CRACIUN c. ROUMANIE

Secțiunea a treia Cerere nr. 24138/04 prezentată de Ioan Sorin CRĂCIUN împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 10 martie 2009 într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Ineta Ziemel, Luis López Guerra, Ann Power, judecători și Santiago Quesada, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 30 martie 2004, având în vedere decizia de a trata cu prioritate cererea în temeiul articolului 41 din Regulamentul de procedură, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA reclamantului, dl Ioan Sorin Creciun, este un resortisant român, născut în 1964 și rezident în Lugoj. Guvernul român ( În cazul în care un membru al consiliului de administrație nu a fost informat cu privire la o astfel de decizie, acesta trebuie să fie informat cu privire la motivele care au stat la baza unei astfel de decizii. În 1995, reclamantul s-a căsătorit cu A., al cărui copil a avut un copil, în 2000. La 24 aprilie 2002, A. a introdus o acțiune de divorț și a cerut să i se acorde custodia copilului născut din căsătoria sa cu reclamantul. La 6 iunie 2002, A. a dat împuternicire unui avocat pentru a o reprezenta în procedură și, în luna iunie, a părăsit țara în Statele Unite ale Americii. La 6 septembrie 2002, reclamantul a formulat o cerere reconvențională de a solicita custodia copilului pe motiv că A. a părăsit România pentru a lucra în Statele Unite și că a abandonat copilul la bunicii materni, care erau în vârstă, s-au pensionat din motive medicale și nu au fost în măsură să crească copilul în cele mai bune condiții. Tribunalul de Primă Instanță din Lugoj a ordonat o anchetă socială privind cazul. La 30 septembrie 2002, Tribunalul de Primă Instanță din Lugoj a emis un raport de anchetă socială și l-a prezentat Tribunalului de Primă Instanță din Lugoj, la octombrie. 2002. Raportul reținea că, la data vizitei, copilul se simțea bine, iar mama sa, A., pleca de la domiciliul său, fiind plecată în Statele Unite. În raport nu se menționa nimic despre planurile sau intențiile mamei de a se alătura copilului în România sau în Statele Unite, nici despre capacitatea bunicilor materni de a păstra copilul în absența sa. Prin hotărârea din 29 noiembrie 2002, Tribunalul de Primă Instanță din Lugoj a primit acțiunea formulată de A., a pronunțat divorțul și i-a acordat custodia copilului. Cererea reconvențională a reclamantului a fost respinsă. În ceea ce privește cererea reclamantului, instanța reține că, deși oferea copilului condiții adecvate, activitatea sa de instructor de școală nu îi permitea să petreacă mult timp cu el și să se ocupe de acesta, în timp ce acesta din urmă necesita un climat afectiv pentru a crește într-un mod sănătos și armonios. Cererea adresată de reclamant a fost respinsă prin decizia din 9 mai 2003 a tribunalului județ din Timiș. Prin hotărârea din 31 octombrie 2003, Curtea de Apel din Timișoara a confirmat hotărârea din 29 noiembrie 2002. De atunci, reclamantul nu a formulat nicio altă cerere în instanță pentru a schimba custodia copilului. Acțiunea privind dreptul de vizită Astfel cum reiese din raportul anchetei sociale prezentate în procedura privind îngrijirea copilului, de mai sus, recurentul se confrunta uneori cu dificultăți în exercitarea dreptului său de vizită. La 24 iunie 2003, reclamantul a dat în judecată A. și părinții săi, solicitând stabilirea unui program de vizită în ceea ce privește copilul său. Printr-o decizie care a devenit definitivă din 11 august 2003, Tribunalul de Primă Instanță din Lugoj a acceptat cererea reclamantului și a stabilit un program de vizită conform căruia copilul va fi primit de reclamant în primul și al treilea weekend al fiecărei luni, o săptămână în timpul sărbătorilor de sfârșit de an și, în timpul vacanței de vară, în cursul întregii luni august. Reclamantul susține că a fost împiedicat în mod repetat să își exercite acest drept de vizită de către bunicii materni la care locuiește încă copilul. GRIEFS invocând în comun articolele 6, 8 și 14 din convenție și art. 5 din Protocolul nr. 7 la convenție, reclamantul se plânge de decizia instanțelor naționale de a acorda fostei sale soții custodia copilului. De asemenea, se plânge că instanțele au refuzat să motiveze în mod satisfăcător decizia lor de a acorda custodia copilului unei mame absente și, de asemenea, de a examina argumentele pe care le aducea pentru a obține custodia copilului. Reclamantul se considera, în orice caz, mai bine plasat decât bunicii materni pentru a-l crește și a-i oferi o educație. În plus, reclamantul susține că este adesea împiedicat de bunicii materni ai copilului, cu care acesta încă locuiește, să își exercite dreptul de vizită stabilit prin hotărâre definitivă. ÎN DREPT, Curtea arată că nu este necesar să se examineze mai mult înainte de acțiunea introdusă de reclamant din următoarele motive. Curtea amintește mai întâi că a decis să comunice guvernului obiecțiunile reclamantului, formulate la art. 8, astfel cum au fost expuse mai sus. octombrie 2008, guvernul a transmis grefei observațiile sale cu privire la admisibilitate și la temeinicia cererii. Acestea au fost adresate reclamantului la 3 octombrie 2008, care a fost invitată să își transmită observațiile ca răspuns înainte de 14 noiembrie 2008. În 2008, Curtea a atras atenția reclamantului asupra faptului că termenul care i-a fost acordat pentru prezentarea observațiilor sale a expirat și că nu a fost solicitată nicio prelungire a termenului respectiv. Comisia a indicat că, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (a) din convenție, poate anula o cerere privind rolul în cazul în care, la fel ca în cazul de față, circumstanțele sugerează că un reclamant nu intenționează să își mențină cererea și subliniază că această scrisoare a fost primită de reclamant la 19 decembrie 2008 și constată că, până în prezent, a rămas fără răspuns. În lumina celor de mai sus, Curtea concluzionează că reclamantul nu mai dorește să își mențină cererea în sensul articolului 37 alineatul (1) litera (a) din convenție. , Curtea consideră că nicio circumstană specială privind respectarea drepturilor garantate de Convenie sau de protocoalele sale nu impune continuarea examinării cererii. Prin urmare, este necesar să se elimine cauza rolului. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să elimine cererea de rol. Santiago Quesada Josep Casadevell Premier

TROISIÈME SECTION

DÉCISION

Requête n

o

24138/04

présentée par Ioan Sorin CRĂCIUN

contre la Roumanie

La Cour européenne des droits de l'homme (troisième section), siégeant le 10 mars 2009 en une chambre composée de

:

Josep Casadevall,

président,

Corneliu Bîrsan,

Boštjan M. Zupančič,

Alvina Gyulumyan,

Ineta Ziemele,

Luis López Guerra,

Ann Power,

juges,

et de Santiago Quesada,

greffier de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 30 mars 2004,

Vu la décision de traiter en priorité la requête en vertu de l'article 41 du règlement de la Cour,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant, M. Ioan Sorin Crăciun, est un ressortissant roumain, né en 1964 et résidant à Lugoj. Le gouvernement roumain («

le Gouvernement

») est représenté par son agent, M. Răzvan - Horațiu Radu, Agent du gouvernement roumain auprès de la Cour européenne des Droits de l'Homme, au sein du ministère des Affaires étrangères.

Les circonstances de l'espèce

Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

1.

L'action portant sur la garde de l'enfant

En 1995, le requérant épousa A., dont il eut un enfant, en 2000.

Le 24 avril 2002, A. introduisit une action de divorce et demanda qu'elle se voie octroyer la garde de l'enfant issu de son mariage avec le requérant. Le 6 juin 2002, A. donna procuration à un avocat pour la représenter dans la procédure et, au cours du mois de juin, elle quitta le pays pour les États-Unis d'Amérique.

Le 6 septembre 2002, le requérant forma une demande reconventionnelle demandant la garde de l'enfant au motif que A. avait quitté la Roumanie pour travailler aux États-Unis et qu'elle avait abandonné l'enfant chez les grands-parents maternels, qui étaient âgés, ayant pris leur retraite pour des raisons médicales et n'étaient pas en mesure d'élever l'enfant dans les meilleures conditions.

Le tribunal de première instance de Lugoj ordonna une enquête sociale concernant l'affaire. Le 30 septembre 2002, un rapport d'enquête sociale fut rendu et présenté au tribunal de première instance de Lugoj, le

4

octobre

Par jugement du 29 novembre 2002, le tribunal de première instance de Lugoj accueillit l'action formée par A., prononça le divorce et lui octroya la garde de l'enfant. La demande reconventionnelle du requérant fut rejetée.

S'agissant de la demande du requérant, le tribunal retint que même s'il offrait à l'enfant des conditions adéquates, son travail d'instructeur d'autoécole ne lui permettait pas de passer beaucoup de temps avec lui et de s'en occuper, alors que ce dernier nécessitait «

un climat affectif pour grandir de manière saine et harmonieuse

».

L'appel interjeté par le requérant fut rejeté par décision du 9 mai 2003, du tribunal départemental de Timiș.

Par un arrêt du 31 octobre 2003, la cour d'appel de Timișoara confirma le jugement du 29 novembre 2002.

Depuis, le requérant ne forma pas d'autre demande en justice visant à changer la garde de l'enfant.

2.

Action concernant le droit de visite

Tel qu'il ressort du rapport de l'enquête sociale produit dans la procédure concernant la garde de l'enfant, ci-dessus, le requérant rencontrait parfois des difficultés à exercer son droit de visite.

Le 24 juin 2003, le requérant assigna en justice A. et ses parents, demandant qu'un programme de visite soit établi en ce qui concernait son enfant.

Par une décision devenue définitive du 11 août 2003, le tribunal de première instance de Lugoj fit droit à la demande du requérant et établit un programme de visite selon lequel l'enfant serait accueilli par le requérant le premier et le troisième week-end de chaque mois, une semaine pendant les fêtes de fin d'année et, lors des vacances d'été, pendant tout le mois d'août.

Le requérant dit avoir été empêché à de nombreuses reprises d'exercer ce droit de visite, par les grands-parents maternels chez qui l'enfant vit toujours.

GRIEFS

Invoquant conjointement les articles 6, 8 et 14 de la Convention et l'article 5 du Protocole n

o

7 à la Convention, le requérant se plaint de la décision des tribunaux nationaux d'octroyer à son ancienne épouse la garde de leur enfant.

Il se plaint également que les tribunaux ont refusé de motiver de manière satisfaisante leur décision d'octroyer la garde de l'enfant à une mère absente et aussi d'examiner les arguments qu'il avançait pour obtenir la garde de l'enfant. Le requérant s'estimait, en tout état de cause, mieux placé que les grands-parents maternels pour l'élever et pour lui donner une éducation.

En outre, le requérant allègue être souvent empêché par les grands-parents maternel de l'enfant, avec lesquels ce dernier vit toujours, d'exercer son droit de visite établi par décision de justice définitive.

EN DROIT

La Cour relève qu'il n'y a pas lieu d'examiner plus avant le recours introduit par le requérant pour les motifs suivants.

La Cour rappelle d'abord qu'elle a décidé de communiquer au Gouvernement les griefs du requérant, tirés de l'article 8, tels qu'exposés ci-dessus.

Le 1

er

octobre 2008, le Gouvernement a transmis au greffe ses observations sur la recevabilité et le bien-fondé de la requête. Celles-ci ont été adressées à la partie requérante le 3 octobre 2008, laquelle a été invitée à faire parvenir les siennes en réponse avant le 14 novembre 2008.

Par une lettre recommandée avec accusé de réception du 11

décembre

2008, la Cour a attiré l'attention de la partie requérante sur le fait que le délai qui lui était imparti pour la présentation de ses observations était échu et qu'aucune prorogation de ce délai n'avait été sollicitée. Elle a indiqué qu'aux termes de l'article 37 § 1 a) de la Convention, elle pouvait rayer une requête du rôle lorsque, comme en l'espèce, les circonstances donnent à penser qu'un requérant n'entend pas maintenir sa requête. Elle relève que cette lettre a bien été reçue par la partie requérante le 19

décembre 2008 et constate qu'à ce jour elle est restée sans réponse.

A la lumière de ce qui précède, la Cour en conclut que le requérant n'entend plus maintenir sa requête au sens de l'article 37 § 1 a) de la Convention.

Par ailleurs, conformément à l'article 37 § 1

in fine

, la Cour estime qu'aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention ou ses Protocoles n'exige la poursuite de l'examen de la requête. Il y a donc lieu de rayer l'affaire du rôle.

Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité,

Décide

de rayer la requête du rôle.

Santiago Quesada

Josep Casadevall

Greffier

Président