ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 400/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată sub nr. x/14.04.2017, reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Administrația pentru Contribuabili Mijlocii Constituită la Nivelul Regiunii Galați, a învestit instanța de contencios administrativ cu cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. x/28.02.2017, întocmită pe baza constatărilor Raportului de inspecție fiscală nr. x/28.02.2017 și suspendarea executării Deciziei nr. 3994/24.03.2017, emise de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Galați - Serviciul de Inspecție Fiscală 3.

Prin Sentința nr. 173/CA din 19 iulie 2017, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a dispus următoarele:

- A admis cererea formulată de reclamanta - S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâta - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la Nivelul Regiunii Galați în numele Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Galați, astfel cum a fost completată.

- A dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/28.02.2017, a Deciziei de impunere nr. x/28.02.2017, editată de pârâtă la data de 19.04.2017 și a Deciziei nr. 3994/24.03.2017 emise de pârâtă până la soluționarea acțiunii în fond.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, pârâta Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la Nivelul Regiunii Galați în numele Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, rejudecând cauza, respingerea cererii de suspendare.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 și ale art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În esență, recurenta-pârâtă a susținut că în mod greșit a apreciat prima instanță că în cauză, sunt întrunite cele două cerințe esențiale ale suspendării actului administrativ fiscal, referitoare la cazul bine justificat și la iminența unei pagube. Instanța a apreciat că în urma inspecției fiscale s-ar fi emis două acte cu conținut diferit și că aceasta ar fi de natură să creeze o îndoială asupra legalității actelor administrative.

În realitate, organul fiscal a emis un singur act de impunere: Decizia nr. F-CT 26/28.02.2017, însă decizia de impunere conține unele erori materiale, fiind vorba de greșita menționare a perioadei verificate în sensul că perioada verificată corectă este 01.01.2010 - 31.01.2014 și pentru TVA 01.01.2010 - 31.12.2015.

Recurenta a mai susținut că deși, raportul de inspecție fiscală aferent conține alte erori, aceste greșeli nu afectează fondul actului, iar sumele stabilite în sarcina contribuabilului nu au fost modificate.

În fine, recurenta a susținut că este greșită concluzia instanței de fond potrivit căreia există două acte administrative, întrucât organul de inspecție nu a făcut altceva decât să comunice contribuabilului varianta corectă a aceluiași act.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința recurată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. față de prevederile legale aplicabile dar și de apărările intimatei-reclamante, Înalta Curte constată că nu subzistă motive de casare a hotărârii primei instanțe, în considerarea celor în continuare arătate.

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

În cadrul procedurii sumare a suspendării executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul cauzei, motiv pentru care, nici probatoriul administrat pentru stabilirea existenței unor indicii de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ, nici analizei efectuate de instanță nu li se poate pretinde amploarea și profunzimea probelor și raționamentelor pe care se fundamentează o soluție pronunțată cu privire la acțiunea în anularea actului.

Pentru a se dispune măsura de suspendare a executării actului administrativ, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune două condiții cumulative, și anume: (1) cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din lege, ca rezidând în anumite împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege, ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Criticile recurentei-pârâte vizând pretinsa încălcare sau greșita aplicare de către instanța de fond a normelor de drept material nu sunt întemeiate, pentru următoarele motive:

Astfel, din actele aflate la dosar, se constată că prin Decizia de impunere nr. x/28.02.2017 și Decizia referitoare la obligațiile accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere nr. 3994/24.03.2017, organele fiscale au stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare, pentru perioada 2011 - 2013 în sumă de 1.993.050 RON reprezentând impozit pe profit, dobânzi de întârziere în sumă de 1.006.944 RON și penalități de întârziere în sumă de 313.957 RON, și TVA, pentru perioada 2010 - 2014, în sumă de 1.229.774 RON, pentru anul 2015, în sumă de 360.861 RON, 650.432 RON dobânzi de întârziere și 179.408 RON penalități de întârziere.

Organul fiscal fără a soluționa contestația formulată pe cale administrativă a transmis reclamantei o decizie de impunere și un raport de inspecție fiscala cu același număr, prin Adresa de înaintare nr. x/2.05.2017 a acestor documente, reclamanții sunt înștiințați că aceste acte au fost "editate la data de 19.04.2017" și "vor înlocui actele administrative transmise cu Adresa nr. x/13.03.2017", respectiv Raportul de inspecție fiscală nr. x/28.02.2017, și Decizia de impunere nr. x/28.02.2017, emise la data de 28.02.2017.

Prin urmare, instanța de control judiciar constată, în acord cu cele reținute de judecătorul fondului că în cauză este îndeplinită condiția privind cazul bine justificat, întrucât existența a două acte administrative cu același număr dar cu conținut diferit constituie împrejurări de natură să creeze o îndoială destul de serioasă în privința legalității actelor administrative.

Prin urmare, contrar celor susținute de recurentă, în speță este îndeplinită condiția cazului bine justificat, atâta vreme cât organul fiscal a emis două acte administrative cu același număr dar cu conținut diferit, actele a căror suspendare se solicită având, în aceste condiții, o aparență de nelegalitate.

De asemenea, se impune a fi subliniat faptul că iminența prejudiciului nu trebuie dovedită cu certitudine absolută, ci este suficient, mai ales atunci când realizarea prejudiciului depinde de intervenția unui ansamblu de factori, ca acesta să poată fi prevăzut cu un grad de probabilitate suficient de mare, cum este cazul și în situația dedusă prezentei judecăți.

În cauză, este necontestat că punerea în executare a unui act administrativ prin care a fost stabilită o creanță bugetară va avea drept consecință diminuarea patrimoniului reclamantei, prin urmare, ținând seama de considerentele de ordin legal și de situația de fapt dovedită, de Recomandarea nr. R/89/8/13.09.1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă, Înalta Curte apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube serioase, care pot să aibă consecințe grave în patrimoniul reclamantei.

În acest context, aprecierea instanței de fond, în sensul că executarea actului atacat este de natură a-i perturba reclamantei activitatea, reprezintă un argument suficient pentru a se dispune măsura prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care vor fi înlăturate și criticile referitoare la neîndeplinirea condiției existența pagubei iminente, în sensul art. 2 lit. ș) din același act normativ.

În concluzie, se constată că toate criticile recurentei sunt nefondate, judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată, cu interpretarea corectă a probelor administrate, iar considerentele hotărârii reflectă aplicarea adecvată a cadrului normativ incident.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Prin urmare, Înalta Curte va respinge excepția inadmisibilității recursului și, nefiind identificate motive de casare a sentinței, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat în condițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța împotriva Sentinței nr. 173/CA din 19 iulie 2017 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - NN