ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2892/2019

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe roloul Curții de Apel Bacău sub nr. x/2016 din 1.02.2016, reclamanta A. a chemat în judecată pârâții Baroul Bacău și Uniunea Națională a Barourilor din România în contradictoriu cu care a solicitat anularea pct. 4 din decizia nr. 34/19.08.2015 a Consiliului Baroului Bacău prin care nu a fost validată cererea sa de înscriere la examenul de primire în profesie pentru dobândirea calității de avocat definitiv din sesiunea septembrie 2015, nularea hotărârii nr. 2/4.09.2015 a Uniunii Naționale a Barourilor din România - Comisia națională de examen, prin care a fost respinsă contestația împotriva deciziei nr. 35/2015 a Consiliului Baroului Bacău, constatarea dreptului practicianului în insolvență absolvent de studii juridice de a beneficia de vechime în specialitate juridică asimilată consilierilor juridici și restituirea sumei de 400 RON reținută în mod nelegal de către Uniunea Națională a Barourilor din România din suma de 1.000 RON achitată cu titlu de taxă de examen; Totodată, a solicitatat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată. 1.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 50 din 19 mai 2016, a respins excepția lipsei de interes și, pe ale de consecință, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Baroul Bacău și Uniunea Națională a Barourilor din România. 1.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele înfățișate Împotriva hotărârii instanței de fond a promovat recurs reclamanta A., în condițiile art. 493 C. proc. civ. Învocând în drept prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat, admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, rejudecând, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. 1.

Apărările formulate în cauză Intimații- pârâți Uniunea Națională a Barourilor din România și Baroul Bacău au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat. 1.

Procedura de soluționare a recursului Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 18 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 29 mai 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma neregularității cererii de recurs, față de prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu art. 486 alin. (1) lit. e) și alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte, constată că este incident în cauză, sens în care va admite excepția invocată din oficiu și va constata nulitatea recrsului. În ședința publică de azi, s-a reținut recursul spre soluționare cu luarea în considerare a excepției nulității recursului declarat de reclamantă pentru nesemnarea in original a cererii de recurs, mențiune prevăzută de art. 486 din C. proc. civ. Potrivit art. 486 alin. (1) lit. e) din C. proc. civ., "Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: (…) e) semnătura părții sau a mandatarului părții în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic", iar, conform alin. (3) al aceluiași articol, "Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității (...)". În temeiul art. 196 alin. (1) din C. proc. civ., cererea de chemare în judecată care nu poartă semnătura părții sau a reprezentantului acesteia este nulă. Aceste dispoziții se corelează cu dispozițiile generale în materia introducerii oricărui demers judiciar, inserate în art. 148 din C. proc. civ., în conformitate cu care orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să cuprindă, printre alte mențiuni esențiale, și semnătura. Dispozițiile art. 194 lit. f) din C. proc. civ. prevăd aceeași obligație. Potrivit art. 268 alin. (1) din C. proc. civ., având denumirea marginală "Rolul semnăturii": "(1) Semnătura unui înscris face deplină credință, până la proba contrară, despre existența consimțământului părții care l-a semnat cu privire la conținutul acestuia.(...)." Prin urmare, semnătura, având rolul de a atesta voința părții cu privire la conținutul înscrisului semnat, trebuie să fie olografă și nicidecum dactilografiată, imprimată sau înlocuită prin parafă. În cauză, se constată că recurenta a depus la dosar cererea de recurs în fotocopie (transmisă prin fax-dosar) iar semnătura, datorită modalității de depunere, se regăsește în forma imprimată, neidentificându-se un exemplar original al respectivei cereri. Lipsa semnăturii este un aspect prealabil peremptoriu de natură a determina neregularitatea învestirii instanței, în consecință, nefiind îndeplinită această cerință de formă, devine incidentă sancțiunea nulității recursului prevăzută de art. 486 alin. (3) din C. proc. civ. În cauza de față, se constată că deși recurenta -reclamanta A. a fost citată cu mențiunea de a semna cererea de recurs înaintată prin e-mail sau de a expedia un exemplar semnat în original al cererii, sub sancțiunea nulității, partea nu s-a conformat obligației dispuse de instanță. Chiar mai mult decât atât, prin încheierea de ședință din data de 6 martie 2019, Înalta Curte în virtutea dispozițiilor art. 148 alin. (5) C. proc. civ., constatând lipsa semnăturii cererii de recurs, a acordat un termen pentru complinirea acestor lipsuri, dispunând citarea recurentei cu această mențiune. Deși recurenta a fost citată cu mențiunea semnării cererii de recurs, sub sancțiunea nulității, acesta nu și-a complinit această lipsă, astfel că, în cauză, devin aplicabile dispozițiile art. . 489 alin. (1) din C. proc. civ. Având în vedere dispozițiile legale sus-menționate, Curtea reține că exercițiul drepturilor procesuale se exercită în strânsă dependență cu îndeplinirea obligațiilor procesuale, cum este și aceea de a semna cererea de recurs. Deoarece recurenta-reclamantă nu s-a conformat exigențelor cerute de lege, și nu a înțeles să depună la dosar cererea de recurs in original sau să aplice semnătura in original, Înalta Curte va aplica sancțiunea nulității recursului. III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului promovat de reclamantă. PENTRU ACESTE MOTIVE,