ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4062/2020

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 06.08.2020 sub nr. x/2020, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Seleuș a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Departamentul pentru Situații de Urgență, anularea Ordinului Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență nr. x/01.08.2020 privind instituirea carantinei zonale în satele Seleuș și Moroda din Comuna Seleuș, județul Arad și plata unor daune morale în cuantum de 700.000 RON.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 747 din data de 12 august 2020 Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Seleuș în contradictoriu cu pârâtul Departamentul pentru Situații de Urgență, a anulat Ordinul D.S.U. nr. x/01.08.2020 și a respins capătul de cerere având ca obiect plata daunelor morale, ca neîntemeiat.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Departamentul pentru Situații de Urgență, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea în parte a hotărârii, rejudecarea și respingerea capătului de cerere privind anularea ordinului D.S.U. nr. x/01.08.2020. În motivarea căii de atac s-a arătat că prima instanță nu a apreciat corect criteriile utilizate în evaluarea riscului epidemologic de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 în vederea instituirii carantinei zonale și a făcut o analiză eronată a înscrisurilor depuse, în special a anchetelor epidemiologice și a evaluării întocmite de Direcția de Sănătate Publică Arad. Astfel, primul criteriu utilizat în evaluarea riscului epidemologic de îmbolnăvire, în vederea instituirii carantinei zonale, face referire la trendul crescător pentru ultimele 14 zile. În speță, D.S.P. Arad a analizat clar și corect trendul crescător pentru perioada 12-30.07.2020, însă prima instanță s-a axat în mod greșit doar pe data de 21.07.2020 în care s-a înregistrat numărul maxim de îmbolnăviri, deși în perioada 12-21.07.2020 se înregistrase o creștere semnificativă, iar în perioada 21-30.07.2020 un trend în platou și nicidecum o descreștere semnificativă a numărului de cazuri. Cel de al doilea aspect a vizat rata de infectare peste nivelul de alertă (3 cazuri/1000 de locuitori), iar D.S.P. Arad a făcut o analiză concretă raportată de numărul total de locuitori ai comunei Seleuș - 3044, comuna având în compoență satele Moroda (742 locuitori), Seleuș (1867 locuitori) și Iermata (435 locuitori). Raportat la ponderea populației în vârstă de 65 de ani și peste, atât în localitate cât și în zonele rurale ale județului, recurentul a apreciat că a fost îndeplinit criteriul gradului de infectare, care poate fi determinat nu printr-o analiză generală a ponderii populației de 65 de ani și peste, ci strict printr-o analiză a nivelul persoanelor infectate, pentru a se stabili dacă această categorie a fost afectată. Criteriul privind personalul insuficient pentru desfășurarea anchetelor epidemiologice, în raport cu numărul de cazuri confirmate nu a fost apreciat corect de către instanța de fond, deoarece D.S.P. Arad a confirmat că a reușit să facă toate anchetele, însă personalul instituției a desfășurat ore suplimentare pentru a putea face față volumului de activitate. În cauză au fost îndeplinite și criteriile privind personalul sanitar insuficient, întrucât medicul și asistenta din comună au fost în izolare în spital, dar și cel privind gradul de ocupare a paturilor pe secțiile Covid și ATI, care nu depășește 90%, dar atinge procentul cu pacienții din zona respectivă, sau cel referitor la faptul că populația din zona afectată nu este compliantă la rgimul de izolare la domiciliu pentru 14 zile în urma unui contact apropiat cu un caz confirmat. Instanța de fond a reținut în mod incorect neîndeplinirea cumulativă a criteriilor analizate din perspectiva riscului răspândirii infecției cu criteriul esențial privind procentul persoanelor infectate. În susținerea legalității măsurii de carantinare a comunei Seleuș, recurentul a arătat că au fost avute în vedere și criteriile adiționale impuse de legislația în domeniu, referitoare la: - existența unui/unor medici de familie pe raza localității care să fie responsabilizat/responsabilizați cu constactarea și monitorizarea din punct de vedere medical a contacților izolați la domiciliu și acordarea asistnței medicale a populației din zona respectivă; - existența unei unități cdomerciale pentru asigurare nevoilor existențiale; - existența unei farmacii pentru asigurarea medicamentelor necesare tratamentului uzual al populației; - dacă localitatea este traversată de un drum județean/național; - dacă la nivelul localității sunt suficiente resurse umane din cadrul poliției locale sau pot fi mobilizate alte resurse umane pentru asigurarea monitorizării zilnice a respetării regimului de izolare la domiciliu. Întrucât ordinul contestat a avut la bază o analiză amănunțită, corectă și concretă a cazurilor de infectare și a evidențiat clar riscul răspândirii comunitare, a apreciat recurentul că măsura dispusă a respectat principiul propoționalității reglementat de art. 2 din Legea nr. 136/2020, a fost limitată în timp și aplicată în mod nediscriminatoriu.

Apărările formulate de intimată Intimata-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Seleuș a depus întâmpinare, solicitând, în esență, respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a sentinței instanței de fond. Argumentele și susținerile recurentului au fost apreciate ca neîntemeiate întrucât, deși în cuprinsul hotărârii nr. 39/31.07.2020, care a stat la baza întocmirii ordinului contestat, s-a reținut că riscul răspândirii comunicare nu poate fi controlat prin alte metode iar procentul persoanelor infectate depășește pragul stabilit de Institutul Național de Sănătate Publică, atât în fața primei instanței cât și în recurs, nu au fost depuse dovezi care să ateste îndeplinirea cumulativă a acestor două condiții. În cauză nu a fost clarificată situația numărului de îmbolnăviri și nu se cunoaște cu certitudine dacă numarul de îmbolnăviri este de 55, 52 sau un alt număr. De asemenea, nu se cunoaște numărul exact de cazuri din fiecare localitate, Seleuș sau Moroda, întrucât din cuprinsul documentelor depuse rezultă că existau pacienți care domiciliau în alte localități, precum și rapoarte epidemiologice necompletate cu informații despre pacient. Totodată, prin recursul declarat nu s-a clarificat și nu s-au adus probe care să dovedească faptul că riscul răspândirii infecției în comunitate nu putea fi controlat prin alte metode, la fel cum nu au fost dovedite nici susținerile referitoare la trendul crescător din ultimele 14 zile al numărului de cazuri, insuficiența personalului medical, gradul de ocupare a paturilor din unitățile spitalicești sau complianța populației din zona afectată față de măsurile adoptate.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția lipsei de interes în susținerea recursului invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele: Având ca reper dispozițiile art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., conform cărora "orice cerere poate fi formulată numai dacă autorul acesteia justifică un interes", doctrina a definit interesul de a promova o acțiune ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conținutul acesteia, iar acesta trebuie să fie "determinat, legitim, personal, născut și actual", conform dispozițiilor art. 33 din același cod. Acțiunea în contencios administrativ nu derogă de la aceste cerințe, în raport cu prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004. Interesul constituie una dintre condițiile de exercitare a acțiunii în justiție, necesară nu numai în momentul declanșării procedurii judiciare, ci pe tot parcursul derulării cauzei, atât în faza procesuală a fondului, cât și în căile de atac. Folosul practic urmărit de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Seleuș la momentul inițierii demersului judiciar și obținut de aceasta prin admiterea acțiunii în anulare a actului administrativ contestat este reprezentat de înlăturarea măsurii de carantină zonală instituită prin Ordinul Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență nr. x/01.08.2020, în satele Seleuș și Moroda din comuna Seleuș, jud. Arad . Din cuprinsul art. 9 al acestui act administrativ reiese faptul că atât măsura de carantină zonală cât și măsurile obligatorii detalitate la art. 2-7 au fost dispuse pentru o perioadă de 14 zile începând cu data de 1.08.2020, prevederile ordinului având, așadar, o aplicabilitate limitată în timp. La momentul pronunțării sentinței instanței de fond (12.08.2020), ordinul contestat producea efecte juridice iar destinatarii actului administrativ erau obligați să se supună măsurilor instituite. Deși prin sentința instanței de fond s-a dispus anularea ordinului nr. x/01.08.2020, Înalta Curte constată că, începând cu data de 15.08.2020, actul infralegislativ în discuție și-a epuizat toate efectele avute în vedere de autoritatea emitentă, ele fiind supuse limitei temporale reglementate expres chiar în cuprinsul acestuia. Promovând calea de atac împotriva hotărârii de anulare a ordinului nr. x/01.08.2020, recurentul Departamentul pentru Situații de Urgență trebuie să facă dovada îndeplinirii tuturor cerințelor de exercitare a acțiunii civile iar instanța trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care acesta l-ar obține în ipoteza admiterii prezentului recurs. Din această perspectivă, se constată că actul administrativ contestat a fost emis în temeiul dispozițiilor Legii nr. 136/2020 și a avut drept scop instituirea unor măsuri cu caracter temporar, necesare în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemologic, pentru prevenirea și limitarea răspândirii unei boli infectocontagioase. Aceste măsuri au fost în vigoare pe întreaga perioadă avută în vedere de autoritatea emitentă, chiar dacă la data de 12.08.2020 a fost pronunțată o hotărâre, în primă instanță, de anulare a actului. În prezent ele nu au fost prelungite printr-un nou ordin, iar recurentul nu a făcut dovada interesului în continuarea demersului de verificare a legalității unui act administrativ normativ ale cărui efecte au încetat, în totalitate, prin ajungerea la termenul pentru care a fost emis, această împrejurare fundamentând concluzia că interesul procesual al susținerii recursului nu mai subzistă. La fel de relevantă este și împrejurarea că reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Seleuș nu a recurat soluția de respingere a capătului de cerere având ca obiect plata daunelor morale, statuările instanței de fond dobândind autoritate de lucru judecat. Cum interesul de a acționa al recurentului nu mai este actual, astfel cum impun dispozițiile art. 33 C. proc. civ., se constată că nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 32 alin. (1) lit. d) din același cod pentru susținerea căii de atac, ceea ce face de prisos analizarea în concret a criticilor din recurs . Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului invocată din oficiu și va respinge recursul declarat de pârâtul Departamentul pentru Situații de Urgență, ca fiind lipsit de interes.