ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2430/2019

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat instanței de contencios administrativ să constate calitatea pârâtului A. de lucrător al Securității.

Prin sentința civilă nr. 93 din 19.01.2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității și excepția lipsei calității procesuale active și a respins de asemenea și acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A..

Împotriva sentinței civile nr. 93 din 19.01.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

Prin Decizia nr. 3729 din 5 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva sentinței civile nr. 93 din 19.01.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și a constatat calitatea pârâtului A. de lucrător al Securității.

Împotriva Deciziei nr. 3729 din 5 noiembrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a formulat contestație în anulare A., înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 18 martie 2018, sub nr. x/2019.

În temeiul art. 507 din C. proc. civ., contestatorul a solicitat suspendarea deciziei a cărei anulare o cere.

Prin contestația în anulare s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, anularea deciziei criticate, rejudecarea și respingerea recursului.

Susținând incidența dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., contestatorul a învederat că sentința instanței de fond este temeinica si legala, aceasta instanță interpretând corect temeiul de drept aplicabil, având în vedere ca asupra neconstituționalității prevederilor art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008 Curtea Constituționala a României s-a pronunțat prin decizie de admitere a excepției de neconstituționalitate, prin deciziile nr. 672/2012 si 107/2014.

Documentele prezentate de reclamant sunt scoase din context, nu sunt verosimile, sunt trunchiate si neverificabile, iar Curtea Constituțională prin deciziile 672/2012 si 107/2014 s-a pronunțat asupra lor, declarând neconstituționalitatea unor dispoziții de care uzitează reclamantul.

Eroarea materiala care a condus la o interpretare greșita in dezlegarea data recursului consta in neluarea in considerare a dispozițiilor din cele 2 decizii ale Curții Constituționale menționate mai sus.

Instanța de recurs pentru a schimba hotărârea instanței de fond trebuia sa verifice daca sunt îndeplinite cele doua condiții cumulative prevăzute de art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008.

În opinia sa, reclamantul evită acest detaliu care tine de esența netemeiniciei cererii sale, pentru ca nu sunt îndeplinite condițiile cumulative menționate mai sus în art. 2, pârâtul neîncălcându-le acestora niciun drept din cele la care face referire reclamantul.

Face precizarea că atât el însuși, cât și B. și soțul C., erau militari activi (ofițeri superiori) în cadrul structurilor militare ale statului Roman, respectiv in Departamentul Securității Statului, având misiuni cu caracter militar in cadrul unita militare din care făceau parte cu statut de angajat.

Mai mult decât atât, C. ca ofițer superior Ml -Departamentul Securității Statului desfășura activități în cadrul ambasadei României din diferite state, apărând interesele economice si militare ale României în acele state unde a fost acreditat sau numit.

Conform definițiilor din legea contenciosului administrativ, actele militare au caracter de comandament militar și se referă la probleme strict militare ale activității din cadrul forțelor armate, specifice organizării militare care presupun dreptul comandanților de a da ordine subordonaților în aspecte privitoare la conducerea efectivelor militare, a trupei, în timp de pace sau război, după caz, la îndeplinirea serviciului militar.

Activitatea Ministerului de Interne era și este singura formă militară cotată ca activitate de război chiar pe timp de pace, la aceasta participând toți militarii Ministerului de Interne, indiferent de arma din care fac parte conform statelor de organizare și funcțiuni. In acest sens, pentru a fi încadrat ca poliție politică sau ca ofițer ori colaborator al organelor de securitate, Curtea Constituționala prin cele doua decizii a precizat că sintagmele "indiferent sub ce formă" și "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității" din cuprinsul art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 sunt neconstituționale.

Nu sunt îndeplinite cele 2 condiții cumulative prevăzute de art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008. Ca urmare, în temeiul art. 147 alin. (1) din Constituție și al art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, prevederile legale constatate ca fiind neconstituționale au încetat să producă efecte juridice.

Mai mult decât atât, activitatea pârâtului nu a produs niciun prejudiciu ofițerilor B. și C..

Contestatorul arată că la dosar sunt depuse 3 rapoarte cu constatări din discuții verificări efectuate de parat, în condiții normale de lucru, documente aflate la dosar, care sunt relatări verbale consemnate de lucrătorii securității, care se înscriu in contextul precizat de decizia n 672/2012 a Curții Constituționale si care demonstrează ca nu sun îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008 documente care nu le-au încălcat nici un drept sau vreo libertate lui B. sau lui C., foști ofițeri, care au accepta privațiunile serviciului militar. Curtea Constituționala a stabilit ca astfel de documente sunt în afara cadrului legal, declarând neconstituționalitatea dispozițiilor 2 lit. b) și art. 10 din O.U.G. nr. 24/2008.

Nu exista nici imixtiuni arbitrare și nici ilegale, așa cum precizează si art. 12 din Declarația Universala a Drepturilor Omului, așa cum de fapt nu ia fost interzis de cineva dreptul de a circula in mod liber pe teritoriul altui stat, neexistând la dosar nici o proba in acest sens.

Acceptarea de către B. a statutului de militar cadrul unei unități militare speciale " S" presupune fără tăgadă că aceasta a acceptat fără nici o discuție privațiunile serviciului militar, chestiuni care se regăsesc și în actualul regim al militarilor din forțele armate naționale ori internaționale, inclusiv din cadrul NATO.

Rezultă că nu a efectuat acte arbitrare sau ilegale care sa-i fi afectat sau suprimat drepturi și libertăți fundamentale ale omului-ofițerilor B. si C., acceptarea de către aceștia a statutului militar excluzând interpretarea existentei unor imixtiuni arbitrare sau ilegale asupra acestora.

Însăși dovada unor ordine primite de la șefii ierarhici superiori confirma că activitățile invocate au caracter militar, nu sunt arbitrare si nici ilegale.

Actele de supraveghere specială au fost acceptate de subiecții respectivi prin acceptarea serviciului militar și a privațiunilor serviciului militar, ele fiind necesare din rațiuni de siguranța naționala și siguranță publică, așa cum prevede art. 22 din Pactul internațional privind drepturile civile si politice.

Practic prin activitatea desfășurată, pârâtul nu i-a încălcat lui maior DSS B. nici un drept civil sau politic, neexistând nici o proba in acest sens la dosar.

Din planul de masuri depus la dosar de reclamant, rezultă fără echivoc că s-a urmărit prevenirea scurgerii de informații secrete și strict secrete, de către maior B. și in nici un fel nu s-a urmărit atitudinea acesteia fata de regimul comunist ori comportamentul sau politic.

Însăși propunerea de clasare propusă de pârât, confirmă că nu s-a urmărit în nici un fel o urmărire politică sau cu caracter politic asupra maiorului B. ori suprimarea vreunui drept fundamental, civil sau politic.

Verificările efectuate au avut caracter militar, nu politic cum subiectiv și greșit interpretează recurentul reclamant, sau instanța de recurs

În fine, contestatorul arată că simpla acuzație că i-ar fi încălcat drepturi și libertăți fundamentale ori drepturi civile si politice, fără nicio dovadă a nu conferă nici o susținere privind acuzația care i se aduce.

Prin întâmpinare, intimatul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a invocat excepția inadmisibilității contestației în anulare, în subsidiar solicitând respingerea ca nefondată.

Analizând excepția inadmisibilității contestației în anulare, formulată de intimatul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Înalta Curte constată este nefondată această excepție, susținerile contestatorului ținând de analiza pe fond a contestației în anulare.

Înalta Curte analizând contestația în anulare, în raport cu motivele invocate și cu dispozițiile procedurale aplicabile, o va respinge pentru următoarele considerente:

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare și nesuspensivă de executare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătorești definitive date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greșite din cauza unor inadvertențe de ordin formal.

Ea poate fi exercitată numai în cazurile și condițiile expres prevăzute de art. 503 din C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 503 din C. proc. civ.: (...)

(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:

Așadar, reglementând contestația în anulare specială, art. 503 din C. proc. civ. precizează că pot constitui obiect al acesteia hotărârile instanțelor de recurs când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen, alături de alte motive expres și limitativ prevăzute de lege, textul care o reglementează fiind de strictă interpretare.

Cu privire la ipoteza prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., aceasta se referă la săvârșirea unei erori materiale, în sensul de greșeală de natură procedurală constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale, cum ar fi respingerea recursului în mod greșit ca netimbrat, ca tardiv sau ca introdus de o persoană fără calitate, mențiuni greșite referitoare la incidente procedurale, pronunțarea asupra altei hotărâri decât cea recurată, elemente pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor și care au determinat soluția pronunțată, iar nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale.

Înalta Curte constată că sunt nefondate susținerile contestatorului referitoare la aplicabilitatea în speță a Deciziilor nr. 672/2012 și nr. 102/2014 pronunțate de Curtea Constituțională.

Prin Decizia nr. 672/2012, Curtea Constituțională a admis în parte, excepția de neconstituționalitate ridicată de D. în Dosarul nr. x/2011 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și de E. în Dosarul nr. x/2011 al aceleiași instanțe judecătorești și a constatat că sintagmele "indiferent sub ce formă" și "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității" din cuprinsul art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 sunt neconstituționale.

Înalta Curte reține că acțiunea reclamantului a avut ca obiect constatarea calității de lucrător al Securității în privința contestatorului A., în temeiul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, iar nu constatarea calității de colaborator al Securității în temeiul art. 2 lit. b), norma legală la care face referire Decizia nr. 672/2012 pronunțată de Curtea Constituțională.

Prin Decizia nr. 107/2014, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de F. în Dosarul nr. x/2011 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal și constată că prevederile art. 10 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității sunt neconstituționale.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sunt nefondate alegațiile contestatorului referitoare la aplicabilitatea acestei decizii în speță, neconstituționalitatea prevederilor art. 10 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 fiind fără efect juridic în prezenta cauză.

Se constată că sunt lipsite de relevanță juridică și aprecierile contestatorului referitoare la caracterul actelor militare, având în vedere concluziile instanței de recurs potrivit cărora ordinele primite de la superiorii ierarhici, respectarea unor regulamente interne sau a unor cutume ale activității profesionale nu pot legitima încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, garantate de Constituția în vigoare la acea dată și de tratatele internaționale asumate de România.

Prin urmare, în mod corect s-a stabilit în speță că demersul pârâtului, de a intercepta corespondența și convorbirile persoanei urmărite, de a penetra cercul de persoane din mediul personal și profesional al acesteia, constituie imixtiuni în viața privată a persoanei semnalate și îngrădirea dreptului la viață privată, ce nu poate fi justificată nici măcar de "apărarea intereselor statului român".

În ceea ce privește celelalte susțineri ale contestatorului, Înalta Curte constată că sunt identice cu cele invocate prin întâmpinare, astfel că în lipsa unei circumstanțe substanțiale și imperative de natură să justifice redeschiderea procesului judecat definitiv, prezenta contestație în anulare nu poate fi admisă, în contextul în care chestiunile invocate au fost analizate de instanța de recurs.

Înalta Curte constată că prin reiterarea apărărilor din fața instanței de recurs, în realitate contestatorul urmărește reanalizarea probelor existente la dosar, ceea ce nu este posibil prin exercitarea unei căi de atac în retractare.

Prin cererea sa, contestatorul critică soluția instanței de recurs, care a realizat o analiză proprie a materialului probator, prin prisma prevederilor aplicabile și a motivelor de recurs. Astfel, contestatorul formulează apărări de fond, interpretări ce reprezintă critici la adresa deciziei care nu pot fi formulate pe calea de atac extraordinară de contestației în anulare .

Aceste erori invocate de contestator nu pot forma obiectul remedierii pe calea contestației în anulare pentru că exced voinței legiuitorului, exced prevederilor art. 503 C. proc. civ., care a conceput contestația în anulare ca pe o cale extraordinară de atac, de retractare și nu de reformare.

Conchizând, Înalta Curte reține că potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, doar erorile de fapt care nu au devenit vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de la principiul securității juridice, pe motiv că nu a fost posibilă îndreptarea lor prin exercitarea căilor ordinare de atac (concluzie afirmată, de exemplu, în:Mitrea c România/2008, Stanca Popescu c România/2009).

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile contestatorului sunt nefondate și nu pot fi primite, iar instanța de recurs a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

În ceea ce privește cererea de suspendare, instanța reține că potrivit art. 507 C. proc. civ., instanța poate suspenda executarea hotărârii a cărei anulare se cere, sub condiția dării unei cauțiuni. Întrucât suspendarea în acest caz poate fi dată până la soluționarea contestației în anulare, precum și faptul că aceasta a fost deja soluționată, cererea de suspendare a rămas fără obiect, urmând a fi respinsă ca atare.

Temeiul legal al soluție adoptate

Având în vedere considerentele expuse și ținând seama de prevederile art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare ca fiind nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a deciziei nr. 3729 din 5 noiembrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2015, ca rămasă fără obiect.

Respinge excepția inadmisibilității invocată de intimat.

Respinge contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 3729 din 5 noiembrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2015, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 mai 2019.