Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.05.2011
admis

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2656/2011

HOTĂRÂRE
11.05.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2656/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta Drăgănescu Adelaida în contradictoriu cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a solicitat instanței să dispună suspendarea executării H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute de art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor. În motivarea cererii, reclamanta a susținut că aceasta are la bază un caz bine justificat (în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004) și este menită a preveni o pagubă iminentă (în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din 3 martie 2011 a admis cererea de suspendare formulată de reclamantă și a dispus suspendarea executării H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că în cauză există un caz bine justificat și o pagubă iminentă, întrucât prin anularea pensiei speciale este afectat statul personalului de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor, personalul având aceleași obligații și interdicții pe care-l au magistrații.

Referitor la cea de a doua condiție s-a reținut că prin recalcularea pensiilor reclamanta a suferit un prejudiciu material, cert și previzibil ce constă în diminuarea veniturilor acestora cu aproximativ 70%, după cum reiese din decizia depusă la dosar. Împotriva acestei încheieri au formulat recurs Guvernul României și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale. Recurentul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a susținut că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii întrucât: - cererea de suspendare a H.G. nr. 737 din 29 iulie 2010 este nefondată nefiind îndeplinite prevederile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

- față de obiectul cererii de chemare în judecată instanța de fond trebuia să admită excepția netimbrării acțiunii. Referitor la pensia de serviciu, recurenta susține că acordarea acestor pensii în cuantumul avantajos stabilit în exclusivitate pentru unele categorii socioprofesionale, în afara unor condiții specifice reglementat de sistemul pensiilor ocupaționale este contrar prevederilor O.G. nr. 137/2000 potrivit căreia orice diferență de tratament semnifică discriminare în raport cu persoane aflate în situații analoage. Recalcularea pensiilor de serviciu, susține recurentul, nu echivalează cu o restrângere a unui drept constituțional ci se impune pentru restrângerea cheltuielilor bugetare, justificându-se pentru îndeplinirea cumulativă a cerințelor exprese ale art. 53 din Constituție.

La rândul său, recurentul Guvernul României a susținut că în mod neîntemeiat instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale active a intimatei reclamante, întrucât în raport cu dispozițiile art. 52 din Constituția României și cu cele ale Legii nr. 554/2004, intimata nu și-a justificat calitatea procesuală activă, deoarece nu a făcut dovada drepturilor existente și nici o legătură de cauzalitate între actul contestat și vătămarea invocată. De asemenea, Guvernul României a susținut și faptul că intimata-reclamantă nu are interes în promovarea acțiunii prin aceea că a solicitat suspendarea executării H.G. nr. 737/2010, deși dispozițiile actului administrativ au fost executate material.

În ceea ce privește fondul cererii de suspendare recurentul a susținut că instanța de fond a dat o soluție cu aplicarea greșită a legii. Astfel, în mod netemeinic și nelegal, se susține de către recurent, că s-au antamat în această etapă procesuală chestiuni de fond. Intimata-reclamantă nu a prezentat distinct acele dovezi de nelegalitate evidentă cerute de legiuitor iar instanța de fond nu se putea substitui acesteia, cu atât mai puțin să se pronunțe asupra constituționalității măsurilor dispuse prin Legea nr. 119/2010. Recursurile sunt fondate și vor fi admise pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează: H.G. nr. 737/2010 stabilește metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor.

Actele normative care reglementează pensiile de serviciu instituie un regim special, în metodologia de recalculare utilizându-se calculul prevăzut de Legea nr. 19/2000 tocmai pentru protejarea drepturilor de pensie câștigate, doar cuantumul pensiei se stabilește în condiții identice cu ale celorlalți participanți ai sistemului public. Prin metodologia de recalculare a pensiilor de serviciu se aplică de fapt prevederile art. 4 din Legea nr. 119/2010, Înalta Curte neconstatând elemente de nelegalitate în elaborarea și adoptarea H.G. nr. 737/2010. În ceea ce privește cazul bine justificat se poate reține că cele două categorii de personal magistrații și personalul auxiliar de specialitate sunt în situații diferite și de aceea se impune un tratament juridic diferit.

Este evident că prin formularea cererii de suspendare a H.G. nr. 737/2010 recurenții urmăresc menținerea cuantumului pensiilor de serviciu, susținându-se că se creează o discriminare prin adoptarea a două hotărâri de Guvern pentru aplicarea aceleiași legi. Nu se poate reține o încălcare a art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privitor la interzicerea discriminării, întrucât în sfera de protecție a acestui text intră doar drepturile și libertățile recunoscute de convenție, nu orice drept garantat de legislația internă. Desigur nu se poate reține nici producerea unei perturbări grave a funcționării unei autorități prin stabilirea prin H.G. nr. 737/2010 a metodologiei de recalculare a pensiilor categoriilor de pensii de serviciu prevăzut de art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010, această recalculare neavând drept consecință suprimarea dreptului la pensie, ci reducerea cuantumului pensiilor speciale.

Prin urmare, în speță, cazul bine justificat nu este o condiție îndeplinită față de cele mai sus invocate. În ceea ce privește paguba iminentă, cuantumul pensiei rezultat al recalculării, nu poate constitui prin el însuși un motiv suficient pentru a se admite acțiunea, cu atât mai mult cu cât criteriile avute în vedere pentru recalculare prin metodologia prevăzută de H.G. nr. 737/2010, sunt cele stabilite prin Legea nr. 119/2010. Având în vedere cele expuse, se apreciază că în speță nu sunt întrunite condițiile expres prevăzute de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursurile declarate de Guvernul României și de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, va modifica încheierea atacată în sensul că va respinge cererea de suspendare formulată de reclamantă ca neîntemeiată, fără a mai fi necesară examinarea celorlalte motive de recurs.

D E C I D E Admite recursurile declarate de Guvernul României și de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale împotriva încheierii din 3 martie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică încheierea atacată și respinge cererea de suspendare a executării H.G. nr. 737/2010. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-03-03
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1305/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei a) Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea formulată, reclamanții D.M., A.L., P.V., S.E., O.E., M.L., M.M. și C.D.
ÎCCJ 2011-02-24
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1105/2011
a reținut că, în urma analizei sumare a dreptului pretins, fără prejudecarea fondului, există caz bine justificat, întrucât argumentele juridice susținute de reclamanți sunt de natură a crea o îndoială serioasă cu privire la legalitatea hot
ÎCCJ 2010-07-21
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4339/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, reclamanta D.C., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, a solic
ÎCCJ 2011-03-03
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1299/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, reclamanții N.E., P.V., B.V., E.G. ș
ÎCCJ 2012-05-29
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2635/2012
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 193 din 14 iunie 2011, Curtea de Apel Ploiești - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă