ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4060/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 05.08.2020 sub nr. x/2020, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Bălilești, prin primar, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Departamentul pentru Situații de Urgență anularea Ordinului Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență nr. x/01.08.2020 privind instituirea carantinei zonale în localitatea Bălilești, comuna Bălilești, jud. Argeș.

Prin sentința nr. 711 din data de 11 august 2020 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta, Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Bălilești, prin reprezentant legal, primar A., în contradictoriu cu pârâtul Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin reprezentant legal, secretar de stat, B..

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Bălilești, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii și rejudecarea acțiunii, în sensul admiterii acesteia astfel cum a fost formulată.

În motivarea căii de atac, recurenta a apreciat că este nefondată reținerea instanței de fond conform căreia autoritatea publică pârâtă a luat decizia de carantinare zonală pe baza unei evaluări temeinic fundamentată și aplicată situației concrete a reclamantei, după ce a constatat că riscul răspândirii comunitare nu poate fi controlat prin alte metode, utilizând gradual instrumentele puse la îndemâna sa.

De asemenea, a precizat recurenta că instanța de fond a preluat apărările pârâtei și a reținut că cei 20 de pacienți aveau domiciliul în comuna Bălilești, deși la dosar exista dovada că doi dintre aceștia (C. și D.) aveau domiciliul în orașul Mioveni.

Recurenta a criticat hotărârea și prin prisma analizei făcute de instanța de fond asupra oportunității măsurii dispuse prin actul administrativ contestat.

Astfel, deși s-a reținut că măsura carantinării a fost dispusă după ce s-a constatat că riscul răspândirii comunitare nu poate fi controlat prin alte metode, nici autoritatea pârâtă și nici instanța de fond nu au indicat acele metode care au fost folosite și nu au fost eficiente pentru combaterea răspândirii virusului, la dosar neregăsindu-se un studiu motivat din punct de vedere medical și epidemiologic conform art. 12 alin. (3) din Legea nr. 136/2020.

Pentru analiza oportunității carantinării comunei Bălilești era necesară o comparație între măsurile dispuse în perioada de carantină și cele dispuse anterior și s-ar fi observat că nu există nicio diferență (atât înainte, cât și după luarea măsurii de carantinare, era obligatorie purtarea măștii de protecție în locurile publice deschise, iar cetățenilor le era permisă deplasarea la serviciu, pentru asistență medical sau pentru realizarea activităților agricole).

Singura diferență între cele două perioade o reprezintă îngrădirea drepturilor fundamentale, prin condiționarea deplasării de existența unei declarații pe propria răspundere, de prezentarea legitimației de serviciu sau prin verificarea de către echipajele de poliție/jandarmerie.

Această încălcare gravă a drepturilor și libertăților cetățenilor comunei nu produce însă automat efectul scontat, acela al împiedicării răspândirii virusului, cu atât mai mult cu cât Direcția de Sănătate Publică Argeș nu a efectuat anchete la locurile de muncă ale bolnavilor și nu a ținut cont de faptul că majoritatea lucrează la E..

De asemenea, Direcția de Sănătate Publică Argeș nu și-a îndeplinit nici obligația impusă de dispozițiile Legii nr. 146/2020, de a asigura măști de protecție persoanelor îndreptățite, în opinia recurentei purtarea măștii fiind o măsură ce putea produce mai multe efecte pozitive decât instituirea carantinei.

A mai apreciat recurenta că măsura carantinării unei comune cu șapte sate, fără târguri și fără aglomerări de persoane, dar care are în derulare investiții, a prejudiciat, în mod evident, atât localitatea cât și locuitorii acesteia.

Intimatul-pârât Departamentul pentru Situații de Urgență a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat excepția lipsei de interes în susținerea recursului, întrucât, datorită faptului că măsura dispusă prin ordinul contestat nu a fost prelungită după cele 14 zile, începând cu data de 15.08.2020 recurenta nu mai justifică un interes actual și legitim în susținerea recursului.

Pe fondul recursului, s-a arătat că argumentele recurentei sunt neîntemeiate, iar prima instanță a reținut, în mod corect, faptul că ordinul contestat a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de legalitate stabilite prin art. 12 alin. (1) din Legea nr. 136/2020, a avut la bază analiza cazurilor confirmate și anchetele epidemiologice efectuate, situația cadrelor medicale și a locurilor disponibile în spitalul destinat pacienților confirmați pozitiv, faptul că riscul răspândirii comunitare nu putea fi controlat prin alte metode, procentul persoanelor infectate depășea pragul stabilit de Institutul Național de Sănătate Publică, iar în săptămâna 20 - 26 iulie, județul Argeș se afla pe un trend ascendent față de săptămâna anterioară.

Examinând cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată de intimatul-pârât, Înalta Curte constată următoarele:

Având ca reper dispozițiile art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., conform cărora "orice cerere poate fi formulată numai dacă autorul acesteia justifică un interes", doctrina a definit interesul de a promova o acțiune ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conținutul acesteia, iar acesta trebuie să fie "determinat, legitim, personal, născut și actual", conform dispozițiilor art. 33 din același cod.

Acțiunea în contencios administrativ nu derogă de la aceste cerințe, în raport cu prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004.

Interesul constituie una dintre condițiile de exercitare a acțiunii în justiție, necesară nu numai în momentul declanșării procedurii judiciare, ci pe tot parcursul derulării cauzei, atât în faza procesuală a fondului, cât și în căile de atac.

Prin demersul judiciar inițiat, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Bălilești tinde la anularea Ordinului Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență nr. x/01.08.2020, privind instituirea carantinei zonale în localitatea Bălilești, comuna Bălilești, jud. Argeș .

Din cuprinsul art. 9 al actului administrativ reiese faptul că atât măsura de carantină zonală, cât și măsurile obligatorii detalitate la art. 2-7 au fost dispuse pentru o perioadă de 14 zile începând cu data de 1.08.2020, prevederile ordinului având, așadar, o aplicabilitate limitată în timp.

La momentul pronunțării sentinței instanței de fond (11.08.2020), precum și la cel al declarării prezentei căi de atac (13.08.2020) ordinul contestat producea efecte juridice, iar destinatarii actului administrativ erau obligați să se supună măsurilor instituite.

Cum producerea acestor efecte a fost supusă limitei temporale reglementate expres chiar în cuprinsul Ordinului nr. x/01.08.2020, Înalta Curte constată că, începând cu data de 15.08.2020, actul infralegislativ în discuție și-a epuizat toate efectele avute în vedere de autoritatea emitentă, efecte pe care reclamanta a dorit să le înlăture prin promovarea acțiunii în anulare.

În acest context, pentru a stabili dacă recurenta justifică, în continuare, un interes în susținerea căii de atac promovate împotriva soluției de respingere a acțiunii, instanța trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care aceasta l-ar obține în ipoteza admiterii formei procedurale exercitate.

Din această perspectivă, se constată că recurenta nu a făcut dovada interesului în continuarea demersului de anulare a unui act administrativ normativ ale cărui efecte au încetat, în totalitate, prin ajungerea la termenul pentru care a fost emis, această împrejurare fundamentând concluzia că interesul procesual al susținerii recursului nu mai subzistă.

La fel de relevantă este și împrejurarea că, în ședința publică de judecată, primarul Comunei Bălilești - A., reprezentantul legal al recurentei, a precizat expres "că nu a formulat și nici nu intenționează să formuleze o acțiune pentru acordarea de despăgubiri".

Cum interesul de a acționa al recurentei nu mai este actual, astfel cum impun dispozițiile art. 33 C. proc. civ., se constată că nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 32 alin. (1) lit. d) din același cod pentru susținerea căii de atac, ceea ce face de prisos analizarea în concret a criticilor din recurs .

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului invocată de intimatul-pârât și va respinge recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Bălilești, ca fiind lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului invocată de intimatul-pârât Departamentul pentru Situații de Urgență.

Respinge recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Bălilești împotriva sentinței nr. 711 din data de 11 august 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca fiind lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 august 2020.