ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6279/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2015, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești și Consiliul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, a solicitat următoarele:

- Anularea Hotărârii nr. 89/11.09.2015 emisa de Consiliul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești privind aprobarea taxei de participare la concursul pentru schimbări de sediu dintr-o circumscripție in alta pentru 2015;

- Suspendarea Hotărârii nr. 89/11.09.2015 emisa de Consiliul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești privind aprobarea taxei de participare la concursul pentru schimbări de sediu dintr-o circumscripție in alta pentru 2015 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a prezentei cauze.

Prin sentința civilă nr. 2280 din data de 29 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal admis a excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile și a respins ca inadmisibilă cererea de anulare formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești și Consiliul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești.

Prin aceeași sentință a respins ca lipsită de obiect cererea de suspendare a executării.

Împotriva sentinței civile nr. 2280 din data de 29 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ a declarat recurs reclamantul A., prin care a solicitat în principal admiterea recursului, casarea sentinței recurate și în temeiul art. 497 alin. (1) C. proc. civ. să trimită cauza spre competență soluționare.

În subsidiar, dacă nu se va admite recursul pe motivul invocat mai sus a solicitat ca în temeiul art. 497 alin. (2) C. proc. civ. a solicitat să se admită recursul, să se caseze în parte sentința recurată și pe fond să se admită acțiunea așa cum a fost formulată cu mențiunea de a rămâne nemodificată măsura privitoare la suspendarea hotărârii nr. 89/11.09.2015.

În susținerea cererii de recurs, recurentul-reclamant a invocat motivul de casare nr. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. apreciind că Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești este o persoană juridică a cărei membri sunt persoane fizice private. Deorece această persoană are caracter privat, actele sale sunt de natură civilă, considerente pentru care competența de soluționare a anulării actelor emise de această instituție revin instanțelor civile și nu celor de contencios administrativ.

Pornind de la acest raționament, recurentul-reclamant a apreciat că incident în cauză este și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. conform căruia hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Recurentul în susnținerea acestui motiv de casare a apreciat că în speță incidente sunt dispozițiile C. civ. și nu cele ale Legii contenciosului administrativ și fiscal.

Așadar în drept, recurentul a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3 și 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă niunea Națională a Executorilor Judecătorești a depus întâmpinare la cererea de recurs prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate.

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 31 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de la data de 01 octombrie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând recursul, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Înalta Curte, trecând la analiza motivelor de casare, în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. invocat de recurentul-reclamant constată că acesta este neîntemeiat.

Cu privire la critica dezvoltată prin cererea de recurs privitoare la competența instanței de judecată, critică întemeiată pe motivul de casare indicat mai sus, în sensul că, în speță, competența revine instanței civile, instanța de recurs apreciază că această poziție nu a fost pusă în discuție în fața instanței de fond, considerente pentru care în acest cadru procesual nu se poate analiza această critică. Regulile privitoare la stabilirea competenței de judecată a unei cauze sunt stabilite de prevederile art. 130 și 131 C. proc. civ., or, în prezenta cauza niciuna din părți nu a invocat în fața instanței de fond excepția necompetenței generale, materiale ori teritoriale a instanței.

În ceea ce privește celelalte critici invocate de recurentul-reclamant în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de recurs le apreciază de asemenea ca fiind nefondate.

În conformitate cu prevederile art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare: "Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia."

Având în vedere această prevedere legală, Înalta Curte apreciază în acord cu instanța de fond că parcurgerea procedurii prealabile, înainte de sesizarea instanței de judecată cu acțiunea în anulare este obligatorie pentru reclamant, fiind o condiție de admisibilitate a acțiunii în contencios administrativ.

În speță, se confirmă că reclamantul nu a făcut dovada că înainte de a sesiza instanța cu cererea de chemare în judecată prin care a solicitat anularea și suspendarea Hotărârii nr. 89/11.09.2015 emisa de Consiliul UNEJ, a formulat o cerere de revocare a acestei hotărâri.

Cu privire la acest aspect, instanța de recurs reține și că instanța de fond, prin încheierea din 30 martie 2016 a acordat un termen pentru ca reclamantul să facă dovada parcurgerii procedurii prealabile, însă acesta nu a depus această dovadă.

Având în vedere că reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile obligatorii în fața instanței de fond, în mod corect aceasta a admis excepția inadmisibilității pentru lipsa procedurii prealabile și a respins ca inadmisibilă cererea de anulare a Hotărârii nr. 89/11.09.2015 emisă de Consiliul UNEJ formulată de reclamant.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate criticile formulate de recurentul-reclamant subscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3 și 8 C. proc. civ., și, în baza art. 496 C. proc. civ., urmează să respingă recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 2280 din 29 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 decembrie 2019.