ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 155/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2015, la data de 5.11.2015, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții B., Consiliul B. și Ministerul Justiției, solicitând: - anularea organizării concursului pentru schimbări de sediu dintr-o circumscripție în alta numai în ceea ce privește circumscripția București; - obligarea Uniunii Națională a Executorilor Judecătorești prin Consiliul B. să emită o hotărâre de avizare favorabilă a cererii reclamantului de schimbare de sediu din circumscripția Aiud în circumscripția București; - suspendarea executării hotărârii nr. 79/11.09.2015 emisă de Consiliul B. privind aprobarea datei desfășurării concursului pentru schimbări de sediu dintr-o circumscripție în alta ce se va organiza în anul 2015, a Ordinului Ministrului Justiției nr. 3011/C/2015 numai în ceea ce privește schimbarea de sediu în circumscripția București până la soluționarea definitivă și irevocabilă a prezentei cauze.

Prin sentința civilă nr. 939 din 21 martie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B., Consiliul B. și Ministerul Justiției .

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel București a constatat, referitor la capătul de cerere privind suspendarea executării Hotărârii nr. 79/11.09.2015 a Consiliului U.N.E.J. și a O.M.J. nr. 3011/C/2015, că acesta a rămas fără obiect, având în vedere că actele pentru care au fost emise au fost puse în executare, concursul desfășurându-se la data de 10.11.2015, la dosarul cauzei fiind depusă și dovada încheierii acestuia, respectiv Procesul-verbal de predare a lucrărilor încheiat la data de 10.11.2015 -ora 17:00 și semnat de membrii Comisiei pentru organizarea și supravegherea concursului .

Pe fondul cauzei, Curtea de Apel București a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 79 alin. (1) și (3) din OMJ nr. 210/2001 pentru aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, schimbarea sediului biroului executorului judecătoresc dintr-o circumscripție în alta se face, la cerere, pe locurile vacante prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. d). Cererea de schimbare a sediului biroului executorului judecătoresc se face în termen de 10 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, a listei cuprinzând posturile vacante. Lista se publică și pe paginile de internet ale Ministerului Justiției și B., dar se va afișa și la sediul Camerelor executorilor judecătorești, la loc vizibil și accesibil publicului.

De asemenea, a reținut instanța de fond că, potrivit art. 79

1

alin. (1) din din OMJ nr. 210/2001 pentru aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000, când numărul cererilor de schimbare de sediu este mai mare decât numărul posturilor vacante dintr-o circumscripție a judecătoriei, posturile se vor ocupa prin concurs, în ordinea mediilor obținute de candidați.

Prin Ordinul ministrului justiției nr. 3011/C/23.09.2015 s-a aprobat organizarea concursului pentru schimbarea sediilor birourilor executorilor judecătorești în data de 10.11.2015, iar anunțul de concurs a fost publicat în Monitorul Oficial, partea a III-a, la data de 28 septembrie 2015, conform prevederilor art. 79

1

din Regulament.

Curtea de Apel București a reținut că nu este de natură să atragă anularea concursului, împrejurarea potrivit căreia, ulterior emiterii ordinului prin care s-a aprobat organizarea concursului și demarării procedurii, au fost depuse un număr mai mic de cereri pentru înscrierea la concurs decât numărul de posturi vacante și mai mic decât numărul celor depuse în prima etapă, singura condiție impusă fiind ca numărul inițial al cererilor pentru schimbarea de sediu să fie mai mare decât numărul posturilor vacante, condiție respectată la data emiterii OMJ nr. 3011/C/23.09.2015.

În atare context, solicitarea reclamantului de obligare a B. și a Consiliului B. să avizeze favorabil cererea sa de schimbare a sediului biroului executorului judecătoresc în circumscripția București este neîntemeiată, în considerarea rezultatelor concursului din 10.11.2015 reclamantul fiind declarat respins, concursul fiind încheiat, rezultatele finale publicate pe site-ul B., fiind emise și ordinele ministrului justiției în acest sens.

Împotriva sentinței civile atacate a formulat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a arătat că situația de fapt reținută de instanță a fost corectă, în sensul că în octombrie 2015 s-au înscris la concurs 14 candidați pe 15 locuri vacante.

Prin urmare, a susținut recurentul că, atâta vreme cât numărul posturilor vacante este mai mare decât numărul candidaților, nu se mai justifică interesul pentru desfășurarea concursului.

Or, dispoziția care se aplică în atare situație este art. 79 din Regulamentul de aplicare al Legii 188/2000, iar instanța de fond a aplicat în mod greșit și dispozițiile art. 79

1

din Regulamentul de aplicare al Legii 188/2000,

De asemenea, a susținut recurentul că Ministerul Justiției trebuia să ia act de situația de fapt a numărului mai mic al candidaților față de locurile vacante și de punctul de vedere al B. și să constate ca sesiunea concursului nu se mai susține logic și legal.

Instanța nu a ținut cont de poziția B. și a Consiliului B. care, prin memoriul adresat Ministerului Justiție, nu a insistat în continuarea procedurii concursului pentru circumscripția București, astfel încât rolul de inițiator și conducător al procedurii este preluat abuziv de Ministerul Justiției.

Dispozițiile art. 79

1

din Regulamentul de aplicare al Legii 188/2000, prevăd că inițiativa de organizare a concursului revine B..

A mai susținut recurentul că adevăratul motiv pentru continuarea concursului a fost reprezentat de avantajele materiale, respectiv sumele de bani primite de fiecare membru al Comisiilor concursului ce au constat în sumele de bani primite pentru organizarea acestui concurs.

A mai susținut recurentul că instanța de fond a împărtășit în mod greșit punctul de vedere al Ministerului Justiției, însă, în fapt, trebuia să țină cont de înscrierile petenților pentru participarea efectivă la concurs la data de 10.11.2015 (care erau în număr inferior posturilor vacante) și nu de cererile înregistrate în august 2015, astfel încât B. și Ministerul Justiției trebuiau să adapteze norma de drept la situația existentă.

Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a susținut că din cele 4 pagini pe care se desfășoară hotărârea, doar ultimele două paragrafe din motivarea hotărârii cuprind motivele pentru care a fost respinsă acțiunea .

De asemenea, a arătat că instanța de fond nu a răspuns criticilor sale, mărginindu-se să elaboreze extrem de sumar motivele pentru care a ajuns la hotărârea pronunțată, astfel încât această motivare lacunară reprezintă în fapt o lipsă de motivare. A mai susținut în cadrul acestui motiv de recurs că instanța nu a analizat criticile referitoare la notarea și stabilirea rezultatelor la concursul de schimbare de sedii, acestea fiind realizate în mod defectuos.

A solicitat menținerea soluției instanței de fond în ceea ce privește suspendarea actelor criticate, întrucât nu face obiectul criticilor recursului.

Pe fondul acțiunii, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și admiterea acțiunii în ceea ce privește schimbarea sediului din circumscripția Judecătoriei Aiud în circumscripția București.

A făcut observații cu privire la disciplina de drept procesual civil, respectiv executarea silită a obligațiilor de a face sau de a nu face care implică faptul personal al debitorului; a făcut referire la baremul indicat la notare, ca urmare a concursului de schimbare de posturi; a mai făcut referiri în ceea ce privește tratarea subiectelor de concurs, raportat la punctajul acordat în cadrul concursului dar și referiri cu privire la organizarea profesiei de executor judecătoresc.

Intimatul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimata B. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului B., precum și excepția inadmisibilității recursului pe considerentul că motivele invocate de către recurent în cererea de recurs nu se circumscriu motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ. Pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând criticile invocate în cererea de recurs, raportat la hotărârea atacată și la probele administrate în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat și îl va respinge, având în vedere următoarele considerente:

A. a). Înalta Curte apreciază neîntemeiată excepția netimbrării recursului invocată de intimatul Ministerul Justiției prin întâmpinare .

Conform rezoluției judecătorului din data de 17.10.2018, recurentului i s-a pus în vedere să completeze taxa judiciară de timbru cu diferența sumei de 100 de RON.

La data de 04.01.2019, recurentul-reclamant a transmis la dosarul cauzei diferența de taxă judiciară de timbru de 100 RON, în completarea sumei de 100 de RON depusă odată cu motivele de recurs, conform rezoluției judecătorului.

Prin urmare, Înalta Curte constată că recursul a fost timbrat corespunzător, conform art. 24 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004, astfel încât recursul nu poate fi supus nulității din perspectiva disp. art. 486 alin. (2) C. proc. civ.

b). cu privire la excepția formulată de intimata B. prin întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului pe considerentul că motivele invocate de recurent în cererea de recurs nu se circumscriu motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este întemeiată.

Criticile susținute în cererea de recurs, atât în ceea ce privește motivele contradictorii cuprinse în considerentele hotărârii atacate, cât și în ceea ce privește aplicarea greșită a normelor de drept material, se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, nu se poate reține o lipsă a motivării recursului, instanța de control judiciar putând analiza criticile invocate în cererea de recurs raportat la motivele de casare precizate de către recurent.

c). Cu privire la excepția invocată de către intimata-pârâtă B. prin întâmpinare, excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului B., aceasta nu vizează motivele invocate de către recurentul-reclamant prin cererea de recurs; intimata-pârâtă nu a invocat această excepție în fața instanței de fond și nu a formulat recurs împotriva sentinței, cu privire la această excepție, motiv pentru care Înalta Curte nu va analiza și nu se va pronunța asupra excepției invocate prin întâmpinare.

B. În ceea ce privește cazul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este fondat.

Potrivit disp. art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au respins cererile părților.

Se constată că instanța de fond a prezentat, în conținutul hotărârii recurate, elementele de fapt și de drept care au format opinia sa în raport cu soluția pronunțată.

În cuprinsul sentinței recurate nu există motive contradictorii ori străine de natura cauzei, considerentele acesteia respectând prevederile art. 425 C. proc. civ., privitoare la conținutul hotărârii, astfel că instanța de fond a analizat cauza în limitele instituite de lege și cu respectarea principiului disponibilității părților.

De asemenea, așa-zisa "motivare sumară" a hotărârii invocată de către recurent tot din această perspectivă nu poate fi primită de Înalta Curte, întrucât instanța de fond a răspuns și motivat soluția pronunțată prin raportare la toate solicitările reclamantului formulate în cererea de învestire a instanței de fond.

Împrejurarea că hotărârea atacată este motivată într-un număr de pagini restrâns și nu este desfășurată amplu, așa cum ar fi dorit recurentul, nu atrage nelegalitatea acesteia din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Cu privire la critica recurentului privind faptul că instanța de fond nu a analizat criticile referitoare la notarea și stabilirea rezultatelor la concursul de schimbare de sedii întrucât acestea au fost realizate în mod defectuos de către pârâte, Înalta Curte constată că această critică nu vizează obiectul acțiunii formulate de reclamant și motivele pentru care instanța a constatat netemeinicia acesteia.

În concluzie, se reține că motivarea hotărârii atacate permite instanței de control judiciar să verifice aplicarea dispozițiilor legale aplicate în cauză la stabilirea situației de fapt, instanța de fond lămurind pe deplin situația de fapt a cauzei, analizând întocmai cererea supusă analizei, considerentele hotărârii făcând posibilă examinarea legalității soluției pronunțate.

C. În ceea ce privește cazul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nici acesta nu este fondat.

Nu poate fi reținută critica recurentului potrivit căreia dispozițiile care se aplică în cauză sunt cele ale art. 79 din Regulamentul de aplicare al Legii 188/2000, iar instanța a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 79

1

din Regulamentul de aplicare al Legii 188/2000.

Instanța de fond, în motivarea hotărârii de respingere a acțiunii reclamantului, a făcut trimitere la dispozițiile art. 79 alin. (1) și (3) din OMJ nr. 210/2001 pentru aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, care reglementează procedura de formulare a cererii de schimbare a sediului biroului executorului judecătoresc dintr-o circumscripție în alta.

Dispozițiile art. 79

1

alin. (1) din OMJ nr. 210/2001 pentru aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000 vizează modalitatea de participare la concurs în cazul în care numărul cererilor de schimbare de sediu este mai mare decât numărul posturilor vacante dintr-o circumscripție a judecătoriei, în ordinea mediilor obținute de candidați, iar alin. (5) al art. 79

1

din Regulament vizează termenul de formulare a cererii în cazul organizării concursului.

Împrejurarea că recurentul nu dorește ca instanța de fond să fi avut în vedere aplicarea disp. art. 79

1

din Regulamentul care reglementează procedura de concurs în cazul în care numărul cererilor de schimbare de sediu este mai mare decât numărul posturilor vacante dintr-o circumscripție a judecătoriei, nu atrage nelegalitatea acestei hotărâri.

De asemenea, nu poate fi primită nici susținerea recurentului potrivit căreia Ministerul Justiției trebuia să ia act de situația de fapt a numărului mai mic al candidaților față de locurile vacante și de punctul de vedere al B. și să constate ca sesiunea concursului nu se mai susține .

Prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 3011/C/23.09.2015 s-a aprobat organizarea concursului pentru schimbarea sediilor birourilor executorilor judecătorești în data de 10.11.2015.

Anunțul pentru concursul pentru schimbarea sediilor birourilor executorilor judecătorești a fost publicat în Monitorul Oficial, partea a III a, la data de 28 septembrie 2015, conform art. 79

1

din Regulament.

Acest concurs a fost organizat ca urmare a faptului că un număr mai mare de 16 candidați (mai mult decât posturile vacante anunțate pentru aceste posturi) au formulat cereri de schimbare de sediu pentru posturile din București, cereri care au fost înregistrate în termenul prev. de art. 79 alin. (3) din Regulament.

Este neîntemeiată critica recurentului în sensul că organizarea concursului trebuia anulată având în vedere că, ulterior formulării cererilor inițiale, o parte dintre candidați și-au retras cererile de înscriere la concurs pentru schimbare de sediu pentru circumscripția București.

Din interpretarea dispozițiilor care reglementează instituția schimbării de sediu a executorilor judecătorești (art. 79 și art. 79

1

alin. (1) din OMJ nr. 210/2001 pentru aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000), rezultă că cele două etape ale procedurii de schimbare de sediu sunt interdependente, în strânsă legătură una cu cealaltă, fiind părți componente ale unei proceduri unice.

Astfel, în situația în care, în cadrul procedurii de schimbare de sediu, a fost demarată etapa constând în organizarea și desfășurarea concursului, raportat la numărul de cereri depuse în temeiul art. 79 din Regulament, împrejurarea că o parte dintre concurenți s-au retras din procedura de susținere concursului nu justifică anularea concursului prin oprirea procedurii deja declanșate, această măsură fiind fără temei legal.

Nu este întemeiată nici critica recurentului potrivit căreia instanța de fond nu a ținut cont de poziția B. și Consiliului B. care, prin memoriul adresat Ministerului Justiție, nu a insistat în continuarea procedurii concursului pentru circumscripția București, apreciind recurentul că rolul de inițiator și conducător al procedurii este preluat abuziv de Ministerul Justiției.

Înalta Curte reține că B. organizează concursul sub controlul și coordonarea Ministerului Justiției, în baza dispozițiilor O.M.J. nr. 210/2001 pentru aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000, astfel încât nemulțumirea recurentului, care apreciază acest aspect ca fiind unul abuziv, nu este întemeiată, fiind o simplă afirmație fără nici un suport întemeiat în drept.

Dreptul executorilor judecătorești de a-și schimba sediul nu este consacrat prin Legea nr. 188/2000, astfel încât derularea acestei proceduri urmează a se realiza exclusiv în limitele și condițiile fixate de Regulament, act normativ ce nu reglementează posibilitatea anulării sau sistării procedurii de concurs, ca urmare a unor constatări intervenite pe parcursul derulării acestuia.

Înalta Curte nu poate primi nici critica recurentului potrivit căreia adevăratul motiv pentru continuarea concursului a fost reprezentat de avantajele materiale, respectiv sumele de bani primite de fiecare membru al Comisiilor concursului. Folosul material dobândit de membrii comisiei de organizare a concursului nu a format obiectul prezentei cauze. Concursul a fost realizat ca urmare a emiterii Ordinul Ministrului justiției nr. 3011/C/23.09.2015 prin care s-a aprobat organizarea concursului pentru schimbarea sediilor birourilor executorilor judecătorești în data de 10.11.2015, și a fost realizat în baza unui act administrativ în vigoare care trebuia pus în aplicare.

Or, nemulțumirea recurentului, în demersul său de candidat pentru schimbarea de sediu în circumscripția București, a constat, în fapt, tocmai în nepromovarea concursului la care a participat, împrejurare care nu poate constitui motiv de anulare a organizării concursului.

Observațiile recurentului cu privire la disciplina de drept procesual civil, respectiv executarea silită a obligațiilor de a face sau de a nu face care implică faptul personal al debitorului, criticile referitoare la baremul indicat la notare și la tratarea subiectelor, raportat la punctajul acordat în cadrul concursului, dar și cu privire la organizarea profesiei de executor judecătoresc, față de obiectul cauzei, care constă în anularea organizării concursului pentru schimbări de sediu dintr-o circumscripție în alta, și motivele invocate de reclamant prin acțiunea formulată la instanța de fond, nu pot fi analizate de instanța de control judiciar în cadrul motivelor de nelegalitate a sentinței recurate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepțiile netimbrării și nulității recursului.

Va respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 939 din 21 martie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepțiile netimbrării și nulității recursului.

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 939 din 21 martie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 ianuarie 2019.