ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 659/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de suspendare a executării

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în data de 16.05.2017, reclamanta S.C. A. S.R.L., a chemat in judecata pe parata Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dambovita, solicitând instantei, ca prin hotărârea pe care o va pronunta, sa dispună suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscala nr. x/22.03.2017, emisa de parata pana la pronuntarea instantei de fond asupra acțiunii in anularea acestui act administrativ, in temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În argumentele expuse în susținerea cererii, reclamanta a arătat că a constituit garanții în favoarea paratei asupra unor bunuri imobile, in valoare de 2.801.258 RON, asa cum rezulta din cuprinsul Contractului de ipoteca imobiliara autentificat de B. sub nr. x/18.11.2016 si a Actului adițional la acest contract, autentificat de același notar sub nr. x/08.05.2017. astfel încât nu exista niciun risc de insolvabilitate in ipoteza in care deși admisa cererea de suspendare, cererea de anulare a actului administrativ ar fi respinsa.

Pe de alta parte, interesul reclamantei de a-si putea continua activitatea și de a obține ca și până acum profit, in cazul in care nu s-ar suspenda executarea deciziei de impunere, ar fi in mod definitiv si iremediabil compromis. Prin urmare, rugam instanța sa constate ca interesul statului de a executa actul pana in momentul in care o instanța judecătoreasca se va pronunța asupra fondului cauzei este redus spre inexistent in timp ce interesul reclamantei in suspendarea executării actului administrativ fiscal rezida in înseși asigurarea supraviețuirii in viitor a societății, fiind in mod evident mai puternic.

În concluzie, reclamanta a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscala nr. x/22.03.2017, emisa de parata pana la soluționarea acțiunii in anularea acestui act administrativ.

În drept, a invocat art. 213 și urm. Codul de procedură fiscală.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2950 din 17 iulie 2017 a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generala Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița și, pe cale de consecință, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. x/22.03.2017 emisă de Administrația Județeană A Finanțelor Publice Dâmbovița pana la pronuntarea instantei de fond asupra actiunii in anulare.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut instanta că facturile emise de S.C. C. S.R.L. sunt din perioada 28.12.2013-12.09.2014 iar declararea ca inactivă a acestei societăți a fost publicata in Registrul contribuabililor inactivi in data de 15.05.2015 (inscrisurile depuse in sedinta publica de astazi, de catre reclamanta).

Ca atare, tranzactiile puse în discutie au avut loc înainte de declararea furnizorului ca inactiv (09.05.2015) și inainte de publicarea acestei situatii (15.05.2015), neputându-i-se impută reclamantei conduita ulterioara a furnizorului.

Referitor la paguba iminentă, instanța a reținut că în baza deciziei de impunere de mai sus, pârâta a întocmit dosarul de executare silită nr. x, in cadrul căruia a emis Titlul executoriu nr. x/21.04.2017 și Somația nr. x in 21.04.2017 aspecte care dovedesc iminenta executării silite a reclamantei si deci a producerii unei pagube in patrimoniul acesteia.

Conchizând, instanța a reținut că sunt indeplinite conditiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

1.3. Calea de atac exercitată

Pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița a promovat recurs împotriva sentinței nr. 2950 din 17 iulie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în condițiile art. 483 C. proc. civ.

Invocând în mod generic dispozițiile art. 488 C. proc. civ., recurenta -pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, rejudecând în fond cauza, respingerea acțiunii formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

În dezvoltarea cererii de recurs, autoritatea recurentă reiterează și argumentele prezentate în apărările formulate în fața instanței de fond în sensul că instanța de fond a tras concluzii eronate considerând debitul ca fiind o sumă nelămurită.

Recurenta a făcut trimitere la normele de drept prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a Contenciosului Administrativ care stipulează îndeplinirea cumulativă a condițiilor privind suspendarea unui act administrativ, aspecte care nu se circumscriu cazului bine justificat și iminenței producerii pagubei, în cauza pendinte.

În acest sens, a susținut că aspectele invocate de către reclamantă în ceea ce privește nelegalitatea actului contestat denotă cu evidență aspecte care tin de fondul cauzei și care exced soluționpării prezentei cereri de suspendare.

Arată în continuare că instanța de fond nu a reținut susținerile recurentei în sensul în care prin suspendarea actului administrativ în cauză, ar putea exista un risc foarte mare de a nu se putea recupera sumele menționate în actul de control iar bugetul de stat ar fi păgubit astfel cu o sumă destul de mare.

1.4. Apărările formulate in cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a solicitat, pe cale de excepție, constatarea nulității recursului iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat cu consecința menținerii ca temeinică și legală a sentinței atacate.

II. Procedura în fața instanței de recurs

Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 18 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursurilor la data de 13 februarie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

III. Soluția instanței de recurs

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, și față de criticile recurentei-pârâte, constată recursul nefondat și îl va respinge, pentru considerentele ce urmează.

Referitor la criticile de nelegalitate, prin prisma motivului de casare, cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., verificate de către instanța de control judiciar, au un caracter nefondat, nefiind relevată nicio încălcare sau aplicare greșită a normelor de drept material în chestiunea invocată de titularul căii de atac.

Intimata-reclamantă. S.C. A. S.R.L., a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița, suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscala nr. x/22.03.2017, emisă de aceasta din urmă parata pana la pronuntarea instantei de fond asupra acțiunii in anularea acestui act administrativ, în temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Instanța de fond a reținut cu justețe - în opinia Înaltei Curți- îndeplinirea condițiilor cerute de prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dispunând suspendarea executării efectelor Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscala nr. x/22.03.2017, până la soluționarea în fond a acțiunii în anularea actului administrativ.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond".

Suspendarea actelor juridice reprezintă operațiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca și cum actul dispare din circuitul juridic, deși, din punct de vedere formal juridic, el continuă să existe, iar suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării principiului legalității atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați.

Cu alte cuvinte, legiuitorul național a fost obligat să găsească criterii pertinente pentru suspendarea executării actelor administrative până la clarificarea exactă a gradului de conformare a acestora cu normele juridice aplicabile în speță.

Măsura cu caracter provizoriu anterior individualizată determină punerea în balanță a interesului social cu cel personal, preeminența unuia dintre ele fiind subsumată principiului legalității.

Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

La modul concret, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.

În acest context, trebuie subliniat faptul că principiul legalității activității administrative presupune atât ca autoritățile administrative să nu eludeze dispozițiile legale, cât și ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv asigurată.

Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare instanța este limitată la a cerceta, după verificarea condiției de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanța nu poate cerceta legalitatea și temeinicia actului administrativ, această obligație revenindu-i instanței de fond, învestită cu soluționarea acțiunii în anulare.

Condiția existenței cazului "bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea și înțelepciunea judecătorului sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra legalității actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului, respectiv a consecințelor juridice pe care le-a produs.

Pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate, fără a analiza, pe fond conținutul actului administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenței dreptului.

Înalta Curte apreciază că, în cauză, prin actele depuse, reclamanta a prezentat suficiente elemente care să conducă la existența unor îndoieli serioase în ceea ce privește legalitatea actului atacat.

Îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ rezultă cu ușurință în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Or, în speță, motivele invocate de intimata-reclamantă au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate a actului administrativ,

Prin urmare, în mod corect instanța de fond a apreciat ca fiind îndeplinită condiția "cazului bine justificat", având în vedere, pe de o parte că facturile emise de S.C. C. S.R.L. sunt din perioada 28.12.2013-12.09.2014 iar declararea ca inactiva a acestei societăți a fost publicata in Registrul contribuabililor inactivi in data de 15.05.2015, conform înscrisurilor administrate in cauză.

Pe de altă parte, tranzactiile puse in discutie au avut loc inainte de declararea furnizorului ca inactiv (12.06.2016) și înainte de publicarea acestei situatii (14.06.2016), neputându-i-se imputa reclamantei conduita ulterioara a furnizorului.

"Paguba iminentă", cea de-a doua condiție cerută de lege pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ, este definită în art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, republicată, ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Înalta Curte apreciază, în acord cu instanța de fond, că și cerința pagubei iminente ce s-ar produce reclamantei în cazul executării imediate este îndeplinită în cauză, deoarece, așa cum constant s-a reținut și în jurisprudența acestei curți, prin cuantumul sumei impuse, în caz de executare, s-ar perturba grav activitatea unei societăți comerciale.

Alături de argumentele expuse mai sus, se are în vedere și recomandarea nr. R/89/8/13.09.1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă.

Așa cum s-a arătat de altfel și în recomandarea 16/2003 a Comitetului Miniștrilor din cadrul Consiliului Europei, executarea deciziilor administrative trebuie să țină cont de drepturile și interesele persoanelor particulare.

Aceeași recomandare reamintește principiile din recomandarea nr. R/89/8 a Comitetului de Miniștri care cheamă autoritatea jurisdicțională competentă, în speță instanța judecătorească, atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave particularilor cărora li se aplică decizia, să ia măsuri provizorii corespunzătoare.

Soluția suspendării actului administrativ până la pronunțarea instanței se circumscrie noțiunii de protecție provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicțională, fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităților administrative prin care se impun particularilor o serie de obligații.

Suspendarea pronunțată de instanță nu afectează principiul caracterului executoriu al actului administrativ, ci tocmai îl confirmă, căci partea apelează la hotărârea justiției pentru a nu executa actul până la finalizarea tuturor procedurilor jurisdicționale.

Ținând seama de aspectele de vădită nelegalitate, de recomandările Comitetului de Miniștri, pentru a evita excesul de putere din partea autorității fiscale în circumstanțele cauzei, Înalta Curte apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube serioase, care pot să aibă consecințe grave în patrimoniul reclamantei.

Ideea existenței unor indicii de nelegalitate este întărită prin soluția pronunțată în primă instanță cu privire la acțiunea în anularea actului administrativ.

În cauză s-a făcut dovada că prin sentința civilă nr. 2653 din 7 iunie 2018 Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată de reclamantă și a anulat în parte Decizia nr. 313 din 15 septembrie 2017 emisă de pârâtă.

Această soluție pronunțată în primă instanță creează o puternică îndoială asupra prezumției de legalitate a actului administrativ, constituind un argument în sensul existenței cazului bine justificat, conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

În privința condiției pagubei iminente, în sensul dat acesteia de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reține că recurenta a afirmat că nu s-a probat îndeplinirea condiției, în sensul că executarea sumei contestate i-ar aduce intimatei prejudicii grave.

În acord cu prima instanță, și instanța de control judiciar consideră că indisponibilizarea unei sume de 2.178.169,97 RON este de natură a periclita activitatea societății comerciale pe toate planurile.

IV. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Față de cele arătate, reținând așadar, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu referire la art. 2 alin. (1) lit. "ș" și "t", că sunt întrunite cumulativ cerințele legale pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ atacat, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul formulat de către instituția pârâtă va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița împotriva sentinței nr. 2950 din 17 iulie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 februarie 2019.