ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 455/2015

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 3 septembrie 2014 la Judecătoria sectorului 2 București, Biroul de Executori Judecătorești Asociați „L. și M." a solicitat pentru, creditorul CN A.D.N.R. SA - D.R.D.P. București încuviințarea executării silite asupra debitorului SC Z.C.A.Y. SRL în baza titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de constatare a contravenției din 6 iulie 2011 referitor la achitarea sumei de 28 euro în Iei la cursul de schimb valabil pentru ultima zi din luna anterioară datei achitării tarifului conform art. 6 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 15/2002 plus cheltuielile de executare. Prin încheierea din data de 13 octombrie 2014 Judecătoria sectorului 2 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgoviște.

Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că, potrivit art, 650 alin. (1) din Noul C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel Aceste dispoziții au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 348 din 17 iunie 2014, publicată în M. Of. al României la data de 16 iulie 2014. În procesul verbal de constatare a contravenției din 14 iunie 2011 este indicată adresa debitorului ca fiind în municipiul Târgoviște. Așa fiind, devin incidente dispozițiile art. 107 C. proc. civ., care stabilesc competența de soluționare în favoarea instanței în circumscripția unde domiciliază (își are sediul) debitorul.

Prin încheierea din data de 14 ianuarie 2015, Judecătoria Târgoviște a declinat competența în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că, deși în procesul verbal de stabilire a contravenției invocat ca titlu executor este indicat sediul debitorului ca fiind în municipiul Târgoviște, dispozițiile art. 107 C. proc. civ, atribuie competența instanței în a cărei circumscripție domiciliază/își are sediul debitorul, iar debitorul își are sediul în sectorul 2 București, așa cum a fost indicat în cererea de chemare în judecată, respectiv: București, sector 2, iar acțiunea a fost introdusă la Judecătoria sectorului 2 București.

S-a mai reținut că din extrasul O.R.C. aflat la filele 9, 10 din dosarul Judecătoriei sectorului 2 București rezultă că sediul debitoarei este în București, sector 2, iar competența instanței se apreciază prin raportare la momentul formulării cererii de executare silită. Pe de altă parte, prin Decizia Curții Constituționale nr. 348 din 17 iunie 2014, publicată în M. Of. nr. 16 iulie 2014, s-a declarat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 650 alin. (1) C. proc. civ., iar, conform art. 146 din Constituția României, decizia produce efecte de la data publicării, respectiv de la 16 iulie 2014. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc.

civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București, pentru argumentele ce succed: Potrivit art. 650 alin. (1) C. proc. civ., „Instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel". Dispozițiile sus evocate au fost declarate neconstituționale prin. Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 529 din 16 iulie 2014, dată de la care statuarea conținută în respectiva decizie a devenit obligatorie pentru instanțe. Curtea a statuat că din coroborarea dispozițiilor art. 650 cu cele ale art. 651 C. proc.

civ., rezultă că în ceea ce privește alegerea executorului judecătoresc marja de apreciere lăsată de legiuitor creditorului este mare, dându-i acestuia posibilitatea să își aleagă executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel în funcție de natura bunurilor care urmează a fi supuse executării, respectiv a obligațiilor care trebuie să fie executate. Totodată, a apreciat că în ceea ce privește stabilirea instanței de executare, aceasta trebuie să se circumscrie unor soluții clare și consacrate deja în legislație, precum judecătoria în circumscripția căreia se află imobilul, domiciliul sau sediul debitorului sau locul unde urmează să se facă executarea. Cum, cererea de încuviințare a executării silite a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 la data de 3 septembrie 2014, ulterior publicării deciziei de neconstituționalitate sus evocată, rezultă că dispozițiile art. 650 alin. (1) C. proc.

civ. nu-și găsesc aplicabilitate în cauză, respectiv instanță de executare nu mai poate fi considerată ca fiind judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc, situație cu care ambele instanțe aflate în conflict au fost de acord. Declararea ca neconstituțională a dispozițiilor art. 650 alin. (1) C. proc. civ. nu are drept efect repunerea în vigoare a dispozițiilor anterioare abrogate, ținând cont de prevederile art. 64 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dar și de caracterul unitar al noii reglementari, care ar putea fi afectat prin inserarea unei norme izolate, desprinse din vechiul C. proc.

civ. În raport de această situație, în lipsa dispozițiilor speciale ale art. 650 alin. (1) C. proc. civ., pentru a determina competența teritorială a instanței de executare se revine Ia competența teritorială de drept comun, reglementată în prezent de dispozițiile art. 107 C. proc. civ., care prevăd că cererea de chemare în judecată se introduce ia instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Pe caie de consecință, în lipsa altor prevederi speciale în materia executării silite, instanța de executare este judecătoria în raza căreia își are domiciliul sau sediul debitorul, În cauza pendinte, conform înscrisurilor de la dosar, ia data formulării cererii de încuviințare executare silită sediul debitoarei era în București, sector 2, astfel încât competența de soluționare a cauzei se va stabili în favoarea judecătoriei În circumscripția căreia se află domiciliul acesteia, respectiv Judecătoria sectorului 2 București. Competența teritorială în cauză se determină în raport de sediul debitoarei de la momentul formulării cererii de executare silită, iar nu funcție de sediul indicat în procesul verbal de contravenție ce constituie titlu executoriu, aspect ce rezultă din interpretarea prevederilor art. 107 alin. (2) C. proc.

civ., care reglementează expres momentul determinării instanței competente, respectiv acela al sesizării instanței. Pentru considerentele arătate, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 februarie 2015.