Decizia nr. 1820/2020 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 135/2018 a Curții de Apel Craiova

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. La data de 16.02.2018, reclamanta A., societate civilă profesională, membră UNPIR, in contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, reprezentată de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vâlcea prin Serviciul Fiscal Municipiul Drăgășani, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, a solicitat suspendarea executării actului administrativ reprezentat de Decizia de angajare a răspunderii solidare în situația atragerii răspunderii solidare prevăzută la art. 25 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală nr. VL6509 din data de 13.02.2018, până la pronunțarea instanței de fond și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cadrul prezentului litigiu.

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința nr. 135 din data de 08 martie 2018, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, reprezentată de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vâlcea, prin Serviciul Fiscal Municipal Drăgășani și în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 278 din Legea nr. 207/2015, a dispus suspendarea executării actului administrativ reprezentat de Decizia de angajare a răspunderii solidare în situația atragerii răspunderii solidare prevăzută la art. 25 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 cu nr. VL6509 din data de 13.02.2018 emisă de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond.

Cererea de recurs. Împotriva sentinței nr. 135 din data de 08 martie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018 de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, reprezentată de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vâlcea, prin Serviciul Fiscal Municipal Drăgășani, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 5, 6 și 8 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că hotărârea instanței de fond este vădit nefondată raportat la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Instanța a reținut că exista suspiciuni cu privire la incidența în cauză a unor dispoziții legale reținute de organul fiscal emitent al deciziei printre acestea fiind și reținerea calității de reprezentant al debitoarei TOTAL CM în persoana administratorului judiciar A.. Aceste rețineri ale instanței nu sunt întemeiate având în vedere că deși în cuprinsul deciziei de angajare a răspunderii solidare se folosește expresia "reprezentant legal" aceasta a specificat calitatea intimatei A., respectiv aceea de administrator judiciar, ori faptele ce i se impută au în vedere calitatea de administrator judiciar, iar folosirea expresiei de reprezentant legal nu îi cauzează intimatei contestatoare nici un prejudiciu. Cu privire la susținerea instanței de fond cum că actul administrativ fiscal prezintă vicii cu privire la respectarea dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 207/2015, și aceste susțineri sunt nefondate având în vedere că atât în cuprinsul deciziei cât și în procedura audierii contestatoarei prin transmiterea notificărilor, contestatoarei i s-au adus la cunoștință faptele imputabile și aceasta a avut posibilitatea să-și exprime punctul de vedere, astfel că viciile despre care face vorbire instanța de fond în motivele sentinței recurate nu pot fi reținute. Este de principiu că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, prezumție care, la rândul sau se bazează pe prezumția de autenticitate și de veridicitate, de unde decurge că a nu executa un act administrativ emis în baza legii echivalează cu a nu executa legea. Suspendarea executării unui act administrativ nu poate fi ordonată de judecătorul de contencios administrativ decât în situații de excepție, cu observarea strictă a îndeplinirii exigentelor legale, astfel cum sunt precizate în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. În art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt precizate condițiile în care judecătorul cauzei poate dispune suspendarea executării actului administrativ contestat, textul legal amintit enumerând trei condiții cumulative: a) condiția declanșării procedurii administrative prealabile, b) condiția cazului bine justificat și c) condiția prevenirii unei pagube iminente. Prevederile exprese ale Legii 554/2004 trebuie interpretate în sensul descris la art. 2 lit. t), în sensul că prin cazuri bine justificate se precizează în textul legal mai sus menționat, se înțeleg "împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ". Ori, apreciază recurenta-pârâtă că prin motivarea expusă, intimata-reclamată nu se încadrează în solicitarea expresă a textului de lege astfel că solicitarea de suspendare a actului administrativ fiscal din acest punct de vedere este neîntemeiată, nefiind îndeplinită nici condiția cazului bine justificat. În ceea ce privește și cea de-a treia condiție, referitoare la iminența producerii unei pagube se arată că, în termenii art. 2 din Legea 554/2004 prin pagubă iminentă se înțelege "prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public". Cu ocazia analizării acestei condiții instanța nu poate să facă o examinare pe fond a legalității actului administrativ contestat, ci în mod obligatoriu trebuie să se limiteze la o simplă "pipăire" a fondului. Scopul acestei analize se rezumă doar la a constata dacă există argumente juridice aparent valabile să creeze o îndoială serioasă în privința conformității acestuia cu legea în a cărui executare a fost emis. Or, cu privire la reținerea incidenței în cauză a îndeplinirii cerinței definite în art. 2 lit. t) din lege acest aspect presupune o examinare pe fond a legalității actului contestat. A proceda la suspendarea executării unui act fiscal doar pe considerentul că punerea sa în aplicare înseamnă obligarea contribuabilului la plata către buget a unor sume de bani, ceea ce evident are o anumită influență asupra patrimoniului acestuia, ar conduce în toate cauzele de contencios fiscal la blocarea efectelor actului contestat și ar pune în discuție astfel caracterul executoriu al acestuia, ignorându-se că suspendarea poate interveni doar în situații de excepție. Așadar, din cele prezentate rezultă că pentru a fi dispusă suspendarea trebuiesc îndeplinite cumulativ cele 3 condiții impuse de art. 14 din Legea 554/2004: sesizarea potrivit disp. art. 7, cazul bine justificat și paguba iminentă. Or, în cauză nu s-a făcut dovada existenței acestor condiții.

Apărările formulate în cauză. Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal, respingerea recursului ca tardiv formulat, anularea recursului ca nemotivat având în vedere că în cadrul cererii de recurs nu au fost prezentate în concret motive de nelegalitate pentru care s-ar impune casarea hotărârii instanței de fond, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și obligarea la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 RON.

Procedura de soluționare a recursului. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 04 decembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 06 mai 2020.

Soluția instanței de recurs Învestită cu soluționarea prezentei cereri de recurs și având în vedere că recursul a fost declarat și formulat cu respectarea termenului legal, iar excepția tardivității a fost respinsă în ședința publică din data de 06.05.2020, Înalta Curte va analiza cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare. Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. Deși recurentul-pârât a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 5, 6 și 8 din C. proc. civ., prin criticile formulate se invocă aplicarea greșită a normelor de drept material prevăzute de Codul de procedură fiscală și C. proc. civ., în general, și dispozițiilor Legii nr. 554/2004 referitoare la condițiile impuse de art. 14 referitoare la măsura suspendării executării actului administrativ, în special. Înalta Curte constată că aceste critici se încadrează în motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aspect față de care va respinge excepția nulității recursului. Cu privire la fondul cauzei, analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei-reclamante, Înalta Curte apreciază că recursul este lipsit de interes. Pentru a ajunge la această soluție instanța de control judiciar constatată că, în prezenta cauză instanța de contencios administrativ a fost învestită cu o cerere prin care s-a solicitat suspendarea executării actului administrativ reprezentat de Decizia de angajare a răspunderii solidare în situația atragerii răspunderii solidare prevăzută la art. 25 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală nr. VL6509 din data de 13.02.2018, până la pronunțarea instanței de fond și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cadrul prezentului litigiu. Prima instanță a admis cererea dedusă judecății și a dispus suspendarea executării actului administrativ reprezentat de Decizia de angajare a răspunderii solidare în situația atragerii răspunderii solidare prevăzută la art. 25 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 cu nr. VL6509 din data de 13.02.2018 emisă de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond. În ceea ce privește cererea de recurs, Înalta Curte reține că, potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ. "orice cerere poate fi formulată numai dacă autorul acesteia justifică un interes". Prin urmare, una dintre cele patru condiții de exercitare a acțiunii civile este cea privind interesul de a promova acțiunea, condiție generală care vizează orice cerere formulată în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării căilor de atac. În dreptul procesual civil, interesul de a promova o acțiune este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conținutul acesteia. Conform art. 33 din C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual, iar acțiunea în contencios administrativ nu derogă de la aceste cerințe, în raport cu prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004. Activitatea judiciară nu poate fi inițiată și întreținută fără justificarea unui interes reprezentând folosul material sau moral pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu soluționarea unei cereri - acțiune sau cale de atac. Potrivit dispozițiilor art. 458 din C. proc. civ., căile de atac pot fi exercitate numai de părțile aflate în proces care justifică un interes, în afară de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au și alte organe sau persoane. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, cu prilejul promovării acțiunii sau formulării căii de atac, și care trebuie să subziste pe tot parcursul derulării cauzei. În contextul arătat se constată că, prin cererea înregistrată la data de 07.05.2018 pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, reclamanta A., societate civilă profesională, membră UNPIR, în contradictoriu cu Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vâlcea prin Serviciul Fiscal Municipiul Drăgășani, în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 281 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, a solicitat: - anularea Deciziei de angajare a răspunderii solidare în situația atragerii răspunderii solidare prevăzută la art. 25 alin. (2) din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, nr. VL6509/13.02.2018, emisă de către AJFP Vâlcea - Serviciul Fiscal Municipal Drăgășani, prin care în temeiul art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015, s-a dispus angajarea răspunderii societății civile profesionale A. în vederea realizării în totalitate a creanțelor fiscale deținute de societatea TOTAL CM. S.R.L., în limita sumei de 2.109.192 RON. - anularea Deciziei nr. CRR_REG - 8325/30.03.2018 emisă de către D.G.R.F.P. Craiova, privind soluționarea contestației formulată de A. împotriva Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. VL 6509/13.02.2018 emisa de AJFP Vâlcea, precum și obligarea pârâtelor, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată efectuate în prezenta cauză. Prin sentința nr. 433 din data de 20.09.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018 Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vâlcea prin Serviciul Fiscal Municipiul Drăgășani, S.C. Total CM S.R.L., în insolvență, prin administrator judiciar A., a anulat decizia nr. CRR_REG - 8325/30.03.2018 emisă de DGRFP Craiova și decizia nr. VL 6509/13.02.2018 emisă de AJFP Rm. Vâlcea - SFM Drăgășani și a obligat pârâtele DGRFP Craiova și AJFP Rm. Vâlcea -SFM Drăgășani la plata către reclamantă a sumei de 5050 RON, cheltuieli de judecată. Având în vedere că între cele două dosare (nr. x/2018 și nr. y/2018) există o strânsă legătură, precum și faptul că sentința nr. 433 din data de 20.09.2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, confirmă legalitatea și temeinicia măsurii dispuse prin sentința nr. 135 din data de 08 martie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, iar aceasta produce efecte juridice în ceea ce privește suspendarea executării Deciziei nr. CRR_REG - 8325/30.03.2018 emisă de DGRFP Craiova și Deciziei nr. VL 6509/13.02.2018 emisă de AJFP Rm. Vâlcea - SFM Drăgășani, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2018, chiar și în situația în care ar fi schimbată hotărârea primei instanțe (sentința nr. 433 din data de 20.09.2018), efectul pozitiv al suspendării executării nu ar putea fi înlăturat deoarece, potrivit art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 în ipoteza admiterii acțiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condițiile art. 14, se prelungește de drept până la soluționarea definitivă a cauzei. Așa fiind, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă nu justifică un interes actual în susținerea recursului, în vederea obținerii unei soluții de admitere a recursului, de casare a sentinței atacate și de respingere a cererii de suspendare a executării actului administrativ, aspect față de care, Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes a recursului.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului și în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca lipsit de interes. În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-pârâtă va fi obligată la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă A. S.R.L., conform dovezilor depuse la dosar.