârâta la plata sumei de 2.500 lei onorariu de avocat către reclamantă, cu motivarea că principiul pe care trebuie să îl respecte instanța este cel al reparării integrale a prejudiciului cauzat; repararea integrală a prejudiciului înseamnă înlăturarea tuturor consecințelor dăunătoare ale unui fapt ilicit și culpabil, fie ele patrimoniale sau nepatrimoniale, în scopul restabilirii situației anterioare producerii acestuia.

Acest principiu rezultă din dispozițiile art. 998, 1073 și 1084 C. civ. care, reglementând obligația generală de reparare a prejudiciului, evocă ideea reparării lui în totalitate. Prin urmare, autorul prejudiciului va repara atât prejudiciul efectiv (damnum emergens), cât și beneficiul nerealizat (lucrum cessans), motiv pentru care a admis apelul reclamantului în sensul anterior menționat. Împotriva acestei decizii, pârâta S.A.L.A. Italia a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, desființarea hotărârii pronunțate în apel și menținerea sentinței primei instanțe. În expunerea motivelor de recurs, pârâta arată că instanța de apel a făcut o confuzie flagrantă între nevoia acoperirii integrale a prejudiciului și limita maximă a răspunderii contractuale a asigurătorului, confuzia ducând la aplicarea unui tratament juridic inegal și discriminatoriu.

Motivul de nelegalitate invocat este art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele : Motivul de recurs invocat de pârâtă în dezvoltarea cererii de recurs, încălcarea sau aplicarea greșită a legii, se referă la situațiile în care instanța recurge la textele de lege aplicabile speței, dar fie le încalcă, fie le aplică greșit; din analiza deciziei recurate, nu rezultă care este actul normativ încălcat sau aplicat greșit de instanțele de fond, cuantumul despăgubirilor fiind limitat la maximul acestora, cu respectarea art. 7 și a Anexei nr. 3 din Ordinul C.S.A. nr. 3108/2004 în vigoare la momentul producerii accidentului și a art. 2, 43 și 163 din Legea nr. 105/1992.

În cadrul răspunderii civile, ca principiu, întinderea răspunderii nu este condiționată de gradul de vinovăție a autorului faptei, de starea materială și/sau de condiția socială a victimei, autorul fiind dator să repare, în întregime, prejudiciul cauzat prin fapta sa ilicită. Instanța de apel nu a făcut o confuzie între repararea integrală a prejudiciului și limita maximă a răspunderii asigurătorului, ci a apreciat că reclamantul este îndreptățit la despăgubiri ca urmare a prejudiciului suferit în cuantum de 100.000 lei, care reprezintă limita maximă a răspunderii raportată la actele normative incidente în cauză. Critica vizând greșita stabilire a situației de fapt ca urmare a interpretării eronate a înscrisurilor administrate nu mai poate fi valorificată pe calea recursului, nemaiconstituind motiv de recurs în actuala reglementare a art. 304 C. proc.

civ.; controlul de netemeinicie al hotărârii excede limitelor prevăzute de art. 304 C. proc. civ. și nu intră în atribuțiile instanței de recurs. O reexaminare a probelor și a situației de fapt în calea de atac a recursului nu este permisă, instanța de recurs fiind limitată la a analiza incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și nu chestiuni de fapt sau probatorii ce sunt de competența instanțelor de fond. Față de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta S.A.L.A. Italia ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta S.A.L.A. Italia împotriva Deciziei nr. 23/ A din 29 ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi, 23 septembrie 2010