ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.11.2019

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2029/2019

HOTĂRÂRE
12.11.2019
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2029/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina, secția civilă, la data de 26 februarie 2019, astfel cum aceasta a fost precizată, contestatorul A. a solicitat suspendarea executării silite în Dosarul nr. x/2019 al Direcției Economice - Taxe și Impozite Locale a Primăriei mun. Câmpina, până la soluționarea Dosarului civil nr. x/2018 de pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București; nulitatea absolută a titlului executoriu și a somației, precum și a întregului dosar de executare silită; sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 260 alin. (2) din Legea nr. 207/2015; amendarea conducătorului sau a persoanei responsabile de declanșarea executării silite din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală Sector 6 București.

În susținerea cererii a arătat că intimata Direcția Economică-Impozite și Taxe Locale a mun. Câmpina i-a comunicat Somația nr. 81438/06.02.2019 și Titlul executoriu nr. x/06.02.2019, emise în Dosarul de executare silită nr. x/06.02.2019, în care acesta figurează în calitate de debitor pentru suma de 1.007 RON, reprezentând amendă ordine publică poliție locală, stabilită în baza Procesului-verbal nr. x/25.10.2018.

A arătat că a formulat plângere împotriva procesului-verbal de contravenție, înregistrată sub nr. x/303/2018 pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, însă intimata Direcția Generală de Poliție Locală Sector 6 București nu a dat eficiență dispozițiilor art. 162 alin. (5) C. proc. fisc. și a declanșat procedura de executare silită împotriva acestuia.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 622 și următoarele C. proc. civ.

Prin Sentința nr. 1798 din 20 mai 2019, Judecătoria Câmpina, secția civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de instanță din oficiu, și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

În motivare a reținut incidența art. 651 alin. (1) și a art. 714 alin. (1) C. proc. civ., prin raportare la dispozițiile art. 87 C. civ., precum și faptul că debitorul-contestator din prezenta cauză locuiește din luna august 2018 în București, astfel cum a indicat și în cererea de chemare în judecată.

Învestită cu soluționarea cauzei după declinare, Judecătoria Sectorului 6 București, secția civilă, prin Sentința nr. 6253 din 26 septembrie 2019, a admis excepția necompetenței teritoriale, și a declinat soluționarea cauzei către Judecătoria Câmpina. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării.

Pentru a dispune astfel, instanța a constatat aplicabilitatea în speță a prevederilor art. 260 C. proc. fisc. și ale art. 651 alin. (1) și (2) C. proc. civ., reținând că la data emiterii somației și a titlului executoriu contestatorul-debitor avea domiciliul în mun. Câmpina, jud. Prahova.

Totodată, a reținut că dispozițiile art. 87 C. civ. trebuie analizate coroborat cu dispozițiile art. 91 C. civ., potrivit cărora dovada domiciliului se face cu mențiunile înscrise în cartea de identitate, iar în lipsa acestor mențiuni ori atunci când acestea nu corespund realității stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reședinței nu va putea fi opusă altor persoane. Din evidențele D.E.P.A.B.D. rezultă că domiciliul contestatorului este în mun. Câmpina, nefiind înregistrat cu o altă adresă la care să aibă stabilită, în mod legal, reședința.

Analizând conflictul de competență, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 133 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 26 februarie 2019, contestatorul A., în contradictoriu cu intimații Direcția Generală de Poliție Locală Sector 6 București și Direcția Economică - Impozite și Taxe Locale a municipiului Câmpina, a solicitat suspendarea executării silite în Dosarul de executare nr. x/06.02.2019 al Direcției Economice - Taxe și Impozite Locale a primăriei mun. Câmpina până la soluționarea Dosarului civil nr. x/2018 de pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București; nulitatea absolută a titlului executoriu și a somației, precum și a întregului dosar de executare silită; sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 260 alin. (2) din Legea nr. 207/2015; amendarea conducătorului sau a persoanei responsabile de declanșarea executării silite din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală Sector 6 București.

Contestația la executare este de competența exclusivă a instanței de executare, așa cum rezultă din prevederile art. 714 alin. (1) și art. 651 alin. (1) C. proc. civ., această din urmă normă stabilind că "Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel (...)".

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 622 alin. (2) C. proc. civ., "în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, dacă prin lege specială nu se prevede altfel".

Înalta Curte constată că, în cauză, procedura executării silite a început la data de 6 februarie 2019, odată cu emiterea Somației nr. x emisă de intimata Direcția Economică-Impozite și Taxe Locale a municipiului Câmpina.

Așa cum a reieșit din verificarea D.E.P.A.B.D. realizată la data de 26.06.2016, domiciliul debitorului A. figurează în mun. Câmpina, încă de la data 14 martie 2016 și până în prezent.

Mai mult, chiar debitorul-contestator a menționat în cuprinsul cererii introductive că are domiciliul în loc. Câmpina, str. x, situație care confirmă că această instanță este competentă să soluționeze contestația la executare ce face obiectul prezentului dosar. Adresa din București, a fost indicată de către contestator doar pentru comunicarea actelor de procedură, un astfel de domiciliu procesual neputând constitui criteriul de stabilire a instanței de executare, față de rigorile stabilite prin art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpina.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpina, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 noiembrie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-04-18
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 823/2019
Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, secția a II-a civilă, la data de 21.05.2015, sub nr. x/2015, contestatorul A. a formulat contestație la execut
ÎCCJ 2020-06-25
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1271/2020
avut ca obiect contestația la executare formulată de contestatorul B. împotriva intimatului Consiliul Local sector 6- Direcția de Impozite și Taxe Locale sector 6, solicitându-se anularea titlului executoriu nr. x din 07.02.2014 și a somați
ÎCCJ 2019-01-31
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 211/2019
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, secția a II-a civilă, la data de 21.05.2015, sub nr. x/2015, contestatorul A. a formulat contestație la executare în contr
ÎCCJ 2018-01-19
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 90/2018
Ședința publică din data de 19 ianuarie 2018 Deliberând asupra conflictului de față, din actele și lucrările dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 3 București sub nr. x/2016, contestatorul A.
ÎCCJ 2019-01-31
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 226/2019
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 23.04.2018, sub nr. x/2018, pe rolul Judecătoriei Hârșova, contestatorul A. a formulat, în contradictoriu cu intimata Primăria Orașului Hârșova, contestație
Sursă