ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2700/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta S.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice anularea parțială a Ordinului nr. 88 din 20 martie 2007, în sensul înlăturării dispozițiilor art. 255 alin. (2) teza I și a II-a. În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că a solicitat în cadrul unei acțiuni înregistrate pe rolul Tribunalului București sub nr. 26404/3/2008, obligarea societății A.N.

să o racordeze la sistemul public de canalizare și să desființeze sistemul de canalizare ce străbate proprietatea sa, sau să o despăgubească pentru prejudiciile care decurg din existența respectivului canal, însă i-au fost opuse dispozițiile Ordinului nr. 88/2007, cu motivarea că există un drept de servitute cu titlu gratuit pentru sistemul de canalizare ce traversează proprietatea reclamantei. În opinia reclamantei, dispozițiile art. 255 alin (2) din Ordinul 88 din 20 martie 2007, prin care se reglementează un astfel de drept de servitute cu titlu gratuit este nelegal, întrucât se încalcă dispozițiile art. 44 din Constituția României și art. 480 C. civ. și i se aduce atingere dreptului său de proprietate.

Normele constituționale permit efectuarea de lucrări de interes general doar după o prealabilă despăgubire, astfel că se încalcă dispozițiilor art. 1 din Protocolul 1, adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. A mai arătat reclamanta că actul atacat contravine și dispozițiilor art. 36 alin (2) din Legea nr. 51/2006 care reglementează obligațiile operatorului de utilități publice. Prin sentința nr. 1684 din 13 aprilie 2010, Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.M.; a anulat dispozițiile art. 225 alin. (2) teza a II-a din Ordinul Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice nr. 88 din 20 martie 2007; a respins cererea pentru teza I a ordinului și a obligat pârâta la 300 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut că dispozițiile legale contestate au următorul conținut: „Dreptul de servitute se exercită pe toată durata existenței sistemelor de alimentare cu apă și de canalizare,pentru executarea lucrărilor necesare întreținerii și exploatării sistemelor respective. Exercitarea dreptului de servitute asupra proprietăților afectate de sistemul de alimentare cu apă și de canalizare se realizează cu titlu gratuit pe toată durata existenței acestuia." Analizând conținutul acestor dispoziții legale, prima instanță a ajuns la concluzia că instituirea unui drept de servitute poate fi justificată din perspectiva interesului public, însă caracterul gratuit al acestui drept contravine dispozițiilor art. 44 din Constituția României și încalcă principiul proporționalității impus de art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO, care interzic ca o persoană să fie lipsită de proprietatea sa fără plata unei drepte despăgubiri.

În același sens au fost considerate dispozițiile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 51/2006 care impun ca pentru restricțiile impuse de operatorii de utilități publice să se plătească despăgubiri.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive, respectiv argumente: - instanța de fond a reținut greșit obiectul acțiunii ca fiind alin. (2) teza a II-a din art. 225 al Ordinului Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice nr. 88/2007, anulând greșit această parte a ordinului când, în realitate, dispozițiile contestate de reclamantă se află la alin. (1) al art. contestat; - textul a cărui nelegalitate a invocat-o reclamanta este în conformitate cu art. 26 alin. (2) din Legea nr. 241/2006, instanța de fond stabilind în mod greșit nelegalitatea acestuia, Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivul de recurs invocate, ce se încadrează, din punct de vedere procedural în prevederile art. 304 pct. 6 și 9 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, pentru următoarele considerente: Textul art. 225 al Ordinului nr. 88/2007 (actul a cărui nelegalitate se invocă) are următorul conținut: (1) Pe toată durata existenței sistemelor de alimentare cu apă și de canalizare, pentru executarea lucrărilor necesare întreținerii și exploatării sistemelor respective, operatorul are drept de servitute asupra proprietăților afectate de sistemul de alimentare cu apă și de canalizare, realizându-se cu titlu gratuit pe toată durata existenței acestuia. (2) Dacă cu ocazia intervențiilor pentru retehnologizări, reparații, revizii, avarii se produc pagube proprietarilor din vecinătatea sistemelor de alimentare cu apă și de canalizare, operatorii au obligația să le plătească acestora despăgubiri, în condițiile legii.

Proprietarul terenului afectat de exercitarea dreptului de servitute va fi despăgubit pentru prejudiciile cauzate. Cuantumul despăgubirii se stabilește prin acordul părților sau, în cazul în care părțile nu se înțeleg, prin hotărâre judecătorească. (3) Operatorii au obligația să țină evidențe distincte pentru fiecare activitate, având contabilitate separată pentru fiecare tip de serviciu și/sau localitate de operare în parte. În cuprinsul acțiunii reclamanta a precizat că textul a cărui nelegalitate o invocă este următorul: „Dreptul de servitute se exercită pe toată durata existenței sistemul de alimentare cu apă și de canalizare, pentru executarea lucrărilor necesare întreținerii și exploatării sistemelor respective.

Exercitarea dreptului de servitute asupra proprietăților afectate de sistemul alimentare cu apă și de canalizare se realizează cu titlu gratuit pe toată durata existentei acestuia". În realitate, acest text se află la alin. (1) al art. 225 menționat. În mod greșit instanța de fond, prin dispozitivul hotărârii , a constatat nelegalitatea alin. (2) al art. 225 din Ordin, deși în considerente a motivat nelegalitatea alin. (1) al art. menționat , pronunțându-se astfel asupra unui lucru care nu s-a cerut. Totodată, această confuzie privind obiectul acțiunii a împiedicat-o pe pârâtă să-și formuleze apărările în raport de conținutul textului a cărui nelegalitate s-a invocat, astfel că nu se poate reține că instanța s-a pronunțat asupra obiectului excepției , în urma unei dezbateri contradictorii.

Pentru considerentele menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, casând sentința atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea pronunțării asupra obiectului excepției de nelegalitate, respectiv art. 225 alin. (1) din Ordinul Președintelui Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare nr. 88/2007. Cu ocazia rejudecării, instanța va analiza și celelalte susțineri făcute de recurentă în cadrul motivelor de recurs și care vizează aspectele de nelegalitate a actului administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice împotriva sentinței nr. 1648 din 13 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2011.