ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 854/2019

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin încheierea din 8 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2016, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de intervenție accesorie formulată de A..

În motivare s-a reținut că nu sunt întrunite cerințele art. 64 și art. 148 din C. proc. civ. și că nu se justifică un interes în formularea acestei cereri, astfel cum prevăd imperativ dispozițiile art. 61 din C. proc. civ., anume nu este dovedit interesul soțului reclamantei de a interveni, chiar și accesoriu în cauză, în favoarea soției sale, într-un dosar având ca obiect răspundere civilă delictuală.

Împotriva acestei încheieri A. a formulat recurs, dosarul fiind înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 16 aprilie 2019.

În motivele cererii de recurs se arată că sunt întrunite cerințele art. 64 și 148 din C. proc. civ., întrucât este dovedit interesul accesoriu în favoarea soției recurentului, chiar dacă dosarul are ca obiect o acțiune în răspundere delictuală. Se învederează că sunt întrunite și condițiile impuse imperativ de art. 61 alin. (1) și (3) din C. proc. civ.

Recurentul susține că despăgubirea pe care soția sa o solicită se datorează împiedicării acesteia de a-și exercita dreptul asupra contractului comercial nr. x/26.08.2009 de cesiune de creanță.

Menționează că a fost acționar în proporție de 61,38 % împreună cu B., care deținea 38,96% din acțiuni.

În urma hotărârii adunării generale a acționarilor SC C. SA din data de 08.01.2009, cei doi acționari au hotărât, având în vedere situația financiară a societății, să vândă 38,96% din acțiunile acționarei B., pentru ca societatea să nu intre în insolvență, iar dacă va intra să poată fi redresată printr-un plan de reorganizare a cărei finanțare parțială depindea de vânzarea acestor acțiuni ca urmare a contractului de cesiune de creanță nr. x negociat din timp cu SC D. SA

Recurentul susține îndeplinirea condiției interesului în a formula cerere de intervenție în interesul soției sale, învederând că, în îndeplinirea contractului de cesiune de creanță, a avut un drept de veto în luarea acestei hotărâri, precum și în hotărârea de a introduce în garanție atât locuința personală, cât și a altor trei familii, E., F. și G., pentru creditul achiziționat de la H. în scopul construirii fabricii de preparate din carne.

Plata ratelor la bănei putea să aibă loc imediat după soluționarea cauzei de către Curtea de Apel Alba Iulia, făcând referire la Decizia nr. 88 din Dosarul nr. x/2011, conform legii, precum și declanșarea planului de reorganizare.

Se arată că nu a putut sa aibă loc aceasta recuperare întrucât au fost implicate serviciile secrete din Alba Iulia.

Recurentul mai susține că intervenția accesorie este admisibilă și pentru faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție a repartizat cererea de contestație în anulare acelorași judecători care au judecat și recursul, încălcând legea și repartizarea aleatorie, făcând referire la îmbogățirea Statului Român prin Spitalul Județean de Urgență Arad cu suma de 344.152,66 RON plus taxa judiciară de timbru, cheltuieli de judecată și penalități. Pentru a nu fi atribuită această sumă proprietarului de drept, se arată că reclamanții - pârâți și chemata în garanție au împiedicat dreptul soției sale de a-și exercita dreptul asupra contractului Comercial de cesiune de creanță nr. x/2009.

Se arată că neavând sumele necesare, soția sa nu a avut posibilitatea să se implice în internarea la secția de cardiologie din Cluj Napoca pentru montarea celor doua stenturi pe cord, astfel că în anul 2016 s-a produs al doilea infarct cu urmări foarte grave.

S-a fixat termen de judecată la data de 7 mai 2019.

Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul formulat este nefondat.

O cerere de intervenție accesorie, formulată în condițiile art. 63 din C. proc. civ., presupune ca cel care o formulează să aibă un interes propriu în a susține apărările părții în favoarea căreia intervine, în limitele procesuale existente în dosarul în care intervine, atunci când hotărârea ce s-ar pronunța i-ar prejudicia drepturile și interesele.

Art. 33 din C. proc. civ. prevede că interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.

Din cuprinsul normelor legale sus-menționate rezultă că și terțul care intervine în proces trebuie să justifice întotdeauna un interes propriu, indiferent de felul intervenției, aceasta fiind o condiție sine qua non pentru exercitarea oricărei forme concrete de manifestare a acțiunii civile.

Astfel, intervenientul accesoriu trebuie să exhibe un interes propriu, chiar dacă în cadrul procesului în care intervine nu pretinde un drept propriu, el trebuie să urmărească obținerea unui folos pentru sine, iar nu numai pentru partea a cărei poziție o susține.

Or, prin motivele de recurs se arată că despăgubirea pe care soția recurentului o solicită se datorează împiedicării acesteia de a-și exercita dreptul asupra contractului comercial nr. x/26.08.2009 de cesiune de creanță.

Recurentul arată că interesul intervenirii sale în cauză se justifică prin faptul că a avut calitatea de acționar în proporție de 61,38% împreună cu B. care deținea 38,96 din acțiuni, că referitor la contractul de cesiune de creanță a avut un drept de veto în luarea acestei hotărâri, precum și în hotărârea de a garanta atât cu locuința personală, cât și cu locuința altor trei familii creditul luat de la H., că neavând sumele necesare, soția recurentului nu a avut posibilitatea să se implice în internarea la secția de cardiologie din Cluj Napoca pentru montarea celor doua stenturi pe cord, astfel că în anul 2016 s-a produs al doilea infarct cu urmări foarte grave.

Însă toate aceste aspecte nu sunt de natură să releve existența unui interes propriu al recurentului de a participa la proces, prin formularea de apărări în favoarea părții pentru care intervine, potrivit prevederilor art. 61 alin. (1) și (3) din C. proc. civ.

Totodată, având în vedere obiectul litigiului, anume o acțiune în răspundere civilă delictuală, pârâta B. este chemată în judecată pentru fapte care o privesc personal, iar cererea reconvențională formulată de aceasta vizează daune interese pentru prejudiciul pe care această parte l-a suferit.

În consecință, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 8 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2016.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 8 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2016.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 mai 2019.

GGC - OB