ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3227/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la Judecătoria Galați sub nr. 14321/233/2008, reclamantele

A.A.C. și A.A.E. cu chemat în judecată pe pârâții Municipiul Galați prin Primar

și P.T. solicitând obligarea acestora de a le lăsa în deplină proprietate și pașnică

folosință imobilul situat în Galați, Str. G.V. (fostă Str. V.P.), compus din suprafața

de teren de 40,15 m.p. și construcțiile aferente.

În motivarea cererii, întemeiate în drept

pe dispozițiile art. 480-483 C. civ., Convenția Europeană a Drepturilor Omului și

Constituția României, reclamantele au arătat că sunt singurele moștenitoare ale

defuncților H.E. și O.S., cetățeni germani, proprietarii imobilului menționat, de

la care acesta a fost preluat, fiind trecut inițial în administrarea statului conform

Legii nr. 91/1945 pentru înființarea Casei de administrare și supraveghere a bunurilor

inamice, după ce fusese rechiziționat, ca urmare a Convenției de Armistițiu, semnate

de România la 12 septembrie 1944.

S-a precizat că, ulterior, imobilul a fost

trecut în folosința și administrarea Primăriei, aceasta închiriindu-l succesiv diferitor

persoane și, în final, înstrăinându-l către pârâții persoane fizice.

S-a învederat caracterul abuziv al preluării

și faptul că titlul autorilor reclamanților a rămas în ființă, astfel că moștenitorii

sunt îndreptățiți să solicite pârâtului să le lase în deplină proprietate și pașnică

folosință imobilul.

Prin sentința civilă nr. 7155 din 18 iunie

2010, Judecătoria Galați a admis excepția de necompetență materială și a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați, raportat la

dispozițiile art. 1 și 2 C. proc. civ. și având în vedere valoarea imobilului revendicat,

de peste 500.000 RON.

La Tribunalul Galați, la termenul din 29

noiembrie 2010, a fost pusă în discuția părților excepția inadmisibilității acțiunii

invocată de pârât în dosarul Judecătoriei Galați, motivat de faptul că reclamantele

aveau la îndemână procedura stabilită de legea specială privind retrocedarea imobilelor

trecute cu sau fără titlu în proprietatea statului, respectiv Legea nr. 10/2001.

Prin încheierea din 3 decembrie 2010, instanța

a respins ca nefondată excepția invocată de pârât, reținând că dreptul de acces

al reclamantelor la un proces echitabil soluționat de către o instanță constituită

potrivit legii le este garantat prin dispozițiile art. 6 alin. (1) din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, amendată de Protocolul nr. 1, cât și de art. 21

din Constituția României.

La termenul de judecată din 19 ianuarie

2011, pârâtul P.T., prin apărător, a invocat excepția lipsei calității procesuale

active a reclamantelor, având în vedere că titlul de proprietate care stă la baza

acțiunii este testamentul olograf depus la dosar, înscris ce nu constituie titlu

de proprietate.

Prin încheierea din 27 aprilie 2011, instanța

a respins ca nefondată această excepție, reținând că, în baza testamentului olograf

transcris din 30 august 1937 la Tribunalul Județean Covurlui, reclamantele se legitimează

ca unice succesoare ale defuncților H.E. și O.S., justificându-și astfel dreptul

la acțiune și, implicit, calitatea procesuală activă.

Tribunalul Galați, prin sentința civilă

nr. 1643 din 15 septembrie 2011, a respins acțiunea ca nefondată, reținând că reclamantele

au făcut doar dovada calității de succesoare ale defuncților foști proprietari și

nu și a calității de moștenitoare a acestora, având în vedere că testamentul olograf

invocat în cauză nu le conferă decât vocație succesorală.

S-a apreciat că, în situația în care această

vocație succesorală ar fi fost valorificată în termenul prevăzut de lege, reclamantele,

ca beneficiare ale testamentului, ar fi dobândit calitatea de moștenitoare legale.

S-a constatat, totodată, că, deși imobilul

menționat a fost preluat de Statul Român cu respectarea dispozițiilor legale în

vigoare la data respectivă, reclamantele nu și-au valorificat drepturile succesorale

în baza legilor speciale, adoptate după anul 1990, pentru a beneficia de dispozițiile

art. 5 alin. (4) din Legea nr. 112/1995, potrivit cărora moștenitorii sunt socotiți

de drept acceptanții succesiunii de la data depunerii cererii de restituire a imobilului.

S-a reținut, pe de altă parte, că prin

contractul de vânzare-cumpărare din 18 decembrie 2007, SC L. SA Galați a vândut

imobilul în litigiu pârâtului P.T., în calitate de chiriaș, acesta fiind potrivit

art. 1898 C. civ., cumpărător de bună credință.

S-a constatat că, prin urmare, titlul de

proprietate al pârâtului P.T. este protejat de dispozițiile art. 1 din Protocolul

nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care consacră garantarea

dreptului de proprietate.

Împotriva sentinței menționate au declarat

apel reclamanții, criticând-o pentru greșita respingere pe fond a acțiunii pentru

nedovedirea calității de moștenitoare legale, în condițiile în care au, pe lângă

testament olograf, și certificat de moștenitor.

S-a criticat, totodată, sentința primei

instanțe pentru greșita reținere a preluării cu titlu a imobilului, având în vedere

că imobilul a fost rechiziționat în anul 1944 de către armata sovietică și trebuia

restituit după încheierea războiului.

S-a susținut că imobilul a fost vândut

nelegal lui P.T., întrucât nu era preluat în perioada 6 martie 1945-21 decembrie

1989.

Prin decizia civilă nr. 24 A din 19 martie

2012, Curtea de Apel Galați, secția I civilă, a respins apelul reclamantelor ca

nefondat, apreciind că, deși soluția instanței de fond este corectă, se impune schimbarea

motivării pentru care acțiunea nu a fost primită, fără agravarea situației apelantelor

în propria cale de atac.

Cu privire la calitatea procesuală activă

a reclamantelor, instanța de apel a reținut, în esență, că nu s-a făcut dovada că

A.S. ar fi dispus prin testament cu privire la imobilul în litigiu, în favoarea

surorilor sale, iar acestea au transmis moștenirea fratelui lor, O.S., care a fost

moștenit de autoarea reclamantelor A.R.

Prin decizia menționată s-a reținut, totodată,

că lipsa titlurilor de proprietate ale reclamantelor cu privire la imobilul din

Str. G.V. este evidentă, acestea prevalându-se de un testament olograf, transcris

la Tribunalul Județean din 30 august 1973, care în prezent nu mai există.

S-a considerat că, în aceste condiții,

simplele mențiuni din alte acte probează doar că a existat un testament olograf

transmis din 30 august 1937 prin care A.S. a dispus în favoarea surorilor sale,

E.S. și S.E., fără să se cunoască dacă era legat universal, cu titlu universal sau

particular și ce bunuri au făcut obiectul lui.

S-a avut în vedere că nu sunt aplicabile

dispozițiile obligatorii prevăzute de art. 23, 23.1, 23.2, 23.3. 23.4 și 24 din

Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, care instituie un regim probator

al dreptului de proprietate mult mai permisiv, întrucât acțiunea reclamantelor a

fost întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ.

S-a concluzionat că nu s-a făcut dovada

dreptului de proprietate asupra imobilului, reținându-se, totodată, că bunul a intrat

în Patrimoniul Provizoriu al Comunei Urbane Galați, în baza ordinului Ministerului

Afacerilor Interne nr. 26130 din 29 martie 1950, după retragerea armatei sovietice,

la 18 mai 1950, aceasta fiind data preluării imobilului de Statul Român.

Cu privire la compararea titlurilor de

proprietate, raportat la situația de fapt reținută, instanța de apel a apreciat

că nu există motive pentru a se analiza titlul pârâtului, de vreme ce s-a reținut

că reclamantele nu și-au dovedit titlul.

Împotriva deciziei menționate au declarat

recurs, în termenul legal, reclamantele A.A.C. și A.A.E., criticând-o ca nelegală

pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Dezvoltând motivele de recurs, reclamantele

au criticat decizia atacată pentru reținerea eronată a nedovedirii calității lor

de moștenitoare legale ale foștilor proprietari ai imobilului, ca efect al caducității

testamentului A.C.S., în condițiile în care, potrivit actelor de stare civilă depuse

la dosar, aceasta a decedat la 21 decembrie 1973, anterior lui A.V., decedată la

16 iulie 1991 și R.O.A., decedat la 9 august 1989.

S-a susținut, totodată, că „prezentarea

averii”, act autentic întocmit în baza testamentului olograf, face dovada dreptului

de proprietate al reclamantelor asupra imobilului, chiar în lipsa altor acte.

O altă critică formulată prin motivele

de recurs a vizat reținerea eronată de către instanța de apel a momentului preluării

imobilului, în opinia recurentelor, dat fiind faptul că întreaga avere a autorilor

lor a fost rechiziționată în baza Convenției de armistițiu din 19 septembrie 1944,

deposedarea fiind făcută fără titlu, cu efectul menținerii dreptului lor de proprietate.

Ultimul motiv de recurs s-a referit la

preferabilitatea titlului reclamantelor, raportat la titlul pârâtei Primăria Galați,

care culege în prezent fructele civile pentru suprafața de 380 m.p. și la cel al

pârâtului P.T., care a cumpărat cu rea credință în anul 2007, când exista dosar

pe rol, nefiind garantat pentru evicțiune.

În faza procesuală a recursului, s-a încuviințat

reclamantelor recurente proba cu înscrisuri, conform dispozițiilor art. 305 C. proc.

civ., depunându-se în acest sens, actul de vânzare autentificat de Tribunalul Județului

Covurlui, secția I-a, prin procesul-verbal din 25 martie 1920 și actul de împrumut

asigurat cu ipotecă, autentificat de Tribunalul Județului Covurlui, secția I-a,

prin procesul-verbal din 30 mai 1928.

De asemenea, s-a depus la dosar extrasul

legalizat din Jurnalul Grefei Tribunalului Județului Covurlui secția I-a privind

ordonanța de adjudecare nr. 3170/1931, prin care i s-a adjudecat lui A.S. imobilul

situat în Galați, Str. G.V., colț cu Str. V.P.

Examinând criticile invocate de recurentele

reclamante raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct 9 C. proc.

civ., astfel cum s-a precizat în concluziile orale ale apărătorului acestora, Curtea

va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:

Critica reclamantelor recurente referitoare

la greșita reținere a lipsei calității lor de moștenitoare legale ale foștilor proprietari

ai imobilului revendicat și, pe cale de consecință, a nedovedirii dreptului de proprietate

nu poate fi primită.

Reclamantele au pretins că sunt moștenitoarele

autorilor O.S., O.H. și O.E., care ar fi fost proprietarii inițiali ai imobilului

în baza testamentului din 30 august 1937, lăsat de fratele lor A.S.

Este de necontestat că acest act nu mai

există nefiind depus nici în recurs, în cadrul probei cu înscrisuri, reclamantele

recurente încercând să suplinească lipsa lui cu referințele din alte acte, respectiv

procesul-verbal și actul de cesiune, depuse la prima instanță, precum și cu ansamblul

înscrisurilor invocate în faza procesuală a recursului, pentru a indica modul în

care imobilul în litigiu a trecut de la proprietarul inițial până la autorii reclamantelor.

Niciunul dintre aceste înscrisuri nu poate

complini lipsa testamentului prin care A.S. ar fi dispus în favoarea surorilor lui,

cu privire la imobilul din Str. G.V., Galați.

Simplele mențiuni din actele invocate probează

doar că a existat un testament olograf, transcris din 30 august 1937, prin care

A.S. a dispus în favoarea surorilor sale, E.S. și S.E., fără să se cunoască însă,

dacă legatul a fost universal, cu titlu universal sau particular și ce bunuri au

făcut obiectul lui.

În consecință, este corectă aprecierea

instanței de apel, în sensul că nu s-a probat că, prin testamentul invocat, autorul

a dispus pentru cauză de moarte în favoarea surorilor lui, cu privire la imobilul

din Str. G.V.

În aceste condiții, nu s-a făcut dovada

că autorul a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu în una

din modalitățile prevăzute de art. 644 și 645 C. civ.

Nici procesul-verbal și nici celelalte

înscrisuri depuse în recurs nu conțin mențiuni relevante sub aspectul analizat.

De asemenea, nu pot avea valoare de titlu

de proprietate planul de situație al imobilului din Str. G.V., în care sunt indicați

drept proprietari E.S. și S.E. și adresa din 18 mai 1950 a Secțiunii Gospodăriei

Locative prin care se transmite Grefei Tribunalului Covurlui procesul-verbal de

inventariere și preluare a imobilului, fostă proprietate a S.E.

În lipsa actelor în baza cărora s-a dobândit

dreptul de proprietate conform modurilor prevăzute de art. 644, 645 C. civ., nici

„prezentarea averii” nu are valoarea juridică a unui titlu de proprietate.

Tot astfel, împrejurarea că din actele

de preluare ar rezulta că imobilul figura în anul 1941 ca având proprietar pe E.S.

este lipsită de relevanță în lipsa dovezilor menționate cu privire la titlul de

proprietate.

Având în vedere că prima instanță a fost

investită cu o acțiune în revendicare de drept comun, întemeiată pe dispozițiile

art. 480 C. civ., nu se poate da eficiență dispozițiilor derogatorii cuprinse în

art. 24 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora, în lipsa unor probe contrare, existența

și întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea din actul normativ de

preluare.

Aceste dispoziții derogatorii cuprinse

în legea specială, care instituie un regim probatoriu mult mai permisiv, nu sunt

aplicabile prezentei acțiuni, ce presupune compararea titlurilor de proprietate

ale părților.

Față de reținerea nedovedirii dreptului

de proprietate al reclamantelor asupra imobilului, Curtea va constata că nu se mai

impune examinarea criticilor referitoare la modul de preluare a acesteia și nici

a celor referitoare la refuzul comparării titlurilor părților și constatării preferabilității

titlului lor (al recurentelor reclamante).

Nici criticile referitoare la greșita reținere

a caducității testamentului A.C.S. nu se impun a fi examinate, aceasta reprezentând

doar un argument expus cu ocazia examinării situației de fapt, în justificarea concluziei

la care a ajuns instanța de

apel

în sensul că nu s-a probat că A.R. l-a moștenit pe soțul său, O.S.

Pentru toate aceste considerente și reținând

că reclamantele recurente nu au valorificat testamentul invocat nici înainte de

decembrie 1989 și nici ulterior, nefăcând demersuri în baza Legii nr. 10/2001 pentru

restituirea imobilului, Curtea va constata că recursul este nefondat și, în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

ca nefondat recursul declarat de reclamantele A.A.C. și A.A.E. împotriva deciziei

nr. 24/A din 19 martie 2012 a Curții de Apel Galați, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 11 iunie 2013.