ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 52/2021

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 112 din 18 noiembrie 2020 a Curții de Apel Ploiești, în baza art. *4251 alin. (7) lit. b) C. proc. pen., a fost respinsă ca nefondată contestația la executare declarată de către Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul București Rahova, împotriva sentinței penale nr. 45 C. civ., din data de 31 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.

În baza art. 272 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus plata sumei de 313 RON reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, din fondurile Ministerului Justiției, în contul Baroului Prahova.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 45 C. civ. din data de 31 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești s-au dispus următoarele:

În baza art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 300/2013 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, s-a admis cererea de recunoaștere și executare a hotărârii judecătorești formulată de către Parchetul Koln - Germania, cerere transmisă prin intermediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și în consecință:

În baza dispozițiilor art. 166 din Legea nr. 302/2004 modificată și completată, s-a recunoscut hotărârea de condamnare emisă de către Tribunalul landului Koln - Germania nr. x definitivă la data de 14 septembrie 2016, prin care cetățeanul român A., a fost condamnat la pedeapsa de 3.060 de zile închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămări corporale periculoase și vătămări corporale grave, în concurs ideal cu vătămări corporale periculoase conform art. 223 alin. (1), art. 224 alin. (1), nr. 1, alternativa 2 și nr. 5, art. 226 alin. (1), nr. 3 alternativa 2 - 5 din C. pen. al Germaniei, cu corespondent în infracțiunile de lovire sau alte violențe prev. de art. 193 alin. (2) C. pen., vătămare corporală prev. de art. 194 alin. (1) lit. c) și alin. (2) C. pen. și loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 195 C. pen. român cu aplicarea art. 38 alin. (1) lit. a) C. pen.

În baza dispozițiilor art. 166 din Legea nr. 302/2004 modificată și completată, s-a dispus executarea în România a pedepsei de 3.060 de zile de închisoare și transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România, în vederea executării pedepsei de 3060 zile de închisoare aplicată de autoritatea judiciară a statului emitent de condamnare - Germania.

S-a dedus din pedeapsa de 3060 de zile închisoare, perioada executată conform certificatului emis la 22 mai 2019 de statul german și a hotărârii de condamnare emisă de Tribunalul landului Koln - Germania nr. 105b Ks 1/15 definitivă la data de 14 septembrie 2016, cu o durată de 1.770 zile până în prezent.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei de 3.060 de zile închisoare, pentru infracțiunile de lovire sau alte violențe prev. de art. 193 alin. (2) C. pen., vătămare corporală prev. de art. 194 alin. (1) lit. c) și alin. (2) C. pen. și loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 195 C. pen. român cu aplicarea art. 38 alin. (1) lit. a) C. pen.

S-a dispus comunicarea sentinței, după rămânerea definitivă, precum și a unui exemplar al mandatului de executare a pedepsei închisorii, conform art. 166 alin. (12) din Legea nr. 302/2004 modificată și completată, autorității judiciare solicitante, Direcției de Drept Internațional și Cooperare Judiciară din cadrul Ministerului Justiției, precum și Centrului de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., s-a dispus plata onorariului apărătorului din oficiu, avocat B., pentru persoana condamnată în sumă de 964 RON din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut următoarele:

În data de 24 decembrie 2019 a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, sub nr. x/2019, sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel, în temeiul dispozițiilor art. 165 - 166 din Legea nr. 302/2004, ca urmare a solicitării autorităților judiciare din Germania, privind recunoașterea și punerea în executare pe teritoriul României a hotărârii de condamnare emisă de către Tribunalul landului Koln - Germania nr. 105b Ks 1/15 definitivă la data de 14 septembrie 2016, prin care cetățeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 3060 de zile închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămări corporale periculoase și vătămări corporale grave în concurs ideal cu vătămări corporale periculoase conform art. 223 alin. (1), art. 224 alin. (1), nr. 1, alternativa 2 și nr. 5, art. 226 alin. (1), nr. 3 alternativa 2 - 5 din C. pen. al Germaniei, cu corespondent în infracțiunile de lovire sau alte violențe prev. de art. 193 alin. (2) C. pen., vătămare corporală prev. de art. 194 alin. (1) lit. c) și alin. (2) C. pen. și loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 195 C. pen. român cu aplicarea art. 38 alin. (1) lit. a) C. pen.

S-a reținut că:

- în mai 2013, condamnatul, împreună cu soția sa, care era însărcinată în prima lună, martora C., au venit împreună din țara lor natală România, în Germania, pentru a câștiga în viitor existența familiei sale printr-o activitate a martorei ca prostituată. După ce martora a lucrat pentru prima dată ca prostituată în mai 2013, în Halle an der Saale, la o dată care nu mai poate fi stabilită, condamnatul a lovit atât de des și violent pe soția sa din gelozie irațională astfel încât aceasta a suferit leziuni sângerânde și umflări a feței a leșinat în mod repetat.

- în mai sau iunie 2014 martorele C. și D., în compania condamnatului au practicat prostituția în Bremerhaven. Deoarece condamnatul a bănuit că martora D. l-a mințit cu privire la actele practicate cu un client, i-a tras mal întâi câteva lovituri cu palma. După aceea el i-a cerut soției să-i dea dizolvant pentru lac de unghii. Deoarece martorei C. i-a fost frică că acesta intenționa să o rănească pe martora D., ea a înlocuit dizolvantul pentru lac de unghii din sticlă cu apă, ceea ce însă condamnatul a remarcat. El i-a cerut soției sale, sub amenințări cu moartea, să aducă de la o vecină dizolvant pentru lac de unghii, ceea ce de frică aceasta a făcut. El a cerut martorei D. să se așeze pe un scaun ginecologic după care el a distribuit dizolvantul pentru lac de unghii pe burtă, pe coapsele și fesele martorei D., iar apoi a aprins dizolvantul cu o brichetă. Astfel, martora D. a suferit arsuri dureroase pe suprafețe mari, care nici la data de 31 iulie 2014 nu erau complet vindecate.

- în iulie 2014, martorele C. și D., în compania condamnatului, au practicat prostituția într-o locuință situată pe Glockengasse 68 în Koln. În dimineața zilei de 31 iulie 2014, între ora 06:00 și 07.00, condamnatul, care era alcoolizat, le-a cerut socoteală în locuința menționată privind numărul clienților lor, precum și a sumelor de bani încasate și era supărat, după părerea lui, despre eforturile persoanei vătămate D. În legătură cu aceasta el a lovit-o în mai multe rânduri, a prins-o ferm de păr cu ambele mâini, victima care stătea în fața lui pe marginea patului, și i-a clătinat capul cu mișcări rapide și violente înainte și înapoi pe o perioadă de 2 până la 3 minute. Din cauza duratei și a intensității acestei acțiuni el era conștient de faptul că el duce persoana vătămată în pericol de moarte precum și în pericol de leziuni cerebrale grave care puteau duce la invaliditate, paralizie și septicemie. În cele din urmă el a lăsat victima în pace și după ce au trecut mai multe ore, a cerut soției sale să alarmeze salvarea, după ce a văzut că victima nu s-a mai trezit din inconștiența condiționată de infracțiune. Din cauza actelor masive de violență cauzate de condamnat, victima a suferit hemoragii cutanate atât pe brațe, cât și pe bărbie și pe maxilarul inferior, în special un hematom subdural extins, care a dus la o schimbare semnificativă a liniei mediane a creierului și la creșterea presiunii intracraniană. Fără intervenția chirurgicală care a avut loc la 31.07.2014 în scopul de eliberare a creierului, victima ar fi decedat. Ea nu și-a recăpătat conștiința până la data condamnării, iar între timp victima a decedat.

La actul de sesizare s-au atașat următoarele înscrisuri:

- certificatul menționat la art. 4 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, prevăzut și de anexa 5 din Legea nr. 302/2004, emis la data de 22 mai 2019 de Procurorul general șef din Koln - Germania în limba română;

- hotărârea de condamnare emisă de către Tribunalul landului Koln - Germania nr. 105b Ks 1/15 definitivă la data de 14 septembrie 2016 în limba germană și traducerea în limba română;

- notificarea și opinia persoanei condamnate, în limba germană și în limba română;

- extras cazier și fișa de evidență pentru CNP ale persoanei condamnate A.;

- verificare ECRIS;

- Adresa nr. x din 4 decembrie 2019 a Ministerului Justiției - Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară.

Analizând cererea formulată prin prisma dispozițiilor art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 300/2013 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, Curtea a constatat ca fiind îndeplinite condițiile de drept, prin raportare la starea de fapt evocată de către unitatea de parchet susținută cu înscrisurile atașate acesteia.

Astfel, în drept, potrivit art. 167 din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 300/2013 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, care are denumirea marginală:

"Condiții speciale de recunoaștere și executare a hotărârii judecătorești străine", instanța română recunoaște și pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

a) hotărârea este definitivă și executorie;

b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune și autorul ar fi fost sancționabil. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte;

c) persoana condamnată are cetățenie română;

d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimțământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României sau, deși nu trăiește pe teritoriul României, va fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimțământul poate fi dat de reprezentantul acesteia;

e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 163.

Hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent poate fi recunoscută și pusă în executare și atunci când persoana condamnată nu are cetățenie română, dar trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și nu va pierde dreptul de ședere permanentă în România. Consimțământul persoanei condamnate este obligatoriu.

Raportând, așadar, dispozițiile legale, respectiv condițiile impuse de art. 167 din Legea nr. 302/2004 la situația de fapt rezultată din datele furnizate și înscrisurile atașate, având în vedere întrunirea cumulativă a condițiile anterior evocate, impuse de dispozițiile legale, Curtea a admis cererea de recunoaștere și executare a hotărârii judecătorești formulată de către autoritățile judiciare din Germania - Tribunalul landului Koln, cerere transmisă prin intermediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Pe cale de consecință, în baza dispozițiilor art. 166 din Legea nr. 302/2004 modificată și completată, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, Curtea a admis cererea de recunoaștere și executare a hotărârii de condamnare emisă de Tribunalul landului Koln - Germania nr. 105b Ks 1/15 definitivă la data de 14 septembrie 2016, prin care cetățeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 3.060 de zile închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămări corporale periculoase și vătămări corporale grave în concurs ideal cu vătămări corporale periculoase conform art. 223 alin. (1), art. 224 alin. (1), nr. 1, alternativa 2 și nr. 5, art. 226 alin. (1), nr. 3 alternativa 2 - 5 din C. pen. al Germaniei, cu corespondent în infracțiunile de lovire sau alte violențe prev. de art. 193 alin. (2) C. pen., vătămare corporală prev. de art. 194 alin. (1) lit. c) și alin. (2) C. pen. și loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 195 C. pen. român cu aplicarea art. 38 alin. (1) lit. a) C. pen.

În baza dispozițiilor art. 166 din titlul VI al Legii nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 300/2013 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, Curtea a dispus executarea în România a pedepsei de 3060 de zile de închisoare și transferarea persoanei condamnate A., într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei.

Având în vedere că persoana solicitată a executat deja parte din pedeapsa aplicată acesteia, Curtea a dedus din pedeapsa de 3060 de zile închisoare, perioada executată conform certificatului emis la data de 22 mai 2019 de către statul german și a hotărârii de condamnare emisă de Tribunalul Landului Koln în cuantum de 1770 zile, în condițiile în care la data de 17 mai 2019 acesta executase deja 1542 de zile (976 de zile de detenție penală și 566 de zile de detenție preventivă).

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație la executare Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul București Rahova care a solicitat verificarea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 46 din data de 19 martie 2020 emis în baza sentinței penale nr. 54 C. civ. din 31 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești privind pe deținutul A., în sensul că din pedeapsa de 3060 zile închisoare se deduc 1770 zile, nefiind menționată data începerii executării pedepsei.

A fost atașată Sentința penală nr. 45/CC din 31 decembrie 2019 a Curții de Apel Ploiești, precum și Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 46/808/42/2019 din data de 19 martie 2020 emis de aceeași instanță.

Din lecturarea acestui din urmă act procedural Curtea a constatat, raportat la dispozițiile art. 555 alin. (1) C. proc. pen., că acesta cuprinde toate datele necesare punerii sale în executare.

Curtea a constatat că nu se impune lămurirea sentinței penale ce a stat la baza emiterii mandatului de executare a pedepsei închisorii, din considerentele acestei hotărâri reieșind cu claritate împrejurarea că din cele 3060 zile închisoare reprezentând pedeapsa aplicată de către Tribunalul landului Koln din Germania și prin Hotărârea nr. 105b Ks 1/15, recunoscută de către Curtea de Apel Ploiești, persoana condamnată mai avea de executat la data de 17 mai 2019 un total de 1518 zile (3060 - 1542), aspectul solicitat a fi lămurit de către Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Rahova rezultând atât în mod indirect, din calculul corespunzător, cât și din înscrisurile date de certificatul menționat la art. 4 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, prevăzut și de anexa 5 din Legea nr. 302/2004, emis la data de 22 mai 2019 de Procurorul general șef din Koln - Germania în limba română plus hotărârea de condamnare emisă de către Tribunalul landului Koln - Germania nr. 105b Ks 1/15 definitivă la data de 14 septembrie 2016 în limba germană și traducerea în limba română;

Față de cele astfel reținute, Curtea, în baza art. *4251 alin. (7) lit. b) C. proc. pen. a respins contestația la executare ca nefondată și a avut în vedere dispozițiile art. 275 alin. (3) C. proc. pen. și art. 272 alin. (2) C. proc. pen., cu privire la cheltuielile judiciare.

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație condamnatul A., solicitând admiterea contestației și stabilirea faptului că execută pedeapsa de 8 ani și 6 luni închisoare din data de 30 noiembrie 2014, iar până în data de 6 august 2020, când a fost transferat în România a executat pedeapsa într-un penitenciar din Germania. În prezent acesta execută pedeapsa în Penitenciarul Mărgineni, din pedeapsa de 8 ani și 6 luni închisoare executând deja 6 ani și 2 luni.

Verificând sentința apelată pe baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, cât și prin prisma motivelor de contestație, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Potrivit art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., împotriva executării hotărârii penale se poate face contestație la executare când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.

Conform art. 554 C. proc. pen., dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării se ivește vreo nelămurire sau împiedicare la executare, judecătorul delegat cu executarea poate sesiza instanța de executare, care va proceda potrivit dispozițiilor art. 597 și 598.

În cauză, Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul București - Rahova a sesizat instanța de executare cu privire la faptul că se impune verificarea Mandatului de executare a pedepsei nr. 46 din 19 martie 2020, emis în baza sentinței penale nr. 45 C. civ. din 31 decembrie 2019 a Curții de Apel Ploiești, în sensul că din pedeapsa de 3060 de zile închisoare aplicată condamnatului A. se deduc 1770 zile, nefiind menționată data începerii executării pedepsei. Instanța de executare a înregistrat sesizarea drept contestație la executare, administrația penitenciarului în care condamnatul A. execută pedeapsa închisorii invocând o nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută.

Deși sesizarea instanței ar fi trebuit formulată de judecătorul delegat cu executarea, conform art. 554 C. proc. pen., împrejurarea că instanța de executare a soluționat sesizarea formulată de locul de detenție nu determină nulitatea sentinței pronunțate, nefiind încălcată vreuna din dispozițiile prevăzute de art. 281 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la nulitatea absolută.

Nerespectarea dispozițiilor art. 554 C. proc. pen., în sensul că sesizarea instanței nu a fost realizată de judecătorul delegat cu executarea, ci de locul de deținere nu este lovită nici de nulitate relativă, având în vedere că nu s-a adus nicio vătămare persoanei condamnate, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 282 alin. (1) C. proc. pen. Prin urmare, Înalta Curte constată că nu se impune invocarea din oficiu a nulității relative.

Analizând sentința penală nr. 45 C. civ. din 31 decembrie 2019 a Curții de Apel Ploiești precum și Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 46/808/42/2019 din data de 19 martie 2020 emis de aceeași instanță, Înalta Curte constată că, într-adevăr, pentru pedeapsa de 3060 de zile închisoare pentru care s-a dispus executarea în România nu este indicată data începerii executării pedepsei închisorii.

Atât în sentință, cât și în mandat s-a făcut numai mențiunea că din pedeapsa de 3060 de zile închisoare se deduce perioada executată conform certificatului emis la 22 mai 2019 de statul german și a Hotărârii de condamnare emisă de Tribunalul landului Koln - Germania nr. 105b Ks 1/15, definitivă la data de 14 septembrie 2016, cu o durată de 1770 de zile până în prezent. Totodată, în mandatul de executare a pedepsei închisorii s-a dispus ca, la expirarea perioadei de executat condamnatul să fie pus în libertate, dacă nu va fi reținut pentru alte fapte. Se poate observa că dispozițiile din sentință și din mandatul de executare a pedepsei nu sunt suficient de clare, astfel încât locul de deținere să poată asigura executarea pedepsei privative de libertate cu respectarea principiului legalității din perspectiva duratei pedepsei și a împlinirii acesteia.

Potrivit dispozițiilor art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., durata executării pedepsei privative de libertate se socotește din ziua în care condamnatul a început executarea hotărârii definitive de condamnare, iar ziua în care începe executarea pedepsei și ziua în care încetează se socotesc în durata executării. De asemenea, calculul timpului se realizează conform art. 186 C. pen.

În sentința prin care s-a dispus executarea pedepsei de 3060 de zile de închisoare nu a fost menționată ziua în care condamnatul A. a început executarea pedepsei și data la care aceasta încetează. Este adevărat că atât data începerii executării pedepsei cât și data încetării executării acesteia se pot stabili în urma analizării certificatului emis de statul german și a hotărârii de condamnare emisă de Tribunalul landului Koln - Germania nr. 105b Ks 1/15 din data de 22 decembrie 2015, definitivă la data de 14 septembrie 2016, însă această operațiune ar trebui efectuată de instanța de executare și nu de locul de deținere, întrucât presupune indicarea în concret a datei de început și a datei de sfârșit a unei perioade de timp stabilite de instanța care a pronunțat hotărârea de condamnare.

Prin Hotărârea nr. 105b Ks 1/15 din data de 22 decembrie 2015 a Tribunalului landului Koln - Germania inculpatul A. a fost condamnat la o pedeapsă totală privativă de libertate de 8 ani și 6 luni. Din certificatul menționat la art. 4 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, emis la data de 22 mai 2019 de Parchetul Koln, rezultă că durata totală (în zile) a pedepsei privative de libertate pronunțată de Tribunalul Koln prin Hotărârea nr. 105b Ks 1/15 din data de 22 decembrie 2015, definitivă la data de 14 septembrie 2016, este de 3060 de zile, din care perioada totală a pedepsei privative de libertate deja executate este de 1542 zile (976 zile detenție penală și 566 de zile detenție preventivă, data de la care s-a făcut calculul fiind 17 mai 2019.

Prin urmare, instanța care a recunoscut hotărârea de condamnare ar fi trebuit ca, în baza acesteia și a certificatului emis în cadrul procedurii de recunoaștere reciprocă a hotărârilor judecătorești, să indice data la care a început executarea pedepsei, data la care aceasta încetează și să deducă perioada executată, astfel cum sunt indicate în hotărârea de condamnare și în certificat, astfel încât penitenciarul să știe exact cât a executat condamnatul A. și cât mai are de executat din durata pedepsei închisorii de 3060 de zile. Nu este firesc ca mandatul de executare a pedepsei să nu cuprindă aceste date esențiale pentru punerea în executare a pedepsei privative de libertate, iar locul de detenție să fie îndrumat de instanța de executare să identifice aceste date din cuprinsul altor acte procedurale care au stat la baza pronunțării sentinței prin care a fost recunoscută hotărârea de condamnare pronunțată de Tribunalul Koln. Este adevărat că nici în hotărârea de condamnare și nici în certificatul privind recunoașterea hotărârii nu este indicată data de început a executării pedepsei, însă este precizată data în raport de care s-a calculat perioada executată din pedeapsa aplicată și restul rămas de executat.

În aceste condiții, locul de detenție în mod întemeiat a invocat o nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută, în sensul că nu este menționată data la care a început executarea pedepsei de 3060 de zile de închisoare. Înalta Curte apreciază că instanța de executare ar fi trebuit să constate că este incident cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. și să indice data de la care a început executarea pedepsei închisorii sau, cel puțin, data în raport de care aceasta se poate determina, așa cum a fost aceasta menționată în hotărârea de condamnare sau în certificatul privind recunoașterea hotărârii de condamnare. Or, instanța de executare a făcut un nou calcul al perioadei executate, indicând durata de 1770 zile care se deduce până la momentul pronunțării hotărârii de recunoaștere, nerezultând în raport de ce dată a făcut acest calcul. Mai mult, instanța de executare a indicat în mod greșit ca temei al respingerii contestației la executare art. *4251 alin. (7) lit. b) C. proc. pen., care reglementează calea de atac a contestației.

Față de aceste considerente, în temeiul art. *4211 alin. (7) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite contestația formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 112 din data de 18 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2020, pe care o va desființa.

Rejudecând cauza, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., va admite contestația la executare formulată de Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul București Rahova împotriva executării Sentinței penale nr. 45 din 31 decembrie 2019 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, definitivă prin neapelare la data de 11 martie 2020, referitoare la data începerii executării pedepsei de 3060 de zile de închisoare privind pe condamnatul A.

Examinând cuprinsul hotărârii de condamnare pronunțată de Tribunalul Koln și al certificatului emis în cadrul procedurii de recunoaștere de către România a hotărârii de condamnare, Înalta Curte constată că nu este menționată data la care a început executarea pedepsei de 3060 de zile de închisoare. În schimb, este menționată durata pedepsei deja executate din pedeapsa de 3060 de zile închisoare, respectiv durata de 1542 de zile și data în raport de care a fost calculată, respectiv data de 17 mai 2019. În raport de aceste mențiuni cuprinse în hotărârea de condamnare și în certificat se poate determina și data de început a executării pedepsei, precum și data la care aceasta va fi fost executată complet, iar acest calcul se impune a fi făcut de locul de detenție fiind necesară o modalitate de calcul unică, cu atât mai mult cu cât instanța de executare a indicat o perioadă executată diferită, respectiv de 1770 zile, față de durata executată menționată în certificatul de recunoaștere a hotărârii.

Prin urmare, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte va constata că din pedeapsa de 3060 de zile de închisoare, aplicată prin Hotărârea nr. 105b Ks 1/15 din data de 22 decembrie 2015 a Tribunalului Koln, definitivă la data de 14 septembrie 2016 și recunoscută în România prin Sentința nr. 45 din data de 31 decembrie 2019 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, rămasă definitivă la data de 11 martie 2020, până la data de 17 mai 2019 au fost executate 1542 de zile de închisoare (976 zile detenție penală și 566 zile detenție preventivă).

Se va deduce din pedeapsa de 3060 de zile de închisoare perioada de 1542 de zile închisoare executată până la data de 17 mai 2019, precum și în continuare, la zi.

Celelalte dispoziții din sentința atacată referitoare la onorariul avocatului din oficiu și la cheltuielile judiciare vor fi menținute ca fiind legale și temeinice.

În temeiul art. 272 C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în contestație rămân în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 112 din data de 18 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2020, pe care o desființează.

Rejudecând cauza, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., admite contestația la executare formulată de Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul București Rahova împotriva executării sentinței penale nr. 45 din 31 decembrie 2019 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, definitivă prin neapelare la data de 11 martie 2020, referitoare la data începerii executării pedepsei de 3060 de zile de închisoare privind pe condamnatul A.

Constată că din pedeapsa de 3060 de zile de închisoare, la data de 17 mai 2019 au fost executate 1542 de zile de închisoare (976 zile detenție penală și 566 zile detenție preventivă).

Deduce din pedeapsa de 3060 de zile de închisoare perioada de 1542 de zile închisoare executată până la data de 17 mai 2019, precum și în continuare, la zi.

Menține dispozițiile din sentința atacată referitoare la onorariul avocatului din oficiu și la cheltuielile judiciare.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în contestație rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 ianuarie 2021.

Procesat de GGC - LM