ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.04.2021

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 426/2021

HOTĂRÂRE
22.04.2021
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 426/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 52 din 19 martie 2021, Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) din C. proc. pen. a respins, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Încheierii din 25 noiembrie 2020 a Tribunalului Suceava pronunțată în dosarul nr. x/2019.

În acest sens, Curtea a constatat că inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude (cum este cazul în speță), precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe acea cale procesuală.

Recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, constituind o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

În conformitate cu art. 4251 alin. (1) din C. proc. pen., calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.

În speță, contestatorul A. a exercitat calea de atac a contestației împotriva unei încheieri interlocutorii pronunțate de Tribunalul Suceava în dosarul nr. x/2019, încheiere care nu poate fi atacată pe cale separată ci numai odată cu sentința care soluționează fondul cauzei.

Înalta Curte, analizând hotărârea atacată, constată inadmisibilitatea contestației.

Procesul penal se desfășoară în conformitate cu dispozițiile legale, iar hotărârile judecătorești sunt supuse numai acelor căi de atac prevăzute de lege.

Înalta Curte reține că dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului impune existența unei căi judiciare efective care să permită părții de a beneficia de o cale de atac, dreptul de acces la o instanță fiind un element inerent al garanțiilor consacrate de acest articol și oferă instanței dreptul, ca în fiecare caz, să procedeze la o evaluare în lumina particularităților procedurii, pentru ca în aplicarea normelor de procedură, să se evite un formalism excesiv care ar aduce atingere caracterului echitabil al procedurilor și o flexibilitate excesivă care ar conduce la eliminarea condițiilor procedurale stabilite de lege.

Astfel, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege, principiu statuat la art. 16 din Legea nr. 304/2004, articol ce reprezintă, de altfel, o aplicație a dispozițiilor art. 129 din Constituție care prevăd că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Conform art. 550 alin. (1) coroborat cu art. 551 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., hotărârile pentru care nu este prevăzută calea de atac a contestației sau apelului rămân definitive la data pronunțării lor și devin executorii, ele neputând fi atacate ulterior.

Totodată, dispozițiilor art. 4251 alin. (1) C. proc. pen. prevăd:

"calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres".

În acest context, Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluționarea contestației formulate de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 52 din 19 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Încheierii din 25 noiembrie 2020 a Tribunalului Suceava pronunțată în dosarul nr. x/2019, decizia purtând mențiunea, definitivă".

Prin urmare, contestatorul A. a formulat contestație împotriva unei hotărâri definitive, învestind Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea unei căi de atac care nu întrunește cerințele textelor legale menționate și, ca atare, nu este admisibilă potrivit dreptului comun.

Or, dacă legea nu prevede vreo cale de atac, nu se pot crea artificial astfel de căi, legislația referitoare la formalitățile și termenele care trebuie respectate pentru a formula o cale de atac vizând asigurarea bunei administrări a justiției și respectarea, în special, a principiului securității juridice.

Așadar, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept, sancțiunea procedurală a inadmisibilității intervenind atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude.

Pentru aceste motive, va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 52 din data de 19 martie 2021 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

În conformitate cu art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 52 din data de 19 martie 2021 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 22 aprilie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-05-20
0,98
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 511/2021
Dornei, având în vedere că acesta a fost înaintat unor diferite instanțe, în vederea soluționării diferitelor căi de atac formulate de contestator. II. Împotriva Încheierii nr. 41 din 27 ianuarie 2021 a Tribunalului Suceava a formulat conte
ÎCCJ 2021-04-22
0,98
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 420/2021
din 21 decembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția penală, în dosarul nr. x/2020, s-a respins, ca inadmisibilă, contestația. În speță, contestatorul A. a exercitat o cale de atac nepermisă de lege, având în vedere că Încheierea
ÎCCJ 2021-10-04
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 319/2021
nunțată în dosarul nr. x/2020, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Suceava s-a pronunțat asupra cererii formulate de petentul A., având ca obiect contestație privind durata procesului penal vizând dosarul nr. x/2018 al
ÎCCJ 2021-04-28
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 441/2021
nța penală nr. 7 pronunțată la data de 07.01.2020 în Dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Suceava. S-a arătat că inadmisibilitatea, ca sancțiune procedurală, intervine în cazul în care se efectuează acte pe care legea nu le îngăduie sau se ex
ÎCCJ 2021-10-04
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 321/2021
dispune astfel, secția penală a instanței supreme a reținut, în esență, că, potrivit dispozițiilor art. 4886 alin. (7) C. proc. pen., încheierea prin care judecătorul de drepturi și libertăți sau instanța soluționează contestația nu este su
Sursă