ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.04.2021

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 420/2021

HOTĂRÂRE
22.04.2021
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 420/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Asupra contestației de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea nr. 27 din data de 16 februarie 2021 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Încheierii penale nr. 523 din 21 decembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția penală, în dosarul nr. x/2020.

A fost obligat contestatorul la plata sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Suceava a reținut următoarele:

Prin Încheierea penală nr. 523 din data de 21 decembrie 2020, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Suceava în dosarul nr. x/2020, s-a respins contestația formulată de petentul contestator A. împotriva Încheierii din 8 iulie 2020, pronunțată de Judecătoria Vatra Dornei în dosarul nr. x/2020, ca inadmisibilă.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat contestatorul să plătească statului suma de 150 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare din calea de atac.

Pentru a dispune astfel, judecătorul de cameră preliminară a reținut următoarele:

Prin Încheierea din 8 iulie 2020, pronunțată de Judecătoria Vatra Dornei în dosarul nr. x/2020, s-a admis cererea de abținere formulată în dosarul nr. x/2020 de doamna judecător B., președintele completului de judecată C3 și, în consecință, s-a trimis cauza la repartizare aleatorie, încheierea în discuție fiind fără cale de atac.

Pentru a se dispune astfel, s-au reținut următoarele:

Prin cererea formulată la data de 7 iulie 2020, doamna judecător B., președintele completului de judecată C3, a arătat că înțelege să se abțină de la judecată în dosarul nr. x/2020, în temeiul dispozițiilor art. 66 raportat la art. 64 alin. (3) din C. proc. pen.

În motivarea cererii, a arătat că, prin Încheierea pronunțată la data de 14 noiembrie 2018 în dosarul nr. x/2018, în calitate de judecător de cameră preliminară, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) din C. proc. pen., a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de A. împotriva Ordonanței de clasare nr. 312/P/2018 din 26 septembrie 2018, menținută prin Ordonanța nr. 46/II/2/2018 a prim-procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei.

Împotriva Încheierii din data de 14 noiembrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, petentul a formulat cerere de revizuire.

Prin Sentința penală nr. 147 din 14 noiembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Vatra Dornei, în temeiul art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Încheierii din 14 noiembrie 2018, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară în dosarul nr. x/2018, ca inadmisibilă.

S-a mai arătat că, prin cererea ce face obiectul cauzei, revizuentul a solicitat revizuirea soluțiilor pronunțate în dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Vatra Dornei, prin care a fost soluționată cererea de revizuire formulată împotriva Încheierii din data de 14 noiembrie 2018, în dosarul nr. x/2018, pronunțată de președintele completului C3.

Astfel, s-a apreciat că în cauză sunt incidente prevederile art. 64 alin. (3) din C. proc. pen., text de lege în baza căruia s-a formulat cererea de abținere.

La cerere s-au anexat copii după Încheierea din 14 noiembrie 2018 și Sentința penală nr. 147 din 14 noiembrie 2019.

Analizând cererea de abținere formulată și situația de fapt expusă mai sus, instanța de fond a constatat că în cauză este incident cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 64 alin. (3) din C. proc. pen., dispoziții legale potrivit cărora "judecătorul care a participat la judecarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiași cauze într-o cale de atac sau la rejudecarea cauzei după desființarea ori casarea hotărârii", motiv pentru care a admis cererea de abținere formulată de președintele completului de judecată C3 - judecător B..

Ca urmare a admiterii cererii de abținere, cauza a fost trimisă la repartizare aleatorie, conform art. 110 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin HCSM nr. 1375/2015.

Împotriva acestei încheieri a formulat contestație petentul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele expuse pe larg la dosar.

Analizând actele dosarului și încheierea contestată, atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, instanța de control judiciar a apreciat contestația ca fiind inadmisibilă, pentru considerentele redate în continuare.

Inadmisibilitatea, ca sancțiune procedurală, intervine în cazul în care părțile în proces efectuează acte pe care legea nu le îngăduie sau exercită drepturi procesuale epuizate prin alte căi procesuale sau neprocesuale.

În speță, este incidentă o astfel de situație, contestatorul exercitând o cale de atac nepermisă de lege, având în vedere că soluția dispusă prin Încheierea din data de 8 iulie 2020, pronunțată de Judecătoria Vatra Dornei în dosarul nr. x/2020, este definitivă.

Așadar, judecătorul de la instanța de fond s-a pronunțat în mod definitiv cu privire la cererea de abținere formulată de către doamna judecător B..

Soluția de inadmisibilitate operează indiferent de motivul invocat în calea de atac, legea nefăcând nicio distincție în acest sens.

În raport de cele reținute, Tribunalul Suceava a respins contestația formulată de petentul contestator A. împotriva Încheierii din 8 iulie 2020, pronunțată de Judecătoria Vatra Dornei în dosarul nr. x/2020, ca inadmisibilă.

Împotriva Încheierii penale nr. 523 din 21 decembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția penală, în dosarul nr. x/2020, a formulat plângere A., pentru motivele expuse în scris, aflate la dosarul cauzei, aceasta fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, ca și contestație.

La termenul de judecată din data de 1 februarie 2021, reprezentantul Ministerului Public a susținut că este inadmisibilă contestația, solicitând respingerea acesteia, având în vedere că este îndreptată împotriva unei hotărâri definitive.

Deliberând cu prioritate asupra excepției inadmisibilității contestației, judecătorii de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, au constatat-o ca fiind întemeiată.

Astfel, prin încheierea contestată s-a respins, ca inadmisibilă, contestația formulată de petentul contestator A. împotriva Încheierii din 8 iulie 2020, pronunțată de Judecătoria Vatra Dornei în dosarul nr. x/2020, încheierea contestată fiind definitivă.

S-a observat că mențiunea "definitivă" există atât în minuta, cât și în dispozitivul Încheierii contestate, respectiv cea cu nr. 523 din 21 decembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția penală, în dosarul nr. x/2020, însă, cu toate acestea, contestatorul A. a înțeles să o atace cu o nouă contestație, deși această cale de atac nu este prevăzută de lege.

Judecătorii de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, au avut în vedere faptul că, potrivit art. 68 alin. (7) din C. proc. pen., "încheierea prin care se soluționează abținerea sau recuzarea nu este supusă niciunei căi de atac".

Astfel, inițial, petentul A. a formulat contestație împotriva Încheierii de abținere din data de 8 iulie 2020, pronunțată de Judecătoria Vatra Dornei în dosarul nr. x/2020, însă, prin Încheierea penală nr. 523 din 21 decembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția penală, în dosarul nr. x/2020, s-a respins, ca inadmisibilă, contestația.

În speță, contestatorul A. a exercitat o cale de atac nepermisă de lege, având în vedere că Încheierea atacată, respectiv cea cu nr. 523 din 21 decembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția penală, în dosarul nr. x/2020, nu este supusă niciunei căi de atac. Soluția de inadmisibilitate operează indiferent de motivul invocat în calea de atac, legea nefăcând nicio distincție în acest sens.

Dacă s-ar recunoaște valabilitatea promovării unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalității căilor de atac consfințit prin art. 129 din Constituție, ceea ce este inadmisibil.

În aceste condiții, cum contestația formulată de către contestatorul A. împotriva Încheierii nr. 523 din 21 decembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția penală, în dosarul nr. x/2020, este inadmisibilă, s-a apreciat ca fiind de prisos analizarea pe fond a motivelor invocate în susținerea contestației.

În consecință, întrucât contestatorul A. a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare, judecătorii de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, au respins, ca inadmisibilă, contestația formulată de către acesta împotriva Încheierii penale nr. 523 din 21 decembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția penală, în dosarul nr. x/2020.

Împotriva Încheierii nr. 27 din data de 16 februarie 2021 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2020, a formulat contestație contestatorul A., solicitând desființarea acesteia și remedierea erorilor produse prin pronunțarea hotărârii.

La termenul din data de 22 aprilie 2021, Înalta Curte, din oficiu, a invocat excepția inadmisibilității căii de atac promovate în cauză, aceasta fiind exercitată împotriva unei hotărâri definitive.

Concluziile formulate de reprezentantul Ministerului Public au fost în sensul respingerii, ca inadmisibilă, a contestației.

Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prezenta contestație este inadmisibilă, pentru considerentele care urmează.

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

În speță, contestatorul A. a formulat contestație împotriva Încheierii nr. 27 din data de 16 februarie 2021 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2020, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, o altă contestație promovată de acesta împotriva unei hotărâri prin care judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Suceava, în dosarul nr. x/2020, a respins, tot ca inadmisibilă, contestația formulată de același contestator împotriva Încheierii din data de 8 iulie 2020, pronunțată de Judecătoria Vatra Dornei în dosarul cu același număr.

Prin urmare, contestatorul a mai uzat în cauză de calea de atac a contestației, hotărârea prin care aceasta a fost soluționată fiind definitivă, nemaiputând fi supusă niciunei căi de atac.

Astfel, dacă s-ar recunoaște promovarea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalității căilor de atac, consfințit prin art. 129 din Constituție, ceea ce este inadmisibil.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza finală din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Încheierii nr. 27 din data de 16 februarie 2021 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2020.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Încheierii nr. 27 din data de 16 februarie 2021 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2020.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 22 aprilie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-09-20
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 279/2021
Deliberând asupra recursului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: I. Prin încheierea din data de 8 iulie 2020, pronunțată de Judecătoria Vatra Dornei, în dosarul nr. x/2020, a fost admisă cererea de abține
ÎCCJ 2021-03-12
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 230/2021
Deliberând asupra cauzei de față, În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea nr. 3 din data de 04 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respi
ÎCCJ 2021-05-25
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 521/2021
Asupra contestației de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 73 din data de 23 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021, î
ÎCCJ 2021-05-12
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 477/2021
Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința nr. 7 din data de 27 februarie 2021 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 431 di
ÎCCJ 2021-06-28
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 209/2021
Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea penală nr. 101 din data de 26 februarie 2021, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Sucea
Sursă