ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7175/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7175/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursurilor
de față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I.
Circumstanțele cauzei
1.
Obiectul acțiunii deduse judecății
Prin cererea adresată
Curții de Apel Cluj și înregistrată sub nr. 3512/337/2009, reclamanții J.I și J.V.
au solicitat, în contradictoriu cu pârâții SC F. SA, SC C.G. SRL, SC B.I. SRL,
constatarea nulității absolute parțiale a certificatului de atestare a
dreptului de proprietate asupra bunurilor din 29 iunie 1995 emis de Ministerul
Agriculturii și Alimentației prin care asupra imobilelor cu fânaț în suprafață
de 1 iug.și 609 stj. p. respectiv 7.946 mp și fânaț în suprafață de 1 iug.și
304 stj. p. respectiv 1074 mp s-a constituit dreptul de proprietate în favoarea
pârâtei SC F. SA, să se dispună rectificarea de carte funciară în sensul
anulării încheierii 627 din 2 octombrie 1995 și a radierii dreptului de
proprietate întabulat cu consecința restabilirii situației de carte funciară
anterioare în favoarea vechilor proprietari, să se constate nulitatea absolută
parțială a contractului de vânzare-cumpărare din 1996 de B.N.P. I.D.B. prin
care s-a întabulat dreptul de proprietate în favoarea pârâtei SC C.G. SRL
asupra acelorași imobile, să se dispună rectificarea de carte funciară în
sensul anulării încheierii din 3 iulie 1996 și a radierii dreptului de
proprietate întabulat de către SC C.G. SRL în favoarea SC F. SA, iar mai apoi
în favoarea vechilor proprietari, să se constate nulitatea absolută a
procesului verbal de licitație din 9 mai 2003 și a actului adițional prin care
s-a întabulat dreptul de proprietate în favoarea SC B.I. SRL asupra acelorași
imobile cu consecința rectificării de carte funciară în sensul restabilirii
situației anterioare.
2.
Hotărârea primei instanțe
Prin
sentința civilă nr. 274 din 5 aprilie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea reclamanților,
aceștia fiind totodată obligați să achite cheltuieli de judecată în sumă de
4180 lei către pârâta SC F. SA și de 800 lei către SC B.G. SRL.
În
motivarea acesteia s-a arătat că terenul asupra cărora au solicitat reclamanții
reconstituirea, era la data apariției Legii nr. 15/1990 în patrimoniul
societății comerciale cu capital de stat și în baza art. 20 din aceeași lege a
trecut în proprietatea noi societăți comerciale rezultată în urma reorganizării
fostei întreprinderi de legume și fructe. Toată procedura prevăzută de H.G. nr.
834/1991 a fost menită să determine cu exactitate dacă terenul se află în
patrimoniul acelei societăți comerciale și dacă este necesar desfășurării
activității.
În
privința condiției ca acest teren să fie necesar desfășurării activității
Curtea a observat că și această condiție este îndeplinită. Aceasta deoarece
textul actului normativ se referă la data apariției Legii nr. 15/1990 și nu la
momentul actual cum consideră din eroare reclamanții. La acel moment,
documentația tehnică și raportul de expertiză relevă existența unor hale, sere,
canale, platforme betonate, decantoare care erau în funcțiune fiind necesare
desfășurării activității și constituind active ale noii societăți comerciale
înființate.
De
asemenea, martorul audiat în fața instanței a cărui sinceritate a fost pusă la
îndoială de reclamanți dar a cărui depoziție se coroborează cu documentația
tehnică și expertiza arată că la data apariției Legii nr. 15/1990, aceste
active aflate pe perimetrul delimitat de expert ca fiind liber funcționau și că
existența lor poate fi constatată și la data de față, chiar dacă unele sere au
fost desființate și unele active nu sunt folosite în prezent.
Ca
atare, nici la data de față acest teren nu este liber ci este ocupat de
activele celor două societăți comerciale SC F. SA și SC B.G. SA iar faptul că
unele din obiectivele arătate au fost desființate sau altele nu sunt folosite,
nu are nicio relevanță pentru că fiind proprietatea acestor societăți
comerciale, ele sunt folosite după cum consideră conducerea acestor societăți.
Astfel,
Curtea a constatat că existau toate condițiile prevăzute de lege pentru
emiterea certificatului de atestare și că, criticile de legalitate făcute de
reclamanți sunt nefondate.
În
privința petitului accesoriu Curtea a constatat că certificatul de atestare
este valabil și prin urmare, încheierea de carte funciară din 1995 a respectat
condițiile prevăzute de Decretul-lege nr. 115/1938 în vigoare la acel moment și
că de altfel acest petit nu ar putea fi admis nici în ipoteza în care s-ar fi
constatat nulitatea absolută parțială pentru că este în strânsă legătură cu
capetele de cerere privind constatarea nulității absolute parțiale, a
contractului de vânzare-cumpărare încheiat între SC F. SA și SC C.G. SRL și a
procesului verbal de licitație din 9 mai 2003, cât și cu capetele de cerere
privind rectificarea cărții funciare în sensul anulării încheierilor de
întabulare din 3 iulie 1996 și din 7 august 2003 care constituie obiectul Dosarului
cu nr. 3513/337/2009 al Judecătoriei Zalău.
3.
Recursurile declarate în cauză
Împotriva
soluției instanței de fond au declarat, în mod separat, recurs, cei doi reclamanți.
În
recursul promovat de J.V., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.
civ. s-a arătat faptul că este nereal ca la 1 ianuarie 1990 terenul constituia
proprietatea Statului. Acest fapt este contrazis de extrasul de Carte Funciară
și de inexistența unui titlu legal al statului asupra terenului,respectiv
naționalizare, expropriere,donație etc.
Simpla
stăpânire, respectiv alungarea abuziva a titularului dreptului real din
detenția si uzul bunului sau și exercitarea stăpânirii de către o unitate
socialistă de stat, nu este constitutivă de drept real și nu se putea converti
conform Legii nr. 15/1990 în drept de proprietate, pentru că aceasta ar intra în
coliziune flagrantă cu prevederile constituționale precum și ale articolului
480 C. civ., care apărau dreptul proprietarului tabular.
Apoi
instanța fondului ignoră faptul că nici una dintre operațiunile de C.F.
săvârșite, după anul 1990 nu îi sunt opozabile, că ele s-au făcut fără știința și
în opozabilitate cu proprietarul tabular, fără acord ori act emanat de la
acesta încălcându-se astfel principiul legalității prevăzut de art. 19 din
Decretul Lege nr. 115/1938 preluat apoi și de Legea nr. 7/1996.
Făcând
abstracție de existența în anul 1990 și 1991a dreptului antecesorului asupra
terenului, Curtea de Apel Cluj, soluționează cauza conform mentalității și
principiului întâietății și superiorității proprietății de stat, socialiste în
dauna aplicării imparțiale și nediscriminatorii a dreptului de proprietate așa
cum era el reglementat potrivit Constituției și codului civil.
Recursul
reclamantului J.I., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.
civ., cu motivarea că instanța de fond pornește de la premisa ca Legea nr. 18/1991,
reglementează reconstituirea dreptului de proprietate doar asupra terenurilor
agricole, aflate în patrimoniul cooperativelor agricole, ori în acest caz cităm:
„terenul a trecut de la antecesorul reclamanților la Statul Român."
În
primul rând acest aspect nu mai putea face obiectul raportului juridic dedus
judecații, întrucât prin sentința civilă nr.
685/2002, raporturile dintre reclamanți
și Statul Român, au fost definitiv tranșate în favoarea acestora, recunoscându-li-se
calitatea de persoane îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate în
natură. Singura problemă care mai putea fi pusă în discuție, era poziționarea
acestui teren, iar principiul de bază stipulat în Legea nr. 18/1991 și apoi în
celelalte legi subsecvente respectiv Legea nr. 169/1996 și apoi Legea nr. 1/2000,
este că retrocedarea se va face pe vechiul amplasament sub rezerva dacă acest
teren este liber, cum s-a și probat de altfel în cauză.
La
data apariției Legea nr. 15/1990, dreptul de proprietate asupra terenului nu se
afla în patrimoniul fostei întreprinderi cu capital de stat ci doar dreptul de
administrare operativă directă, ceea ce este cu totul și cu totul altceva.
Astfel la data reorganizării, putea trece în patrimoniul noii societăți
comerciale înființate în baza Legea nr. 15/1990, eventual dreptul de
proprietate asupra clădirilor. În ceea ce privește terenul, intră în
patrimoniul noii societății comerciale cu capital de stat doar dreptul de
administrare operativa directă. Dacă s-ar accepta viziunea instanței de fond
s-ar anula însăși rațiunea pentru care a fost emisă H.G. nr. 834/1990 care
prevedea metodologia și condițiile de intrare în patrimoniul societăților
comerciale noi înființate, a dreptului de proprietate asupra terenurilor.
Dreptul
de proprietate asupra terenului putea fi dobândit la cerere, în baza H.G. nr. 834/1991,
în anumite, condiții și respectiv în situația în care acest teren este
solicitat și este necesar bunei desfășurări a activității economice. Însăși
instanța de fond specifică: „iar administrarea acestui teren a aparținut
întreprinderii agricole de stat, iar mai apoi fostei întreprinderi de legume
fructe Zalău".
Toată
doctrina și jurisprudența anilor 1990 și ulterioară a statuat clar, ca în patrimoniul
societăților noi înființate, asupra terenurilor intră doar dreptul de administrare
operativa directă, care putea fi eventual transformat în drept de proprietate în
baza H.G. nr. 834/1991, în anumite condiții și după o anumită procedură, altfel
ar fi apărut o a doua preluare abuzivă.
Printre
condițiile esențiale ca dreptul de proprietate asupra terenului să fi intrat în
patrimoniul societății comerciale cu capital de stat nou înființate, trebuia ca
acesta să fie necesar desfășurării activității. Astfel rămânea de probat dacă
acesta este liber sau nu, ceea ce s-a și făcut.
În
urma efectuării expertizei topo de către expert tehnic judiciar M.M.T. s-a
constatat că „din suprafața totală de 7.945+1.094 = 9.039 mp a celor două
imobile inițial identificate prin expertiza efectuată, o suprafața de 7.860 + 1.085
= 8.945 mp din suprafața de teren revendicată de către reclamanți este inclusă în
certificatul de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei SC F. SA”.
Certificatul
de atestare a dreptului de proprietateasupra terenurilor, mai sus indicat este
nul pentru suprafața de 8.945 mp, revendicată și identificată la primul punct
din expertiza tehnică judiciară efectuată în cauză ca fiind inclusă în certificatul
de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei SC F. SA, pe raționamentelor
susținute și în fața instanței de fond.
În
altă ordine de idei, conform art. 1. H.G. nr. 834/1991. „Un teren aflat în patrimoniul
unei societăți comerciale cu capital de stat la data înființării acesteia
necesar desfășurării activității conform obiectului lor de activitate se
determină, pentru societatea comercială înființată printr-o H.G. de către
organe care îndeplinesc atribuțiile Ministerului de resort". Totodată, conform
acestor dispoziții legale SC F. SA, pentru a i se putea elibera certificatul de
proprietate, trebuia să îndeplinească trei condiții:
În
primul rând dreptul de proprietate asupra terenului trebuia să fi fost în
patrimoniul societății, în patrimoniul societății există doar dreptul de
administrare operativă directă.
În
al doilea rând terenul să fie necesar desfășurării activității societății, am
probat, susține recurentul, că terenul este liber.
În
al treilea rând terenul să fie aferent unui activ, activele societății sunt
cele reiterate în expertiza tehnică și se poate remarca ușor și din fotografia
efectuată în cauză, cât anume este liber și cat este folosit.
Având
în vedere datele concrete ale speței, SC F. SA, nu îndeplinește nici una din
aceste condiții. Terenul este liber de construcții și nu este aferent vreunui
activ al societății, astfel nu se justifica eliberarea actului a cărui revocare
se cere.
4.
Apărările intimaților
SC
F. SA Zalău prin întâmpinare a solicitat respingerea recursurilor ca
neîntemeiate, cu motivarea că reclamanții mai susțin neadevărat și faptul că
azi pe terenul ce a aparținut antecesorului acestora, nu există nici un fel de
construcții, sau cele care există nu sunt exploatate și invocă în sprijinul
acestor susțineri expertiza efectuată în cauză de către expertul M.
Criticile
formulate de reclamanți sunt neîntemeiate și prin actele depuse la dosar în
fața instanței de fond, s-a făcut dovada că intimata este proprietara terenului
în litigiu și a dobândit acest teren în condiții de legalitate deplină, pe
teren la data dobândirii lui existau construcții care erau necesare
desfășurării activității societății și toate aceste construcții, inclusiv
serele erau în funcțiune la data dobândirii proprietății asupra terenului.
În
ceea ce privește terenul pe care aceștia îl „revendică" pe acesta se află
stația de preepurare și stația de epurare, casa pompe,platformă betonată,
canalizarea întregii clădiri, precum și conductele de alimentare cu agent
termic a serelor, serele și conductele de canalizare a apelor reziduale
de la sere și parțial se află construită fabrica de conserve, acesta a fost
transmis în patrimoniul fostei I.L.F. Sălaj Zalău prin Decizia nr. 385 din 26
decembrie 1972 a fostului Consiliului Popular al Județului Sălaj.
Dovada
existenței acestor construcții la data preluării terenului de către SC F. SA, a
patrimoniului fostei Întreprinderi de Legume și Fructe a fost făcută în fața
instanței de fond cu actele pe care le-a depus la dosar la data de 26 ianuarie
2012.
Existența
serelor este atestată și în anul 1994 prin raportul de expertiză efectuat de
către expert topo F.L., care constata că în mai 1994 existau pe teren „hală
secție conserve", „laborator", „depozite", „stație de
preepurare", „stație de epurare", „casă pompe" și „platformă
betonată" și sere, exact aceleași construcții care există și azi pe teren cu
excepția unei părți din sere care au trebuit demolate.
S-au
depus la dosar planșele foto actuale ale terenului aflat în litigiu, schița
construcțiilor preluate de intimată la data eliberării certificatului de
atestare din 29 iunie 1995 și care demonstrează că terenul solicitat de
reclamanți este ocupat și azi de construcții, care sunt necesare desfășurării
activității sale economice productive a subsemnatei, chiar dacă unele din sere
au fost recent demolate.
Prin
ascultarea în fața primei instanțe a martorului P.G. s-a demonstrat încă o dată
că terenul revendicat de reclamanți este un teren construit, pe care există și azi
cele două filtre decantoare, platforma betonată, stația de betoane, casa pompe și
depozitul de produse finite, martorul arătând că nu a existat și nu există nici
azi vreun teren viran, iar serele existau la data la care SC F. SA a preluat
patrimoniul de la fosta I.L.F. Sălaj Zalău, au fost funcționale și au
funcționat până în anul 2011, astfel că am dovedit contrar celor susținute de
către recurenți.
Recurentul
J.V. critică hotărârea atacată susținând că SC F. SA a dobândit nelegal terenul,
deoarece susține că la data de 1 ianuarie 1990 terenul din litigiu nu era în
proprietatea Statului Roman.
Afirmația
recurentului nu este conformă cu realitatea și este combătută de Decizia nr. 385
din 26 decembrie 1972 dată în baza Ordinului nr. 333 din 4 noiembrie 1972 prin
care s-a transmis în patrimoniul fostei I.L.F. Sălaj suprafața de teren de 9,63
ha, în vederea construirii secției de Conserve, a serelor a depozitelor de
ambalaje etc.
Faptul
construirii serelor și a celorlalte supraedificate pe terenul de 9,63 ha este
dovedit și prin actele depuse la dosar, în fața Curții de Apel Cluj la termenul
din 26 ianuarie 2012.
Din
actele prezentate, în mod corect prima instanță a statuat că la data apariției
Legii nr. 15/1990 în patrimoniul societății comerciale cu capital de stat (I.L.F.
Sălaj Zalău) exista și terenul care face obiectul prezentului proces, iar trecerea
terenului în patrimoniul SC F. SA s-a făcut în mod legal în baza disp. art. 20
din Legea nr. 15/1990, deoarece s-a îndeplinit și procedura prev.de
H.G. nr. 834/1991 urmare căreia s-a constatat că pe terenul de 9,63 ha există
construcții care sunt necesare desfășurării în concret a activității
societății. În ceea ce privește terenul revendicat de recurenții-reclamanți
s-au depus la dosar actele care atestă existența acestor construcții.
Intimatul
M.A.D.R.,prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat,
arătând că instanța de fond în mod temeinic și legal, a constatat că legalitatea
actului administrativ atacat este susținută de dispozițiile legale în vigoare,
actele emise respectând procedurile legale.
Certificatul
de atestare a dreptului de proprietate a fost emis la data de 29 iunie 1995 de
către minister în baza Legii nr. 15/1990, H.G. nr. 834/1991 și a Criteriilor
Comune nr. 2665/1C/311/1992 și Completările nr. 425316/N/1992 privind
stabilirea și evacuarea terenurilor aflate în patrimoniul societăților
comerciale de stat, emise de M.F.M.L.P.A.T., având avizele O.C.A.O.T.A.
județean și al celorlalte instituții abilitate în acest scop, pentru suprafața
de 158.786,98 mp.
Potrivit
prevederilor art. 20 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice
de stat în societăți comerciale pe acțiuni, „bunurile din patrimoniul
societății comerciale sunt proprietatea acesteia” (aici fiind inclus și
terenul), iar prin actele emise de minister, în temeiul H.G. nr. 834/1991, s-a
certificat acest drept legal de proprietate, M.A.D.R. a avut în vedere documentația
depusă de societatea în cauză, care era avizată și aprobată de organele legale
abilitate, potrivit H.G. nr. 834/1991 și Criteriilor de aplicare.
Conform
art. 15 Cap. IV din aceste criterii, documentația se înaintează la
compartimentul urbanism și amenajarea teritoriului din cadrul consiliilor
județene, unde reprezentantul acestuia, împreuna cu reprezentantul O.C.O.T.
verifică și avizează datele înscrise în planuri și anexe.
Actele
administrative se bazează pe o prezumție de autenticitate și veridicitate.
Această trăsătură a actelor administrative derivă din faptul că, fiind
elaborate în executarea legii, sunt considerate, pe de o parte, ca fiind acte
autentice, o emanație a organului abilitat în acest scop de lege, iar pe de
altă parte, că datele pe care le cuprind sunt conforme cu realitatea. Așadar,
reclamanții au obligația să facă dovada că actele atacate au fost emise cu
încălcarea dispozițiilor legale în vigoare la data emiterii acestora, în caz
contrar urmând ca acțiunea să fie respinsă ca nefondată, conform principiului
de drept potrivit căruia actul este valabil până la proba contrară, sarcina
probei fiind a reclamanților.
Mai
mult, de la data emiterii lui și până la data formulării cererii, actul
administrativ a produs efecte juridice depline, astfel încât declararea lui ca
nelegală ar aduce atingere principiului salvgardării stabilității și
securității raporturilor juridice.
Față
de cele învederate mai sus și cum, în mod corect, a reținut și instanța în
hotărârea atacată, suprafața de teren revendicată "era la data apariției
Legii nr. 15/1990 în patrimoniul societății comerciale cu capital de stat și în
baza art. 20 din aceeași Lege a trecut în proprietatea noii societăți
comerciale rezultată în urma reorganizării fostei întreprinderi de legume și
fructe."
Mai
mult, și condiția prevăzută de Legea nr. 15/1990 ca, la data emiterii
certificatului de atestare a dreptului de proprietate, terenul revendicat să
fie necesar desfășurării activității societății comerciale este îndeplinită.
II.
Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor
1.
Argumentele de fapt și de drept relevante
Principala
critică adusă soluției instanței de fond vizează faptul că terenul în litigiu
nu ar fi fost la data apariției Legii nr. 15/1990 în proprietatea antecesoarei pârâtei,
respectiv I.L.F. Zalău.
Or,
conform înscrisurilor aflate la dosarul instanța de fond, terenul în litigiu se
află în patrimoniul acestei societăți la data apariției Legii nr. 15/1990,
planurile cadastrale confirmând acest lucru.
Cât
privește aspectul conform căruia terenul în litigiu era sau nu necesar desfășurării
întreprinderii, din planul de situații (fila 208), cât și din declarația martorului
audiat în cauză, martor propus de către reclamanți, respectiv P.G. (fila 232)
acesta confirmă existența a două construcții, depozit și a unor sere, care la
nivelul anului 2011 erau utilizate.
De
altfel, condiția prevăzută de art. 1 din H.G. nr. 834/1991, a utilizării terenului
pentru desfășurarea activității rezultă și din înscrisurile ce au stat la baza emiterii
certificatului de atestare a cărui anulare se solicită (filele 132-146 dosar
fond).
Cât
privește faptul că respectivul certificat nu ar fi trebuit să fie emis întrucât
la acea dată exista pe rolul instanței o acțiune în revendicare vizând aceeași suprafață
de teren, nici o dispoziție legală nu impune o asemenea decizie, și, mai mult,
întrucât actul a fost emis, nu există nicio prevedere legală conform căreia
acest motiv ar conduce înspre anularea sau nulitatea certificatului de atestare
a dreptului de proprietate.
Aceeași
argumentație privește și susținerea conform căreia la data emiterii certificatului
de atestare a dreptului de proprietate, recurenții depuseseră deja cererea de reconstituire
a dreptului de proprietate asupra terenurilor, în temeiul Legii nr. 18/1991.
Mai
mult, conform înscrisurilor de la dosar, nu există nicio probă că la data emiterii
certificatului de atestare a dreptului de proprietate pentru terenul în litigiu
s-ar fi reconstituit dreptul de proprietate în favoarea reclamanților.
2.
Temeiul legal al soluției
Având
în vedere aceste considerente Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond
este legală, urmând a fi menținută și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.
civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursurile ca
nefondate, acestea neîncadrându-se în dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C.
proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile
declarate de J.I. și J.V. împotriva sentinței nr. 274 din 5 aprilie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca
nefondate.
Obligă pe fiecare
dintre recurenții-reclamanți la plata a câte 1.000 lei cheltuieli de judecată
către intimatele pârâte SC F. SA Zalău și SC B.G. SRL Oradea, cu aplicarea art.
274 alin. (3) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 8 noiembrie 2013.