ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2910/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea introductivă,

reclamantul D.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele SC C.B.A. SA și S.A.L.A.,

cu citarea intervenienților forțați C.N. și C.A., obligarea pârâtelor la plata

sumei de 350.000 lei, din care 1.000 lei cu titlu de daune materiale și 349.000

lei cu titlu de daune morale.

Prin

sentința civilă nr. 753 din 3 iulie 2009, Tribunalul Timiș a dispus respingerea

excepția prematuri tații și a lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.A.L.A.

ca neîntemeiate, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a SC C.B.A.

SA și a respins cererea formulată în contradictoriu cu aceasta ca fiind

introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală, a admis în

parte cererea formulată în contradictoriu cu pârâta S.A.L.A., a obligat pârâta

S.A.L.A. la plata către reclamant a sumei de 1.000 lei cu titlu de daune

materiale și la plata sumei de 25.000 lei cu titlu de daune morale, a respins

restul pretențiilor și a obligat pârâta S.A.L.A. să plătească reclamantului

suma de 2.000,00 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

În

motivare, Tribunalul a considerat că este fără echivoc că traumatismele

suferite au generat suferințe reclamantului pe o perioadă îndelungată de timp,

îndeosebi în perioada de recuperare, elocvent fiind faptul că ulterior

accidentului a necesitat noi intervenții chirurgjcale. In același timp,

reclamantul a suferit și un prejudiciu material, acesta fiind nevoit să suporte

cheltuieli necesare recuperării, în cuantum de 1.000 lei; prin urmare, s-a

apreciat că reclamantul a încercat un prejudiciu moral intens, iar aceste

suferințe pot fi exprimate pecuniar, suma în cuantum de 25.000 lei fiind

suficientă pentru acoperirea prejudiciul moral încercat.

Prin Decizia

civilă nr. 23/ A de la 29 ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara,

secția comercială, instanța de apel a admis, în parte, apelul declarat de

reclamantul D.G., a schimbat în parte sentința atacată, a obligat pârâta S.A.L.A.

la plata de 100.000 lei către reclamant, cu titlul de despăgubiri, a menținut,

în rest, dispozițiile primei

instanțe și a obligat

pârâta la plata sumei de 2.500 lei onorariu de avocat către reclamantă, cu

motivarea că principiul pe care trebuie să îl respecte instanța este cel al

reparării integrale a prejudiciului cauzat; repararea integrală a prejudiciului

înseamnă înlăturarea tuturor consecințelor dăunătoare ale unui fapt ilicit și

culpabil, fie ele patrimoniale sau nepatrimoniale, în scopul restabilirii

situației anterioare producerii acestuia. Acest principiu rezultă din dispozițiile

art. 998, 1073 și 1084 C. civ. care, reglementând obligația generală de

reparare a prejudiciului, evocă ideea reparării lui în totalitate. Prin urmare,

autorul prejudiciului va repara atât prejudiciul efectiv (damnum emergens), cât

și beneficiul nerealizat (lucrum cessans), motiv pentru care a admis apelul

reclamantului în sensul anterior menționat.

Împotriva acestei

decizii, pârâta S.A.L.A. Italia a declarat recurs, solicitând admiterea

recursului, desființarea hotărârii pronunțate în apel și menținerea sentinței

primei instanțe.

În expunerea

motivelor de recurs, pârâta arată că instanța de apel a făcut o confuzie

flagrantă între nevoia acoperirii integrale a prejudiciului și limita maximă a

răspunderii contractuale a asigurătorului, confuzia ducând la aplicarea unui

tratament juridic inegal și discriminatoriu. Motivul de nelegalitate invocat

este art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Înalta Curte,

analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele :

Motivul

de recurs invocat de pârâtă în dezvoltarea cererii de recurs, încălcarea sau

aplicarea greșită a legii, se referă la situațiile în care instanța recurge la

textele de lege aplicabile speței, dar fie le încalcă, fie le aplică greșit;

din analiza deciziei recurate, nu rezultă care este actul normativ încălcat sau

aplicat greșit de instanțele de fond, cuantumul despăgubirilor fiind limitat la

maximul acestora, cu respectarea art. 7 și a Anexei nr. 3 din Ordinul C.S.A. nr.

3108/2004 în vigoare la momentul producerii accidentului și a art. 2, 43 și 163

din Legea nr. 105/1992.

În cadrul

răspunderii civile, ca principiu, întinderea răspunderii nu este condiționată

de gradul de vinovăție a autorului faptei, de starea materială și/sau de

condiția socială a victimei, autorul fiind dator să repare, în întregime,

prejudiciul cauzat prin fapta sa ilicită.

Instanța

de apel nu a făcut o confuzie între repararea integrală a prejudiciului și

limita maximă a răspunderii asigurătorului, ci a apreciat

că

reclamantul este îndreptățit la despăgubiri ca urmare a prejudiciului suferit

în cuantum de 100.000 lei, care reprezintă limita maximă a răspunderii

raportată la actele normative incidente în cauză. Critica vizând greșita

stabilire a situației de fapt ca urmare a interpretării eronate a înscrisurilor

administrate nu mai poate fi valorificată pe calea recursului, nemaiconstituind

motiv de recurs în actuala reglementare a art. 304 C. proc. civ.; controlul de

netemeinicie al hotărârii excede limitelor prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

și nu intră în atribuțiile instanței de recurs.

O reexaminare

a probelor și a situației de fapt în calea de atac a recursului nu este

permisă, instanța de recurs fiind limitată la a analiza incidența în cauză a

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și nu chestiuni

de fapt sau probatorii ce sunt de competența instanțelor de fond.

Față de

considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

va respinge recursul declarat de pârâta S.A.L.A. Italia ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de pârâta S.A.L.A. Italia împotriva Deciziei nr. 23/ A din 29

ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședința publică, astăzi, 23 septembrie 2010