ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 455/2015

După deliberare, asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin

cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 3 septembrie 2014 la

Judecătoria sectorului 2 București, Biroul de Executori Judecătorești Asociați

„L. și M." a solicitat pentru, creditorul CN A.D.N.R. SA - D.R.D.P.

București încuviințarea executării silite asupra debitorului SC Z.C.A.Y. SRL în

baza titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de constatare a

contravenției din 6 iulie 2011 referitor la achitarea sumei de 28 euro în Iei

la cursul de schimb valabil pentru ultima zi din luna anterioară datei achitării

tarifului conform art. 6 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 15/2002 plus

cheltuielile de executare.

Prin încheierea din data de 13

octombrie 2014 Judecătoria sectorului 2 București a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgoviște.

Pentru a se pronunța astfel instanța a

reținut că, potrivit art, 650 alin. (1) din Noul C. proc. civ., instanța de

executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului

judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune

altfel Aceste dispoziții au fost declarate neconstituționale prin Decizia

Curții Constituționale nr. 348 din 17 iunie 2014, publicată în M. Of. al

României la data de 16 iulie 2014.

În procesul verbal de constatare a

contravenției din 14 iunie 2011 este indicată adresa debitorului ca fiind în

municipiul Târgoviște.

Așa fiind, devin incidente

dispozițiile art. 107 C. proc. civ., care stabilesc competența de soluționare

în favoarea instanței în circumscripția unde domiciliază (își are sediul)

debitorul.

Prin încheierea din data de 14

ianuarie 2015, Judecătoria Târgoviște a declinat competența în favoarea

Judecătoriei sectorului 2 București și, constatând ivit conflictul negativ de

competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a se pronunța astfel, instanța

a reținut că, deși în procesul verbal de stabilire a contravenției invocat ca

titlu executor este indicat sediul debitorului ca fiind în municipiul

Târgoviște, dispozițiile art. 107 C. proc. civ, atribuie competența instanței

în a cărei circumscripție domiciliază/își are sediul debitorul, iar debitorul

își are sediul în sectorul 2 București, așa cum a fost indicat în cererea de

chemare în judecată, respectiv: București, sector 2, iar acțiunea a fost introdusă

la Judecătoria sectorului 2 București.

S-a mai reținut că din extrasul O.R.C.

aflat la filele 9, 10 din dosarul Judecătoriei sectorului 2 București rezultă

că sediul debitoarei este în București, sector 2, iar competența instanței se

apreciază prin raportare la momentul formulării cererii de executare silită.

Pe de altă parte, prin Decizia Curții

Constituționale nr. 348 din 17 iunie 2014, publicată în M. Of. nr. 16 iulie

2014, s-a declarat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 650 alin. (1) C.

proc. civ., iar, conform art. 146 din Constituția României, decizia produce

efecte de la data publicării, respectiv de la 16 iulie 2014.

Înalta Curte, competentă să soluționeze

conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ.,

stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei

sectorului 2 București, pentru argumentele ce succed:

Potrivit art. 650 alin. (1) C. proc.

civ., „Instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află

biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în

care legea dispune altfel".

Dispozițiile sus evocate au fost

declarate neconstituționale prin. Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014 a Curții

Constituționale, publicată în M. Of. nr. 529 din 16 iulie 2014, dată de la care

statuarea conținută în respectiva decizie a devenit obligatorie pentru

instanțe.

Curtea a statuat că din coroborarea

dispozițiilor art. 650 cu cele ale art. 651 C. proc. civ., rezultă că în ceea

ce privește alegerea executorului judecătoresc marja de apreciere lăsată de

legiuitor creditorului este mare, dându-i acestuia posibilitatea să își aleagă

executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel în funcție de natura

bunurilor care urmează a fi supuse executării, respectiv a obligațiilor care

trebuie să fie executate.

Totodată, a apreciat că în ceea ce

privește stabilirea instanței de executare, aceasta trebuie să se circumscrie

unor soluții clare și consacrate deja în legislație, precum judecătoria în

circumscripția căreia se află imobilul, domiciliul sau sediul debitorului sau

locul unde urmează să se facă executarea.

Cum, cererea de încuviințare a

executării silite a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 la

data de 3 septembrie 2014, ulterior publicării deciziei de

neconstituționalitate sus evocată, rezultă că dispozițiile art. 650 alin. (1) C.

proc. civ. nu-și găsesc aplicabilitate în cauză, respectiv instanță de

executare nu mai poate fi considerată ca fiind judecătoria în circumscripția

căreia se află biroul executorului judecătoresc, situație cu care ambele

instanțe aflate în conflict au fost de acord.

Declararea ca neconstituțională a

dispozițiilor art. 650 alin. (1) C. proc. civ. nu are drept efect repunerea în

vigoare a dispozițiilor anterioare abrogate, ținând cont de prevederile art. 64

alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru

elaborarea actelor normative, dar și de caracterul unitar al noii reglementari,

care ar putea fi afectat prin inserarea unei norme izolate, desprinse din

vechiul C. proc. civ.

În raport de această situație, în

lipsa dispozițiilor speciale ale art. 650 alin. (1) C. proc. civ., pentru a

determina competența teritorială a instanței de executare se revine Ia

competența teritorială de drept comun, reglementată în prezent de dispozițiile art.

107 C. proc. civ., care prevăd că cererea de chemare în judecată se introduce

ia instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul,

dacă legea nu prevede altfel.

Pe caie de consecință, în lipsa altor

prevederi speciale în materia executării silite, instanța de executare este

judecătoria în raza căreia își are domiciliul sau sediul debitorul,

În cauza pendinte, conform

înscrisurilor de la dosar, ia data formulării cererii de încuviințare executare

silită sediul debitoarei era în București, sector 2, astfel încât competența de

soluționare a cauzei se va stabili în favoarea judecătoriei

În circumscripția căreia se află

domiciliul acesteia, respectiv Judecătoria sectorului 2 București.

Competența teritorială în cauză se

determină în raport de sediul debitoarei de la momentul formulării cererii de

executare silită, iar nu funcție de sediul indicat în procesul verbal de

contravenție ce constituie titlu executoriu, aspect ce rezultă din

interpretarea prevederilor art. 107 alin. (2) C. proc. civ., care reglementează

expres momentul determinării instanței competente, respectiv acela al sesizării

instanței.

Pentru considerentele arătate, Înalta

Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei

sectorului 2 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a

cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

13 februarie 2015.