ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2567/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal la data de 11 ianuarie 2010, reclamantul I.G. a solicitat, în contradictoriu cu intimații Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, să se dispună: - anularea dispoziției din 11 noiembrie 2009, emisă de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră; - anularea dispoziției din 9 decembrie 2009, emisă de Ministerul Administrației și Internelor; - suspendarea executării dispoziției emise de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin dispoziția din 11 noiembrie 2009 i-a fost aplicată sancțiunea prevăzută de art. 58 lit. c) din Legea nr. 360/2002 și art. 17 lit. d) din Ordinul Ministerul Administrației și Internelor nr. 400/2004, constând în „trecerea într-o funcție inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deținut”, la luarea măsurii de sancționare fiind reținute constatările înserate în Încheierea din 30 noiembrie 2009 a Consiliului Superior de Disciplină, potrivit cu care ar fi comis abaterea disciplinară prevăzută de art. 57 lit. d) din Statutul Polițistului și de art. 12 (1) lit. d) din Ordinul Ministerul Administrației și Internelor nr. 400/2004, respectiv „depășirea atribuțiilor de serviciu și lipsa de solicitudine în relațiile cu cetățenii”.

A mai arătat reclamantul că fapta reținută în sarcina sa (apariția într-un reportaj realizat de postul de televiziune „R.”, transmis la 2 iulie 2009 și respectiv 3 iulie 2009, reportaj care îl privea pe comisarul F.N. - șeful Sectorului Poliție de Frontieră Siret și posibila sa implicare în activități de contrabandă) este inexistentă, iar în subsidiar, chiar dacă ar fi comis-o, aceasta nu constituie abatere disciplinară în raport cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Constituție. În cererea de chemare în judecată au fost invocate și prevederile art. 15 din Legea nr. 554/2004, pentru argumentarea cererii privind suspendarea executării dispoziției emise de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

În întâmpinările depuse la dosar Ministerul Administrației și Internelor București și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră București au solicitat să se dispună respingerea ca nefondată a acțiunii reclamantului, sub aspectul tuturor capetelor de cerere, măsura sancționării sale administrative fiind legală și temeinică. 2.Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 189 din 27 septembrie 2010 Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul I.G., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor București și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră București.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Prin adresa din 11 noiembrie 2009 a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră București din cadrul Ministerului Administrației și Internelor s-a comunicat reclamantului faptul că a fost sancționat disciplinar cu „trecerea într-o funcție inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deținut” pentru săvârșirea abaterii disciplinare constând în aceea că în calitate de polițist de frontieră a furnizat informații în mass-media fără a fi autorizat, încălcând astfel prevederile art. 19 din Instrucțiunile Ministrului Administrației și Internelor nr. 171/2001, art. 3 alin. (1) din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 319/202 și art. 2 alin. (1) din dispoziția Inspectoratul General al Poliției de Frontieră din 2008; această adresă face trimitere și la Încheierea din 30 octombrie 2009 a Consiliului Superior de Disciplină din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, în conținutul căreia sunt prezentate circumstanțele concrete ale săvârșirii abaterii disciplinare și motivarea propunerii de sancționare disciplinară a reclamantului.

Instanța a mai reținut că prin dispoziția Secretarului de Stat - Șeful Departamentului Ordine și Siguranță Publică din cadrul Ministerul Administrației și Internelor din 9 decembrie 2009 s-a dispus respingerea contestației formulată de reclamant împotriva sancțiunii disciplinare aplicată potrivit dispoziției criticate. Instanța de fond a constatat că aspectele care definesc specificul statutului de polițist, dar și modul de organizare a relațiilor ierarhice în cadrul Poliției, conform prevederilor cap. 1 - Dispoziții generale - a Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, republicată, dar și dispozițiilor H.G.

nr. 991/2005 pentru aprobarea Codului de etică și deontologie al polițistului, sunt transpuse în fișa postului reclamantului; că din perspectiva relațiilor ierarhice în cadrul Poliției, polițistul, chiar dacă ocupă un post de conducere, în situația în care a luat cunoștință despre existența unor fapte de corupție consumate în cadrul instituției are obligația de a informa șeful ierarhic și celelalte autorități abilitate cu privire la faptele de corupție săvârșite de polițiști, conform art. 41 lit. g) din Statut și respectiv art. 19 alin. (3) din Codul de etică și deontologie; că informarea opiniei publice cu privire la o serie de date obținute în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cât și comentarea acestora, poate fi făcută de polițist numai în condițiile stabilite prin Ordin al Ministrului Administrației și Internelor, în circumstanțele statuate prin art. 45 alin. (2) din Statut.

S-a mai reținut în considerentele hotărârii atacate că, în speță, reclamantul, care pretinde că a avut cunoștință despre consumarea unor acte de corupție în cadrul Sectorului Poliție de Frontieră Siret, avea obligația, în raport de normele legale menționate, să informeze șeful/șefii ierarhici, iar informarea opiniei publice trebuia făcută cu respectarea Instrucțiunilor Ministrului Administrației și Internelor nr. 171/2001; Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 319/2002 și a dispoziției Inspectoratul General al Poliției de Frontieră din 2008, norme care reglementează activitatea de relații cu presa de la nivelul Poliției de Frontieră Române și a structurilor sale teritoriale, fără ca prin aceasta să se aducă atingeri art. 30 alin. (1) din Constituție, care consfințește inviolabilitatea libertății de exprimare a gândurilor și opiniilor.

Instanța de fond a apreciat că reclamantul a furnizat informații în mass-media prin încălcarea normelor legale citate, sancționarea sa disciplinară fiind legală și temeinică, astfel că a respins ca nefondată acțiunea promovată. Totodată, instanța a reținut că prin sentința nr. 45 din 8 februarie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a fost admisă cererea de suspendare formulată de reclamant și, în consecință, a fost dispusă suspendarea executării dispoziției criticate, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. 3.Recursul exercitat de reclamant Împotriva sentinței civile nr. 189 din 27 septembrie 2010 a declarat recurs reclamantul I.G., criticând-o pentru nelegalitate, în baza art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.. În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a formulat o serie de critici vizând aplicarea greșită a prevederilor art. 55 și 57 lit. d) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului și încălcarea art. 30 alin. (1) din Constituția României, sub următoarele aspecte: 3.1. Potrivit art. 55 din Legea nr. 360/2002, răspunderea disciplinară a polițistului poate fi angajată numai dacă există o încălcare, cu vinovăție, a îndatoririlor de serviciu, or fapta de a fi apărut reportajul televizat nu a fost comisă cu vinovăție, filmarea fiind făcută cu camera ascunsă. 3.2. Chiar dacă și-ar fi exprimat acordul cu privire la înregistrarea și transmiterea publică a discuției, fapta nu poate constitui abatere disciplinară, pentru că art. 30 alin. (1) din Constituția României prevede caracterul inviolabil al libertății de exprimare a gândurilor și opiniilor.

Libertatea de expresie este un principiu fundamental într-o societate democratică, astfel încât aplicarea unei sancțiuni disciplinare pe motivul exprimării unor opinii privind comportamentul și activitatea unui funcționar public, opinie exprimată într-o discuție privată, înregistrată cu camera ascunsă, constituie o încălcare a acestui drept fundamental convențional. 3.3. Fapta reținută ca abatere disciplinară este inexistentă, neexistând o „depășire a atribuțiilor de serviciu”, atâta vreme cânt nu există nici o atribuție de serviciu care să interzică polițiștilor comunicarea cu presa. 4.Apărările intimaților și procedura derulată în recurs 4.1.Prin întâmpinarea depusă la dosar, inspectoratul General al Poliției de Frontieră a făcut o expunere rezumativă a istoricului cauzei și a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esență, că niciuna dintre criticile formulate de recurentul-reclamant nu este întemeiată.

Astfel, intimatul-pârât a arătat că imaginile difuzate pe postul R. au fost filmate cu acordul recurentului-reclamant și că furnizarea de informații în mass-media fără a fi fost autorizat în acest scop constituie abaterea disciplinară prevăzută în art. 57 lit. d) din Legea nr. 360/2002, pentru că în acest fel au fost încălcate următoarele dispoziții legale: - Art. 19 din Instrucțiunilor Ministrului Administrației și Internelor nr. 171/2001 care prevede că: "în cadrul Ministerului de Interne, relațiile și activitățile cu mass-media se desfășoară numai prin intermediul sistemului de relații publice”.

- art. 3 alin. (1) din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 319/2002 care prevede: „persoanele autorizate să țină legătura cu mass-media și să furnizeze date și informații sunt comandanții (șefii) structurilor Ministerului de Interne, cadrele din compartimentele de re/ații cu presa/purtătorii de cuvânt, precum și persoanele desemnate de șefii eșaloanelor superioare, atunci când este cazul” - art. 2 alin. (1) din dispoziția Inspectoratul General al Poliției de Frontieră din 2008 care stipulează: "activitățile de relații cu presa la nivelul Poliției de Frontieră Române sunt desfășurate de către structuri specializate în domeniu, respectiv: la nivelul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră - Serviciul Presă și Comunicare, la nivelul Inspectoratelor Județene ale Poliției de Frontieră - Compartimentul purtătorului de cuvânt”.

Intimatul-pârât Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a mai arătat că, având în vedere statutul special al recurentului, care avea obligația de a respecta prevederile imperative cuprinse în actele normative incidente, în speță nu poate fi vorba despre o încălcare a prevederilor art. 30 și 31 din Constituția României, astfel că prezumțiile de legalitate, de autenticitate și de veridicitate de care se bucură actul administrativ nu au fost răsturnate. De asemenea, intimatul-pârât a arătat că, la stabilirea sancțiunii contestate, s-a ținut seama de activitatea desfășurată anterior de către recurent, de împrejurările în care a săvârșit fapta și de faptul că anterior a mai fost sancționat disciplinar, de trei ori.

4.2.Apărări similare, cu referire la aceleași elemente de fapt și de drept, a formulat și Ministerul Administrației și Internelor , prin întâmpinare. 4.3.Prin notele scrise depuse la dosar la data de 29 aprilie 2011, recurentul-reclamant a arătat că faptele reținute ca element material al abaterii disciplinare intră în câmpul de aplicare al Legii nr. 571/2004 privind protecția personalului din autorizațiile publice , instituțiile publice și din alte unități, care semnalează încălcări ale legii, argumentând pe larg aplicabilitatea acestui act normativ și în cazul polițiștilor. În circumstanțierea situației de fapt prin prisma bunei credințe, recurentul-reclamant, a precizat că, începând cu luna februarie 2011, în legătură cu faptele de corupție din Sectorul Poliției de Frontieră Siret au fost efectuate investigații soldate cu trimiterea în judecată a unui număr de 62 de persoane, polițiști de frontieră și vameși.

A precizat că, prin rezoluția din data de 19 noiembrie 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva sa pentru fapta de a fi dezvăluit opiniei publice unele aspecte din activitatea Sectorului de Poliție de Frontieră Sighet. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant și a prevederilor art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare: 1.Aspectele de fapt și de drept relevante Recurentul-reclamant a supus controlului instanței de contencios administrativ sancțiunea disciplinară aplicată prin dispoziția inspectorului General al Poliției de Frontieră din 11 noiembrie 2009, menținută prin dispoziția din 9 decembrie 2009 a Ministerului Administrației și Internelor, sancțiune constând în „trecerea într-o funcție inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deținut”, prevăzută în art. 58 lit. c 1 ) din Legea nr. 360/2002. Abaterea disciplinară pentru care a fost aplicată sancțiunea a constat în furnizarea unor informații în mass-media fără a fi autorizat, faptă pe care autoritatea emitentă a încadrat-o în prevederile art. 57 lit. d) din Legea nr. 360/2002, referitoare la „depășirea atribuțiilor de serviciu ori lipsa de solicitudine în raporturile cu cetățenii”.

Din conținutul încheierii din 30 octombrie 2009 a Consiliului Superior de Disciplină din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, rezultă că, recurentul-reclamant a apărut într-un reportaj difuzat de postul R. și a făcut declarații privind unele presupuse fapte de corupție comise de șeful Sectorului de Poliție de Frontieră Siret, membrii Consiliului Superior de Disciplină ajungând la concluzia că, în acest fel, ofițerul de poliție și-a depășit atribuțiile de serviciu și a adus atingere imaginii și prestigiului instituției.

Principalul argument invocat de autoritățile publice pârâte și însușit de judecătorul fondului, în sprijinul taxei existentei abaterii disciplinare constând în depășirea atribuțiilor de serviciu, este acela al existenței unor îndatoriri și responsabilități specifice statutului polițistului, concretizate într-o serie de norme ce reglementează conduita polițistului în situația în care a luat cunoștință despre existența unor fapte de corupție în cadrul instituției și relația cu mass-media, cuprinse în legislația primară și secundară aplicabilă în materie (Legea nr. 360/2002, Codul de etică și deontologie, instrucțiuni și ordine emise de Ministerul Administrației și Internelor , dispoziții ale inspectoratului General al Poliției de Frontieră - menționate în considerentele sentinței și în întâmpinările intimaților-pârâți).

Nici autoritățile care au efectuat cercetarea disciplinară și au aplicat sancțiunea, nici instanța de fond nu au avut în vedre însă prevederile Legii nr. 571/2004, act normativ ce reglementează unele măsuri privind protecția persoanelor care au reclamat ori au sesizat încălcări ale legii în cadrul autorităților publice, instituțiilor publice și al altor unități bugetare, prevăzute în art. 2 al legii, fără a se face vreo distincție în ceea ce privește Ministerul Administrației și Internelor ori structurile aflate în subordinea sau coordonarea acestuia.

Conform art. 3 lit. a) din Legea nr. 571/2004, avertizarea în interes public înseamnă sesizarea făcută cu bună credință cu privire la orice faptă care presupune o încălcare a legii, a deontologiei profesionale sau a principiilor bunei administrări, eficienței, eficacității, economicității și transparenței, iar sesizarea mass-media constituie una dintre formele de avertizare în interes public enumerate în art. 6 din același act normativ. Avertizorul în interes public cercetat disciplinar beneficiază de o prezumție legală și relativă de bună credință, în temeiul art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2004, iar ca măsură de protecție, art. 9 din lege prevede că, în litigiile de muncă sau în cele privitoare la raporturile de serviciu, instanța poate dispune anularea sancțiunii disciplinare sau administrative aplicate avertizorului, dacă sancțiunea a fost aplicată ca urmare a unei avertizări în interes public, făcută cu bună credință.

Împrejurările cauzei de față se încadrează pe deplin în ipoteza normei juridice cuprinse în art. 9 din Legea nr. 571/2004, întrucât recurentul-reclamant a fost sancționat disciplinar pentru fapta de a fi sesizat mass-media în legătură cu unele încălcări ale legii în instituția în care își desfășoară activitatea, iar prezumția de bună credință nu a fost răsturnată prin niciuna dintre probele administrate.

În acest context, apărarea intimaților-pârâți, în sensul că polițiștii sunt supuși unor reguli specifice, este lipsită de fundament pentru că, pe de o parte, așa cum s-a reținut mai sus, structurile Poliției Române nu sunt exceptate expres din câmpul de aplicare al Legii nr. 571/2004 și, pe de altă parte, în temeiul art. 11 din actul normativ indicat, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii, autoritățile publice, instituțiile publice și celelalte unități bugetare prevăzute la art. 2 aveau obligația de a-și pune de acord regulamentele de ordine interioară cu prevederile acesteia. 2.Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele prezentate, Înalta Curte va admite recursul și, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și al art. 312 alin. (1) și (3) din C. proc.

civ. va modifica sentința atacată, în sensul admiterii acțiunii reclamantului și anulării actelor administrative contestate potrivit art. 61 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul Polițistului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de I.G. împotriva sentinței nr. 189 din 27 septembrie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că admite acțiunea reclamantului I.G. . Anulează dispoziția din 11 noiembrie 2009, emisă de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și dispoziția din 9 decembrie 2009, emisă de Ministerul Administrației și Internelor. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 mai 2011.