ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 787/2020
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 787/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Asupra contestației de față, constată următoarele:
Prin Încheierea din data de 13 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2020 s-au dispus următoarele:
În baza art. 104 alin. (9) și (10) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu referire la art. 113 alin. (2) din același act normativ,s-a menținut arestarea în vederea predării a persoanei solicitate A., alias B., aflat în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul IPJ Harghita cu privire la care prin Sentința penală nr. 59/FCJI din 17 septembrie 2020 a Curții de Apel Iași, rămasă definitivă, s-a dispus predarea către autoritatea judiciară emitentă - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Torino, în dosarul cu nr de referință x pentru executarea mandatelor europene de arestare emise la data de 2 iulie 2020 de Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Torino, Italia, pentru o durată de 30 zile, cu începere de la data de 15 noiembrie 2020 și până la data de 5 decembrie 2020, inclusiv, în vederea predării efective către autoritatea judiciară emitentă.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2020, a reținut, în esență, următoarele:
La termenul din 12 august 2020, s-a dispus admiterea propunerii de arestare provizorie în vederea predării, formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și, în baza dispozițiilor art. 102 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate A., alias B., în vederea predării în baza semnalării din Sistemul de Informații Schengen - Biroul SIRENE din Italia din 3 aprilie 2020, transmisă prin Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, în baza mandatului european de arestare emis la data de 23 ianuarie 2020, de procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Torino, în dosarul cu număr de referință x, în vederea executării unei pedepse de 5 ani, 10 luni și 7 zile închisoare pentru săvârșirea, între altele, a infracțiunii de spălare a produselor infracțiunii prev și ped de art. 81 și art. 648 din C. pen. italian, art. 55 C09 din Legea D.LVO 231/07, pe o durată de 15 zile, cu începere de la 12 august 2020 și până la 26 august 2020, inclusiv.
Totodată, s-a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare pe numele persoanei solicitate A., alias B..
Prin Sentința penală nr. 59 din 21 septembrie 2020, s-a dispus predarea persoanei solicitate A., alias B., către autoritatea judiciară emitentă - Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Torino, Italia, în baza mandatelor europene de arestare emise la data de la data de 2 iulie 2020 de Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Torino, Italia, fundamentate pe Ordonanța de executarea a pedepselor concurente nr. 732/2019 SIEP, emisă de Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Torino, Italia, la data de 27 septembrie 2019.
S-a constatat că persoana solicitată a fost reținută la data de 11 august 2020, prin ordonanța de reținere nr. 17/2020, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și arestată provizoriu începând cu data de 12 august 2020.
S-a menținut măsura arestării preventive în vederea predării persoanei solicitate A., alias B., aflat în stare de arest în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul IPJ Iași, pentru o durată de 30 de zile, începând de la data de 17 septembrie 2020 până la data de 16 octombrie 2020, inclusiv.
Ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești mai sus arătate, I.G.P.R. - Centrul de Cooperare Polițienească - Biroul SIRENE România s-a adresat Curții de Apel Iași cu solicitarea înregistrată cu nr. x/2020/a3 de "prelungire a măsurii arestului" persoanei solicitate A.
Astfel, Curtea a constatat că, potrivit art. 104 alin. (9) din legea nr. 302/2004, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile dacă se impune menținerea arestării în vederea predării iar potrivit art. 104, alin. (10) din același act normativ durata totală, până la predarea efectivă către statul membru emitent, nu poate depăși în niciun caz 180 de zile.
A mai reținut că durata arestării persoanei solicitate în vederea predării nu a depășit durata maximă de 180 de zile, față de împrejurarea obiectivă legată de evoluției epidemiei de COVID-19 care a împiedicat autoritățile italiene să realizeze preluarea persoanei solicitate, ținând seama de necesitatea de a asigura, în mod efectiv, predarea, pentru a preîntâmpina riscul de fugă în contextul în care persoana solicitată a uzat de un nume fals pentru a se prezenta în fața autorităților italiene, astfel încât riscul de sustragere este considerabil, Curtea a apreciat că se impune menținerea pentru încă 30 de zile a arestării în vederea predării, ca unică măsură preventivă eficientă în scopul de a asigura desfășurarea în bune condiții a predării persoanei solicitate și de a împiedica sustragerea persoanei solicitate.
În acest cadru, Curtea a constatat că, situația personală a persoanei solicitate sau condițiile în care se execută măsura preventivă nu pot justifica înlocuirea măsurii preventive necesară pentru a împiedica sustragerea persoanei solicitată, A., alias B., de la predarea efectivă către autoritățile judiciare din Italia, nerealizarea predării fiind justificată obiectiv, conform celor mai sus menționate, durata măsurii fiind în continuare legală și rezonabilă.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a formulat contestație persoana solicitată A., alias B.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data 20 noiembrie 2020, sub nr. x/2020/a4.
La termenul de dezbateri din 25 noiembrie 2020, apărătorul desemnat din oficiu pentru acesta a solicitat admiterea contestației astfel cum a fost formulată, iar în subsidiar, a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar, arătând că persoana solicitată are o soție, un copil și un domiciliu stabil.
Examinând contestația formulată de persoana solicitată A., alias B. în baza actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte urmează a o respinge, ca nefondată, în considerarea următoarelor argumente:
Cu titlu preliminar, instanța de control judiciar notează că art. 113 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, reglementează procedura și condițiile predării persoanei solicitate și prevede următoarele:
"(1) Predarea se realizează de Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, cu sprijinul unității de poliție pe raza căreia se află locul de detenție, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de predare.
(2) Dacă din motive independente de voința autorităților române sau ale statului emitent, predarea nu se poate efectua în termenul stabilit de către Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și autoritatea competentă a statului emitent, aceasta va avea loc în termen de 10 zile de la noua dată convenită.
(3) În cazul în care sunt depășite termenele maxime pentru predare, fără ca persoana în cauză să fie primită de către statul emitent, se va proceda la punerea în libertate a persoanei urmărite, fără ca acest fapt să constituie un motiv de refuz al executării unui viitor mandat european de arestare, bazat pe aceleași fapte.
(4) În toate cazurile, în momentul predării, autoritățile române comunică autorităților statului emitent care asigură preluarea persoanei predate durata arestului efectuat de către aceasta în executarea mandatului european de arestare, cu scopul de a fi dedusă din pedeapsa sau din măsura privativă de libertate care se va aplica."
Art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, republicată, statuează că "instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă se impune menținerea arestării în vederea predării. În acest sens, instanța se pronunță prin încheiere motivată, ținând seama de termenele prevăzute la art. 112".
Totodată, dispozițiile art. 104 alin. (10) teza finală din Legea nr. 302/2004, republicată, stabilesc că "durata totală, până la predarea efectivă către statul membru emitent, nu poate depăși în niciun caz 180 de zile".
Pe de altă parte, potrivit art. 104 alin. (11) teza finală din Legea nr. 302/2004, republicată, în cazul în care, ulterior punerii în libertate a persoanei solicitate și a luării față de aceasta a unei măsuri preventive din cele cuprinse în art. 211 - 222 C. proc. pen., instanța dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare dispune și arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă.
În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte constată că, prin încheierea de ședință din data de 15 octombrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Iași, a dispus menținerea măsurii arestării față de persoana solicitată, A., alias B., pentru o durată de 30 zile, cu începere de la data de 17 octombrie 2020 și până la data de 15 noiembrie 2020, inclusiv, în vederea predării efective către autoritatea judiciară emitentă.
Verificarea necesității menținerii arestării în vederea predării, în conformitate cu dispozițiile art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, republicată se realizează în raport de durata totală a arestării, care nu poate depăși 180 de zile și de procedura predării persoanei solicitate, potrivit dispozițiilor art. 113 din Legea nr. 302/2004 republicată.
Prin urmare, în prezentul cadru procesual se poate dispune doar menținerea arestării în vederea predării sau revocarea măsurii arestării în vederea predării. Revocarea măsurii arestării în vederea predării se poate dispune doar în cazul în care s-a depășit durata totală de 180 de zile și/sau dacă nu sunt respectate termenele de predare din motive imputabile autorităților, aspect care denotă o lipsă de diligență a acestora.
Evaluând susținerile contestatorului persoană solicitată, Înalta Curte constată caracterul lor neîntemeiat, reținând în acest sens, prioritar, că arestarea persoanei solicitate și, subsecvent, menținerea acestei măsuri în vederea predării este obligatorie în situația dată, în care s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare.
Legea specială nu permite o măsură alternativă în această situație, întrucât, așa cum corect a reținut instanța de fond, predarea persoanei solicitate către autoritățile străine nu se poate face decât în stare de arest preventiv.
Dispozițiile art. 104 alin. (9) - (11) din Legea nr. 302/2004, republicată, care conțin referiri cu privire la menținerea, prelungirea, verificarea periodică a măsurii arestării sau înlocuirea acesteia cu o altă măsură, în condițiile prevăzute de art. 211 - 222 din C. proc. pen., reglementează măsurile ce pot fi luate în cursul judecății procedurii de punere în executare a unui mandat european de arestare, iar nu și după rămânerea definitivă a hotărârii prin care instanța s-a pronunțat asupra executării mandatului european de arestare prin sentință, hotărâre prin care se dispune, în mod obligatoriu, arestarea persoanei solicitate în vederea predării, măsură care se menține până la predarea efectivă a persoanei solicitate.
Referitor la apărarea formulată de persoana solicitată, în sensul punerii în libertate până la momentul predării sale către autoritățile din Italia, sau înlocuirii măsurii arestării provizorii cu măsura arestului la domiciliu, având în vedere circumstanțele personale favorabile invocate, care garantează că persoana solicitată nu se va sustrage de la predare, Înalta Curte o apreciază ca fiind neîntemeiată, dat fiind urgența procedurii și necesitatea de a se putea asigura predarea efectivă, în orice moment, prin excluderea oricărui risc de sustragere.
În raport cu argumentele prezentate, constatând că menținerea măsurii arestării persoanei solicitate A., alias B. în vederea predării acesteia către autoritățile judiciare din Italia constituie o măsură privativă de libertate temporară, care satisface pe deplin exigențele constituționale prevăzute de art. 21 și art. 23 din Constituție, precum și de art. 5 și 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Înalta Curte apreciază că soluția pronunțată de instanța de fond în urma examinării măsurii arestării în vederea predării, conform dispozițiilor art. 104 alin. (9) și urm. din Legea nr. 302/2004, republicată, este temeinică și legală.
Pe cale de consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A., alias B., împotriva încheierii din data de 13 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2020.
Ca urmare, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va dispune obligarea contestatorului persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoana solicitată, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A., alias B., împotriva Încheierii din data de 13 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2020.
Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoana solicitată, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 noiembrie 2020.
Procesat de GGC - LM