ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5156/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată, la data de 07.12.2016, pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu, cu pârâta ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, anularea Raportului de inspecție fiscală nr. x/06.07.2015 și a Deciziei de impunere nr. x/06.07.2015 cu consecința exonerării sale de la plata obligațiilor fiscale suplimentare stabilite prin aceste acte.

A admis în parte acțiunea și a anulat în parte Decizia de impunere x/06.07.2015, precum și Raportul de inspecție fiscală nr. x/06.07.2015 cu privire la persoana impozabilă S.C. B. S.A. Mizil (în insolvență) în sensul că exonerează pe aceasta de plata sumei de 1.736.420 RON cu titlu de accesorii fiscale (dobânzi, majorări de întârziere și penalități de întârziere).

A luat act de faptul că reclamanta va solicita cheltuieli de judecată printr-o acțiune separată.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, rejudecând, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Recurenta-reclamantă susține interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 102 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.

Se arată că aceste prevederi legale nu pot fi interpretate ca o inadmisibilitate a oricărei proceduri fiscale ce vizează stări de fapt fiscale anterioare procedurii de insolvență.

Singura interpretare per a contrario care poate fi dată textului de lege sus-menționat este aceea că nerespectarea termenului de 60 de zile pentru efectuarea inspecției fiscale ar avea drept consecință imposibilitatea înscrierii la masa credală a sumelor stabilite prin raportul de inspecție fiscală sau, după caz, a sumelor suplimentare.

În plus, mai arată recurenta-reclamantă, raportul de inspecție fiscală și decizia de impunere nu au fost întocmite ca urmare a deschiderii procedurii insolvenței și, ca atare, nu-și are aplicabilitate termenul de 60 de zile prevăzut de art. 102 din Legea nr. 84/2015.

Actele fiscale au fost emise la solicitarea expresă a IJP Prahova - Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, după cum rezultă din adresa din data de 09.07.2015 a AJFP Prahova, având caracterul unor probe administrate în cadrul Dosarului penal nr. x/2012

O altă critică adusă sentinței de fond se referă la greșita respingere a excepției inadmisibilității cererii de anulare a raportului de inspecție fiscală, care are natura juridică a unui act premergător deciziei de impunere, conform disp. art. 131 alin. (4) din Codul de procedură fiscală.

Numai titlul de creanță, respectiv decizia de impunere, este actul administrativ fiscal susceptibil a fi contestat conform disp. art. 269 alin. (2) din Codul de procedură fiscală.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analiza motivelor de casare

Înalta Curte reține că instanța de fond a apreciat întemeiată acțiunea reclamantei formulată împotriva actelor administrativ-fiscale atacate, numai în ceea ce privește suma în cuantum de 1.736.420 RON reprezentând accesorii fiscale (dobânzi, majorări și penalități de întârziere).

Instanța de fond a constatat că, în speță, sunt incidente dispozițiile Legii nr. 85/2014 care impun obligativitatea efectuării inspecției fiscale pentru creanțele bugetare care au aptitudinea să se nască în legătură cu activitatea debitorului/contribuitorului anterioară deschiderii procedurii de insolvență, într-un termen procedural de 60 de zile, conform disp. art. 102 alin. (1) teza a III-a din lege.

Reține judecătorul fondului că termenul de 60 de zile a expirat anterior emiterii raportului de inspecție fiscală și deciziei de impunere, astfel încât calculul accesoriilor la debitul fiscal principal este nelegal din perspectiva legii privind procedura de insolvență.

Prima instanță a mai arătat că organele fiscale, în mod greșit, nu au aplicat și disp. art. 80 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, conform cărora:

"nicio dobândă, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială, numită generic accesorii, nu va putea fi adăugată creanțelor născute anterior datei deschiderii procedurii, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 103".

Înalta Curte constată că sunt întrunite criticile de nelegalitate formulate de către reclamanta-pârâtă și întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., având în vedere că disp. art. 80 din Legea nr. 85/2014 sunt cuprinse în Secțiunea deschiderea procedurii de insolvență, iar disp. art. 102 din aceeași lege se regăsesc în secțiunea ce reglementează întocmirea tabelului de creanță și contestațiile.

Or, în cauza de față nu se discută admiterea/respingerea cererii de depunere a creanței asupra averii debitorului, efectuarea inspecției fiscale ca urmare a publicării notificării privind deschiderea procedurii ori înregistrarea unui supliment al cererii de admitere a creanței inițiale, pentru a fi aplicabil termenul de 60 de zile stipulat la art. 102 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

Organele de inspecție fiscală au efectuat controlul și au emis actele administrativ-fiscale atacate, ca urmare a solicitării IJP Prahova - Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, în cadrul Dosarului penal nr. x/2012

Din acest motiv, întemeierea soluției primei instanțe pe dispozițiile Legii nr. 85/2014 este greșită, în speță, neanalizându-se înscrierea creanțelor stabilite prin raportul de inspecție și decizia de impunere, la masa credală.

Actele administrativ-fiscale reprezintă probe administrate în dosarul penal și au regimul prevăzut de C. proc. pen.

Instanța de contencios administrativ verifică legalitatea actelor în conformitate cu normele legislației în materie fiscală, în speță, neexistând niciun argument care să contrazică prezumția de legalitate a acestora.

Față de cele menționate și văzând că nu a fost contestat modul de calcul al accesoriile fiscale, urmează să se admită recursul formulat cu privire la acestea.

În ceea ce privește soluționarea excepției inadmisibilității cererii de anulare a raportului de inspecție fiscală, Înalta Curte va reține că prima instanță a respins, în mod corect, această excepție, cu ocazia cererii de anulare a actului administrativ se poate solicita și anularea actelor premergătoare acestuia, astfel cum se arată în cuprinsul disp. art. 18 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, dispoziții aplicabile și în cazul actelor administrativ-fiscale.

În concluzie, în temeiul disp. art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, se va admite recursul, se va casa sentința recurată, urmând ca în rejudecare, să se dispună respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova împotriva sentinței nr. 48 din 2 martie 2018 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând, respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 octombrie 2020.