ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1926/2013

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

decizia civilă nr. 671/R din 19 aprilie 2011 a Tribunalului Vaslui,

secția civilă a fost respins recursul

declarat de Comisia Județeană Vaslui pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate

Privată asupra Terenurilor împotriva sentinței civile nr. 470 din 8 februarie

2011 a Judecătoriei Bârlad, care a fost menținută.

Pentru a pronunța această decizie

instanța a reținut că instanța de fond a procedat în mod corect anulând parțial

hotărârea din 31 martie 2007 emisă de Comisia Județeană Vaslui pentru aplicarea

Legii nr. 18/1991, în ceea ce privește suprafața de 13,13 ha teren proprietate

publică și aflată în administrarea C.C.D.C.E.S. Perieni. în aceeași modalitate

s-a procedat și în privința hotărârii din 2005 și din 2009 emise de aceeași

comisie.

Potrivit dispozițiilor art. 9 pct. 1

din Legea nr. 1/2000, terenurile din perimetrele stațiunilor, instituțiilor și

centrelor de cercetare care fac obiectul retrocedării se vor delimita în sole

compacte, începând de la marginea perimetrului, conform Legii nr. 290/2002.

Anterior, la alin. (1) se prevede că

terenurile proprietate de stat, administrate de institutele, ori stațiunile de

cercetare rămân în administrarea acestora, cu excepția terenurilor agricole

preluate de la foștii proprietari și solicitate de persoanele îndreptățite la

reconstituire.

Este de necontestat faptul că terenul

și ce se află în administrarea C.C.D.C.E.S.. Perieni se află în proprietatea

publică a statului.

Bunurile din domeniul public sunt

imprescriptibile, insesizabile și inalienabile putând face doar obiectul

dreptului de administrare, concesionare și închiriere.

Dreptul de administrare pe care îl are

recurenta este constituit pe temeiul proprietății publice, fiind un drept real,

opozabil erga omnes în raporturile de drept civil.

Potrivit dispozițiilor art. 12 alin.

(2) din Legea nr. 213/1998, titularul dreptului de administrare poate să

posede, să folosească bunul și să dispună de acesta în condițiile în care i-a

fost dat în administrare.

Dacă dreptul de administrare se

constituie prin acte de drept public, emise de organele de stat competente, în

cadrul atribuțiilor reglementate de lege, aceasta înseamnă că el este opozabil

tuturor celorlalte subiecte de drept, dar nu și organului de stat care l-a

constituit.

Terenul din cauza de față, făcând

parte din domeniul public al statului era necesar ca în prealabil să fie

transferat din domeniul public al statului în domeniul privat.

Dacă aceste terenuri nu au fost

trecute în domeniul privat al statului,atunci reconstituirea se va realiza pe

alte terenuri, în condițiile art. 10 din Legea nr. 1/2000.

În cazul în care se realizează

reconstituirea dreptului de proprietate în condițiile art. 9 alin. (1) și alin.

(1

1

) din Legea nr. 1/2000 pentru fostul amplasament, atunci

unitățile de cercetare pot primi, în compensare, în administrare terenuri

proprietatea statului.

Așa cum s-a arătat mai sus, bunurile

din domeniul public nu pot fi cuprinse în procedura de reconstituire a

dreptului de proprietate instituită de Legea nr. 18/1991 dacă nu a avut loc

trecerea acestor bunuri din domeniul public în domeniul privat prin hotărâre a

Guvernului, a Consiliului Județean sau a Consiliului Local, dacă prin

Constituție sau prin lege nu se dispune altfel [art. 10 alin. (2) din Legii nr.

213/1998].

Inalienabilitatea bunurilor care

constituie obiect al dreptului de proprietate publică impune nu numai soluția

interdicției înstrăinării lor, ci și imposibilitatea dobândirii acestora de

către terți prin oricare alt mod de dobândire reglementat de lege.

Art. 11 alin. (2) din Legea nr.

213/1998 dispune că actele juridice încheiate cu încălcarea principiului

inalienabilității dreptului de proprietate publică sunt lovite de nulitate

absolută.

Numai în momentul când bunul este

dezafectat din domeniul public și trecut în domeniul privat al statului sau al

unității administrativ teritoriale, el va urma regimul juridic al bunurilor din

acest domeniu, astfel că va putea face obiectul reconstituirii în condițiile

legilor speciale adoptate în materie.

Împotriva acestei decizii S.A.M. a

declarat recurs.

La termenul de judecată din 4 aprilie

2013 Înalta Curte a invocat din oficiu excepția inadmisibilității recursului

și, față de excepția invocată, a

apreciat-o ca fiind întemeiată și a admis-o ca atare, pentru următoarele

considerente:

Hotărârile ce pot fi atacate cu recurs

sunt enumerate în conținutul art. 299 alin. (1) C. proc. civ.: „Hotărârile date

fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de

lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse

recursului".

Cum hotărârea recurată de reclamant nu

face parte din categoriile enunțate, ci este o decizie dată de o instanță de

recurs

este evident că o atare decizie nu

poate forma obiect al unui nou recurs.

Potrivit pct. 4 al art. 377 alin. (2)

C. proc. civ. hotărârile date în recurs sunt hotărâri irevocabile, situație în

care din coroborarea acestui text de lege cu dispozițiile art. 299 C. proc. civ.

rezultă că recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 671/R din 19 aprilie

2011 a Tribunalului Vaslui, secția civilă este inadmisibil.

Una din regulile care cârmuiesc

exercițiul căilor de atac este și aceea a unicității dreptului de a folosi o

cale de atac. Cum dreptul de a folosi o cale de atac este unic, epuizându-se

prin chiar exercițiul lui, reclamantul nu poate folosi de mai multe ori calea

de atac a recursului împotriva aceleiași hotărâri și deci nu se poate judeca de

mai multe ori în aceeași cale de atac.

În consecință, pentru considerentele

expuse recursul se privește ca inadmisibil și va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

ca inadmisibil recursul declarat de recurenta S.A.M. împotriva deciziei civile

nr. 671/R din 19 aprilie 2011 a Tribunalului Vaslui, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 4 aprilie 2013.