ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5178/2020

Prin sentința civilă nr. 5772 din 28 septembrie 2018, Tribunalul București a respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Direcția de Impozite și Taxe Locale Sector 6 București, având ca obiect obligarea pârâtei la emiterea deciziei de impunere pentru anul fiscal 2018 cu privire la cele două terenuri intravilane pe care le deține în Cartierul Giulești Sârbi, sectorul 6 București, prin care să se constate scutirea de impozit în baza art. 464 alin. (1) lit. k) din Codul fiscal și la achitarea sumei de 549.680 RON, reprezentând impozitul pe teren în mod nelegal încasat de pârâtă pentru anul fiscal 2018, și a dobânzilor prevăzute de art. 182 Codul de procedură fiscală, calculate de la data încasării impozitului pe teren nedatorat și până la data restituirii efective. Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. S.A. a formulat recurs, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

În cursul soluționării recursului, recurenta-reclamantă A. S.A. a formulat cerere de recuzare a doamnei judecător B..

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din 28 martie 2019, Curtea de Apel București a respins cererea de recuzare, ca neîntemeiată. Prin decizia civilă nr. 2108 din 16 mai 2019, Curtea a respins recursul recurentei-reclamante, ca nefondat.

Împotriva încheierii din data de 28 martie 2019, de respingere a cererii de recuzare, recurenta-reclamantă A. S.A. a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 și pct. 5 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, în sensul constatării greșitei soluționări a cererii de recuzare a doamnei judecător B., precum și casarea Deciziei nr. 2108 din 16 mai 2019 pronunțate de instanța de recurs nelegal alcătuită. Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 19.05.2018. Ulterior, la data de 27.07.2020, recurenta a depus cerere de renunțare la judecata recursului formulat împotriva încheierii menționate.

Având în vedere cererea de renunțare formulată de recurentă, Înalta Curte reține că manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecata recursului, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al recurentei care nu este supus cenzurii instanței, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 C. proc. civ. Văzând dispozițiile art. 406 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care se poate renunța oricând la judecată, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă, și având în vedere dispozițiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., potrivit cărora judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel, Înalta Curte va lua act de cererea recurentei de renunțare la judecata recursului. PENTRU ACESTE MOTIVE,