ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 619/2020

Deliberând asupra contestației declarate de persoana solicitată A., reține următoarele:

Prin Sentința penală nr. 59 din data de 17 septembrie 2020, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 104 raportat la art. 109 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, modificată, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Torino, în dosarul cu nr. de referință x/19 pentru executarea mandatelor europene de arestare emise la data de 2 iulie 2020 de Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Torino, Italia, fundamentate pe Ordonanța de executarea pedepselor concurente nr. x/2019 SIEP emisă de Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Torino, Italia, la data de 27.09.2019 și a următoarelor sentințe: Sentința nr. 8192/18, emisă de Curtea de Apel din Torino în data de 13.12.2018 irevocabilă la 15.03.2019, nr. 130/09 emisă la data de 22.12. 2009 de Tribunalul pentru minori din Veneția, irevocabilă la data de 24.05.2010, Sentința nr. 72/11, emisă la data de 19.04.2011 de Tribunalul pentru minori din Veneția, irevocabilă la data de 20.11.2012, Sentința nr. 964/2012 emisă de Tribunalul din Torino, secția I penală la data de 5.03.2012, irevocabilă la 22.12.2013, Sentința nr. 1253/2006 emisă de Tribunalul pentru Minori din Milano în data de 29.12.2006, irevocabilă la 15.03.2007 și Sentința nr. 1204/2003 emisă de Tribunalul pentru Minori Milano în data de 7.11.2007, irevocabilă la 31.01.2008 privind pe persoana solicitată A., aflat în stare de reținere în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul IPJ Iași,.

A constatat că persoana solicitată A. nu a consimțit la predare și nu a renunțat la drepturile conferite de regula specialității.

A dispus predarea persoanei solicitate A., către autoritatea judiciară emitentă - Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Torino, Italia, în baza mandatelor europene de arestare emise la data de la data de 2 iulie 2020 de Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Torino, Italia, fundamentate pe Ordonanța de executarea a pedepselor concurente nr. x/2019 SIEP, emisă de Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Torino, Italia, la data de 27.09.2019

A constatat că persoana solicitată a fost reținută la data de 11.08.2020, prin ordonanța de reținere nr. 17/2020, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și arestată provizoriu începând cu data de 12.08. 2020.

A menținut măsura arestării preventive în vederea predării a persoanei solicitate A., aflat în stare de arest în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul IPJ Iași, pentru o durată de 30 de zile, începând de la data de 17.09.2020 până la data de 16.10.2020, inclusiv.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Iași a reținut că, la data de 12.08.2020 a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, sub numărul de dosar x/2020, sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași privind predarea persoanei solicitate A., în baza mandatului european de arestare emis la data de 23.01.2020, de procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Torino, în dosarul cu număr de referință 110/697/19, în vederea executării unei pedepse de 5 ani, 10 luni și 7 zile închisoare pentru săvârșirea, între altele, a infracțiunii de spălare a produselor infracțiunii prevăzute de art. 81 și art. 648 din C. pen. italian, art. 55 C09 din Legea D.LVO 231/07.

Verificând semnalarea Schengen și valoarea ei juridică, echivalentă cu mandatul european de arestare în baza căruia a fost emisă, prin încheierea din 12.08.2020, Curtea de Apel Iași, autoritatea judiciară de executare a mandatului european de arestare, competentă teritorial, a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate A., pe o durată de 15 zile, cu începere de la 12.08.2020 și până la 26.08.2020, inclusiv, în vederea predării, în temeiul art. 102 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004, forma republicată.

Înainte de a se dispune arestarea provizorie, persoanei solicitate i-au fost aduse la cunoștință drepturile prevăzute de art. 106 din Legea nr. 302/2004 și drepturile prevăzute de Directiva 2012/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2012 și Directiva 2013/48/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2013, un exemplar al notei privind aceste drepturi fiind înmânat, în scris, persoanei solicitate, prin administrația locului de reținere.

Ulterior datei la care s-a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate A., instanței de la Curtea de Apel Iași i-a fost comunicate suplimentar față de mandatul european emis la data de 23.01.2020, fundamentat pe Ordonanța de executarea pedepselor concurente nr. x/2019 SIEP emisă de Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Torino, Italia, la data de 27.09.2019 încă 5 mandate europene de arestare emise pe numele persoanei solicitate, emise la data de 2 iulie 2020 de Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Torino, Italia.

După primirea mandatelor europene de arestare, s-a adus la cunoștința persoanei solicitate conținutul acestora, conținutul și efectele regulii specialității, precum și posibilitatea de a consimți la predare către autoritatea judiciară emitentă, punându-i-se în vedere caracterul irevocabil al consimțământului dat și caracterul definitiv al hotărârii de predare în baza consimțământului dat.

După ce persoana solicitată a fost informată asupra tuturor aspectelor mai sus menționate, la termenul din 21.08.2020, aceasta a arătat că nu are obiecțiuni asupra identității și că nu este de acord sa fie predat autorității judiciare emitente a mandatului european de arestare, răspunsul său fiind consemnat în formă scrisă și atașat dosarului cauzei.

Tot prin declarația dată la data de 21.08.2020, în ședință publică, persoana solicitată a declarat că a înțeles conținutul regulii specialității și că nu renunță la efectele acestei reguli.

S-a arătat că potrivit precizărilor autorităților italiene se solicită executarea celor șase mandate europene de arestare emise, pedepsele indicate în cuprinsul acestora sunt de executat în totalitate, pedeapsa totală de executat în urma ordonanței de cumulare a pedepselor concurente din 27.09.2019 fiind de 5 ani, 10 luni și 7 zile de închisoare, fiind scăzută perioada de detenție executată anticipat.

S-a arătat că, din declarația persoanei solicitate și examinarea dosarului, rezultă că nu este incident în cauză niciun motiv de refuz al executării mandatelor europene de arestare.

S-a reținut că prescripția executării pedepselor reprezintă doar un motiv opțional de refuz de executare care nu apare ca fiind întemeiat în cauză, cu atât mai mult cu cât situația juridică a persoanei solicitate pe teritoriul statului italian se impune a fi lămurită, potrivit criticilor invocate de apărare, exclusiv pe teritoriul statului italian, în contextul în care persoana solicitată s-a sustras executării pedepselor și s-a prezentat sub o identitate falsă, în mod repetat, în fața autorităților italiene.

S-a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condițiile de validitate și condițiile de fond pentru emiterea și executarea mandatelor europene de arestare.

Astfel, coroborând dispozițiile legale în materia executării mandatelor europene de arestare, Curtea a reținut că toate condițiile privind predarea persoanei solicitate sunt îndeplinite, nu este incident niciunul dintre motivele de refuz de executare și, ținând seama de toate împrejurările cauzei și de necesitatea executării mandatelor europene de arestare, în virtutea principiului recunoașterii reciproce a deciziilor judiciare și a încrederii reciproce între autorități judiciare pe care se fundamentează instituția mandatului european de arestare, în conformitate cu art. 104 raportat la art. 109 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, modificată, a admis sesizarea formulată.

Împotriva Sentinței penale nr. 59 din data de 17 septembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a formulat contestație persoana solicitată A..

În susținerea contestației, persoana solicitată a invocat faptul că mandatul conține un calcul eronat al pedepselor, aspect ce atrage reținerea unor date greșite în cuprinsul mandatului european de arestare.

De asemenea, a invocat faptul că nu s-a ținut cont de solicitarea de a executa pedeapsa în România.

Totodată, având în vedere refuzul autorităților italiene de a comunica hotărârile solicitate de Curtea de Apel Iași, contestatorul a apreciat că se impunea respingerea sesizării.

În egală măsură, s-a arătat că mandatul cuprinde pedepse ce sunt deja executate, precum și faptul că au fost încălcate dispozițiile art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 care dau posibilitatea unei recunoașteri incidentale a hotărârilor cuprinse în mandatul european de arestare.

A mai invocat faptul că instanța de fond nu a pus în discuție menținerea măsurii preventive, deși prin hotărârea pronunțată aceasta a fost menținută, precum și faptul că pentru un număr de 5 pedepse indicate în mandatul european de arestare a intervenit prescripția executării pedepselor.

În concluzie, a solicitat admiterea contestației, respingerea sesizării și revocarea măsurii arestării provizorii.

Examinând contestația formulată, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al UE solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, a judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Potrivit art. 84 alin. (2) din aceeași lege, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

În cauză, predarea și arestarea persoanei solicitate se întemeiază pe existența unui mandatului european de arestare emis la data de 2 iulie 2020 de către Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Torino, Italia, fundamentate pe Ordonanța de executarea pedepselor concurente nr. x/2019 SIEP emisă de Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Torino, Italia, la data de 27 .09. 2019 și a următoarelor sentințe: Sentința nr. 8192/18, emisă de Curtea de Apel din Torino în data de 13.12.2018 irevocabilă la 15.03.2019, nr. 130/09 emisă la data de 22.12. 2009 de Tribunalul pentru minori din Veneția, irevocabilă la data de 24.05.2010, Sentința nr. 72/11, emisă la data de 19.04.2011 de Tribunalul pentru minori din Veneția, irevocabilă la data de 20.11.2012, Sentința nr. 964/2012 emisă de Tribunalul din Torino, secția I penală la data de 5.03.2012, irevocabilă la 22.12.2013, Sentința nr. 1253/2006 emisă de Tribunalul pentru Minori din Milano în data de 29.12.2006, irevocabilă la 15.03.2007 și Sentința nr. 1204/2003 emisă de Tribunalul pentru Minori Milano în data de 7.11.2007, irevocabilă la 31.01.2008 privind pe persoana solicitată A..

Înalta Curte constată că, faptele pentru care se solicită predarea, constituie infracțiuni și potrivit legii române, fiind îndeplinită condiția dublei incriminări, prevăzută de dispozițiile art. 97 din Legea nr. 302/2004, republicată, infracțiunile reținute de autoritățile italiene au corespondent în legislația română în dispozițiile prevăzute de art. 228-229 din C. pen. și art. 270 alin. (1) din C. pen.

Prin urmare, cunoscând o dublă incriminare, faptele persoanei solicitate dau drept la predare, iar pe fondul ei, cererea este întemeiată.

Potrivit art. 98 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare, în următoarele cazuri:

a) când, din informațiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiția ca, în cazul condamnării, sancțiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost grațiată ori infracțiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare;

b) când infracțiunea pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în România, dacă autoritățile române au, potrivit legii române, competența de a urmări acea infracțiune;

c) când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare, în conformitate cu legea română.

De asemenea, potrivit art. 99 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri:

a) în situația prevăzută la art. 97 alin. (2) din prezenta lege; în mod excepțional, în materie de taxe și impozite, de vamă și de schimb valutar, executarea mandatului european nu va putea fi refuzată pentru motivul că legislația română nu impune același tip de taxe sau de impozite ori nu conține același tip de reglementări în materie de taxe și impozite, de vamă și de schimb valutar ca legislația statului membru emitent;

b) când persoana care face obiectul mandatului european de arestare este supusă unei proceduri penale în România pentru aceeași faptă care a motivat mandatul european de arestare;

c) când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent;

d) când persoana care face obiectul mandatului european a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte într-un alt stat terț care nu este membru al Uniunii Europene, cu condiția ca, în caz de condamnare, sancțiunea să fi fost executată sau să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă ori infracțiunea să fi fost amnistiată sau pedeapsa să fi fost grațiată potrivit legii statului de condamnare;

e) când mandatul european de arestare se referă la infracțiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României;

f) când mandatul european cuprinde infracțiuni care au fost comise în afara teritoriului statului emitent și legea română nu permite urmărirea acestor fapte atunci când s-au comis în afara teritoriului român;

g) când, conform legislației române, răspunderea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-a prescris, dacă faptele ar fi fost de competența autorităților române;

h) când o autoritate judiciară română a decis fie renunțarea la urmărirea penală, fie clasarea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare sau a pronunțat, față de persoana solicitată, o hotărâre definitivă, cu privire la aceleași fapte, care împiedică viitoare proceduri;

i) când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, în afară de cazul în care autoritatea judiciară emitentă informează că, în conformitate cu legislația statului emitent:

(i) persoana a fost încunoștințată, în timp util, prin citație scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul și locul de înfățișare și la faptul că poate fi pronunțată o hotărâre în cazul în care nu se prezintă la proces; sau (ii) persoana, având cunoștință de ziua, luna, anul și locul de înfățișare, l-a mandatat pe avocatul său ales sau desemnat din oficiu să o reprezinte, iar reprezentarea juridică în fața instanței de judecată a fost realizată în mod efectiv de către avocatul respectiv; sau (iii) după ce i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare și i s-a adus la cunoștință că, potrivit legii, cauza poate fi rejudecată sau că hotărârea este supusă unei căi de atac și că poate fi verificată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în eventualitatea admiterii căii de atac, poate fi desființată, persoana condamnată fie a renunțat în mod expres la rejudecarea cauzei ori la exercitarea căii de atac, fie nu a solicitat rejudecarea ori nu a declarat, în termenul prevăzut de lege, respectiva cale de atac; sau (iv) persoanei condamnate nu i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare, însă, imediat după predarea sa, acesteia i se va înmâna personal respectiva hotărâre și i se va aduce la cunoștință că hotărârea de condamnare este supusă, într-un termen determinat, unei căi de atac, ocazie cu care instanța competentă va putea verifica hotărârea atacată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în urma soluționării căii de atac, la judecarea căreia poate participa personal, hotărârea de condamnare poate fi desființată.

Analizând dispozițiile legale sus menționate, Înalta Curte constată că în mod judicios prima instanță a apreciat că nu există niciunul dintre cazurile de refuz al predării persoanei solicitate și nu sunt întrunite nici cerințele de refuz facultativ al predării, potrivit art. 99 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Astfel, se constată că din economia dispozițiilor legale cuprinse în legea specială care reglementează executarea unui mandat european de arestare, art. 84 și următoarele din Legea 302/2004, rezultă că rolul instanței române în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la motivele de refuz ale predării pe care aceasta le invocă.

Prin urmare, instanța de control judiciar, în acord cu judecătorul primei instanței, constată că mandatul european de arestare conține informațiile prevăzute de art. 87 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată și nu este incident vreunul din motivele opționale de refuz.

În ceea ce privește refuzul autorităților italiene de a comunica hotărârile solicitate de Curtea de Apel Iași, instanța de control judiciar constată că actele existente la dosarul cauzei sunt suficiente pentru a evalua îndeplinirea condițiilor impuse de Legea nr. 302/2004 pentru soluționarea cererii formulate de parchet.

Cu privire la critica referitoare la încălcarea art. 99 alin. (3) din Legea 302/2004, Înalta Curte reține că textul de lege indicat prevede că: în situația în care, în cauză, este incident exclusiv cazul prevăzut la alin. (2) lit. c), anterior pronunțării hotărârii prevăzute la art. 109, autoritatea judiciară română de executare solicită autorității judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum și orice alte informații necesare, informând autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate. Recunoașterea hotărârii penale străine de condamnare se face, pe cale incidentală, de instanța de judecată în fața căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte. În cazul în care autoritatea judiciară română de executare a recunoscut hotărârea penală străină de condamnare, mandatul de executare a pedepsei se emite la data pronunțării hotărârii prevăzute la art. 109. Or, astfel cum s-a arătat, în cauză nu este incident vreunul din motivele opționale de refuz, inclusiv cazul prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004.

În ceea ce privește solicitarea persoanei solicitate de a executa pedeapsa în România ca urmare întemeierii unei familii și a refuzului de a-și exprima consimțământul la predare, Înalta Curte nu poate ignora legătura caracterizată cu statul italian, durata îndelungată a șederii sale pe acel teritoriu, ce a ocazionat de altfel și numeroasele condamnări pentru infracțiuni săvârșite pe teritoriul acestui stat.

Înalta Curte constată că informațiile cuprinse în mandatul european de arestare sunt suficiente pentru a aprecia asupra întrunirii condițiilor imperative impuse de lege.

În ceea ce privește susținerile persoanei solicitate A. conform cărora instanța de fond nu a pus în discuție măsura preventivă, se constată că la termenul din 16 septembrie 2020, Curtea de Apel Iași a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul părților în dezbateri, reprezentantul Ministerului Public solicitând menținerea măsurii arestului provizoriu.

Evaluând cererea de revocare a măsurii, Înalta Curte reține că potrivit art. 104 alin. (11) teza finală din Legea nr. 302/2004, în cazul în care instanța dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare dispune și arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă.

Totodată, potrivit art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004: "După întocmirea sentinței prevăzute la art. 109 sau a încheierii prevăzute la alin. (2) ori (9), după caz, judecătorul emite de îndată un mandat de arestare. Dispozițiile C. proc. pen. cu privire la conținutul și executarea mandatului de arestare se aplică în mod corespunzător."

Din interpretarea sistematică a acestor texte de lege rezultă că, în cazul în care se dispune executarea mandatului european de arestare, instanța dispune și arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă, prin hotărârea de predare neputându-se lua o altă măsură, aceasta având caracter de utilitate și eficiență în raport cu punerea în executare a mandatului european de arestare.

Dispozițiile art. 104 alin. (9) - (11) din Legea nr. 302/2004, sub aspectul posibilității revocării sau înlocuirii măsurii arestării cu o altă măsură mai blândă, în condițiile prevăzute de art. 211 - 222 din C. proc. pen., sunt aplicabile doar în cursul judecății, iar nu și după rămânerea definitivă a hotărârii prin care instanța s-a pronunțat asupra executării mandatului european de arestare prin sentință, hotărâre prin care se dispune, în mod obligatoriu, arestarea persoanei solicitate în vederea predării, măsură provizorie care se menține până la predarea efectivă a persoanei solicitate.

Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația declarată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței nr. 59 din data de 17 septembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 964 RON pentru contestatorul persoană solicitată, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația declarată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței nr. 59 din data de 17 septembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 964 RON pentru contestatorul persoană solicitată, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 07 octombrie 2020.

GGC - GV