ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 658/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul litigiului dedus judecății

Prin cererea înregistrată la data de 11 aprilie 2017, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați:

- suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/26.05.2015 (în continuare, "Decizia de Impunere") și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/26.05.2015 (în continuare, "RIF"), emise de către DGAMC, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare ce face obiectul dosarului nr. x/2016, aflat în prezent pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal;

- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei, pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. x/26.05.2015 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/26.05.2015 formulata de reclamanta.

De asemenea, intimata a menționat faptul că reclamanta S.C. A. S.A., în dosarul nr. x/2015, a mai formulat o cerere de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. x/26.05.2015, având ca temei dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind Contenciosul administrativ.

A precizat că, prin sentința civilă nr. 2134/04.09.2015, Curtea de Apel, a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare, sentință care a rămas definitivă prin Decizia nr. 965/14.03.2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Curtea de Apel București.

În prezenta cauză, reclamanta nu face altceva decât să reia aceleași motive expuse în cererea de suspendare formulată în dosarul nr. x/2015.

Pe fondul cererii de suspendare, pârâta a învederat instanței faptul ca, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ pentru suspendarea actului administrativ, condiții care trebuie indeplinite cumulativ.

Conchide pârâta în sesnul că, în speță, motivele invocate de reclamantă în cererea de chemare în judecată nu sunt de natură să dovedească faptul că, sunt indeplinite cerințele prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Hotărârea instanței de fond

Curtea de Apel București, prin sentința nr. 2356 din 14 iunie 2017, a respins ca inadmisibilă cererea de suspendare formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați.

Totodată, a dispus restituirea către reclamantă a cauțiunii în sumă de 47.626,33 RON, achitată cu OP x din 30.05.2017, la B., condiționat de și la momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În argumentele prezentate în susținerea soluției, instanța de fond a reținut, în esență, că prin Decizia de Impunere nr. x/26.05.2015, a cărei suspendare se solicită în prezenta cauză, au fost stabilite în sarcina reclamantei următoarele sume suplimentare de plată:

- suma de 7.947.631 RON reprezentând impozit pe profit suplimentar stabilit pentru perioada 01.01.2007 - 31.12.2011;

- suma de 8.289.167 RON reprezentând dobânzi și majorări de întârziere pentru impozitul pe profit suplimentar, calculate pentru perioada 25.04.2007 - 30.04.2015;

- suma de 1.192.145 RON reprezentând penalități de întârziere pentru impozitul pe profit suplimentar, calculate pentru perioada 25.04.2007 -30.04.2015;

- suma de 40.750 RON reprezentând impozit suplimentar de plată pentru veniturile obținute din România de persoane nerezidente calculat pentru perioada cuprinsă între 01.01.2008 - 31.12.2011;

- suma de 53.059 RON reprezentând dobânzi și majorări de întârziere pentru impozitul suplimentar de plată pentru veniturile obținute din România de persoane nerezidente, calculate pentru perioada 25.02.2008-30.04.2015;

- suma de 6.112 RON reprezentând penalități de întârziere pentru impozitul suplimentar de plată pentru veniturile obținute din România de persoane nerezidente, calculate pentru perioada 25.02.2008 - 30.04.2015;

- suma de 9.004.371 RON reprezentând TVA suplimentar de plată calculat pentru perioada cuprinsă între 01.01.2008 - 31.12.2011;

- suma de 6.517.861 RON reprezentând dobânzi și majorări de întârziere pentru TVA suplimentar de plată, calculate pentru perioada 26.05.2008 - 30.04.2015;

- suma de 1.350.656 RON reprezentând penalități de întârziere pentru TVA suplimentar de plată, calculate pentru perioada 26.05.2008 -30.04.2015.

Reține instanța referitor la condițiile care se desprind din prevederile art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ sunt condiția-premisă a promovării acțiunii în instanță împotriva actului a cărui suspendare se solicită, fie anterior, fie concomitent cu cererea de suspendare, respectiv condițiile de admisibilitate constând în iminența unei pagube și existența unui caz justificat.

Referitor la admisibilitatea cererii de suspendare fundamentată pe prevederile art. 15, având în vedere condiția premisă de a fi formulată după sau concomitent cu acțiunea în instanță împotriva actului a cărui suspendare se solicită, instanța a constatat, din actele dosarului, că acțiunea în anularea deciziei a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, sub nr. x/2016.

Examinând cu precădere excepția inadmisibilității cererii, invocată de pârâtă sub forma autorității de lucru judecat, instanța o apreciat-o ca întemeiată în raport de sentința civilă nr. 2134/04.09.2015, pronunțată în dosar nr. x/2015 al Curții de Apel București, definitivă prin respingerea recursului prin decizia civilă nr. 965/14.03.2017 a ÎCCJ, sentință care a statuat în sensul netemeiniciei cererii de suspendare pentru exact aceleași motive, reținându-se neîntrunirea cumulativă a condițiilor prescrise de art. 14.

Curtea a apreciat că singura diferența între cele două cereri se referă la condiția premisă ce se impunea a fi întrunită, anume formularea recursului grațios (art. 14), respectiv a acțiunii în anularea actului (art. 15). Desigur, diferă și durata în timp a efectelor hotărârilor de eventuală suspendare, până la soluționarea în primă instanță a acțiunii în anulare (art. 14), respectiv până la soluționarea irevocabilă a acesteia (art. 15), însă această din urmă distincție nu prezintă absolut nicio relevanță din perspectiva analizării întrunirii celor două condiții pentru suspendare.

Or, așa cum s-a arătat, cele două cerințe au fost deja analizate, astfel că soluția mai sus menționată se impune prezentei instanțe cu puterea lucrului judecat, prezenta instanță având a analiza, în ceea ce privește decizia a cărei suspendare se solicită exclusiv dacă este întrunită condiția premisă a formulării acțiunii în anulare, cerință întrunită, relevanța acestui aspect și implicit a distincției dintre art. 14 și art. 15 se oprește aici.

Împrejurarea că prezenta cerere este formulată întemeiat pe dispozițiile art. 15 iar nu 14, este irelevantă din această perspectivă.

Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (6), la care face trimitere art. 15 din legea nr. 554/2004, "Nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleași motive", textul dând expresie, chiar dacă sub forma inadmisibilității, tot puterii lucrului judecat.

Reține instanța că din analiza comparativă a motivelor celor două cereri de suspendare, prezenta cerere, respectiv cea formulată în dosarul nr. x/2015 curtea reține că nu există nicio diferență nici de argumentare, nici probatorie, între cele două solicitări, astfel că instanța apreciază ca incident în cauză textul art. 14 alin. (6) din legea contenciosului administrativ.

De asemenea, a reținut instanța, în temeiul art. 1064 alin. (4) C. proc. civ., instanța a dispus restituirea către reclamantă a cauțiunii în sumă de 47.626,33 RON, achitată cu OP x din 30.05.2017, la B., condiționat de și la momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Calea de atac excercitată

Impotriva sentinței nr. 2356 din 14 iunie 2017 a Curții de Apel București, secția a -VIII -a contencios administrativ și fiscal, a promovat recurs reclamanta A. S.A. împotriva sentinței nr. 2356 din 14 iunie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în condițiile art. 483 C. proc. civ.

Reclamanta A. S.A a susținut că hotărârea atacată s-a dat cu aplicarea greșită a legii în privința respingerii solicitării recurentei reclamante de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. x/26.05.2015 (în continuare, "Decizia de Impunere") și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/26.05.2015 (în continuare, "RIF"), emise de către DGAMC, pentru motivele expuse în cererea introductivă, în drept invocându-se dispozițiile art. 488 ALIN. (1) C. proc. civ. .

Cu privire la motivul referitor la pronunțarea hotărârii recurate cu aplicarea greșită a normelor de drept material recurenta-reclamantă, a susținut, în esență, că, în mod greșit instanța de fond a reținut că în cauză că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care Legea nr. 554/2004 prevede în mod expres distincția dintre măsura de suspendării întemeiată pe prevederile art. 14 și cea întemeiată pe dispozițiile art. 15 și limitarea măsurii suspendării dispuse în temeiul art. 14 alin. (1) la momentul pronunțării instanței de fond cu privire la acțiunea în anulare.

În ceea ce privește admiterea excepției autorității de lucru judecat a soluției pronunțată în cauza nr. x, soluționată definitiv de către Înalta Curte de Casație și Justiție, recurenta a susținut că instanța de fond a apreciat greșit dispozițiile art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, când a admis excepția autorității de lucru judecat, invocată în cauză, în raport de sentința civilă mai sus-menționată, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de suspendare formulată de reclamanta, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/200, în condițile în care cele două cereri au fost întemeiate în drept pe dispozițiile art. 14, respectiv art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Față de aceste aspecte expuse în susținerea motivelor de nelegalitate, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatele-pârâte ANAF - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Serviciul Soluționare Contestații au solicitat respingerea recursului declarat de recurenta-reclamantă ca nefondat, răspunzând fiecăreia dintre criticile formulate, și concluzionând în sensul că în mod corect instanța de fond a apreciat că nu există argumente juridice care să conducă la nereținerea excepției autorității de lucru judecat și respingerea acțiunii ca inadmisibilă

Se arătă de către intimatele -pârâte că admiterea excepției autorității de lucru judecat este una legală, având în vedere prevederile cuprinse în Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele statuate în sentința civilă nr. 2134 din 4 septembrie 2015, rămasă definitivă prin Decizia nr. 965/2017 pronunțată de Înalta Curte.

De asemenea, recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Analizând sentința atacată, în raport de criticile ce i-au fost aduse, față de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte constată că în speță sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sens în care va dispune admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Incidența acestui motiv de casare este apreciată de instanța de recurs, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată și la probatoriile administrate în cauză.

Recurenta-reclamantă a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/26.05.2015 (în continuare, "Decizia de Impunere") și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/26.05.2015 (în continuare, "RIF"), emise de către DGAMC, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare ce face obiectul dosarului nr. x/2016, aflat în prezent pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

Este adevărat că, prin sentința civilă nr. 2134/04.09.2015, pronunțată în dosarul nr. x/2015 al Curții de Apel București, rămasă definitivă prin respingerea recursului (decizia civilă nr. 965/14.03.2017 a ÎCCJ), s-a statuat în sensul netemeiniciei cererii de suspendare, reținându-se neîntrunirea cumulativă a condițiilor prescrise de art. 14 din Legea. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Însă, în condițiile în care cele două proceduri reglementate prin dispozițiile art. 14 alin. (1) și respectiv art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sunt, în esența lor, diferite, putem spune că nu există identitate de cauză între cererea de suspendare, formulată în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, asupra căreia s-a pronunțat Curtea de Apel București, secția a - VIII - a contencios administrativ și fiscal prin SC nr. 2134/2015, în dosarul nr. x și cererea de suspendare, cu care a fost investită în temeiul art. 15 alin. (1) din același act normativ, în prezenta cauză, ceea ce a condus în mod nejustificat la admiterea excepției autorității de lucru judecat și respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

Totodată, faptul că suspendarea executării unui act administrativ se poate dispune în temeiul art. 15 alin. (1) prin raportare la condițiile impuse de dispozițiile art. 14 alin. (1) nu conduce la încălcarea dispozițiilor art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, normă de drept ce sancționează formularea mai multor cereri de suspendare pentru aceleași motive însă în baza aceluiași temei de drept (condiție neîndeplinită în cauză), cum în mod greșit a reținut instanța de fond.

Prin urmare faptul că aceleași motive de nelegalitate pot fi invocate în conturarea cazului bine justificat prin formularea a două cereri de suspendare, la momente diferite, (formularea plângerii prealabile/formularea acțiunii în anulare) și pe temeiuri de drept diferite, (art. 14 alin. (1)/art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004) nu este de natură a afecta principiul autorității de lucru judecat, în sensul invocat de către instanță de fond.

Pe cale de consecință și reținând că "soluționarea procesului fără a intra în judecata fondului" implică o constatare a instanței de control judiciar că prima instanță a admis în mod greșit o excepție dirimantă care a făcut inutilă cercetarea temeiniciei cererii de suspenadare formulată în cauză, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza la aceeași instanță pentru continuarea judecății.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

În concluzie, pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, art. 413 C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., instanța va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinței nr. 2356 din 14 iunie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 februarie 2019.