Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
21 iunie 2019

Decizia nr. 3501/2019 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din data de 21 februarie 2019 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare a judecății recursului formulată de recurenta-pârâtă SC A. SA Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a constatat că obiectul cererii îl constituie suspendarea judecății recursului formulat de recurenta SC A. SA, prin lichidator judiciar provizoriu B. împotriva Sentinței nr. 7756 din 18 decembrie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2018 al Judecătoriei Sectorului 4 București.

Instanța a mai reținut că aspectele ce fac obiectul dosarului nr. x/2018 nu au fost invocate în fața instanței de fond, când s-a pronunțat sentința civilă din prezentul litigiu, astfel că nu poate exista nicio legătură între cererea ce face obiectul dosarului nr. x/2018 și prezenta cauză. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs SC A. SA, prin lichidator judiciar provizoriu B. Înainte de a păși la examinarea cauzei prin prisma motivelor de recurs, în baza dispozițiilor art. 137 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 28 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil, în raport cu dispozițiile art. 244 1 alin. (1) C. proc. civ. Pentru a hotărî astfel instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 244 1 alin. (1) C. proc. civ. "Asupra suspendării judecării procesului, instanța, se va pronunța prin încheiere care poate fi atacată cu recurs în mod separat, cu excepția celor pronunțate în recurs". Astfel, din economia textului de lege suscitat rezultă cu certitudine că se poate declara recurs, în mod separat, împotriva încheierii de suspendare a judecării cauzei, dacă aceasta este pronunțată de instanța de fond sau de instanța de apel. În cauză, încheierea prin care s-a respins cererea de suspendare a judecării pricinii a fost pronunțată de instanța învestită cu soluționarea recursului formulat de recurenta SC A. SA, prin lichidator judiciar provizoriu B. împotriva Sentinței nr. 7756 din 18 decembrie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Prin urmare, rezultă că această încheiere nu poate fi atacată cu recurs în mod separat. În consecință, pentru considerentele arătate și în raport cu dispozițiile art. 244 1 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

DECIDE Respinge recursul declarat de recurenta SC A. SA, prin lichidator judiciar provizoriu B. împotriva încheierii din 21 februarie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 iunie 2019. GGC - CL

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.