ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 266/2021
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 266/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
Prin acțiunea înregistrată la data de 22.03.2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea deciziei nr. 4501/27.02.2017 și obligarea pârâtei la plata sumei solicitate prin cererea de plată, respectiv la plata sumei de 2.865,64 RON, reprezentând contravaloarea reparației efectuate la autovehiculul cu nr. de înmatriculare x, de către service-ul B. S.R.L. și la plata cheltuielilor de judecată.
Soluția instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 3425 din 3 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.
Cererea de recurs
Împotriva sentinței civile nr. 3425 din 3 octombrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în urma rejudecării cauzei, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, respectiv anularea deciziei nr. 4501/27.02.2017 și obligarea pârâtei la plata sumei solicitate prin cererea de plată, respectiv la plata sumei de 2.865,64 RON, reprezentând contravaloarea reparației efectuate la autovehiculul cu nr. de înmatriculare x, de către service-ul B. S.R.L., iar în subsidiar, obligarea pârâtului la emiterea unui act administrativ prin care să aprobe plata sumei solicitate prin cererea de plată.
Recurenta-reclamantă prezintă starea de fapt din speță, apreciind că este îndreptățită la admiterea acțiunii.
Apărările intimatului-pârât
Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate, cu cheltuieli de judecată.
II. Soluția instanței de recurs
Analizând cu prioritate excepția nulității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că recursul este nul.
2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.:
"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:
d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".
Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că:
"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."
Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.:
"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.:
"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."
În acest sens, Înalta Curte constată că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:
"Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.
În speță, examinând cererea de recurs formulată de către reclamanta A. S.R.L., Înalta Curte constată că nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., întrucât reprezintă o redare fidelă a cererii de chemare în judecată, nefiind identificate critici care să poată fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
De asemenea, cele câteva paragrafe ce nu au fost preluate din cererea de chemare în judecată (de exemplu, cele două paragrafe de la f. x din dosarul de recurs) reprezintă doar prezentarea unor aspecte de fapt ale cauzei, ce nu pot face obiectul unei cereri de recurs în lipsa unor critici concrete aduse hotărârii recurate.
Astfel fiind, recurenta-reclamantă nu a formulat niciun fel de critici cu privire la aspectele reținute de către prima instanță drept considerente ale sentinței recurate și nu a arătat argumentele concrete pentru care apreciază că soluția primei instanțe este greșită.
Or, această neregularitate a cererii de recurs este sancționată cu nulitatea.
Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. De aceea, nici simpla indicare formală a încadrării recursului într-unul dintre motivele de casare prevăzute de acest text de lege nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, atât timp cât criticile expuse nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege.
Deoarece recurenta-reclamantă nu s-a conformat exigențelor cerute de lege și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul de față.
2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat de A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 3425 din 3 octombrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 3425 din 3 octombrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal .
Definitivă.
Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Pronunțată astăzi, 21 ianuarie 2021.