ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.05.2019

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2823/2019

HOTĂRÂRE
28.05.2019
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2823/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra cauzei de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantele A., B.., C. și D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice:

(i) Anularea prevederilor art. 18 și art. 19 din Legea nr. 283/2011, prin care s-a aprobat O.U.G. nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, conform cărora în anul 2012 nu se va mai plăti indemnizația lunară reparatorie pentru luptătorii în revoluția română din decembrie 1989, respectiv pentru categoria "Luptătorilor remarcați prin fapte deosebite" și "Urmașii eroilor-martiri", precum și reducerea numărului de călătorii gratuite pe calea ferata de la 12 călătorii dus - întors pe an, la numai 3 călătorii dus - întors pe an, pentru toate categoriile de revoluționari, drepturi acordate conform prevederilor art. 4, alin. (2) și art. 5 lit. "O".

(ii) Anularea prevederilor art. 9 din O.U.G. nr. 84 din 12.12.2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal - bugetare, prin care se prelungește neacordarea indemnizațiilor lunare reparatorii pentru Luptătorii remarcați prin fapte deosebite și Urmașii eroilor martiri și pentru anul 2013.

(iii) Anularea prevederilor art. 6 din O.U.G. nr. 29 din 30.08.2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare, și a art. 14, lit. "I" din O.U.G. nr. 103 din 14.11.2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în cursul anului 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, prin care se proroga măsura suspendării plății indemnizațiilor lunare reparatorii pentru Luptătorii remarcați prin fapte deosebite și Urmașii-eroilor martiri și pentru anul 2014.

(iv) Anularea prevederilor O.U.G. nr. 95 din 30.12.2014 pentru modificarea și completarea legii recunoștinței - Legea nr. 341/2004 și a O.U.G. nr. 1/2015 care prin aplicarea lor blochează din nou producerea efectelor legii nr. 341/2004 amânând și pentru anul 2015 plata indemnizațiilor lunare reparatorii.

(v) Punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 341/2004 - legea recunoștinței actualizata și restituirea cuantumurilor indemnizațiilor reparatorii și a tuturor drepturilor acordate, retroactiv, în temeiul prevederilor legii invocate, în temeiul prevederilor art. 4 alin. (2) și art. 5 lit. "O" (drepturile nu sunt considerate venituri, nu se impozitează și nu afectează acordarea altor drepturi).

1.2. Soluția instanței de fond

Prin Sentința civilă nr. 1.582 din 12 mai 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis excepțiile inadmisibilității și lipsei calității procesuale pasive, invocate prin întâmpinări.

A respins ca inadmisibile capetele 1 - 4 din cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele A., B., C. și D.

A respins capătul 5 din cererea de chemare în judecată, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinței civile nr. 1.582 din 12 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, au formulat recurs reclamantele A., B., C. și D., solicitând casarea acesteia și rejudecarea cauzei pe fond, raportat la motivele de fapt și drept invocate în cererea introductivă de instanță.

În motivarea cererii, recurentele au arătat că instanța de fond nu a vrut să înțeleagă că ordonanțele sunt ilegale pentru faptul că prin Legea nr. 184/2014 de abilitare a Guvernului să emită ordonanțe pe timpul vacanței parlamentare 2015, Parlamentul României nu a abilitat Guvernul prin nici unul dintre articole să adopte legi cu privire la revoluționari, în condițiile prevăzute de art. 115 din Constituția României. Ordonanța nr. 95/2014 nu a fost înaintată Parlamentului până la reluarea lucrărilor acestuia în prima sesiune ordinară a anului 2015.

Au mai susținut că ordonanțele sunt abuzive, pentru că prin aplicarea lor fac ca măsură temporară să capete caracter permanent, ceea ce aduce atingere art. 53 din Constituția României, art. 18 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția din 04.11.2000 de la Roma; sunt discriminatorii pentru că au creat o nouă calitate de revoluționar, aceea de "luptător cu rol determinant", existând suspiciuni în ceea ce privește natura criteriilor privind departajarea între luptătorii remarcați prin fapte deosebite și luptătorii cu rol determinant.

Singura lege abilitată să stabilească categoriile și calitățile celor care au înfăptuit Revoluția din decembrie 1989 a fost Legea nr. 42/1990, abrogată de Legea nr. 341/2004, aspecte statuate definitiv la comunicarea Guvernului României, de către CEDO, prin hotărârea pronunțată în cauza "Asociația 21 decembrie 1989 și alții împotriva României".

Însăși Curtea Constituțională a României nu își mai respectă propriile decizii, precum Decizia CCR nr. 375/2005 sau Decizia nr. 447/2013.

Parlamentul nu poate acoperi neconstituționalitatea unei ordonanțe prin aprobarea acesteia, așa cum a statuat și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 983/2009.

1.4. Apărările intimaților

Legal citat, intimatul Guvernul României a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, argumentând, în esență, că în mod întemeiat a admis instanța de fond excepțiile inadmisibilității capetelor de cerere 1 - 4, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României în ceea ce privește capătul 5 al cererii de chemare în judecată.

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată, prin prisma dispozițiilor legale incidente și a criticilor recurentelor, constată recursul nefondat și îl va respinge, pentru considerentele ce urmează.

În speță, recurentele-reclamante au învestit instanța de judecată cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004 și formulată în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin care au solicitat anularea art. 18 și art. 19 din Legea nr. 283/2011, art. 9 din O.U.G. nr. 84 din 12.12.2012, art. 6 din O.U.G. nr. 29 din 30.08.2013, O.U.G. nr. 95 din 30.12.2014 și a O.U.G. nr. 1/2015, precum și restituirea cuantumurilor indemnizațiilor reparatorii și a tuturor drepturilor acordate, retroactiv.

Potrivit art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din Ordonanțe, poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, acțiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste Ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operațiuni administrative.

Formularea textului normativ menționat arată fără echivoc faptul că nu se poate cere în mod direct anularea unei ordonanțe sau a unor dispoziții dintr-o ordonanță, acțiunea în contencios administrativ putând avea ca obiect numai repararea vătămării cauzate prin acest tip de act administrativ normativ, cu invocarea neconstituționalității ordonanței, pe calea incidentală a unei excepții, ca un mijloc de apărare.

Întreaga construcție a dispozițiilor Legii nr. 554/2004 ce tratează acțiunile împotriva ordonanțelor de guvern îndreptățește concluzia că ordonanțele de guvern nu pot fi desființate decât pe calea controlului de constituționalitate, nu, în mod direct, pe calea contenciosului administrativ în anulare.

Este de reținut natura ordonanței de guvern, și anume de act administrativ specific, prin care Guvernul își exercită delegarea legislativă, caracterul legislativ fiind și mai pregnant în cazul ordonanțelor de urgență, care se supun aprobării Parlamentului, cum este cazul de față.

De altfel, în acest sens este și jurisprudența Curții Constituționale și a Înaltei Curți, arătându-se că unica formă de control a ordonanțelor de guvern se poate exercita numai de către instanța constituțională, fie ca urmare a ridicării, directe, a excepției de neconstituționalitate sau cu ocazia controlului anterior promulgării legii de aprobare sau de respingere.

De asemenea este inadmisibilă solicitarea privind anularea, pe calea contenciosului administrativ, a unor dispoziții cuprinse într-o lege. Controlul legilor este unul strict constituțional și se realizează de numai de către Curtea Constituțională în temeiul atribuțiilor prevăzute de dispozițiile art. 146 din Constituția României.

În fine, în ceea ce privește plata indemnizațiilor restante, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor Legii nr. 341/2004, a căror aplicare o solicită recurentele, "sumele aferente plății indemnizațiilor pentru beneficiarii prezentei legi se suportă de la bugetul de stat, prin bugetele Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului Român de Informații", acestora revenindu-le calitatea de deținător al obligației corelative drepturilor pretinse de recurente în raportul juridic dedus judecății.

Pentru aceste considerente, în conformitate cu prevederile art. 496 teza a II-a C. proc. civ., constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori potrivit art. 488 din Noul C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

Respinge recursul declarat de reclamantele A. București, B., C. și D., împotriva Sentinței civile nr. 1.582 din 12 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 mai 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1707/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel București, secția a-VIII-a conten
ÎCCJ 2018-01-18
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 98/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, sub nr. x/90 din 20 februarie 2015, reclamantul A. a chema
ÎCCJ 2018-01-30
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 279/2018
în scris cererea modificatoare și cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 95/2014 și a Normelor Metodologice de aplicare a actelor administrative aprobate prin H.G. nr. 99/10.02.2015. P
ÎCCJ 2024-10-31
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4954/2024
Ședința publică din data de 31 octombrie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 22.05.2019,
ÎCCJ 2013-10-01
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6438/2013
tă la data de 14 ianuarie 2013, astfel cum rezultă din ștampila oficiului poștal aplicată pe plicul conținând cererea de recurs), rezultă că declararea acestuia a fost făcută peste termenul legal de 5 zile de la data comunicării hotărârii.
Sursă