ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7295/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Sesizarea instanței de fond

Prin cererea adresată

Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal,

reclamantul D.D., în contradictoriu cu I.N.M.L. „M.M.” București și Spitalul

Clinic de Urgență Oftalmologic București, a solicitat obligarea acestora să

elibereze în cel mai scurt timp posibil actele medicale corespunzătoare

accidentului de circulație din 7 aprilie 2008.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 4774

din 5 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ

și fiscal, a fost respinsă acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.

În motivarea sentinței,

instanța de fond a reținut că acțiunea reclamantului vizează pretinsul refuz nejustificat

al Spitalului Clinic de Urgență Oftalmologie București de a-l reexamina din punct

de vedere medical (oftalmologic) și de a-i elibera, pe baza consultației, un act

medical care să ateste care este în prezent starea sa de sănătate, ca urmare a accidentului

de circulație din data de 07 aprilie 2008.

De asemenea, cererea de

chemare în judecată are ca obiect și pretinsul refuz nejustificat al I.N.M.L. „M.M."

de a efectua un nou raport de expertiză medico-legală în baza noilor acte medicale

eliberate ca urmare a examinării de către medicul specialist.

Referitor la cele două

solicitări, Curtea a reținut că, astfel cum rezultă din interpretarea sistematică

a prevederilor Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, actul

administrativ asimilat constând în refuzul nejustificat al unei autorități de a

elibera un act administrativ, de a efectua o operațiune administrativă sau de a

soluționa o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege nu include și situația

examinării medicale a unui pacient care excede sferei operațiunilor și actelor administrative,

fiind o activitate de specialitate specifică domeniului medical, finalizată prin

stabilirea unui diagnostic și prin eliberarea unui act medical în acest sens.

Se impune precizarea că

reclamantul nu solicită eliberarea unor acte medicale preexistente referitoare la

starea sa de sănătate, care s-ar afla în păstrarea pârâtului Spitalului Clinic de

Urgență Oftalmologie București, ci solicită, în concret, obligarea pârâtului de

a-l consulta, de a-i stabili un diagnostic și de a elibera un act medical nou, ca

urmare a acestei examinări.

Or, Curtea apreciază că

activitatea medicală constând în consultarea și diagnosticarea pacienților nu reprezintă

o operațiune administrativă supusă cenzurii instanței de contencios administrativ,

fiind o activitate de specialitate ce ține strict de domeniul medical și care nu

presupune existența unui raport juridic de drept administrativ între pacient și

medicul specialist.

Desigur, este posibil

ca, în exercitarea atribuțiilor pur administrative (ex: activitatea de management)

un spital să emită și acte administrative dar în ceea ce privește activitatea de

consultare și diagnosticare a pacienților, spitalul, prin medicii din cadrul acestuia,

nu acționează în calitate de autoritate și, pe cale de consecință, activitatea nu

este generatoare de raporturi juridice administrative.

Pe de altă parte, chiar

dacă s-ar admite că această activitate medicală ar fi supusă controlului instanței

de contencios administrativ, în cazul de față nu s-ar putea reține un refuz al pârâtului

Spitalul Clinic de Urgență Oftalmologie București de a-l examina, din punct de vedere

medical, pe reclamant, având în vedere că acesta nu a probat în nici un fel faptul

că s-ar fi prezentat la spital în vederea consultării și că ar fi fost refuzat în

acest sens.

În ceea ce privește pretinsul

refuz al I.N.M.L. „M.M." de a efectua un nou raport de expertiză, Curtea a

constatat că, potrivit prevederilor legale incidente, efectuarea unui nou raport

de expertiză medico-legală nu se poate realiza decât în condițiile în care măsura

este dispusă de organele judiciare care instrumentează cauza penală la care se referă

reclamantul în cuprinsul acțiunii și nu direct la cererea acestuia, așa cum de altfel

i s-a comunicat de Ministerul Sănătății prin adresa din 17 octombrie 2011 de la

dosar.

Prin urmare, Curtea a

constatat că solicitarea reclamantului, adresată direct I.N.M.L., de a efectua o

nouă expertiză medico-legală excede cadrului legal care reglementează modul de organizare

și funcționare a acestei instituții, situație în care nu se poate reține un refuz

nejustificat în sarcina acestui pârât.

Se impune precizarea că,

în măsura în care reclamantul apreciază că este necesar să fie efectuată o nouă

expertiză medico-legală, are posibilitatea de a formula o astfel de solicitare în

cadrul dosarului penal despre care face vorbire în cuprinsul acțiunii, organul judiciar

care instrumentează cauza fiind în măsură să aprecieze dacă se impune această măsură.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs reclamantul D.D. și a invocat netemeinicia și nelegalitatea acesteia.

În motivele de recurs,

în ceea ce privește netemeinicia, s-a arătat că instanța de fond nu a sesizat vinovăția

exclusivă a Spitalului Clinic de Urgență Oftalmologic București care a refuzat în

mod ferm să-l reexamineze pentru a constata evoluția negativă (agravarea stării

sănătății ambilor ochi).

După accidentul din 7

aprilie 2008 a fost examinat de un medic oftalmolog din cadrul acestui spital și

i s-a stabilit un diagnostic, iar cu acel act medical s-a prezentat la I.N.M.L.

„M.M.”, care a emis un certificat medico-legal cu 7-8 zile îngrijiri medicale și

cu precizarea că dacă se va agrava situația medicală, reclamantul să poată reveni

cu acte medicale corespunzătoare.

Nu s-a luat în considerare

atitudinea pasivă a pârâtului Spitalul Clinic de Urgență Oftalmologic București

care nu a comunicat instanței întâmpinare, iar din actele existente la dosar rezultă

culpa exclusivă a Spitalului de Urgență Oftalmologic București care avea obligația

de a-l reexamina iar I.N.M.L. să întocmească un certificat medico-legal corespunzător

aprecierii sănătății ambilor ochi.

Sub aspectul nelegalității,

recurentul a arătat că instanța nu s-a pronunțat asupra excepției invocate de pârâtul

I.N.M.L. prin întâmpinare, iar instanța avea posibilitatea conform C. proc.

civ., să decline competența materială la o altă instanță competentă.

S-a solicitat admiterea

recursului, casarea cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță.

Intimatul I.N.M.L. a formulat

întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Soluția instanței de recurs

După examinarea motivelor

de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul

declarat pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a fost

învestită cu soluționarea unei cereri prin care s-a solicitat obligarea pârâților

să-i elibereze acte medicale corespunzătoare accidentului de circulație din data

de 7 aprilie 2008, dar fără a indica temeiul de drept al cererii.

Însă, așa cum a reținut

instanța de fond, chiar dacă nu a indicat expres temeiul de drept, reclamantul a

considerat că refuzul celor doi pârâți este unul nejustificat, iar instanța de fond

nu a apreciat ca fiind refuz nejustificat în speță.

Potrivit art. 1 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004: „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept

al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act

administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate

adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului,

recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce

i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public”.

Din interpretarea acestui

text rezultă că pentru a se putea adresa instanței de contencios administrativ,

persoana trebuie să dovedească:

- vătămarea sa într-un

drept al său sau într-un interes legitim;

- această vătămare să

fie produsă de o autoritate publică fie printr-un act administrativ;

- fie prin nesoluționarea

în termenul legal a unei cereri.

Actul administrativ, în

sensul legii contenciosului administrativ poate fi un act administrativ, pur și

simplu sau un act administrativ asimilat.

Conform art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, „actul administrativ reprezintă actul unilateral

cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere

publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii,

care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor

administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile

publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea

lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice;

prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative

supuse competenței instanțelor de contencios administrativ”, iar conform art. 2

alin. (2) din același act normativ: „Se asimilează actelor administrative unilaterale

și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un

interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul

legal” .

Deși recurentul critică

soluția instanței de fond sub aspectul temeiniciei face referiri la refuzul Spitalului

Clinic de Urgență Oftalmologic București, totuși la dosar nu au fost depuse dovezi

din care să rezulte refuzul acestuia de a emite acte medicale, refuzul nu poate

fi dedus, așa cum susține recurentul-reclamant din întâmpinarea formulată de I.N.M.L.

„M.M.” București.

Nu poate fi reținută nici

susținerea recurentului privind considerarea atitudinii pasive a pârâtului Spitalul

Clinic de Urgență Oftalmologic București în raport de faptul că nu a depus întâmpinare

în fața instanței de fond, deoarece nedepunerea întâmpinării nu poate conduce la

această concluzie.

Sub aspectul criticilor

de nelegalitate, se constată că este nefondată critica potrivit căreia instanța

nu s-a pronunțat asupra excepției invocate de I.N.M.L. „M.M.” prin întâmpinare.

Într-adevăr, prin întâmpinarea

depusă la instanța de fond, I.N.M.L. a invocat excepția inadmisibilității acțiunii

pentru că această instanță publică nu avea ca atribuție eliberarea de acte în vederea

evaluării stării de sănătate.

Chiar dacă instanța de

fond nu s-a pronunțat asupra acestei excepții, având în vedere că a fost invocată

de pârât, recurentul-reclamant nu poate critica soluția instanței de fond sub acest

aspect.

Criticile, tot de nelegalitate,

invocate de recurent privind posibilitatea ca instanța de fond să decline competența

la o altă instanță nu vor fi reținute pentru că, instanța de fond nu avea obligația

de a invoca, din oficiu, excepția necompetenței materiale a instanței, iar reclamantul

sau pârâtul nu au invocat excepția necompetenței materiale pentru a se putea dispune,

în cazul admiterii, declinarea competenței în favoarea unei alte instanțe.

Apreciind că soluția instanței

de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la

art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul D.D. împotriva sentinței civile nr. 4774 din 5 septembrie 2012 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 noiembrie

2013.