SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 4901/04 prezentate de I.L.V. împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 10 iunie 2008 într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis López Guerra, Ann Power, judecători și Santiago Quesada; grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 10 decembrie 2003, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul, dl I.L.V., este un resortisant român, născut în 1954 și rezident la Cluj-Napoca. Circumstanțele speciei Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: În cursul anului 1988, reclamantul a avut o relație cu L.C. în același an, L.C. a rămas însărcinată. Reclamantul a fost informat despre sarcina sa în iunie 1988. La începutul lunii octombrie 1988, ei au decis să trăiască împreună, dar s-au separat după trei săptămâni de viață comună. La 20 martie 1989, L.C. a dat naștere unei fete, A. Acțiune în căutarea paternității În 1990, L.C., în calitate de mamă a lui A., sesizează Tribunalul de Primă Instanță din Cluj-Napoca cu privire la o acțiune în căutarea paternității (stabilile paternitații) ) împotriva reclamantului; de asemenea, a solicitat instanței să-i atribuie custodia copilului și să-l autorizeze pe A. să poarte numele de familie al reclamantului; doi martori au fost audiați de instanță, și anume tatăl și sora L.C., o expertiză dermatologică și alta serologic au fost depuse la dosar, concluziile lor indicând faptul că reclamantul făcea parte din categoria de oameni care puteau fi tatăl biologic al lui A. Reclamantul, având îndoieli cu privire la paternitatea sa cu privire la A., a solicitat efectuarea unor examinări serologice mai elaborate, susținând existența unor substanțe și teste mai performante în străinătate. El a fost informat că astfel de analize nu sunt fezabile din punct de vedere tehnic la Institutul de Medicină Legală din București. Prin hotărârea definitivă din 22 martie 1990, tribunalul a acceptat acțiunea L.C. și l-a recunoscut pe reclamant ca fiind tatăl lui A. El a reținut că, așa cum reiese din declarațiile L.C. și ale martorilor, L.C. și reclamantul au avut relații intime începând cu iunie 1988 și că, în octombrie 1988, ei au trăit împreună, după ce acesta din urmă a fost informat cu privire la starea de sarcină a L.C. Instanța și-a întemeiat, de asemenea, hotărârea pe faptul că perioada legală de proiectare se întindea între 8 iunie și 1 iulie 1988 și că, așa cum reiese din rapoartele de expertiză depuse la dosar, nu era exclus ca reclamantul să fie tatăl lui A. Tribunalul a autorizat Tribunalul A. să poarte numele reclamantului și a atribuit custodia copilului în L.C. La cererea L.C., printr-o ordonanță din 8 iunie 1990 pronunțată în camera Consiliului, Tribunalul a dispus confiscarea unei jumătăți din salariul reclamantului cu titlu de pensie pentru A. În această ordonanță s-a menționat că reclamantul era obligat să plătească o astfel de pensie către A. până la vârsta de 18 ani. Acțiunea de a obliga L.C. și A. să se supună unui test ADN La 26 februarie 2003, reclamantul sesizează Tribunalul de Primă Instanță din Cluj-Napoca cu privire la o acțiune împotriva L.C. și A. care intenționează să-i oblige să se supună unui examen de sânge și unui test ADN, toate cheltuielile fiind suportate de acesta. El susținea că era convins că nu este tatăl biologic al lui A. și că evoluția mijloacelor de probă, în special testul ADN care era de o mare precizie și care nu era realizabil în România la momentul acțiunii în căutare de paternitate, îi permitea să dovedească acest lucru. Acesta a subliniat că, în cazul în care testul ADN ar dovedi că nu este tatăl biologic al lui A., ar putea sesiza instanțele naționale cu privire la o cerere de revizuire a hotărârii din 22 martie 1990, pe baza articolului 322 5 din Codul de procedură civilă. Prin hotărârea din 20 martie 2003, Tribunalul și-a respins acțiunea, pe motiv că filiația A. fusese stabilită definitiv printr-o hotărâre anterioară în forță de lucru judecat. El a considerat că acțiunea aducea atingere securității rapoartelor juridice și că aceasta nu avea niciun interes juridic în măsura în care filiația A. fusese stabilită. Reclamantul a făcut apel, susținând că acțiunea avea un interes juridic atât pentru el însuși, cât și pentru ordinea socială și pentru A. care trebuia să cunoască adevărul despre starea sa civilă. Cu toate că hotărârea din 22 martie 1990 s-a întemeiat pe expertize medico-legale, acestea din urmă nu erau de o mare precizie la momentul respectiv. Cu toate acestea, odată cu evoluția științifică din ultimii ani, în România au devenit disponibile teste mai fiabile, cum ar fi testul ADN, ceea ce permitea o foarte mare precizie în stabilirea legăturilor de rudenie. Potrivit reclamantului, o hotărâre care nu corespundea adevărului era pur formală și era necesară revizuirea sa. Prin hotărârea din 26 mai 2003, tribunalul departamental din Cluj a respins apelul, pe motiv că acțiunea nu avea niciun interes juridic. Chiar dacă există un interes formal, care rezultă din voința reclamantului de a exclude îndoielile cu privire la filiația minorului [A.], și din nevoile ordinii sociale, legitimitatea acestui interes nu este dovedită în acest caz, pretențiile reclamantului care nu își găsește sursa într-un raport juridic protejat de lege. Intenția reclamantului de a iniția o eventuală cerere de revizuire nu este suficientă pentru a-și justifica interesul, în măsura în care, pe de o parte, reclamantul nu a dovedit existența unui caz de revizuire și, pe de altă parte, investigațiile medicale fiind consemnate doar într-un act extrajudiciar (...), nu ar avea nici un scop, nici o importanță, într-o cerere de revizuire. Recurentul a formulat o acțiune prin resetarea mijloacelor sale de apel și subliniind că autoritatea lucrului judecat din 22 martie 1990 trebuie să fie conciliată cu principiul conform căruia justiția se baza pe adevăr. Prin hotărârea definitivă din 22 septembrie 2003, Curtea de Apel din Cluj Napoca a respins recursul. Ea a constatat că, timp de 13 ani, A. a beneficiat de o stare civilă în calitate de copil al reclamantului, cu două consecințe juridice importante, și anume prezumția că starea civilă corespundea realității și prezumției ireproșabile a existenței legale a stării civile utilizate. Curtea de Apel a menționat, de asemenea, că reclamantul nu putea justifica interesul acțiunii sale prin intenția sa de a iniția o cerere de revizuire, în măsura în care o expertiză nu constituia o În sensul articolului 322 alineatul (5) din Codul de procedură civilă. După ce a observat că nu s-a contestat faptul că reclamantul justifica un interes moral pentru a iniția acțiunea, și anume acela de a ști dacă el era într-adevăr tatăl lui A., Curtea de Apel consideră că acest interes trebuie pus în balanță cu interesul copilului. În această privință, ea a considerat că Convingerea minorului că s-a născut ca urmare a relațiilor mamei sale cu reclamantul ar fi perturbată dacă ar fi obligată să se supună unui test ADN, indiferent de rezultatul acestuia, și ar putea afecta grav relațiile cu familia sa, în special cu mama sa. O astfel de obligație ar aduce atingere dreptului [A] la respectarea vieții sale private și de familie și ar afecta echilibrul său emoțional și mental. Dreptul intern relevant În conformitate cu articolele 56, 59 și 60 din Codul familiei, stabilirea paternității unui copil născut în afara căsătoriei poate fi realizată prin recunoaștere și prin hotărâre. Titularul acțiunii în căutarea paternității este copilul. O astfel de acțiune poate fi angajată în numele său de către mama sa sau reprezentantul său legal, în termen de un an de la naștere. art. 322 alineatul (5) din Codul de procedură civilă, referitor la revizuirea unei hotărâri judecătorești definitive, este astfel formulat Revizuirea unei hotărâri pronunțate în apel sau devenită definitivă din cauza lipsei de recurs, precum și a unei hotărâri pronunțate în recurs atunci când soluționează fondul, poate fi solicitată: (...) În cazul în care sunt prezentate noi documente decisive după decizia în cauză și au fost reținute de partea pârâtă sau nu au putut fi prezentate în instanță din cauza unui eveniment străin voinței părților sau în cazul în care o decizie care a stat la baza deciziei a cărei revizuire este solicitată este ruptă sau modificată. Invocând în esență art. 8 din convenție, reclamantul susține că imposibilitatea de a obliga L.C. și A. să se supună unei examinări ADN, astfel încât să poată dovedi în mod incontestabil că nu este tatăl biologic al A., încalcă dreptul său la respectarea vieții private și de familie. Acesta susține că testul ADN constituie o dovadă științifică decisivă care nu a putut fi realizată în România în timpul procedurii de căutare a paternității și care îi va permite acum să demonstreze că nu este tatăl biologic al lui A. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, acesta se plânge de o încălcare a dreptului său de acces la o instanță și la un proces echitabil, din cauza respingerii acțiunii sale de către instanțele naționale pentru lipsa interesului juridic. Reclamantul se plânge că imposibilitatea de a obliga L.C. și A. să se supună unei examinări ADN îi aduce atingere dreptului său la respectarea vieții sale private și citează în acest sens art. 8 din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și familiale, a domiciliului său și a corespondenței sale. O autoritate publică poate interveni în exercitarea acestui drept numai în măsura în care această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, securitatea publică, binele să fie economic al țării, să apere ordinea și prevenirea infracțiunilor, să protejeze sănătatea sau moralitatea sau să protejeze drepturile și libertățile altora. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu se consideră în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui motiv și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu articolul b) din Regulamentul său de procedură. Invocând art. 6 din convenție, reclamantul consideră că nu a beneficiat de un drept de acces la o instanță și de un proces echitabil, în măsura în care instanțele naționale și-au respins acțiunea în vederea obținerii unei dovezi importante a relației sale cu A. Presupunând chiar că art. 6 din convenție este aplicabil, Curtea constată că, deși în primă instanță și în apel, instanțele naționale au respins acțiunea reclamantului pentru lipsa interesului, Curtea de Apel a efectuat o analiză pe fond a cererii sale. În plus, nu este de competența Curții să cunoască erori de fapt sau de drept presupuse comise de o instanță, cu excepția cazului în care și în măsura în care acestea ar fi putut aduce atingere drepturilor și libertăților protejate prin convenție. Astfel, trebuie remarcat faptul că reclamantul a beneficiat de o procedură contradictorie, în cursul căreia a putut să-și prezinte cererile și a putut să își prezinte argumentele. Instanțele naționale au emis decizii motivate pe baza probelor depuse la dosar pe care le considerau suficiente; prin urmare, acest motiv este în mod evident incorect întemeiat și trebuie respins în aplicarea articolului 35 alineatul (3) și a articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea argumentelor reclamantului întemeiat pe art. 8 din convenție Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Santiago Quesada Josep Casadevall Președintele
de la requête n
o
4901/04
présentée par I.L.V.
contre la Roumanie
La Cour européenne des droits de l'homme (troisième section), siégeant le 10 juin 2008 en une chambre composée de
:
Josep Casadevall,
président,
Corneliu Bîrsan,
Boštjan M. Zupančič,
Alvina Gyulumyan,
Egbert Myjer,
Luis López Guerra,
Ann Power,
juges,
et de Santiago Quesada,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 10 décembre 2003,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. I.L.V., est un ressortissant roumain, né en 1954 et résidant à Cluj-Napoca.
A.
Les circonstances de l'espèce
Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Pendant l'année 1988, le requérant eut une relation avec L.C. Au cours de la même année, L.C. tomba enceinte. Le requérant fut informé de sa
grossesse en juin 1988. Au début du mois d'octobre 1988, ils décidèrent de vivre ensemble mais ils se séparèrent après trois semaines de vie commune. Le 20 mars 1989, L.C. donna naissance à une fille, A.
1.
Action en recherche de paternité
En 1990, L.C., en sa qualité de mère de A., saisit le tribunal de première
instance de Cluj-Napoca d'une action en recherche de paternité (
stabilirea paternității
) contre le requérant. Elle demanda également au tribunal de lui attribuer la garde de l'enfant et d'autoriser A. à porter le nom de famille du requérant. Deux témoins furent entendus par le tribunal, à savoir le père et la sœur de L.C. Une expertise dermatologique et une
autre
sérologique furent versées au dossier, leurs conclusions indiquant que le requérant faisait partie de la catégorie d'hommes qui pouvaient être le père biologique de A.
Le requérant ayant des doutes sur sa paternité vis-à-vis de A., demanda la réalisation d'examens sérologique plus élaborés, en faisant valoir l'existence de substances et de tests plus performants à l'étranger. Il fut informé que des telles analyses n'étaient pas techniquement réalisables à l'Institut de médecine légale de Bucarest.
Par un jugement définitif du 22 mars 1990, le tribunal fit droit à l'action de L.C. et reconnut le requérant comme père de A. Il retint que, ainsi qu'il ressortait des déclarations de L.C. et des témoins, L.C. et le requérant avaient eu des relations intimes à partir de juin 1988 et qu'en octobre 1988 ils avaient vécu ensemble, après que ce dernier eût été informé de l'état de grossesse de L.C. Le tribunal fonda également son jugement sur le fait que la période légale de conception allait du 8 juin au 1
er
juillet 1988 et que, comme il ressortait des rapports d'expertise versés au dossier, il n'était pas exclu que le requérant soit le père de A. Le tribunal autorisa A. à porter le nom du requérant et attribua la garde de l'enfant à L.C.
Sur demande de L.C., par une ordonnance du 8 juin 1990 rendue en chambre du conseil, le tribunal ordonna la saisie de la moitié du salaire du requérant à titre de pension pour A. Il était fait état dans cette ordonnance que le requérant était tenu de verser une telle pension à A. jusqu'à ses dix
‑
huit ans.
2.
Action tendant à obliger L.C. et A. à se soumettre à un test ADN
Le 26 février 2003, le requérant saisit le tribunal de première instance de Cluj-Napoca d'une action contre L.C. et A. tendant à les obliger à se soumettre à un examen sanguin et au test ADN, tous les frais étant à sa
charge. Il faisait valoir qu'il était persuadé ne pas être le père biologique de A., et que, l'évolution des moyens de preuve, plus particulièrement le test ADN qui était d'une grande précision et qui n'était pas réalisable en Roumanie à l'époque de l'action en recherche de paternité, lui permettait de le prouver. Il souligna que si le test ADN prouvait qu'il n'était pas le père biologique de A., il pourrait saisir les juridictions nationales d'une demande en révision du jugement du 22 mars 1990, en s'appuyant sur l'article
322
§
5 du code de procédure civile.
Par un jugement du 20 mars 2003, le tribunal rejeta son action, au motif que la filiation de A. avait été établie définitivement par un jugement passé en force de chose jugée. Il jugea que l'action portait atteinte à la sécurité des rapports juridiques et qu'elle n'avait pas d'intérêt juridique dans la mesure où la filiation de A. avait été établie.
Le requérant interjeta appel, en faisant valoir que l'action présentait un
intérêt juridique tant pour lui-même que pour l'ordre social et pour A. qui devait connaître la vérité sur son état civil. Bien que le jugement du 22
mars
1990 ait été fondé sur des expertises médico-légales, ces dernières n'étaient pas d'une grande précision à l'époque. Or, avec l'évolution scientifique des dernières années, des tests plus fiables, tel que le test ADN, étaient devenus accessibles en Roumanie, ce qui permettait d'avoir une très grande précision dans l'établissement des liens de parenté. Selon le requérant, une décision de justice qui ne correspondait pas à la vérité était purement formelle et sa révision s'imposait.
Par un arrêt du 26 mai 2003, le tribunal départemental de Cluj rejeta l'appel, au motif que l'action n'avait pas d'intérêt juridique. Le tribunal s'exprima dans les termes suivants
:
«
Même si un intérêt formel existe, découlant de la volonté du requérant d'écarter les doutes quant à la filiation de la mineure [A.], et des besoins de l'ordre social, la légitimité de cet intérêt n'est pas prouvée en l'espèce, les prétentions du requérant ne trouvant pas leur source dans un rapport juridique protégé par la loi.
L'intention du requérant d'engager une éventuelle demande en révision n'est pas suffisante pour justifier son intérêt, dans la mesure où, d'une part, le requérant n'a pas prouvé l'existence d'un cas de révision, et d'autre part, les investigations médicales étant seulement consignées dans un acte extrajudiciaire (...), n'auraient aucune
finalité, aucune importance, dans une demande en révision.
»
Le requérant forma un recours en réitérant ses moyens d'appel et en soulignant que l'autorité de la chose jugée du jugement du 22 mars 1990 devait être conciliée avec le principe selon lequel la justice était fondée sur la vérité.
Par un arrêt définitif du 22 septembre 2003, la cour d'appel de Cluj
‑
Napoca rejeta le recours. Elle constata que depuis treize ans, A. bénéficiait d'un état civil en tant qu'enfant du requérant, avec deux
conséquences juridiques importantes, à savoir la présomption que son
état civil correspondait à la réalité et la présomption irréfragable de l'existence légale de l'état civil utilisé. La cour d'appel nota également que le requérant ne pouvait pas justifier l'intérêt de son action par son intention d'engager une demande en révision, dans la mesure où une expertise ne constituait pas une «
pièce
» au sens de l'article 322 § 5 du code de procédure civile. Après avoir noté qu'il n'était pas contesté que le requérant justifiait d'un intérêt moral pour engager l'action, à savoir celui de savoir s'il était réellement le père de A., la cour d'appel estima que cet intérêt devait être mis en balance avec l'intérêt de l'enfant. Sur ce point, elle jugea que
:
«
La conviction de la mineure qu'elle est née à la suite des relations de sa mère avec le requérant serait perturbée si elle était obligée de se soumettre à un test ADN, quel que soit son résultat, et pourrait affecter gravement ses relations avec sa famille, plus particulièrement avec sa mère. Une telle obligation porterait atteinte au droit de [A.] au respect de sa vie privée et familiale, et affecterait son équilibre affectif et mental.
»
B.
Le droit interne pertinent
En vertu des articles 56, 59 et 60 du code de la famille, l'établissement de la paternité d'un enfant né hors mariage peut être réalisé par reconnaissance et par décision de justice. Le titulaire de l'action en recherche de paternité est l'enfant. Une telle action peut être engagée en son nom par sa mère ou son représentant légal, dans un délai d'un an à partir de sa naissance.
L'article 322 § 5 du code de procédure civile, concernant la révision d'une décision judiciaire définitive, est ainsi libellé
:
«
La révision d'une décision rendue en appel ou devenue définitive faute d'appel, ainsi que d'une décision rendue en recours lorsqu'elle tranche le fond, peut être demandée
: (...)
5.
Si des pièces décisives nouvelles sont produites après la décision en cause, et qu'elles avaient été retenues par la partie adverse, ou n'avaient pas pu être présentées au tribunal en raison d'un événement étranger à la volonté des parties, ou si une
décision ayant servi de fondement à la décision dont la révision est demandée est cassée ou modifiée.
»
1.
Invoquant en substance l'article 8 de la Convention, le requérant soutient que l'impossibilité de contraindre L.C. et A. à se soumettre à un
examen ADN, afin de pouvoir prouver de manière irréfutable qu'il n'est pas le père biologique de A., porte atteinte à son droit au respect de la vie privée et familiale. Il fait valoir que le test ADN constitue une preuve scientifique décisive qui ne pouvait pas être réalisée en Roumanie lors de la procédure en recherche de paternité et qui lui permettrait à présent de prouver qu'il n'est pas le père biologique de A.
2.
Invoquant l'article 6 § 1 de la Convention, il se plaint d'une atteinte à son droit d'accès à un tribunal et à un procès équitable, en raison du rejet de son action par les juridictions nationales pour défaut d'intérêt juridique.
1.
Le requérant se plaint de ce que l'impossibilité de contraindre L.C. et A. à se soumettre à un examen ADN porte atteinte à son droit au respect de sa vie privée. Il cite à cet égard l'article 8 de la Convention, ainsi libellé
:
«
1.
Toute personne a droit au respect de sa vie privée et familiale, de son domicile et de sa correspondance.
2.
Il ne peut y avoir ingérence d'une autorité publique dans l'exercice de ce droit que pour autant que cette ingérence est prévue par la loi et qu'elle constitue une
mesure qui, dans une société démocratique, est nécessaire à la sécurité nationale, à la sûreté publique, au bien
‑
être économique du pays, à la défense de l'ordre et à la prévention des infractions pénales, à la protection de la santé ou de la morale, ou à la protection des droits et libertés d'autrui.
»
En l'état actuel du dossier, la Cour ne s'estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l'article
54
§
2
b) de son règlement.
2.
Invoquant l'article 6 de la Convention, le requérant estime qu'il n'a pas bénéficié d'un droit d'accès à un tribunal et d'un procès équitable, dans la mesure où les juridictions nationales ont rejeté son action tendant à obtenir une preuve importante attestant de sa relation avec A.
A supposer même que l'article 6 de la Convention soit applicable, la Cour constate que, même si en premier ressort et en appel, les juridictions nationales ont rejeté l'action du requérant pour absence d'intérêt, la cour d'appel a fait une analyse au fond de sa demande. En outre, il n'appartient pas à la Cour de connaître des erreurs de fait ou de droit prétendument commises par une juridiction, sauf si et dans la mesure où elles pourraient avoir porté atteinte aux droits et libertés sauvegardés par la Convention. Ainsi, il convient de noter que le requérant a bénéficié d'une procédure contradictoire, pendant laquelle il a pu faire valoir ses demandes et a pu présenter ses arguments. Les juridictions nationales ont rendu des décisions motivées fondées sur les preuves versées au dossier qu'elles estimaient suffisantes.
Il s'ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en
application de l'article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité,
Ajourne
l'examen du grief du requérant tiré de l'article 8 de la Convention
;
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
Santiago Quesada
Josep Casadevall
Greffier
Président