ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2226/2019

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă la data de 23 ianuarie 2017, reclamantele A. și B. au chemat în judecată pe pârâta fostă C., solicitând să se constate nulitatea absolută a Actului adițional de aport patrimonial atestat sub nr. x din 20 mai 2008 de Birou Cabinet de avocat D. și a actelor subsecvente de fuziune cu privire la bunul imobil situat în București, compus din casă de locuit cu 2 camere, dependințe și terenul aferent de 175 mp, în valoare de 210.000 RON, să se dispună rectificarea cărții funciare x a Municipiului București, Sector 2 pe numele reclamantelor la data rămânerii definitive a hotărârii de constatare a nulității actului de transfer, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. În drept, reclamantele au invocat dispozițiile art. 194 C. proc. civ. 2010, art. 948 alin. (1) pct. 1, 2 și 4 C. civ. 1864, art. 966 C. civ. 1864, art. 67 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, Titlul X al Legii nr. 247/2005 privind circulația juridică a terenurilor. Prin cererea formulată la data de 23 mai 2017, reclamantele au precizat că denumirea actuală a pârâtei este E., conform extrasului din Registrul Național al persoanelor juridice fără scop patrimonial nr. 23186 din 16 martie 2017.

Sentința pronunțată de Tribunalul București Prin Sentința nr. 1982 din 20 decembrie 2017, Tribunalul București, secția V-a civilă a admis în parte cererea formulată de reclamantele A. și B. în contradictoriu cu pârâta E. (fostă C.), a constatat nulitatea absolută parțială a actului adițional de aport patrimonial la Actul constitutiv nr. 4049 din 5 octombrie 2005 și la statutul nr. 1048/05.10.2005 autentificate de B.N.P. F., Act adițional atestat sub nr. x din 20 mai 2008 de Biroul Cabinetului de Avocatură D., precum și a Actului de fuziune prin absorbție autentificat sub nr. x din 8 iunie 2010 de același notar public, în ceea ce privește constituirea ca aport și majorarea patrimoniului fundației cu dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, a dispus rectificarea cărții funciare nr. x a Municipiului București Sectorul 2 în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei C. și înscrierii dreptului de proprietate al reclamantelor, în cote de 1/2 fiecare, asupra imobilului situat în București, str. x, compus din teren în suprafață de 175 mp și construcție cu suprafață construită la sol de 35 mp și pe cale de consecință a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.654,5 RON către reclamante și la plata către stat a sumei de 2.654,5 RON, taxă judiciară de timbru pentru care reclamantele au beneficiat de reducere.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, prin Decizia nr. 62A din 21 ianuarie 2019, a anulat cererea de apel formulată de apelanta-pârâtă E. pentru lipsa semnăturii.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs pârâta E., cu a cărui soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție în prezenta cauză. Pârâta invocă motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., arătând că prin hotărârea atacată a fost încălcat accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil, art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în condițiile în care atât instanța de fond cât și în apel, fără ca pârâta să fie reprezentată, deși notificate, nu au pus în discuția părților cererile sale, la instanța de fond cererea prin care s-a invocat excepția necompetenței materiale, iar instanța de apel ignorând cererile exprese prin care a solicitat citarea potrivit prevederilor art. 154 alin. (6) C. proc. civ. Este criticată decizia pronunțată de instanța de apel, recurenta susținând că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea normelor de procedură referitoare la procedura de citare și învederând că instanța a ignorat cererea pe care a formulat-o și nu a luat act de conținutul acesteia. Se arată că acest aspect privind comunicarea tuturor actelor de procedură în formă electronică a fost notificat atât la termenul din data de 12 noiembrie 2018, fiind transmisă cererea încă din data de 11 octombrie 2018 la adresa de e-mail x@x.ro la registratura instanței, cât și prin fax, dar și ulterior odată cu cererea de amânare a cauzei prin care a sesizat instanței faptul că s-a încălcat procedura de citare și că în mod întâmplător a aflat de termenul de judecată, fără să fi consultat vreodată dosarul la arhiva instanței. Se mai arată că la data de 10 decembrie 2018, anterior termenului de judecată din 21 ianuarie 2019, deși a înaintat instanței cerere de amânare față de existenta în paralel a unei cereri de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, nesoluționată, cu sesizarea încălcării procedurii de citare față de cererea sa expresă anterioară, prin care a solicitat citarea potrivit prevederilor art. 154 alin. (6) C. proc. civ., pârâta a fost citată nelegal, sancțiunea vicierii citării fiind nulitatea. Înregistrarea cererii la instanța este indiscutabilă, se arată de către recurentă, față de ștampila și semnăturile persoanelor însărcinate cu înregistrarea, prin care s-a acordat dată certă, ceea ce atrăgea obligația instanței de a se conforma solicitării exprese de citare la adresa indicată. Chiar presupunând că cererea de comunicare în formă electronică a actelor de procedură nu ar fi fost observată, recurenta învederează că exista cererea de amânare prin care a sesizat vicierea procedurii, cerere avută în vedere la termenul din data de 10 decembrie 2018. Recurenta susține că începând cu termenul din 12 noiembrie 2018 se constată lipsa încheierii care să se facă referire la această cerere privind modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare solicitată, actele procedurale de citare întocmite cu încălcarea prevederilor legale la toate celelalte termene de judecată ulterioare fiind viciate, ignorarea totală a unei cereri formulate de părți fiind un alt motiv de casare a sentinței. Recurenta face referire și la dispozițiile art. 24 din Constituție, art. 154 alin. (6) C. proc. civ. și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, arătând că doar prin anularea hotărârii poate fi respectat în mod real dreptul la un proces echitabil. Se mai arată că în aceeași maniera intempestivă a fost respinsă și cererea de ajutor public judiciar ca lipsită de interes, instanța încălcând flagrant dispozițiile Legii nr. 76/2012, care prevăd că instanța este obligată să soluționeze orice cerere, dacă este cazul în baza principiilor generale ale dreptului, fiind nesocotite prevederile art. 5, 9 și 14 C. proc. civ., recurenta făcând referire la principiile disponibilității și contradictorialității Raportat la cererea de scutire/eșalonare a taxei judiciare de timbru, se arată că instanța de apel era obligată mai întâi să soluționeze această cerere și să procedeze la comunicarea încheierii pentru a da posibilitatea părții să formuleze cerere de reexaminare în cazul în care ar fi fost nemulțumită de soluția adoptată de instanță, și nu să constate ca fiind lipsită de interes cererea de ajutor public judiciar formulată și să anuleze cererea de apel, ca nesemnată. Prin această modalitate se arată că s-a încălcat principiul disponibilității, accesul la justiție și s-a adus atingere dreptului la un proces echitabil, cu nesocotirea Tratatelor internaționale privind drepturile omului și în contradicție cu jurisprudența CEDO. Hotărârea dată în apel, fiind pronunțată cu neîndeplinirea procedurii de citare, se arată că este lovită de nulitate potrivit prevederilor art. 174 - 179 C. proc. civ.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin Încheierea din 22 octombrie 2019 completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâta E. împotriva Deciziei nr. 62/A din data de 21 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în Dosarul nr. x/2017. A fixat termen de judecată la data de 26 noiembrie 2019, ora 9 00 , în ședință publică, cu citarea părților. A prorogat discutarea excepției netimbrării cererii de recurs pentru termenul din 26 noiembrie 2019. S-a pus în vedere pârâtei E. să achite taxa judiciară de timbru datorată în contul unității administrativ-teritoriale în care persoana juridică își are sediul social, potrivit prevederilor art. 40 din O.U.G. nr. 80/2013.

Apărările formulate în cauză La data de 15 mai 2019 a fost înregistrată întâmpinarea depusă de intimatele B. și A., întâmpinare prin care s-a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. A fost invocată și excepția netimbrării recursului, arătându-se că recurenta a achitat taxa judiciară de timbru în contul Primăriei Sectorului 1 București, cu toate că sediul său este în Alba Iulia, făcând referire la prevederile art. 40 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. S-a mai arătat că taxa judiciară de timbru trebuia achitată în termenul de 10 zile stabilit de instanță, făcând referire și la prevederile art. 33 alin. (2) din același act normativ. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta E. este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Recursul este declarat împotriva unei decizii prin care a fost anulată cererea de apel pentru lipsa semnăturii apelantei. Motivele invocate de pârâtă referitoare la nerespectarea dispozițiilor legale privind îndeplinirea procedurii de citare care ar fi afectat și legala transmitere a înștiințării de a-și semna cererea în original se subsumează dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă, iar cele care vizează încălcarea dreptului pârâtei la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, vor fi analizate din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanța reține în prealabil că, astfel cum rezultă din adresa aflată la dosar apel, pârâta E. a fost citată la adresa indicată în cererea de apel cu mențiunea de a depune cererea de apel semnată în original sau să se prezinte reprezentantul legal sau convențional să o semneze. Referitor la comunicarea acestei obligații către parte, din procesul-verbal aflat la dosar apel rezultă că la data de 7 august 2018 a fost depusă la cutia poștală a pârâtei adresa prin care i se aducea la cunoștință obligația de a semna cererea de apel. Întâmpinarea depusă de reclamante a fost comunicată pârâtei la aceeași adresă la data de 17 septembrie 2018, fiind depusă la cutia poștală, astfel cum rezultă din procesul-verbal aflat la dosarul de apel, iar în raport de obligația de a timbra cererea de apel cu suma de 2.652 RON, obligație ce i-a fost comunicată la data de 19 iulie 2018 (proces-verbal dosar apel), pârâta a și înțeles să formuleze cerere de reexaminare la data de 24 iulie 2018, de unde rezultă că știa de cursul dosarului și a primit actele depuse la cutia poștală cel puțin până la data înregistrării la instanță a cererii de alegere a comunicării actelor de procedură prin e-mail. Înalta Curte reține că sunt nefondate criticile pârâtei cu privire la încălcarea normelor procedurale privind îndeplinirea procedurii de citare. Cauza a fost soluționată în apel la termenul din 21 ianuarie 2019, termen pentru care pârâta a fost citată la adresa indicată prin cererea de apel, anume în București, str. x, acesta fiind sediul procesual ales de către parte prin cererea de apel. În speță comunicarea citației s-a realizat prin poștă, potrivit prevederilor art. 154 alin. (4) C. proc. civ. Ceea ce critică pârâta este modalitatea de comunicare a citației, susținând nelegalitatea procedurii de citare prin prisma faptului că nu s-a realizat comunicarea citației prin poșta electronică, făcând referire la prevederile prevederile art. 154 alin. (6) C. proc. civ., potrivit cărora comunicarea citațiilor și a altor acte de procedură se poate face de grefa instanței și prin telefax, poșta electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia, dacă partea a indicat instanței datele corespunzătoare în acest scop. Referitor la acest aspect, Înalta Curte constată că pârâta a transmis instanței prin poșta electronică, la data de 11 octombrie 2018, o cerere de comunicare a tuturor actelor de procedură în format electronic, ce prezintă doar o semnătură scanată a semnatarului. Un alt exemplar al acestei cereri se regăsește la dosar, însă și acesta prezintă tot o semnătură scanată, înscrisul purtând o ștampilă cu mențiunea "conform cu originalul" dar fără a se atesta prin semnătură conformitatea cu originalul. Având în vedere dispozițiile Legii nr. 455/2001, care stabilește regimul juridic al înscrisurilor în formă electronică și al semnăturii electronice, pentru a oferi instanței o garanție a faptului că documentul este creat de persoana care l-a semnat, recurenta-pârâtă avea posibilitatea fie de a transmite prin poșta electronică cererea formulată, cu atașarea unei semnături electronice valide, fie de a expedia prin poștă un exemplar al cererii, care să poarte semnătura sa olografă. Față de lipsa semnăturii părții, o astfel de cerere este privată de unul din elementele esențiale pentru asigurarea unei minime discipline procesuale și nu poate determina o legală învestire a instanței de judecată. În aceste condiții nu se poare reține o încălcare a prevederilor art. 154 alin. (6) C. proc. civ., comunicarea citației realizându-se de către instanța de apel în mod legal, prin poștă, potrivit prevederilor art. 154 alin. (4) C. proc. civ., modalitate de comunicare ce nu este de natură să îngrădească dreptul pârâtei la un proces echitabil. Din înscrisurile aflate la dosar rezultă că pârâta, citată fiind la adresa indicată în cererea de apel, avea cunoștință despre termenele fixate de instanță. Astfel, pentru termenul din 12 noiembrie 2018 a fost depusă de către pârâtă la data de 6 noiembrie 2018 o cerere de suspendare a judecării cauzei . La termenul din 12 noiembrie 2018 i s-a cerut din nou pârâtei să depună cererea de apel cuprinzând semnătura în original, iar pentru termenul stabilit de instanță la data de 10 decembrie 2018 pentru soluționarea cererii de acordare a ajutorului public judiciar, termen pentru care i s-a solicitat pârâtei să depună documente privind veniturile din ultimele 3 luni anterioare formulării cererii, aceasta a depus răspuns la data de 5 decembrie 2018 . Un alt motiv de recurs vizează cererea de ajutor public judiciar, în sensul că s-a constatat că aceasta este lipsită de interes, pârâta invocând încălcarea dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, încălcarea accesului la justiție, a principiului disponibilității și contradictorialității. Înalta Curte reține că în condițiile în care pentru termenul de judecată din 21 ianuarie 2019 pârâtei i s-a solicitat să complinească lipsurile cererii de apel, în mod întemeiat s-a apreciat ca fiind lipsită de interes soluționarea cererii de ajutor public judiciar, raportat la faptul că examinarea cererii de apel urma să privească, prioritar, respectarea de către pârâtă a prevederilor art. 470 C. proc. civ. privind modul de sesizare a instanței. Exercitarea cu bună-credință a drepturilor procedurale este una dintre cele mai importante obligații pe care legea le impune părților litigante, în acest sens fiind și prevederile art. 12 C. proc. civ., potrivit cărora drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credință. Părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător iar obligația de a semna cererea de apel ține de legalitatea învestirii instanței de apel, astfel că este nefondată critica pârâtei ce vizează respingerea ca lipsită de interes a cererii de ajutor public judiciar, în condițiile în care excepția nulității apelului pentru lipsa semnăturii primează soluționării oricăror alte cereri formulate de parte. Constatarea ca fiind lipsită de interes cererea de ajutor public judiciar nu poate fi privită ca o încălcare a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a accesului la justiție, a principiilor disponibilității și contradictorialității, în condițiile în care cerința prevăzută de art. 470 alin. (1) lit. e) privind semnarea cererii de apel este prevăzută de legiuitor sub sancțiunea nulității, potrivit dispozițiilor art. 470 alin. (3) C. proc. civ., astfel că impunea analizarea cu prioritate a cererii de apel prin raportare la aceste dispoziții. În consecință, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondate.