ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Asupra recursului în casație de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința nr. 76 din 23 iunie 2020 pronunțată de Judecătoria Topoloveni în Dosarul nr. x/2019, a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa închisorii de 6 luni pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută și pedepsită de art. 193 alin. (2) din C. pen.
În baza art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitive a prezentei sentințe.
În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 91 din C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform art. 92 din C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) din C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Argeș la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
S-a dispus ca datele prevăzute la pct. b), c), d), e) să fie comunicate Serviciului de Probațiune Argeș.
În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen. s-a impus intimatului obligația ca, pe perioada termenului de supraveghere, să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) din C. pen. s-a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere intimatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei comunei Bogați sau în cadrul Primăriei comunei Leordeni pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.
În baza art. 91 alin. (4) din C. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 din C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe durata termenului de supraveghere și a nerespectării cu rea-credință a măsurilor de supraveghere ori a obligațiilor impuse.
S-a luat act că persoana vătămată B. nu a exercitat acțiunea civilă în procesul penal.
În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 400 RON reprezintă cheltuieli judiciare efectuate în faza de urmărire penală.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni nr. x/P/2018 din data de 10.07.2019 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută și pedepsită de art. 193 alin. (2) din C. pen.
În esență, prin actul de sesizare s-a reținut că, la data de 05.05.2018, în jurul orei 16:00, în timp ce se afla în drumul public de pe raza comunei Bogați, sat x, jud. Argeș, inculpatul l-a agresat-o fizic pe B. care a suferit leziuni traumatice ce au necesitat 7-8 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă în proces.
Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, nu a contestat probele administrate în faza de urmărire penală și nu a propus probe în apărare.
Coroborând declarațiile martorilor C., D., E., F., G., H., I. și J. cu plângerea prealabilă și declarațiile persoanei vătămate, certificatul medico-legal nr. 349/07.05.2018 emis de S.M.L. Argeș, cât și cu declarațiile părților audiate în cursul judecății, instanța de fond a reținut următoarele:
În după-amiaza zilei de 05.05.2018, în jurul orei 16:00 în timp ce inculpatul consuma băuturi alcoolice la o unitate din comuna Bogați, sat x, jud. Argeș, prin zona respectivă a trecut persoana vătămată, împrejurare în care inculpatul i-a cerut să-i facă cinste cu o bere.
Întrucât persoana vătămată a refuzat, inculpatul a lovit-o cu pumnul în zona urechii stângi. Persoana vătămată a reușit să fugă, însă inculpatul a ajuns-o din urmă și a lezionat-o în zona mâinii drepte, cu ajutorul unui obiect tăietor.
În timp ce persoana vătămată s-a refugiat în curtea locuinței nepotului său C., aflată în apropiere, inculpatul a intenționat să intre în imobil pentru a continua agresiunea, moment în care martorii C. și D. prezenți în curte au blocat poarta de acces. În plus, martorul
C. a folosit un spray lacrimogen asupra inculpatului, care în cele din urmă a încetat agresiunea în urma intervenției mamei sale H., a bunicii I. și a martorului J..
Certificatul medico-legal nr. 349/07.05.2018 emis de S.M.L. Argeș a relevat că persoana vătămată prezintă leziuni traumatice produse prin lovire cu corp dur (pentru plaga tăiată) și prin lovire cu sau de corp dur (pentru celelalte leziuni), ce pot data din 05.05.2018, pentru care a necesitat 7 - 8 zile de îngrijiri medicale.
În faza de urmărire penală, deși inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, a afirmat că la data de 05.05.2018 a avut un conflict verbal cu persoana vătămată, fără să o agreseze fizic, leziunile suferite de persoana vătămată fiind cauzate, în opinia inculpatului, de faptul că persoana vătămată s-a împiedicat și a căzut în șanț.
Remarcând și că în fața instanței, în declarația din data de 23.06.2020, inculpatul a recunoscut o parte dintre elementele de fapt ale cauzei deduse judecății, în urma coroborării declarației inculpatului cu probele din dosarul de urmărire penală, instanța a reținut că inculpatul este vinovat de săvârșirea faptei pentru care a fost trimis în judecată în prezenta cauză.
În drept, s-a reținut că fapta inculpatului care la data de 05.05.2018, în jurul orei 16:00, în timp ce se afla în drumul public de pe raza comunei Bogați, sat x, jud. Argeș, l-a agresat fizic pe B. care a suferit leziuni traumatice ce au necesitat 7-8 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută și pedepsită de art. 193 alin. (2) din C. pen. pentru care a fost angajată răspunderea penală a inculpatului.
La stabilirea și individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 din C. pen., normă potrivit căreia stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face, în raport, cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: a) împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; c) natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; d) motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; e) natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; f) conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; g) nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
Inculpatul nu are antecedente penale astfel cum atestă fișa de cazier judiciar atașată la fila x.
Aplicând în speță criteriile de individualizare a pedepsei enunțate anterior, instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii de 6 luni pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută și pedepsită de art. 193 alin. (2) din C. pen.
În baza art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitive a prezentei sentințe.
În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitive a prezentei sentințe până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 91 din C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform art. 92 din C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) din C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Argeș la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
S-a dispus ca datele prevăzute la pct. b), c), d), e) să fie comunicate Serviciului de Probațiune Argeș.
În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen. s-a impus intimatului obligația ca, pe perioada termenului de supraveghere, să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) din C. pen. s-a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere intimatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei comunei Bogați sau în cadrul Primăriei comunei Leordeni pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.
În baza art. 91 alin. (4) din C. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 din C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe durata termenului de supraveghere și a nerespectării cu rea-credință a măsurilor de supraveghere ori a obligațiilor impuse.
S-a luat act că persoana vătămată nu a exercitat acțiunea civilă în procesul penal.
În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 400 RON reprezintă cheltuieli judiciare efectuate în faza de urmărire penală.
Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul A. motivat oral, în fața instanței de control judiciar, de apărătorul acestuia.
Prin Decizia penală nr. 503/A din ședința publică din 15 septembrie 2020 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/2019 a admis apelul declarat de inculpatul A., împotriva Sentinței penale nr. 76 din 23 iunie 2020, pronunțată de Judecătoria Topoloveni, în Dosarul nr. x/2019.
S-a desființat în parte sentința și, rejudecând, s-a dispus următoarele:
S-au reținut în favoarea inculpatului prevederile art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.
S-au menținut în rest dispozițiile sentinței apelate.
În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate și a celor ce pot fi luate în considerare din oficiu, curtea de apel a apreciat că prezentul apel este nefondat.
Prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt, materialul probator administrat în cauză dovedind, dincolo de orice îndoială rezonabilă, atât existența faptei de lovire și alte violențe, cât și vinovăția inculpatului în comiterea acesteia. În declarațiile sale, inculpatul și-a recunoscut vinovăția față de faptele imputate.
Cu toate acestea, în mod nelegal, prima instanță nu a reținut, în favoarea inculpatului, dispozițiile mai favorabile ale art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., considerând, fără temei, că inculpatul nu și-ar fi recunoscut vinovăția. Nu poate fi vorba de o recunoaștere parțială a faptei din moment ce, în declarația sa în fața instanței de control judiciar, inculpatul a recunoscut că l-a lovit pe numitul B., situație de fapt ce a fost reținută și de instanța de fond. Cum ipoteza reglementării de la art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. vorbește de o identitate între ceea ce recunoaște inculpatul și ceea ce reține instanța, s-a considerat că se impune,ca urmare a celor mai sus prezentate, să fie reținute dispozițiile mai favorabile ale acestui articol de lege. Mai adăugăm faptul că audierea inculpatului în fața instanței de fond a fost deficitară pentru că, așa cum a arătat și apărătorul, inculpatul nu a fost întrebat dacă își recunoaște vinovăția, iar întrebările instanței au vizat aspecte de circumstanță și nu ceea ce este mai important și anume dacă acesta a lovit-o pe persoana vătămată. Or, tocmai pornind de la acest fapt, prima instanță putea aprecia dacă inculpatul a recunoscut sau nu săvârșirea faptei.
Cu privire la pedeapsa aplicată, s-a considerat că, în ciuda reținerii dispozițiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., nu s-a impus o reindividualizare a pedepsei, nici sub aspectul cuantumului și nici sub aspectul regimului sancționatoriu, date fiind împrejurările faptei, îndeosebi comportamentul destul de recalcitrant al inculpatului, provocat și de consumul de băuturi alcoolice, lovitura destul de violentă aplicată persoanei vătămate, fără vreun motiv rațional sau raționalizabil, dar și urmările faptei ce au constat în leziunile traumatice suferite de persoana vătămată.
Pentru aceste considerente, curtea a admis apelul declarat de inculpatul A., împotriva Sentinței penale nr. 76 din 23 iunie 2020, pronunțată de Judecătoria Topoloveni, în Dosarul nr. x/2019.
A desființat în parte sentința și, rejudecând, a dispus următoarele:
S-au reținut în favoarea inculpatului prevederile art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.
S-au menținut în rest dispozițiile sentinței apelate.
În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei decizii a declarat, în termenul legal, recurs în casație, inculpatul A., prin apărător ales, solicitându-se, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se admită recursul în casație, așa cum a fost formulat și în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., să se caseze hotărârea atacată și să se dispună rejudecarea cauzei de către instanța de apel.
În dezvoltarea considerentelor recursului în casație formulat, a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 lit. 12 din C. proc. pen. ce vizează numai situația în care pedeapsa stabilită și aplicată prin raportare la încadrarea juridică reținută în hotărârea definitivă este nelegală.
S-a solicitat a se avea în vedere că numai inculpatul a formulat apel, că prin judecarea procesului în baza procedurii simplificate limitele de pedeapsă aplicată se reduc cu o treime, iar dacă s-ar menține pedeapsa de 6 luni practic el nu beneficiază în fapt de prevederile art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., aceasta pentru că instanța de apel trebuind să stabilească o pedeapsă mai mare de 6 luni, respectiv 9 luni, pentru ca redusă cu o treime să ajungă la cele 6 luni. Aceasta ar însemna practic stabilirea unei pedepse mai mari în propria cale de atac, ceea ce ar fi în contradicție cu principiul reglementat de art. 418 din C. proc. pen.
Se menționează că față de considerentele expuse a rezultat că în prezenta cauză, instanța de apel prin Decizia penală nr. 983/A pronunțată la data de 07.11.2018 a încălcat dispozițiile legale privind limitele aplicării pedepsei.
În drept recursul în casație a fost întemeiat pe dispozițiile art. 433 și urm. din C. proc. pen. cu referire la art. 438 pct. 12 din C. proc. pen.
Judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea discutării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., până la data de 10 decembrie 2020.
În raportul întocmit aflat la dosarul Înaltei Curți, filele x, magistratul asistent a arătat că la data de 20.11.2020 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A., prin apărător ales.
În drept, s-a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.
În motivare a arătat că, prin judecarea procesului în baza procedurii simplificate limitele de pedeapsă aplicate se reduc cu o treime. Or, dacă s-ar menține pedeapsa de 6 luni, practic, nu beneficiază în fapt de prevederile art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., aceasta, deoarece instanța de apel a trebuit să stabilească o pedeapsă mai mare de 6 luni, respectiv 9 luni, pentru ca redusă cu o treime să ajungă la cele 6 luni. Însă, stabilirea unei pedepse mai mari în propria cale de atac ar fi în contradicție cu principiul reglementat de art. 418 din C. proc. pen., deoarece numai inculpatul a formulat apel.
Cererea de recurs în casație îndeplinește cerințele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menționate numele și prenumele inculpatului, hotărârea care se atacă, precum și semnătura apărătorului ales al inculpatului care a exercitat calea de atac, în numele acestuia.
Îndeplinirea condiției prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., în ceea ce privește recursul formulat rezultă din faptul indicării în cuprinsul motivelor de recurs în casație a temeiului de drept pe care se întemeiază calea de atac, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.
Magistratul asistent a concluzionat că cererea de recurs în casație îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) și d) din C. proc. pen., iar motivul de casație se încadrează în cele expres și limitativ prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.
Prin încheierea de ședință de Cameră de Consiliu din 10 decembrie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, completul, în baza art. 440 alin. (4) din C. proc. pen. a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 503/A din data de 15 septembrie 2020 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
S-a trimis cauza Completului 9 în vederea judecării cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A..
S-a fixat termen la data de 14 ianuarie 2021, ora 9:30 pentru când se vor cita părțile.
Cu încunoștințarea telefonică a apărătorului ales al inculpatului A..
Se va desemna apărător din oficiu pentru recurentul inculpat.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Pentru a se reține, astfel, completul deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, în baza actelor dosarului a constatat următoarele:
Prin Sentința nr. 76 din 23 iunie 2020 pronunțată de Judecătoria Topoloveni în Dosarul nr. x/2019, a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa închisorii de 6 luni pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută și pedepsită de art. 193 alin. (2) din C. pen.
În baza art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.
În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitive a prezentei sentințe până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 91 din C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform art. 92 din C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) din C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Argeș la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
S-a dispus ca datele prevăzute la pct. b), c), d), e) să fie comunicate Serviciului de Probațiune Argeș.
În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen. s-a impus intimatului obligația ca, pe perioada termenului de supraveghere, să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) din C. pen. s-a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere intimatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei comunei Bogați sau în cadrul Primăriei comunei Leordeni pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.
În baza art. 91 alin. (4) din C. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 din C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe durata termenului de supraveghere și a nerespectării cu rea-credință a măsurilor de supraveghere ori a obligațiilor impuse.
S-a luat act că persoana vătămată B. nu a exercitat acțiunea civilă în procesul penal.
Prin Decizia penală nr. 503/A din 15 septembrie 2020, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a fost admis apelul declarat de inculpatul A., împotriva Sentinței penale nr. 76 din 23 iunie 2020, pronunțată de Judecătoria Topoloveni, în Dosarul nr. x/2019.
A desființat, în parte, sentința și, rejudecând, a dispus următoarele:
A reținut în favoarea inculpatului prevederile art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.
A menținut în rest dispozițiile sentinței apelate.
Împotriva Deciziei penale nr. 503/A din 15 septembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a formulat cerere de recurs în casație inculpatul A..
La data de 02.12.2020 magistratul asistent, în conformitate cu dispozițiile art. 440 alin. (1) din C. proc. pen. a întocmit și depus la dosar raportul asupra recursului în casație.
Verificând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație cu care a fost învestită, Înalta Curte a constatat următoarele:
Recursul în casație este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege.
Scopul recursului în casație îl constituie judecarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel că examinarea cauzei se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluționării cauzei prin aplicarea și interpretarea corectă a legii.
Astfel, nu pot fi examinate decât chestiunile ce privesc aspecte de drept, fără a putea cenzura situația de fapt reținută ori temeinicia deciziei atacate, în limita cazurilor prevăzute de dispozițiile art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.
Înalta Curte a constatat că Decizia penală nr. 503/A din 15 septembrie 2020, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie face parte din categoria celor ce pot fi atacate cu recurs în casație, fiind pronunțată în ultimă instanță, respectiv în apel.
Cererea de recurs în casație îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) și d) din C. proc. pen., iar motivul de casație se încadrează în cele expres și limitativ prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.
În drept, s-a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.
În motivare s-a arătat că, prin judecarea procesului în baza procedurii simplificate limitele de pedeapsă aplicate se reduc cu o treime. Or, dacă s-ar menține pedeapsa de 6 luni, practic, nu beneficiază în fapt de prevederile art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., deoarece instanța de apel ar fi trebuit să stabilească o pedeapsă mai mare de 6 luni, respectiv 9 luni, pentru ca redusă cu o treime să ajungă la cele 6 luni. Totodată, a precizat că stabilirea unei pedepse mai mari în propria cale de atac ar fi în contradicție cu principiul reglementat de art. 418 din C. proc. pen., deoarece numai inculpatul a formulat apel.
Pentru aceste motive, Înalta Curte, în baza art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 503/A din data de 15 septembrie 2020 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
S-a trimis cauza Completului C9, în vederea judecării cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A. și s-a fixat termen la data de 14 ianuarie 2021, ora 9:30 pentru când se vor cita părțile. S-a încunoștințat telefonic apărătorul ales al inculpatului A. și s-a desemnat apărător din oficiu pentru recurentul inculpat.
În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
La termenul de astăzi, Înalta Curte a constatat că nu au mai fost cereri de formulat sau excepții de invocat și a apreciat cauza în stare de judecată, acordând cuvântul în dezbateri.
Apărătorul ales al recurentului inculpat A., în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului în casație, astfel cum a fost formulat, iar în conformitate cu dispozițiile art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., casarea deciziei pronunțate de Curtea de Apel Pitești și, în rejudecare, să se constate că pedepsele aplicate recurentului inculpat au fost greșit individualizate, având în vedere împrejurarea că prin decizia pronunțată de instanța menționată anterior s-a constatat că, într-adevăr, instanța de fond nu a dat eficiență dispozițiilor legale referitoare la soluționarea cauzei în baza procedurii simplificate, în condițiile în care erau îndeplinite cerințele acestui text de lege.
A susținut că pedeapsa aplicată inculpatului la prima instanță a fost de 6 luni închisoare, în conformitate cu dispozițiile art. 91 din C. pen.. Ulterior, la Curtea de Apel Pitești, cu toate că s-a admis apelul declarat de inculpatul A. și s-a constatat că acesta beneficia într-adevăr de dispozițiile prevăzute de art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., s-a menținut aceeași pedeapsă.
Din punctul de vedere al apărării, se impunea a fi avută în vedere împrejurarea că numai inculpatul A. a declarat apel în cauză și, practic, menținând aceeași pedeapsă de 6 luni închisoare ar fi însemnat ca inculpatul să nu beneficieze totuși de prevederile art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.
Deopotrivă, a menționat că s-ar fi impus ca în apelul declarat de inculpatul pe care îl reprezintă, reținându-se că acesta beneficiază de prevederile soluționării cauzei potrivit procedurii simplificate, să se aplice o pedeapsă de cel puțin 9 luni închisoare pentru a se ajunge la pedeapsa de 6 luni închisoare pe care instanța de apel a menținut-o.
Ca atare, a considerat că acesta era și beneficiul prevăzut de dispozițiile legale, respectiv reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii, în ipoteza recunoașterii în totalitate de către inculpat a faptelor reținute în sarcina sa.
A apreciat că pedepsele au fost greșit individualizate de către instanța de apel, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului în casație, să se constate că inculpatului i-a fost încălcat dreptul de a beneficia în concret de prevederile art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., precum și aplicarea în mod corect a pedepselor, cu schimbarea și a modalității de individualizare a pedepsei, având în vedere că, în cauză, inculpatului i s-au reținut dispozițiile art. 91 din C. pen., iar la instanța de apel apărarea a susținut că sunt îndeplinite condițiile impuse de dispozițiile art. 83 din C. pen., având în vedere numărul mic de zile de îngrijiri medicale, faptul că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă și circumstanțele personale ale inculpatului cu privire la care apărarea a solicitat instanței să le aibă în vedere conform înscrisurilor depuse la dosar.
Concluziile reprezentatului Ministerului Public asupra recursului în casație formulat de inculpatul A. au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul în casație declarat de către inculpat ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Legiuitorul român a prevăzut în conținutul art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. că "Hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege."
Din analiza deciziei pronunțate de instanța de apel rezultă că s-a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 76 din 23 iunie 2020 a Judecătoriei Topoloveni, pe care a desființat-o în parte, a dispus reținerea în favoarea inculpatului a prevederilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. și a menținut în rest dispozițiile sentinței apelate, iar în baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
În considerentele deciziei, instanța de control judiciar a argumentat aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., întrucât prima instanță, deși a reținut corect situația de fapt, cât și vinovăția inculpatului în comiterea faptei, a făcut o greșită apreciere că inculpatul nu și-ar fi recunoscut vinovăția, raportat la declarația dată de acesta în fața instanței de apel în care a recunoscut că l-a lovit pe numitul B., situație de fapt reținută de prima instanță, iar cum în dispozițiile normei mai sus menționate este reglementată o identitate între ceea ce recunoaște inculpatul și ceea ce reține instanța, a considerat că se impune reținerea prevederilor legale mai favorabile din conținutul acestora. Instanța de control a mai avut în vedere și argumentele apărării cu privire la modul în care inculpatul a fost audiat de prima instanță, respectiv întrebările puse, referindu-se la aspecte de circumstanță și nicidecum dacă a lovit persoana vătămată și nici nu a fost întrebat cu privire la recunoașterea vinovăției.
Instanța de apel a menționat în mod expres în argumentele expuse că, deși reține dispozițiile art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., nu se impune o reindividualizare a pedepsei, nici cu privire la cuantum și nici sub aspectul regimului sancționator, date fiind împrejurările faptei, îndeosebi comportamentul destul de recalcitrant al inculpatului, provocat și de consumul de băuturi alcoolice, lovitura destul de violentă aplicată persoanei vătămate, fără vreun motiv rațional sau raționalizabil, dar și urmările faptei ce au constat în leziunile traumatice suferite de persoana vătămată.
Înalta Curte constată că infracțiunea de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen., este pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani sau amendă, iar ca urmare a aplicării procedurii simplificate, în condițiile reținerii a dispozițiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., care statuează că - "atunci când instanța reține aceeași situație de fapt ca cea recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul închisorii se reduc cu o treime", - limitele de pedeapsă pentru infracțiunea arătată sunt între 4 luni și 3 ani și 4 luni închisoare.
Așadar, pedeapsa aplicată inculpatului A. în cuantumul de 6 luni închisoare este o pedeapsă legală, ce se circumscrie limitelor legale, de la 4 luni la 3 ani și 4 luni închisoare, în condițiile în care s-a făcut aplicabilitatea prevederilor art. 359 alin. (10) din C. proc. pen., ceea ce conduce Înalta Curte la concluzia că nu este incident cazul de recurs în casație invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.
Criticile susținute în recursul în casație, de către recurentul inculpat A. prin apărătorul său, respectiv că acestuia i-a fost încălcat dreptul de a beneficia în concret de prevederile art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., precum și aplicarea în mod corect a pedepselor, cu schimbarea și a modalității de individualizare a pedepsei, având în vedere că, în cauză, inculpatului i s-au reținut dispozițiile art. 91 din C. pen., iar la instanța de apel apărarea a susținut că sunt îndeplinite condițiile impuse de dispozițiile art. 83 din C. pen., având în vedere numărul mic de zile de îngrijiri medicale, faptul că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă și circumstanțele personale ale inculpatului, ce au fost dovedite, nu pot fi examinate prin prisma cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., întrucât acesta vizează legalitatea pedepselor și nicidecum temeinicia acestora.
Reindividualizarea cuantumului pedepselor și a modalității de executare se circumscriu unui proces de apreciere și analiză asupra criteriilor din art. 74 din C. pen., în mod efectiv, și anume: a) împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; c) natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; d) motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; e) natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;f) conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; g) nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială, ceea ce excede legalității cazului de casare menționat.
De asemenea, Înalta Curte consideră criticile mai sus menționate de către recurentul inculpat A. prin apărător, că nu pot fi examinate prin niciun alt caz de recurs în casație, așa cum acestea sunt în mod strict și limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., neputându-se extinde sfera de analiză pe cale de interpretare, întrucât recursul în casație este o cale extraordinară de atac ce vizează situații de nelegalitate asupra unor chestiuni de drept în mod concret evidențiate, însă în contextul prezentei cauze, cele susținute de către apărare nu se regăsesc în cele expuse de legiuitor, așa încât o interpretare extensivă, în raport cu cele invocate, este exclusă, excedând cadrului procesual reglementat al recursului în casație.
Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei nr. 503/A din data de 15 septembrie 2020 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. se va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 157 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei nr. 503/A din data de 15 septembrie 2020 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 157 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, azi 14 ianuarie 2021.