ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.09.2020

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4645/2020

HOTĂRÂRE
24.09.2020
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4645/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, au solicitat obligarea pârâtului la emiterea deciziei de soluționare a cererii de despăgubiri, înregistrată la instituția pârâtă.

1.2. Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin sentința nr. 31 din 21 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B., și a fost obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților să emită Decizia de soluționare a cererii de despăgubire nr. x/27.05.2016, depusă de reclamanții A. și B..

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs Fondul de Garantare a Asiguraților, fiind criticată atât sentința pronunțată de instanța de fond, cât și încheierea de ședință de la data de 14.03.2017 pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Solicită admiterea excepției inadmisibilității, având în vedere faptul că Legea nr. 213/2015 nu stabilește în sarcina FGA un termen de soluționare a cererilor de plată, ținând cont că lipsa răspunsului la cererea de plată depusă de petenți nu constituie un refuz de soluționare și nici o soluționare în termenul de 30 de zile stabilit de lege, ținând seama că nu se poate reține în sarcina FGA o culpă sau intenția de a nu soluționa cererea de plată în discuție.

Recurentul a susținut că sentința instanței de fond este rezultatul unei interpretări eronate a situației de fapt și a probelor administrate în cauză, precum și a unei greșite interpretări și aplicări a legii.

1.4. Apărările intimaților

Prin întâmpinarea depusă la dosarul de recurs, intimații-reclamanți au invocat excepția de tardivitate a recursului, susținând că cererea de recurs a fost formulată cu nerespectarea termenului prevăzut de lege.

De asemenea, a fost invocată excepția nulității recursului formulat având în vedere că motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de control judiciar va admite recursul formulat, va casa hotărârea atacată și, rejudecând cauza, va respinge acțiunea reclamanților ca rămasă fără obiect, pentru considerentele ce urmează.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

2.1.1. Cu privire la excepția tardivității și nulității recursului

Înalta Curte analizând actele și lucrările cauzei reține că este neîntemeiată excepția invocată de intimați, întrucât sentința instanței de fond a fost comunicată pârâtului la data de 31 martie 2017, iar cererea de recurs a fost înregistrată la instanța de fond la data de 14 aprilie 2017, conform datei aflată pe plicul de corespondență aflat la dosarul cauzei, rezultând astfel că cererea de recurs a fost formulată în termenul de 15 zile de la comunicarea hotărârii prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, Înalta Curte reține că este neîntemeiată și excepția nulității recursului, având în vedere că argumentele invocate de recurent în susținerea cererii de recurs pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

21.2. Cu privire la fondul recursului

Prin cererea de despăgubire înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraților la data de 25.05.2016, reclamanții au solicitat obligarea pârâtului la emiterea deciziei de soluționare a cererii de despăgubiri, respectiv plata daunelor materiale și morale ca urmare a producerii riscului asigurat, prin decesul victimei C., astfel:- către A. - tată al defunctului, suma de 444.047,70 RON RON cu titlu de daune morale, suma de 5.945 RON cu titlul de daune materiale;- către B. - mamă a defunctului, suma de 450.000 RON, cu titlu de daune morale;

Instanța de primă jurisdicție a admis acțiunea reclamanților și a obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților să emită Decizia de soluționare a cererii de despăgubire nr. x/27.05.2016 depusă de reclamanții A. și B..

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs Fondul de Garantare a Asiguraților.

ÎCCJ, la data de 16 ian 2020, a suspendat judecarea recursului constatând că cererea de despăgubire ce face obiectul dosarului de față are o strânsă legătură cu dosarul penal nr. x/2018 al Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală, dosar ce are ca obiect săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă de către șoferul autoturismului x, implicat în accidentul de circulație din data de 01.11.2015 ce a avut ca rezultat decesul fiului reclamanților.

La data de 28 mai 2020, recurentul FGA a depus cerere de reluare a judecării cauzei, motivat de faptul că a fost soluționat definitiv dosarul penal cu nr. x/2018 al CA Târgu Mureș, secția penală.

La dosarul de recurs, la termenul stabilit din data de 24 septembrie 2020, recurentul a depus Decizia nr. 22458/20.01.2020 de soluționare a cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x/27.05.2016 prin care intimații-reclamanți au solicitat despăgubiri pentru prejudiciul suferit în urma evenimentului rutier din data de 01.11.2015.

Înalta Curte constată că în ceea ce privește obiectul prezentei acțiuni, este de necontestat faptul că acesta vizează solicitarea reclamanților ca instanța să dispună obligarea pârâtului la emiterea unei decizii prin care să fie soluționată cererea de despăgubiri nr. x/27.05.2016 depusă de reclamanții A. și B..

Constatând că la dosarul cauzei, în recurs, a fost depusă decizia care face obiectul cererii de chemare în judecată, mai înainte de finalizarea definitivă a procesului, urmare a unor împrejurări intervenite ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, Înalta Curte apreciază, în raport cu art. 194 lit. c) C. proc. civ., că cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat, va casa hotărârea atacată și, rejudecând cauza, va respinge acțiunea reclamanților ca rămasă fără obiect.

Respinge excepția tardivității și a nulității recursului.

Admite recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței nr. 31 din 21 martie 2017 și a încheierii din 14 martie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința și încheierea atacată și, rejudecând cauza:

Respinge acțiunea reclamanților ca fiind rămasă fără obiect.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 24 septembrie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-12-03
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6525/2020
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată la data de 07.11.2017, reclamanții A., B. și C. au solicitat instanței, în contradi
ÎCCJ 2020-07-14
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3539/2020
Ședința publică din data de 14 iulie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data
ÎCCJ 2021-02-17
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 923/2021
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția
ÎCCJ 2020-07-14
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3493/2020
Ședința publică din data de 14 iulie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregist
ÎCCJ 2020-03-11
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1515/2020
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 8 noiembrie 2016, pe rolu
Sursă