ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1962/2019

HOTĂRÂRE

05.11.2019

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1962/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată și reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare în Informatică - I.C.I., au solicitat anularea hotărârii Consiliului de administrație al Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare în Informatică - I.C.I. din 14 iulie 2017 (18 ianuarie 2017).

În drept au fost invocate dispozițiile art. 1, art. 8, art. 14 - 16 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, art. 1178, art. 1350 și art. 1535 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 781 din 4 martie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

În motivarea acestei sentințe, instanța a reținut, în esență, că raporturile juridice dintre părți nu au caracter administrativ, ci sunt raporturi juridice încheiate între profesioniști, având în vedere că hotărârea Consiliului de administrației al pârâtului nu este un act administrativ tipic sau asimilat, astfel cum acestea sunt definite de art. 2 lit. c) și c)

) din Legea nr. 554/2004, iar pârâtul nu a acționat, prin emiterea hotărârii sale, ca o autoritate publică în sensul art. 2 lit. b) din Legea nr. 554/2004. În plus, s-a reținut că domeniile ".ro" nu sunt bunuri proprietate publică, iar serviciile de registru se derulează sub auspiciile legii civile, fiind servicii destinate publicului, nu servicii publice în sensul Legii nr. 554/2004.

Prin sentința civilă nr. 2088/2019 din 11 iulie 2019, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Totodată, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus suspendarea din oficiu a judecării cauzei, înaintându-se dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea regulatorului de competență.

În considerentele acestei hotărâri, instanța a reținut că reclamanții au învestit instanța cu o cerere în anulare a unui act administrativ, raportat la faptul că aceștia au urmat procedura prealabilă prevăzută de art. 7 și următoarele din Legea nr. 554/2004, formulând plângere prealabilă, însă, fiind nemulțumiți de răspunsul pârâtului la plângerea formulată, ulterior au formulat cerere de anulare a hotărârii atacate cu plângere prealabilă, care a fost întemeiată pe dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere obiectul litigiului, instanța a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 8 și 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, în sensul că în speță competentă material să soluționeze prezenta cerere este Curtea de Apel București, în circumscripția căreia își are sediul pârâtul.

În argumentarea soluției pronunțate, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a reținut și considerentele Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal din cadrul sentinței civile nr. 4032 din 10 octombrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, potrivit cărora s-a constatat, cu privire la natura juridică a hotărârii Consiliului de administrație I.C.I. din 14 iulie 2017, că aceasta este un act cu caracter administrativ, întrucât reglementează obligativitatea pentru destinatarii din a căror categorie fac parte reclamanții de a plăti tarife anuale pentru mentenanță, fiind așadar un act emis în regim de putere publică.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 29 iulie 2019.

Înalta Curte, sesizată conform art. 133 pct. 2 C. proc. civ., constată că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 135 C. proc. civ., întrucât două instanțe s-au declarat deopotrivă și reciproc necompetente să judece litigiul și urmează a pronunța regulatorul de competență stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

Instanța reține că obiectul litigiului îl reprezintă cererea reclamanților de anulare a hotărârii Consiliului de administrație al Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare în Informatică - I.C.I. din 14 iulie 2017 (18 ianuarie 2017), întemeiată în drept pe dispozițiile Legii nr. 554/2004. Această cerere a fost precedată de procedura urmată de reclamanți în temeiul art. 7 și următoarele din Legea nr. 554/2004, în sensul formulării unei plângeri prealabile, de al cărei răspuns au fost nemulțumiți.

Privitor la natura juridică a acestui act și implicit la competența materială în soluționarea cererilor care îl vizează, instanța supremă constată, așa cum a reținut și tribunalul, că reclamanții din cauza de față au formulat o cerere de ordonanță președințială, prin care au solicitat suspendarea aplicării acestei hotărâri, cererea fiind introdusă pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, care și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București prin sentința civilă nr. 4839 din 24 iulie 2018.

Constată că în fața Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal pârâtul a invocat excepția de necompetență materială, care a fost respinsă prin sentința civilă nr. 4032 din 10 octombrie 2018, curtea de apel reținând in terminis că hotărârea a cărei suspendare se solicită este un act cu caracter administrativ, întrucât reglementează obligativitatea pentru destinatari de a plăti tarife anuale pentru mentenanță, fiind un act emis în regim de putere publică.

S-a reținut competența curții de apel în conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Sentința civilă nr. 4032 din 10 octombrie 2018 a rămas definitivă, instanța de control judiciar luând act de renunțarea pârâtului la judecata recursului îndreptat împotriva sentinței de primă instanță.

Înalta Curte apreciază că problema naturii juridice a actului a cărui anulare se solicită a fost tranșată prin sentința civilă nr. 4032 din 10 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a De contencios administrativ și fiscal și se impune cu putere de lucru judecat în condițiile art. 430 alin. (1) C. proc. civ., fiind vorba de modul de soluționare a excepției de necompetență materială funcțională, astfel încât nu pot fi invocate dispozițiile art. 430 alin. (3) și nici dispozițiile art. 1.002 alin. (2) C. proc. civ., care vizează limitarea autorității de lucru judecat a hotărârii de ordonanță președințială cu privire la fondul dreptului.

În sprijinul aceleiași idei trebuie invocate și dispozițiile art. 998 C. proc. civ., care prevăd că cererea de ordonanță președințială se introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului, instanța supremă apreciind că în acest context problema competenței materiale a secției de contencios administrativ a curții de apel fiind tranșată cu autoritate de lucru judecat prin sentință definitivă.

Instanța supremă constată, așadar, în acord cu tribunalul și în sensul celor statuate prin sentința civilă nr. 4032 din 10 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a De contencios administrativ și fiscal, că în dispută este un act administrativ, emis de o autoritate publică, în accepțiunea art. 2 lit. b) din Legea nr. 554/2004, raportat la dispozițiile O.U.G. nr. 22/2009 și la art. 2 alin. (1) lit. A) din Regulamentul de organizare și funcționare a I.C.I. (pârâtul din prezenta cauză), aprobat prin H.G. nr. 161/2003, din examinarea acestor din urmă dispoziții legale reieșind că pârâtul este autoritate națională de reglementare în materia domeniilor .ro, putând fi calificat drept autoritate publică centrală.

Având în vedere că în cauză se solicită anularea unui act administrativ, respectiv hotărârea Consiliului de administrație I.C.I., care reglementează obligativitatea pentru destinatarii din a căror categorie fac parte reclamanții de a plăti tarife anuale pentru mentenanță, fiind așadar un act emis în regim de putere publică, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că sunt incidente dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora "persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Motivele invocate în cererea de anulare a actului nu sunt limitate la cele invocate prin plângerea prealabilă."

Totodată, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

Prin urmare, față de considerentele anterior expuse, raportat la faptul că în cauză este vorba despre un act administrativ în sensul prevăzut de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, emis de o autoritate centrală care acționează în regim de putere publică, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.