ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3126/2019

Ședința publică din data de 6 iunie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2015 la data de 09.12.2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, anularea Ordinului nr. 3011/C/23.03.2015 și obligarea pârâtului să emită ordinul de schimbare a sediului din circumscripția Videle, jud. Teleorman în circumscripția municipiului București, de pe lângă Curtea de Apel București, conform cererii nr. x/10.08.2015 depusă la Colegiul Director al Camerei de pe lângă Curtea de Apel București și la Consiliul UNEJ.

Prin sentința civilă nr. 1531 din 9 mai 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile atacate a formulat recurs reclamantul A. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a arătat că există un exces de putere al pârâtului în emiterea Ordinului nr. 301 I/C/23.09.2015 prin care s-a aprobat organizarea concursului pentru schimbarea sediilor birourilor executorilor judecătorești.

Astfel, instanța de fond era ținută să examineze dacă soluția pârâtei prin ordinul atacat, se încadrează cerințelor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, adică instanța trebuia să analizeze dacă măsura a fost luată sau nu cu exces de putere.

A mai arătat recurentul că dreptul de apreciere al autorității în luarea măsurii contestate nu a fost supus cenzurii instanței, deși pârâta a rupt justul echilibru care se cere a fi păstrat între cerința interesului general, public și exigențele respectării drepturilor fundamentale ale individului, prin aceea că măsura dispusă prin ordinul atacat a avut în vedere dispozițiile art. 79

1

din Regulamentul de aplicare al Legii 188/2000, și nu art. 79 din Regulamentul de aplicare al Legii 188/2000 care erau incidente .

Autoritatea emitentă deși nu avea certitudinea numărului de cereri pentru schimbarea sediilor, prin ordinul atacat, a impus obligativitatea organizării unui concurs, fără a avea în vedere și posibilitatea ca numărul solicitărilor valide să fie mai mic decât numărul de posturi vacante.

Prin urmare, a susținut recurentul că atâta vreme cât numărul posturilor vacante este mai mare decât numărul candidaților, nu se mai justifică interesul pentru desfășurarea concursului, în nicio normă aplicabilă executorilor judecătorești, respectiv Legea nr. 188/2000 și Regulamentul de aplicare a acesteia.

Justificarea menținerii concursului este exprimată de reprezentantul Ministerului Justiție, așa cum rezultă din adresa nr. x/9.11.2015 prin faptul că în cadrul procedurii prevăzută de art. 79 au fost depuse un număr mai mare de cereri decât posturile vacante.

Or, dacă cererile ar fi îndeplinit condițiile impuse de norma și ar fi fost analizate, înainte de emiterea ordinului atacat, toți solicitanții ar fi trebuit să fie înscriși în examen, ceea ce nu s-a întâmplat, întrucât reprezentanții comisiei au analizat cererile doar după emiterea ordinului și nu înainte.

Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a susținut că hotărârea cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei.

În cadrul acestui caz de casare recurentul a prezentat situația de fapt reținută în cauza, arătând că sunt incidente dispozițiile art. 79 din Regulamentul de aplicare al Legii 188/2000, iar instanța de fond a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 79

1

din Regulamentul de aplicare al Legii 188/2000, întrucât în urma verificării dosarelor de înscriere la concursul de schimbare de sediu a birourilor executorilor judecătorești dintr-o circumscripție în alta și-au menținut cererea inițială doar 15 executori judecătorești, față de cererile care excedeau celor 16 posturi vacante și care au generat emiterea Hotărârii nr. 79/11.09.2015 privind organizarea concursului.

Prin urmare Hotărârea nr. 79/11.09.2015 a Consiliului UNEJ s-a fundamentat pe numărul de opțiuni (și nu de cereri) existente la momentul respectiv. Ulterior, din motive neimputabile Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, o parte din solicitanții inițiali, au înțeles să renunțe tacit la demersul inițial, numărul cererilor valabil exprimate fiind mai mic decât numărul posturilor aprobate de Ministerul Justiției.

Astfel, singura condiție esențială pentru organizarea concursului este ca numărul cererilor valabil exprimate să fie mai mare decât numărul posturilor vacante, în prezent nefiind aplicabile dispozițiile art. 79

1

din Regulament.

În cazul în care s-ar admite ca, în situația de față s-ar putea aplica instituția concursului, s-ar fi impus de fiecare dată organizarea concursului, inclusiv situația în care numărul cererilor ar fi fost inferior numeric posturilor vacante conform disp. art. 79 din Regulament.

În cazul în care s-ar admite că ocuparea posturilor vacante în Circumscripția Curții de Apel București și a Curții de Apel Timișoara s-ar face doar prin concurs, ar trebui admis faptul că există o discriminare față de persoanele cărora li s-a admis cererea de schimbare de sediu a birourilor executorilor judecătorești dintr-o circumscripție în alta pentru anul 2015 în temeiul Hotărârii Consiliului UNEJ nr. 79/11.09.2015 .

Prin motivele de recurs formulate prin apărător ales, recurentul a arătat că motivul unic de recurs constă în aceea că instanța de fond a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 79

1

din Regulamentul de aplicare al Legii 188/2000, atâta vreme cât incidente în cauză sunt dispozițiile art. 79 din Regulamentul de aplicare al Legii 188/2000.

Eroarea fundamentală a instanței a constat în aceea că a confundat intențiile de a se solicita transferul de sediu de birou judecătoresc inițiale (20 de cereri) cu cererile de schimbare a sediului (14 ca număr) cereri care trebuiau depuse după data de 28.09.2015 conform Hotărârii UNEJ, necenzurată de Ministerul Justiției.

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea rec. ca nef.

Recurentul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de pârât.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând criticile invocate în cererea de recurs, raportat la hotărârea atacată și la probele administrate în cauză, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat și îl va respinge având în vedere următoarele considerente:

Obiectul cauzei prezente îl formează anularea Ordinului nr. 3011/C/2015 emis de Ministerul Justiției prin care s-a aprobat organizarea concursului pentru schimbarea sediilor birourilor executorilor judecătorești.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei la instanța de fond la data de 19.04.2016, rezultă că în luna august 2015, pentru posturile vacante de executor judecătoresc din București, au depus cerere 20 candidați.

Organizarea concursului a fost decisă în raport de cele 20 de cereri înregistrate inițial, față de cele 16 posturi vacante, motiv pentru care, contrar susținerilor părții reclamante, s-a reținut incidența art. 79

1

din Ordinul Ministerului Justiției nr. 210/2001.

În ceea ce privește cazul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este fondat.

Potrivit disp. art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii, judecătorul trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au respins cererile părților.

Se constată că instanța de fond a prezentat în conținutul hotărârii recurate, elementele de fapt și de drept care au format opinia sa în raport cu soluția pronunțată.

În cuprinsul sentinței recurate nu există motive contradictorii, ori străine de natura cauzei, considerentele acesteia respectând prevederile art. 425 C. proc. civ., privitoare la conținutul hotărârii, astfel că instanța de fond a analizat cauza în limitele instituite de lege și cu respectarea principiului disponibilității părților.

În fapt, recurentul în cadrul acestui motiv de recurs deși a susținut că sentința instanței de fond conține motive contradictorii sau străine de natura cauzei, nu a arătat în ce constă contradictorialitatea, pe de o parte, iar pe de altă parte, a susținut că reținerea, în drept, de către instanța de fond a incidenței disp. art. 79

1

alin. (1) din OMJ nr. 210/2001 ar conduce la împrejurarea că sentința cuprinde motive străine de natura cauzei.

Or, în cauză dispozițiile art. 79

1

alin. (1) din OMJ nr. 210/2001 nu sunt dispoziții străine de obiectul cauzei, ci dimpotrivă reglementează chiar procedura de organizare a concursului .

Aprecierea incidenței, sau nu a acestui text reprezintă o critică care atrage vizează cazul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. .civ. și nu cel al art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

De altfel, recurentul în cadrul cazului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a adus aceleași critici privind greșita aplicare a instanței de fond a art. 79

1

alin. (1) din OMJ nr. 210/2001, critici care vor fi analizate, în continuare, în cadrul acestui caz de casare.

Nu poate fi reținută critica recurentului potrivit căreia Hotărârea nr. 79/11.09.2015 a Consiliului UNEJ s-a fundamentat pe numărul de opțiuni (și nu de cereri) existente la momentul respectiv, deoarece ulterior o parte din solicitanții inițiali, au înțeles să renunțe tacit la demersul inițial, numărul cererilor valabil exprimate fiind mai mic decât numărul posturilor aprobate de Ministerul Justiției.

Regulamentul de aplicare al Legii nr. 188/2000 are în vedere întreaga procedură de schimbare de sediu dintr-o circumscripție în alta a executorilor judecătorești în funcție de cererile acestora și nu prevede o altă procedură care să vizeze un alt cadru procedural privind "opțiunile candidaților".

Împrejurarea că ulterior candidații și-au retras cererile inițiale și nu s-au mai prezentat la concurs, nu validează argumentul recurentului mai-sus exprimat.

De asemenea, nu poare fi primită nici critica recurentului potrivit căreia există o discriminare față de persoanele cărora, fără concurs, li s-a admis cererea de schimbare de sediu a birourilor executorilor judecătorești dintr-o circumscripție în alta pentru anul 2015 în temeiul Hotărârii Consiliului UNEJ nr. 79/11.09.2015 .

Constatarea unei stări discriminatorii a reclamantului prin raportare la o altă situație de fapt stabilită într-o altă Hotărâre a Consiliului UNEJ, excede cadrului procesual prezent.

În concluzie, se reține că motivarea hotărârii atacate permite instanței de control judiciar să verifice aplicarea dispozițiilor legale aplicate în cauză la stabilirea situației de fapt, instanța de fond lămurind pe deplin situația de fapt a cauzei, analizând întocmai cererea supusă analizei, considerentele hotărârii făcând posibilă examinarea legalității soluției pronunțate.

În ceea ce privește cazul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nici acesta nu este fondat.

Nu poate fi reținută critica recurentului potrivit căreia instanța a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 79

1

din Regulamentul de aplicare al Legii 188/2000, recurentul solicitând aplicarea art. 79 din Regulamentul de aplicare al Legii 188/2000.

Instanța de fond în motivarea soluției de respingere a acțiunii reclamantului a făcut trimitere la dispozițiile art. 79 din OMJ nr. 210/2001 pentru aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, care reglementează procedura de formulare a cererii de schimbare a sediului biroului executorului judecătoresc dintr-o circumscripție în alta.

Dispozițiile art. 79

1

alin. (1) din OMJ nr. 210/2001 pentru aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000, vizează modalitatea de participare la concurs în cazul în care numărul cererilor de schimbare de sediu este mai mare decât numărul posturilor vacante dintr-o circumscripție a judecătoriei, în ordinea mediilor obținute de candidați, iar alin. (5) al art. 79

1

din Regulament vizează termenul de formulare a cererii în cazul organizării concursului.

Împrejurarea că recurentul nu dorește ca instanța de fond să fi avut în vedere aplicarea disp. art. 79

1

din Regulamentul care reglementează procedura de concurs în cazul în care numărul cererilor de schimbare de sediu este mai mare decât numărul posturilor vacante dintr-o circumscripție a judecătoriei, nu poate atrage sancțiunea nulității acestei hotărâri.

De asemenea, nu poate fi primită nici susținerea recurentului potrivit căreia Ministerul Justiției trebuia să ia act de situația de fapt a numărului mai mic al candidaților față de locurile vacante și să constate ca sesiunea concursului nu se mai susține .

Prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 3011/C/23.09.2015 s-a aprobat organizarea concursului pentru schimbarea sediilor birourilor executorilor judecătorești în data de 10.11.2015.

Anunțul pentru concursul pentru schimbarea sediilor birourilor executorilor judecătorești a fost publicat în Monitorul Oficial, partea a III a, la data de 28 septembrie 2015, conform art. 79

1

din Regulament.

Acest concurs a fost organizat ca urmare a faptului că un număr mai mare de 16 candidați (mai mult decât posturile vacante anunțate pentru aceste posturi) au formulat cereri de schimbare de sediu pentru posturile din București, cereri care au fost înregistrate în termenul prev. de art. 79 alin. (3) din Regulament.

Este neîntemeiată critica recurentului în sensul că organizarea concursului trebuia anulată având în vedere ca ulterior formulării cererilor inițiale, o parte dintre candidați și-au retras cererile de înscriere la concurs pentru schimbare de sediu pentru circumscripția București.

Din interpretarea dispozițiilor care reglementează instituția schimbării de sediu a executorilor judecătorești (art. 79 și art. 79

1

alin. (1) din OMJ nr. 210/2001 pentru aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000), rezultă că cele două etape ale procedurii de schimbare de sediu sunt interdependente, în strânsă, legătură una cu cealaltă, fiind părți componente ale unei proceduri unice.

Astfel, în situația în care, în cadrul procedurii de schimbare de sediu a fost demarată etapa constând în organizarea și desfășurarea concursului, raportat la numărul de cereri depuse în temeiul art. 79 din Regulament, împrejurarea că o parte dintre concurenți s-au retras din procedura de susținere concursului nu justifică anularea concursului prin oprirea procedurii deja declanșate, această măsură fiind fără temei legal.

De asemenea, Înalta Curte reține că Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești organizează concursul sub controlul și coordonarea Ministerului Justiției în baza dispozițiilor O.M.J. nr. 210/2001 pentru aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000, astfel încât nemulțumirea recurentului apreciind Ordinul ca fiind un act abuziv nu este întemeiat, fiind o simplă afirmație fără nici un suport întemeiat în drept.

Dreptul executorilor judecătorești de a-și schimba sediul nu este consacrat prin Legea nr. 188/2000, astfel încât derularea acestei proceduri urmează a se realiza exclusiv în limitele și condițiile fixate de Regulament, act normativ ce nu reglementează posibilitatea anulării sau sistării procedurii de concurs, urmare a unor constatări intervenite pe parcursul derulării acestuia.

Or, nemulțumirea recurentului a constat în fapt tocmai prin nepromovarea acestui concurs la care a participat, împrejurarea care nu poate constitui anularea organizării concursului ca urmare a eșecului purtat de către recurent în demersul său juridic de candidat pentru schimbarea de sediu în circumscripția București.

Nu poate fi primită nici critica recurentului potrivit căreia Ordinul a cărui anulare se solicită a fost dat în baza unui exces de putere așa cum prevăd disp. art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Examinând ordinul atacat și sub acest aspect, Înalta Curte constată că prin emiterea acestuia, autoritatea publică emitentă nu a încălcat competența prevăzută de lege și nici drepturile sau libertățile reclamantului recunoscute de legislația națională.

Împrejurarea că instanța de fond nu a menționat acest aspect în cadrul cosiderentelor, nu înseamnă că nu a făcut o analiză proprie și cu privire la această împrejurare.

Din însăși soluția dată și considerentele hotărârii rezultă fără putință de tăgadă temeinicia și legalitatea ordinului care face obiectul prezentei cauze.

Pe de altă parte însă, se constată că acestea sunt simple observații ale recurentului, care nu pot modifica hotărârea atacată, fără a fii invocat vreun considerent valid în acest sens, dar se mai constată, pe de altă parte că această critică nu a format vreuna din criticile reclamantului prin acțiunea formulată la instanța de fond.

Nu poate fi primită nici critica recurentului potrivit căreia cererile concurenților înscriși la examen trebuiau analizate înainte de emiterea ordinului a cărui anulare se solicită, și nu ulterior emiterii lui, această afirmație neavând niciun temei în drept.

Așa cum s-a arătat mai sus, dispozițiile art. 79

1

alin. (1) din OMJ nr. 210/2001 pentru aprobarea Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000, prevăd o anumită procedură care are în vedere schimbarea de sediu a executorului judecătoresc dintr-o circumscripție în alta, procedură care nefiind favorabilă recurentului, acesta a înțeles să o conteste, apreciind-o ca fiind nelegală .

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică.

Pentru toate aceste considerente în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 1531 din 9 mai 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 iunie 2019.